Metodele criminalisticii

Metodele criminalisticii

metodele criminalisticii, totalitatea metodelor folosite în criminalistică. M.c. au în vedere, în primul rînd, metoda general ştiinţifică a materialismului dialectic care cere ca la rezolvarea oricărei probleme, inclusiv a celor care apar cu ocazia descoperirii şi cercetării infracţiunilor, să se aibă în vedere abordarea obiectivă a acestora, adică să fie luate în considerare raporturile şi legăturile dintre ele, precum şi propria mişcare, propria viaţă a fenomenelor cercetate cu toate contradicţiile care le sînt proprii,

a) Metode generale sînt acelea care se folosesc şi de către alte ştiinţe (observare,comparare, măsurare etc.) şi pe care le foloseşte şi criminalistica, b) Metode speciale, sînt cele elaborate de criminalistică şi care se folosesc numai de către aceasta în atingerea scopului specific, rezolvării sarcinilor specifice acestei ştiinţe.