Măsuri asigurătorii

măsuri asigurătorii, măsuri de indisponibilizare şi conservare de natură să împiedice partea adversă ca, în timpul procesului, să distrugă ori să înstrăineze bunurile ce formează obiectul litigiului (în cazul acţiunilor reale) ori, după caz, să îşi diminueze activul patrimonial (în cazul acţiunilor personale). M.a. nu sunt măsuri de executare silită, ci mijloace procesuale care intră în conţinutul acţiunii civile şi care au ca scop doar asigurarea părţii, prin indisponibilizarea bunurilor urmă-ribile ale debitorului sau a celor ce formează obiectul litigiului, asupra posibilităţii de realizare efectivă a executării silite (prin echivalent sau, după caz, în natură) dacă va obţine titlu executoriu. codul de procedură civilă reglementează trei m.a.: sechestrul asigurător (art. 591-596), poprirea asigurătorie (art. 597) şi sechestrul judiciar (art. 598-601). în cadrul executării silite m.a. se transformă în măsuri executorii; astfel, în cazul urmăririi silite mobiliare, pentru bunurile sechestrate asigurător nu este necesară o nouă sechestrare, executorul judecătoresc fiind însă obligat să verifice dacă bunurile respective se găsesc la locul aplicării sechestrului şi dacă nu au fost substituite sau degradate, precum şi să sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele găsite la verificare nu sunt suficiente pentru realizarea creanţei. în cadrul procedurii arbitrale, potrivit legii, oricare dintre părţi poate cere, înaintea sau în cursul arbitrajului, instanţei judecătoreşti competente să încuviinţeze m.a. cu privire la obiectul litigiului. în cursul arbitrajului, m.a. pot fi încuviinţate şi de tribunalul arbitrai. în caz de împotrivire, executarea acestor măsuri se dispune de către instanţa judecătorească [v. şi poprire asigurătorie; sechestru asigurător; sechestru judiciar]

măsuri asigurătorii şi vremelnice în cursul procedurii arbitrale, măsuri de constatare, conservare şi de indisponibilizare, destinate să împiedice cealaltă parte să îşi diminueze patrimoniul. Măsurile cu caracter asigurătoriu sau vremelnic care pot fi luate pe parcursul soluţionării unui litigiu arbitrai sunt sechestrul asigurător, poprirea asigurătorie, sechestrul judiciar (art. 591-601 C.proc.civ.), precum şi asigurarea dovezilor sau constatarea unei stări de fapt (art. 235-241 C.proc.civ.). Competenţa de încuviinţare a acestor măsuri aparţine instanţei de judecată. înaintea sau în cursul arbitrajului oricare dintre părţi poate cere instanţei judecătoreşti competente să încuviinţeze măsuri asigurătoare şi măsuri vremelnice cu privire la obiectul litigiului sau să constate anumite împrejurări de fapt. Cererii i se anexează, în copie, cererea de arbitrare precum şi convenţia arbitrală. încuviinţarea acestor măsuri va fi adusă la cunoştinţa tribunalului arbitrai de către partea care le-a cerut (art. 358^8 C.proc.civ.). în cursul arbitrajului, măsurile asigurătoare şi măsurile vremelnice, ca şi constatarea anumitor împrejurări de fapt, pot fi încuviinţate şi de tribunalul arbitrai, însă, în caz de împotrivire, executarea acestor măsuri se dispune de către instanţa judecătorească (art. 358^9 C.proc.civ.). V. arbitraj.

măsuri asigurătorii – măsuri care se iau în cursul desfăşurării procesului penal de către organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată şi care constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, precum şi în pro-prirea sumelor de bani datorate cu orice titlu învinuitului, inculpatului sau părţii civilmente responsabile de către o altă persoană ori de către cel păgubit, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii ori a pedepsei confiscării. Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului, inculpatului sau persoanei responsabile civilmente. Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se iau numai asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului. Luarea măsurilor asigurătorii este facultativă, cu excepţia cazului în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă (art. 163 C. proc. pen.).