Mărturie indirectă

mărturie indirectă, mărturie cuprinzând relatări privitoare la împrejurări de orice natură despre care martorul nu a luat cunoştinţă în mod direct (nu le-a auzit, nu le-a văzut etc.) prin simţurile proprii, ci numai indirect, cunoscându-le din auzite sau din ceea ce vorbeşte lumea (zvon public).

în principiu, m.i. nu are valoare probantă; ea poate demonstra însă organului de jurisdicţie necesitatea de a proceda la administrarea de noi dovezi.