Persoana vătămată printr-un act administrativ adresat altui subiect de drept. Plângere prealabilă. Momentul de la care curge termenul în care poate fi introdusă.

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti sub nr. 12852/300/2005 din data de 06.12.2005, reclamanţii IE şi IMR au chemat în judecată pe pârâţii SC I SRL Slobozia şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, solicitând să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 07 nr.0385/21.10.1998, emis de ministerul pârât.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, în calitate de succesori ai defunctei IE, le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţelor de 47 ha baltă şi 3 ha intravilan, conform hotărârii nr.37/I din 30 noiembrie 2000, a Prefecturii Judeţului Ialomiţa – Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, la data de 14.01.2001, fiind întocmit procesul-verbal de punere în posesie.

Au mai arătat că, prin sentinţa civilă nr.727/23.06.2005 a Judecătoriei Urziceni, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a fost obligată să emită titlul de proprietate pentru suprafaţa de 3 ha, validată prin hotărârea nr.37/I/30 noiembrie 2000, dar în urma cererii de executare, instituţia Prefectului Judeţului Ialomiţa a transmis documentaţia Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ialomiţa, care la data de 3.11.2005 le-a comunicat existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea societăţii pârâte.

La termenul din 03.05.2006, instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamanţilor formulată de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomiţa  conform art.49 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Prin sentinţa nr.975/03.05.2006, Curtea de Apel a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamanţilor, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004.

Totodată, a fost respinsă cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamanţilor.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut, că reclamanţii nu au formulat plângere prealabilă în termenul de prescripţie de 6 luni de la data emiterii actului administrativ, prevăzut de art.7 alin. (7) din Legea nr.554/2004.

Sentinţa menţionată a fost atacată cu recurs, în termenul legal, de către reclamanţi pentru motive pe care le-au încadrat în drept în prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenţii-reclamanţi au arătat că raţionamentul juridic pe care s-a întemeiat soluţia instanţei de fond este greşit, întrucât ipoteza prevăzută de legiuitor în art.7 alin.(7) din Legea nr.554/2004 are în vedere efectuarea procedurii prealabile cu depăşirea termenului de 30 de zile, în cadrul termenului de 6 luni, doar pentru situaţiile în care persoanei vătămate i s-a comunicat actul administrativ atacat, dar pentru motive temeinice efectuează procedura după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de art.7 alin.(1).

Recurenţii-reclamanţi au mai arătat că pentru terţii cărora actul administrativ unilateral nu le-a fost comunicat, termenul de 30 de zile pentru formularea procedurii prealabile curge de la momentul în care persoana vătămată a luat cunoştinţă de existenţa actului.

În cazul de faţă, potrivit susţinerilor lor, recurenţii-reclamanţi au luat cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în favoarea  SC I SRL la data de 03.11.2005, când, prin adresa nr.4001, Oficiul  de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ialomiţa le-a comunicat că nu le poate fi eliberat titlul de proprietate întrucât pe acelaşi amplasament este înscris  certificatul de atestare menţionat.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenţii-reclamanţi, ţinând seama şi de prevederile art.4031 Cod procedură civilă Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art.7 alin.(1) din Legea nr.554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se  consideră vătămată într-un drept al său ori  într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

În temeiul art.7 alin.(7) din aceeaşi lege, plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alineatul (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului .

Termenul de 6 luni a fost calificat expres de legiuitor ca fiind de prescripţie.

Este adevărat că recurenţii-reclamanţi au calitatea de terţi în raport cu actul administrativ individual în discuţie, fiind îndreptăţiţi să introducă plângerea prealabilă din momentul în care au luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, potrivit art.7 alin.(3) din Legea nr.554/2004.

Şi în această ipoteză operează însă limitele termenului de 6 luni de la emiterea actului, prevăzut de art.7 alin.(7), necesitatea instituirii unui astfel de termen de prescripţie izvorând din considerente legate de respectarea principiului securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că potrivit art.109 alin. (2) C.proc.civ. în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea procedurii prealabile, în condiţiile prevăzute de legea specială.

Această prevedere legală, corelată cu dispoziţiile art.7 din Legea nr.554/2004, conduce la concluzia că procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele şi condiţiile prevăzute de lege atinge inadmisibilitatea acţiunii.

Constatând astfel că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect prevederile art.7 din Legea nr.554/2004, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, în temeiul art.312 alin. (1) C.proc.civ.

Act administrativ. Acţiune în contencios administrativ. Termen de prescripţie.

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bacău MD a chemat în judecată Inspectoratul Şcolar al Judeţului Neamţ şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului pentru ca instanţa să dispună: anularea Ordinului 4156/1.06.2006 de eliberare din funcţie emis de Ministerul Educaţiei, obligarea Inspectoratului Şcolar Neamţ să solicite reintegrarea reclamantului în funcţia de director al Colegiului Naţional „ŞM”, obligarea M.E.C. să emită ordinul de reintegrare în funcţie şi plata drepturilor salariale.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ i-a acordat calificativul „nesatisfăcător” prin decizia nr.2833/23.12.2005, decizie pe care a atacat-o în instanţă, iar prin decizia nr.312 din 3.05.2007 a Curţii de Apei Bacău actul I.S.J. Neamţ a fost anulat.

Reclamantul a precizat că, deşi cauza privind anularea calificativului acordat se afla încă pe rolul instanţei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ a înaintat către M.E.C adresa nr.309/2006 în baza căreia s-a emis Ordinul 4156/1.06.2006 prin care a fost eliberat din funcţia de director, ordin care face obiectul dosarului de fată.

Prin întâmpinarea formulată în dosar, Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului a invocat: excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, arătând că reclamantul nu s-a adresat autorităţii emitente, înainte de a se adresa instanţei, pentru revocarea actului administrativ atacat şi excepţia tardivităţii formulării acţiunii, acţiunea fiind formulată cu depăşirea termenului de un an, calculat de la data emiterii actului.

Aceleaşi excepţii au fost invocate prin întâmpinare şi de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ.

Prin sentinţa civilă nr.123 din 1 octombrie 2007, a Curţii de Apel Bacău, au fost respinse excepţiile invocate şi a fost admisă în parte acţiunea, fiind respins capătul de cerere privind reintegrarea în funcţia de director.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a avut în vedere că procedura prealabilă a fost îndeplinită de reclamant fiind depuse la dosar înscrisuri doveditoare în acest sens.

Cu privire la excepţia de tardivitate invocată de pârâţi , s-a reţinut că în fapt a fost întrerupt cursul prescripţiei prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, până la soluţionarea irevocabila a litigiului privind decizia nr. 2833/2005, de acordare a calificativului act ce a stat la baza emiterii ordinului de eliberare din funcţie, astfel încât acţiunea reclamantului este exercitată înăuntrul termenului prevăzut de lege.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele.

I. In motivarea recursului său, pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Neamţ critică sentinţa ca netemeinică şi nelegală arătând că:

–                 Instanţa a respins în mod greşit excepţia tardivităţii acţiunii – invocată de pârât – şi a reţinut că termenul de prescripţie ar fi fost întrerupt pe perioada soluţionării acţiunii din dosarul nr.390/32/ 2007 al Curţii de Apel Bacău.

–                 Consideră recurentul că această concluzie este greşită întrucât în acel dosar reclamantul a solicitat anularea deciziei I.S.J. Neamţ de stabilire a punctajului reclamantului pentru anul şcolar 2004 – 2005, câtă vreme în cauza de fată el a solicitat anularea ordinului Ministerul Educaţiei şi Cercetării (M.E.C.) de eliberare din funcţie.

–                 Potrivit Legii nr.554/2004, cererea prin care se solicită anularea unui act se introduce într-un termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă, iar în speţă MEC a răspuns plângerii prealabile a reclamantului la 14 iunie 2006, iar acţiunea a fost formulată după un an, la 14 iunie 2007.

II. Prin recursul său, pârâtul MEC reiterează excepţia tardivităţii acţiunii, cu aceleaşi argumentate invocate de primul pârât – I.S.J. Neamţ – în recursul său.

Recursul se fondează

1.          Conform dispoziţiilor art.ll alin. (5) din Legea nr.554/2004, termenul de 6 luni de introducere a acţiunii în anularea unui act administrativ individual este unul de prescripţie, şi se calculează de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă.

Fiind un termen de prescripţie, el este susceptibil de întrerupere în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art.16 din Decretul nr.167/1058.

În speţă, instanţa de fond a aplicat în mod greşit aceste dispoziţii fără a observa că, pentru a opera în cauză, întreruperea prescripţiei trebuia să fie cauzată de introducerea unei cereri de chemare în judecată având ca obiect chiar actul administrativ individual în legătură cu care s-a formulat plângerea prealabilă, iar nu un alt act administrativ.

Situaţia de fapt că cele două acte administrative au fost emise succesiv şi sunt legate cauzal nu îndreptăţeşte instanţa să extindă cauzele de întrerupere a prescripţiei dincolo de cele menţionate restrictiv de către legiuitor.

Nimic nu-1 împiedica pe reclamant ca, formulând acţiunea împotriva ordinului de eliberare din funcţie în termenul de 6 luni de la primirea răspunsului la plângerea prealabilă, să solicite apoi suspendarea judecăţii, în temeiul art.244 pct.l C. proc.civ. până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii de anulare a deciziei de stabilire a calificativului.

2.          Chiar dacă s-ar admite ipoteza că, în speţă, trebuie aplicat termenul de 1 an prevăzut de dispoziţiile art.ll alin. (2) din Legea nr.554/2004, iar „motivele temeinice” despre care menţionează textul ar fi existenţa pe rolul instanţei a acţiunii în anularea
deciziei nr.2833/23 decembrie 2005 a I.Ş.J. Neamţ, se constată că reclamantului i-a fost comunicat ordinul de eliberare din funcţie la 1 iunie 2006 iar acţiunea împotriva acestuia a fost depusă la Curtea de Apel Bucureşti la 14 iunie 2007.

Aşadar, termenul de decădere de un an a fost şi el depăşit, iar spre deosebire de cel de prescripţie – de 6 luni – el nu este susceptibil de întrerupere ori suspendare.

Ca urmare, Curtea de fată, modificând în tot sentinţa, a respins acţiunea ca tardivă.

Citare prin afişare la sediul părţii. Domiciliu ales. Procedură viciată. Dreptul la un proces echitabil.

La data de 23 martie 2006, SC „BG” SRL Timişoara a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului – Autoritatea Rutieră Română, precum şi cu SC A SA Timişoara să se dispună anularea unui număr de 4 licenţe de execuţie eliberate în favoarea pârâtei secunde pentru traseele precizate în petitul acţiunii, ca nelegale.

Curtea de Apel Timişoara – Secţia de contencios administrativ şi fiscal investită ca urmare a unui regulator de competenţă, a respins acţiunea ca fiind lipsită de obiect.

Reclamanta a declarat recurs, susţinând că hotărârea atacată este nelegală întrucât prima instanţă a procedat la judecarea pricinii, fără a observa că procedura de citare, în ceea ce o priveşte, a fost efectuată pentru termenul de judecată din 10 aprilie 2007, cu încălcarea dispoziţiilor art.85 şi 93 din C.proc. civ.

Critica este întemeiată.

Prin acţiunea introdusă, reclamanta a făcut precizarea că şi-a ales sediul pentru comunicarea tuturor actelor de procedură la sediul Societăţii civile de avocaţi – DC, situat în oraşul SM,  judeţul Timiş.

Ignorând această precizare, Curtea de Apel Timişoara a citat reclamanta numai la sediul său din municipiul Timişoara.

Or, potrivit art.93 din C.proc.civ. în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părţii.

Instanţa de fond nu a sesizat nici faptul că citarea reclamantei la sediul său situat în municipiul Timişoara era viciată întrucât a fost efectuată prin afişare, contrar prevederilor conţinute în art.921 din C.proc.civ.

Este deci evident că procedând la soluţionarea cauzei în fond, deşi procedura de citare a reclamantei nu era legal îndeplinită, curtea de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, care nesocoteşte dreptul societăţii la un proces echitabil, cu componenta sa, respectiv dreptul la apărare.

Faţă de considerentele expuse recursul a fost admis,  sentinţa atacată casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Militari. Răspundere materială. Irelevanţa formei vinovăţiei.

Prin Sentinţa nr. 43 din 17 mai 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia Comercială, de Contencios Administrativ şi Fiscal a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul DC în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, respectiv Unitatea Militară 0251 Bucureşti, instanţa dispunând anularea Hotărârii nr. 155403/9.08.2005 emisă de Comisia de Soluţionare a contestaţiilor din cadrul UM 0251 Bucureşti precum şi a Hotărârii nr. 47/20.09.2006 emisă de Comisia de Jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul MAI. Totodată instanţa a admis contestaţia formulată de reclamant împotriva deciziei de imputare nr.155099 din 4 iulie 2007 cu consecinţa exonerării reclamantului de la plata sumei de 4.424,90 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, că prin decizia nr. 155098/4.07.2006 reclamantului i s-a imputat suma de 4.424,90 lei, reprezentând drepturi salariale achitate angajatului PC, ca urmare a anulării deciziei de reziliere a contractului de muncă, decizie semnată de către reclamant în calitate de comandant al UM CJT Târgu-Mureş.

Instanţa a apreciat că nu se poate reţine în sarcina reclamantului reaua-credinţă la momentul la care aceasta a dispus desfacerea contractului de muncă al angajatului, având în vedere atribuţiile pe care le avea în calitate de comandant al unităţii militare şi conţinutul rapoartelor înaintate de către cei împuterniciţi cu cercetarea disciplinară.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA).

În motivarea cererii, recurenta arată că nu se poate reţine că  reclamantul ar fi săvârşit faptele fără vinovăţie, întrucât era obligat să cunoască normele legale care reglementează domeniul în care îşi desfăşura activitatea, iar potrivit art.2 din O.G.nr.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, această răspundere e angajată pentru pagubele provocate de militari  din vina acestora,  fără ca textul să distingă dacă fapta a fost săvârşită cu sau fără intenţie.

Consideră recurenta că interpretarea contrară,  în cazul faptelor săvârşite din culpă de un militar, ar face imposibilă recuperarea de către instituţie a prejudiciului astfel creat.

Recursul este fondat.

Atât Hotărârea nr.155403 din 9 august 2006 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din U.M. 0251 Bucureşti, cât şi hotărârea nr.47 din 20 septembrie 2006 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (actualul MIRA) au fost emise cu respectarea condiţiilor de formă legale şi sunt întemeiate pe dovezi asupra vinovăţiei reclamantului.

Instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile O.G.nr.121/1998, considerând că răspunderea materială a militarilor poate fi angajată numai în situaţia în care paguba a fost produsă  cu rea-credinţă.

În realitate, legiuitorul prevede vinovăţia fără a distinge asupra săvârşirii faptei din culpă ori cu intenţie.

În speţă, lipsa relei-credinţe nu-l poate exonera pe reclamant de răspundere, câtă vreme textul legal nu are în vedere asemenea excepţii.

Recursul a fost astfel admis.

Citare prin afişare la sediul părţii. Domiciliu ales. Procedură viciată. Dreptul la un proces echitabil.

La data de 23 martie 2006, SC „BG” SRL Timişoara a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului – Autoritatea Rutieră Română, precum şi cu SC A SA Timişoara să se dispună anularea unui număr de 4 licenţe de execuţie eliberate în favoarea pârâtei secunde pentru traseele precizate în petitul acţiunii, ca nelegale.

Curtea de Apel Timişoara – Secţia de contencios administrativ şi fiscal investită ca urmare a unui regulator de competenţă, a respins acţiunea ca fiind lipsită de obiect.

Reclamanta a declarat recurs, susţinând că hotărârea atacată este nelegală întrucât prima instanţă a procedat la judecarea pricinii, fără a observa că procedura de citare, în ceea ce o priveşte, a fost efectuată pentru termenul de judecată din 10 aprilie 2007, cu încălcarea dispoziţiilor art.85 şi 93 din C.proc. civ.

Critica este întemeiată.

Prin acţiunea introdusă, reclamanta a făcut precizarea că şi-a ales sediul pentru comunicarea tuturor actelor de procedură la sediul Societăţii civile de avocaţi – DC, situat în oraşul SM,  judeţul Timiş.

Ignorând această precizare, Curtea de Apel Timişoara a citat reclamanta numai la sediul său din municipiul Timişoara.

Or, potrivit art.93 din C.proc.civ. în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părţii.

Instanţa de fond nu a sesizat nici faptul că citarea reclamantei la sediul său situat în municipiul Timişoara era viciată întrucât a fost efectuată prin afişare, contrar prevederilor conţinute în art.921 din C.proc.civ.

Este deci evident că procedând la soluţionarea cauzei în fond, deşi procedura de citare a reclamantei nu era legal îndeplinită, curtea de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, care nesocoteşte dreptul societăţii la un proces echitabil, cu componenta sa, respectiv dreptul la apărare.

Faţă de considerentele expuse recursul a fost admis,  sentinţa atacată casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Ordin nr. 624/2008 pentru repartizarea cotelor de productie de zahar si izoglucoza si necesarul traditional de aprovizionare in anul comercial 2008-2009

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

Vazand Referatul de aprobare nr. 122.812 din 29 septembrie 2008 al Directiei generale implementare politici agricole si analizand informatiile din perioada actuala privind modificarile care au avut loc pe piata zaharului in anul comercial 2007-2008, avand in vedere prevederile art. 2 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 41/2005 privind reglementarea unor masuri financiare, cu modificarile si completarile ulterioare, in baza prevederilor cap. 3 privind agricultura din anexa IV la Tratatul dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Elena, Regatul Spaniei, Republica Franceza, Irlanda, Republica Italiana, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) si Republica Bulgaria si Romania privind aderarea Republicii Bulgaria si a Romaniei la Uniunea Europeana, ratificat prin Legea nr. 157/2005, referitoare la cotele de zahar si izoglucoza, precum si la necesarul traditional de aprovizionare de zahar brut din trestie importat, ale Regulamentului Consiliului (CE) nr. 508/2007 de deschidere a contingentelor tarifare pentru importurile in Bulgaria si Romania de zahar brut din trestie de zahar si ale Regulamentului (CE) nr. 510/2008 de modificare a anexei VI la Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.234/2007 pentru anul de comercializare 2008-2009, in temeiul prevederilor art. 1 alin. (3) din Hotararea Guvernului nr. 385/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale emite prezentul ordin.

Art. 1
Se aproba repartizarea cotelor de productie de zahar, izoglucoza si necesarul traditional de aprovizionare cu zahar brut din trestie de zahar din import, pentru fiecare societate comerciala producatoare de zahar si izoglucoza din Romania, in anul comercial 2008-2009, potrivit anexei care face parte integranta din prezentul ordin.

Art. 2
In sensul prezentului ordin, urmatorii termeni se definesc astfel:
a) cota de zahar si cota de izoglucoza reprezinta orice cantitate de zahar sau izoglucoza atribuita intr-o cota unei societati comerciale autorizate, producatoare de zahar sau izoglucoza, intr-un an de comercializare;
b) anul de comercializare in piata zaharului incepe la data de 1 octombrie si se incheie la data de 30 septembrie a anului urmator.

Art. 3
(1) Cota de productie de zahar alb din sfecla de 104.688,8 tone si cota de productie de izoglucoza de 15.879,0 tone alocate pentru Romania in anul de comercializare 2008-2009 sunt prevazute in anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 510/2008 de modificare a anexei VI la Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.234/2007 pentru anul de comercializare 2008-2009.
(2) Necesarul traditional de aprovizionare cu zahar brut din trestie de zahar din import de 329.636 tone, alocat pentru Romania in anul comercial 2008-2009, este prevazut la art. 1 alin. (2) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 508/2007 de deschidere a contingentelor tarifare pentru importurile in Bulgaria si Romania de zahar brut din trestie de zahar.
(3) Cota de productie de zahar alb din sfecla, cota de productie de izoglucoza si necesarul traditional de aprovizionare cu zahar brut din trestie din import, prevazute la alin. (1) si (2), se repartizeaza de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale societatilor comerciale producatoare de zahar si izoglucoza.
(4) Repartizarea cotelor si a necesarului traditional de aprovizionare prevazute la alin. (1) si (2) se realizeaza cu respectarea instructiunilor prevazute in regulamentele privind organizarea comuna a pietelor in sectorul zaharului si tinand cont de modificarile aparute in piata in anul comercial 2007-2008.

Art. 4
Societatile comerciale producatoare de zahar din sfecla de zahar si izoglucoza care renunta la cota pot depune cerere de restructurare la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura pana la 31 ianuarie 2009.

Art. 5
Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.


ANEXA – REPARTIZAREA cotelor de productie de zahar, izoglucoza si necesarul traditional de aprovizionare cu zahar brut din trestie de zahar din import

   1. Cota de zahar alb din sfecla de zahar pentru anul de comercializare 2008-2009 
+------------------------------------------------------------------------------+
¦                                    ¦              Cota alocata               ¦
¦       Societatea comerciala        +-----------------------------------------¦
¦                                    ¦       %       ¦tone echivalent zahar alb¦
+------------------------------------+---------------+-------------------------¦
¦S.C. ZAHAR ORADEA - S.A.            ¦     27,37     ¦         28.651,4        ¦
+------------------------------------+---------------+-------------------------¦
¦S.C. ZAHARUL LUDUS - S.A.           ¦     31,90     ¦         33.391,4        ¦
+------------------------------------+---------------+-------------------------¦
¦S.C. FABRICA DE ZAHAR BOD - S.A.    ¦     17,58     ¦         18.406,0        ¦
+------------------------------------+---------------+-------------------------¦
¦S.C. AGRANA ROMÂNIA - S.A.          ¦     23,15     ¦         24.240,0        ¦
+------------------------------------+---------------+-------------------------¦
¦TOTAL                               ¦    100,00     ¦        104.688,8        ¦
+------------------------------------------------------------------------------+ 

   2. Cota de izoglucoza pentru anul de comercializare 2008-2009 
+------------------------------------------------------------------------------+
¦                                    ¦           Cantitatea alocata            ¦
¦       Societatea comerciala        +-----------------------------------------¦
¦                                    ¦       %       ¦  tone substanta uscata  ¦
+------------------------------------+---------------+-------------------------¦
¦S.C. AMYLUM ROMÂNIA - S.A.          ¦     90,45     ¦        14.363,0         ¦
+------------------------------------+---------------+-------------------------¦
¦S.C. ROQUETTE ROMÂNIA - S.A.        ¦      9,55     ¦         1.516,0         ¦
+------------------------------------+---------------+-------------------------¦
¦TOTAL                               ¦    100,00     ¦        15.879,0         ¦
+------------------------------------------------------------------------------+ 

   3. Repartizarea necesarului traditional de aprovizionare cu zahar brut din 
trestie de zahar din import in anul de comercializare 2008-2009 
+------------------------------------------------------------------------------+
¦                                    ¦           Cantitatea alocata            ¦
¦       Societatea comerciala        ¦  de zahar alb din procesare zahar brun  ¦
¦                                    +-----------------------------------------¦
¦                                    ¦       %       ¦tone echivalent zahar alb¦
+------------------------------------+---------------+-------------------------¦
¦S.C. ZAHAR ORADEA - S.A.            ¦      9,55     ¦          31.480         ¦
+------------------------------------+---------------+-------------------------¦
¦S.C. FABRICA DE ZAHAR BOD - S.A.    ¦      0,85     ¦           2.812         ¦
+------------------------------------+---------------+-------------------------¦
¦S.C. ZAHARUL CORABIA - S.A.         ¦     11,02     ¦          36.320         ¦
+------------------------------------+---------------+-------------------------¦
¦S.C. ZAHARUL LIESTI - S.A.          ¦     26,27     ¦          86.600         ¦
+------------------------------------+---------------+-------------------------¦
¦S.C. AGRANA ROMÂNIA - S.A.          ¦     39,64     ¦         130.668         ¦
+------------------------------------+---------------+-------------------------¦
¦S.C. ZAHARUL CALARASI - S.A.,       ¦     12,67     ¦          41.756         ¦
¦societate in insolventa             ¦               ¦                         ¦
+------------------------------------+---------------+-------------------------¦
¦TOTAL                               ¦    100,00     ¦         329.636         ¦
+------------------------------------------------------------------------------+ 

HOTARARE nr. 416 din 9 mai 2007 privind structura organizatorica si efectivele Ministerului Internelor si Reformei Administrative

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 10 mai 2007

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al art. 12 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Guvernul României adopta prezenta hotãrâre.
ART. 1
(1) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are structura organizatoricã potrivit organigramei prevãzute în anexa nr. 1.
(2) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are în conducerea sa un ministru şi 5 secretari de stat.
(3) Conducerea Departamentului ordine şi siguranta publica este asigurata de cãtre un secretar de stat, care este ajutat de un adjunct.
(4) Secretarul general al ministerului este ajutat de 3 secretari generali adjuncţi.
(5) Coordonarea de cãtre ministru, secretarii de stat şi secretarul general a structurilor şi a unitãţilor subordonate se stabileşte prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative.
ART. 2
(1) Funcţia de director general al Direcţiei generale de informaţii şi protecţie interna se asimileazã, din punctul de vedere al salarizarii, cu funcţia de subsecretar de stat.
(2) Numirea şi eliberarea din funcţie a adjunctului şefului Departamentului ordine şi siguranta publica se fac prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative.
(3) Numirea şi eliberarea din funcţie a directorului general al Direcţiei generale de informaţii şi protecţie interna se face prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului internelor şi reformei administrative.
ART. 3
Ministrul internelor şi reformei administrative stabileşte structura organizatoricã a unitãţilor proprii ministerului şi poate infiinta, disloca şi desfiinta şi alte unitãţi, institute, ateliere de reparaţii sau producţie similare, subordonate ministerului, pana la nivel de birou, serviciu, sector, direcţie operativã, batalion inclusiv, în limita posturilor şi a fondului de salarii aprobate.
ART. 4
Numãrul posturilor, pe timp de pace şi mobilizare, este cel prevãzut în anexele nr. 2 şi 3*).
_______
*) Anexele nr. 2 şi 3 nu se publica, fiind clasificate potrivit legii, şi se comunica instituţiilor interesate.
ART. 5
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantã din prezenta hotãrâre.
ART. 6
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri, se abroga Hotãrârea Guvernului nr. 725/2003 privind structura organizatoricã şi efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 4 iulie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.

II. INSTITUŢII ŞI STRUCTURI AFLATE ÎN SUBORDINEA/COORDONAREA MINISTERULUI
INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE

A. Instituţii şi structuri aflate în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
1. Agenţia Nationala Antidrog
2. Agenţia Nationala de Cadastru şi Publicitate Imobiliarã
3. Institutul Naţional de Administraţie
4. Agenţia Nationala a Funcţionarilor Publici
5. Agenţia Nationala impotriva Traficului de Persoane
6. Administraţia Nationala a Rezervelor de Stat
7. Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale
8. Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitãţi Publice
9. Instituţia prefectului (42)
10. Direcţia Generalã de Paşapoarte
11. Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor
12. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta
13. Inspectoratul Naţional pentru Evidenta Persoanelor
14. Centrul Informatic Naţional al Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative (e-administraţie)
15. Oficiul Roman pentru Imigrari*)
______
*) Înfiinţarea Oficiului Roman pentru Imigrari, prin reorganizarea Autoritãţii
pentru strãini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiati, organizarea şi funcţionarea
acestuia se stabilesc prin lege.
16. Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala
17. Arhivele Naţionale
18. Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenta
Persoanelor
19. Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
20. Liceul „Neagoe Basarabs al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
21. Liceul „Constantin Brancoveanu” al Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative
22. Poliţia Romana
23. Jandarmeria Romana
24. Poliţia de Frontiera Romana
25. Inspectoratul de Aviatie al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
26. Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie „Acvila”
27. Baza Centrala pentru Asigurarea Tehnica a Misiunilor
28. Clubul Sportiv „Dinamo” Bucureşti
29. Structuri subordonate unor unitãţi centrale
B. Structuri aflate în coordonarea Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative
Societatea Comercialã „COMICEX” – S.A.

ORDONANTA DE URGENTA nr. 30 din 25 aprilie 2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Internelor si Reformei Administrative

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007

Având în vedere prevederile art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea
unor mãsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, prin care a fost înfiinţat Ministerul
Internelor şi Reformei Administrative prin reorganizarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, în
subordinea noului minister fiind ulterior trecute Administraţia Nationala a Rezervelor de Stat, Oficiul
Central de Stat pentru Probleme Speciale şi Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile
Comunitare de Utilitãţi Publice, ţinând seama de necesitatea reglementãrii urgente a noului cadru
organizatoric şi funcţional al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, pentru evitarea
producerii unui blocaj institutional sau a unor dificultãţi în ceea ce priveşte funcţionarea optima a
instituţiei, în lipsa cadrului normativ care sa stabileascã organizarea, funcţionarea şi atribuţiile noii
instituţii, elemente care vizeazã interesul public şi constituie situaţii extraordinare a cãror reglementare nu
poate fi amânatã,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã,
Guvernul României adopta prezenta ordonanta de urgenta.
ART. 1
(1) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative este organ de specialitate al administraţiei publice
centrale, cu personalitate juridicã şi cu sediul în municipiul Bucureşti.
(2) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative exercita, conform Constituţiei şi legilor tarii,
atribuţiile ce îi revin cu privire la:
a) apãrarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului, a proprietãţii publice şi private;
b) realizarea Programului de guvernare şi a strategiilor în domeniul reformei administraţiei publice şi
ordinii publice şi monitorizarea, în numele Guvernului, a elaborãrii şi aplicãrii programelor de reforma
institutionala de cãtre ministere şi celelalte autoritãţi ale administraţiei publice centrale;
c) îndeplinirea obligaţiilor ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene şi
participarea la procesul de elaborare a politicilor şi actelor normative comunitare în domeniile sale de
competenta;
d) funcţia publica şi functionarii publici;
e) reprezentarea Guvernului pe plan local;
f) respectarea regimului general al autonomiei locale şi principiilor constituţionale ale descentralizãrii şi
deconcentrarii serviciilor publice;
g) parteneriat cu autoritãţile locale şi cu structurile asociative ale autoritãţilor publice locale;
h) activitatea privind parcurile industriale şi zonele defavorizate;
i) activitatea de cadastru, geodezie, cartografie şi publicitate imobiliarã;
j) serviciile comunitare de utilitãţi publice;
k) administrarea rezervelor de stat;
l) protecţia civilã şi gestionarea situaţiilor de urgenta;
m) regimul actelor de identitate şi de stare civilã, al paşapoartelor simple, al permiselor de conducere şi
al certificatelor de înmatriculare/înregistrare a vehiculelor;
n) administrarea şi protecţia Fondului arhivistic naţional;
o) asigurarea aplicãrii strategiei şi politicii Guvernului în domeniul pregãtirii economiei naţionale şi a
teritoriului pentru apãrare;
p) asigurarea ordinii publice;
r) paza persoanelor, obiectivelor, bunurilor şi valorilor;

s) prevenirea şi combaterea faptelor antisociale;
t) respectarea regimului juridic al frontierei de stat;
u) regimul juridic al strãinilor, al solicitanţilor de azil şi al persoanelor care au dobândit o forma de
protecţie în România;
v) apãrarea impotriva incendiilor şi protecţia civilã a populaţiei şi bunurilor.
ART. 2
Pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de competenta, Ministerul Internelor şi Reformei
Administrative exercita urmãtoarele funcţii:
a) funcţia de strategie, prin care elaboreazã politicile sectoriale şi strategiile de punere în aplicare a
Programului de guvernare şi a politicilor comunitare în domeniile sale de competenta;
b) funcţia de reglementare, prin care asigura elaborarea cadrului normativ şi institutional în vederea
realizãrii obiectivelor strategice şi a transpunerii acquis-ului comunitar pentru domeniile sale de
competenta;
c) funcţia de autoritate de stat, prin care asigura punerea în aplicare şi respectarea reglementãrilor legale
pentru domeniile sale de competenta, precum şi monitorizarea realizãrii politicilor şi strategiilor în
domeniile sale de competenta;
d) funcţia de reprezentare, prin care asigura, în numele statului sau al Guvernului, reprezentarea pe plan
intern, pe plan extern şi în cadrul instituţiilor şi structurilor Uniunii Europene pentru domeniile sale de
competenta;
e) funcţia de management public, prin care asigura administrarea proprietãţii publice şi private a statului
pentru care statul este responsabil în domeniile sale de competenta, precum şi managementul serviciilor şi
resurselor financiare şi umane;
f) funcţia de autoritate de management pentru Programul operational sectorial – Creşterea capacitãţii
administrative;
g) funcţia de autoritate de management pentru Facilitatea Schengen;
h) funcţia de coordonare a utilizãrii asistenţei financiare nerambursabile acordate României de cãtre
Uniunea Europeanã pentru domeniile sale de competenta;
i) funcţia de gestionare a creditelor externe, altele decât cele comunitare, pentru domeniile sale de
competenta.
ART. 3
(1) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative îndeplineşte urmãtoarele atribuţii principale:
a) în domeniul administraţiei publice:
1. monitorizeazã aplicarea prevederilor cuprinse în strategiile şi programele de reforma şi restructurare a
administraţiei publice centrale şi locale, elaborate pe baza Programului de guvernare, în conformitate cu
politicile Uniunii Europene şi legislaţia interna, şi asigura realizarea strategiilor şi programelor în
domeniul sau de activitate;
2. indruma şi controleazã activitatea prefecţilor şi a instituţiilor prefecţilor cu privire la exercitarea
atribuţiilor prevãzute de lege;
3. monitorizeazã cooperarea structurilor deconcentrate ale administraţiei publice centrale, de pe plan
local, cu autoritãţile administraţiei publice locale;
4. indruma şi sprijinã autoritãţile publice locale şi aparatul de specialitate al acestora în aplicarea corecta
şi unitarã a prevederilor legale şi în îndeplinirea atribuţiilor ce le sunt conferite prin lege;
5. asigura aplicarea în mod unitar a principiilor autonomiei locale şi descentralizãrii;
6. asigura aplicarea unitarã pe întreg teritoriul tarii a legislaţiei în vigoare referitoare la atribuţiile de
reprezentare a statului de cãtre alesii locali;
7. asigura aplicarea unitarã pe întreg teritoriul tarii a atribuţiilor delegate prin acte normative, pentru
domeniul sau de competenta;
8. elaboreazã, împreunã cu celelalte ministere, propuneri privind îmbunãtãţirea organizãrii
administrativ-teritoriale a României, luând mãsurile ce se impun pentru consultarea prin referendum a
colectivitãţilor locale interesate;

9. asigura evidenta unitãţilor administrativ-teritoriale, a satelor şi a celorlalte localitãţi componente ale
acestora;
10. organizeazã evidenta denumirii unitãţilor administrativ-teritoriale şi a satelor şi localitãţilor
componente:
11. asigura evidenta aleşilor locali din unitãţile administrativ-teritoriale;
12. asigura realizarea parteneriatului cu autoritãţile administraţiei publice locale, prin consultarea
acestora în vederea perfecţionãrii cadrului legislativ şi institutional şi prin acordarea de asistenta tehnica
în scopul accesarii fondurilor Uniunii Europene;
13. avizeazã şi monitorizeazã acordurile şi convenţiile de cooperare pe care autoritãţile administraţiei
publice locale le încheie cu autoritãţi ale administraţiei publice locale din alte tari;
14. elaboreazã şi monitorizeazã strategii şi programe de dezvoltare a infrastructurii unitãţilor
administrativ-teritoriale cu finanţare interna şi externa, precum şi a serviciilor publice de interes general;
15. sprijinã dezvoltarea capacitãţii financiare prin elaborarea de politici fiscale şi bugetare la nivelul
administraţiei publice locale;
16. dezvolta o baza nationala de date care sa asigure un sistem informaţional unitar la nivelul
administraţiei publice locale;
17. sprijinã realizarea de investiţii locale în infrastructura şi în serviciile publice la nivel local;
18. implementeaza mãsuri pentru înfiinţarea, sprijinirea şi dezvoltarea parcurilor industriale;
19. implementeaza programe pentru dezvoltarea parcurilor industriale, finanţate din sumele care se aloca
anual din bugetul de stat sau din alte surse atrase;
20. îndeplineşte obligaţiile ce îi revin conform legislaţiei în materia ajutorului de stat, în calitate de
initiator/furnizor, pentru domeniile de competenta;
21. realizeazã, în domeniul sau de activitate, dialogul şi parteneriatul social cu confederatiile sindicale şi
patronale reprezentative la nivel naţional;
22. asigura, prin structurile de specialitate din subordine, aplicarea strategiei şi a Programului de
guvernare în domeniul managementului funcţiei publice şi al funcţionarilor publici, formarea şi
perfecţionarea pregãtirii profesionale specializate în administraţia publica, activitatea de geodezie,
topografie, fotogrammetrie, teledetectie, cadastru, cartografie şi publicitate imobiliarã, activitatea de
evidenta a persoanelor, precum şi activitatea de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenta civilã;
23. constituie şi utilizeazã Sistemul naţional informatic de evidenta a persoanelor;
24. asigura constituirea, evidenta, selecţionarea, pãstrarea, conservarea şi folosirea în interes public a
documentelor din Fondul arhivistic naţional;
25. administreazã, în condiţiile legii, rezervele de stat;
26. îndeplineşte, în condiţiile legii, prin structurile competente, funcţia de autoritate nationala de
reglementare pentru urmãtoarele servicii comunitare de utilitãţi publice: alimentare cu apa; canalizare şi
epurarea apelor uzate; colectarea, canalizarea şi evacuarea apelor pluviale; producerea, transportul,
distribuţia şi furnizarea de energie termica în sistem centralizat, cu excepţia activitãţilor de producere a
energiei termice în cogenerare; salubrizarea localitãţilor; iluminatul public; administrarea domeniului
public şi privat al unitãţilor administrativ-teritoriale;
27. organizeazã şi coordoneazã activitatea de personalizare, emitere şi evidenta generalã a documentelor
de identitate şi a paşapoartelor simple;
28. organizeazã şi coordoneazã activitatea de emitere şi evidenta a permiselor de conducere şi a
certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere;
b) în domeniul ordinii, siguranţei publice şi securitãţii naţionale:
1. stabileşte, potrivit legii, mãsuri pentru apãrarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului,
precum şi a proprietãţii publice şi private;
2. organizeazã şi desfãşoarã, prin structuri specializate, potrivit competentei, activitãţi pentru prevenirea
şi combaterea terorismului, a criminalitatii organizate, a traficului şi consumului ilicit de droguri, a
traficului de persoane, a migratiei ilegale, a criminalitatii informatice, precum şi a altor fenomene
infractionale şi fapte antisociale;

3. coordoneazã, evalueaza şi monitorizeazã, prin organele de specialitate, la nivel naţional, aplicarea
politicilor în domeniul traficului de persoane, precum şi a celor din domeniul protecţiei şi asistenţei
acordate victimelor acestuia;
4. organizeazã, indruma şi coordoneazã activitatea de protecţie a persoanelor, bunurilor, obiectivelor şi
valorilor şi organizeazã paza obiectivelor de importanta deosebita date în competenta potrivit legii;
5. elaboreazã şi asigura punerea în aplicare a documentelor strategice şi operationale privind
întrebuinţarea, planificarea şi realizarea capacitãţii operationale a forţelor de ordine şi siguranta publica
pe timp de pace, în situaţii de criza şi la rãzboi;
6. desfãşoarã, prin structuri specializate, potrivit competentei, activitãţi de prevenire şi combatere a
acţiunilor de nerespectare a regimului juridic al produselor militare şi al produselor şi tehnologiilor cu
dubla utilizare;
7. asigura, potrivit competentelor, desfãşurarea activitãţii pentru efectuarea cercetãrilor în legatura cu
sãvârşirea unor fapte prevãzute de legea penalã;
8. organizeazã activitatea de protecţie a martorilor;
9. solicita de la autoritãţi publice, de la persoane fizice sau juridice informaţii, date şi documente
necesare în vederea îndeplinirii atribuţiilor stabilite prin lege şi în limitele acesteia; poate recompensa
persoanele fizice care acorda sprijin ministerului pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, din fondul
repartizat cu aceasta destinaţie, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului;
10. asigura respectarea regimului frontierei de stat a României şi realizeazã coordonarea
interministeriala în acest domeniu;
11. asigura, prin structurile specializate, aplicarea strategiei şi politicii Guvernului în domeniul pregãtirii
economiei naţionale şi a teritoriului pentru apãrare, în condiţiile legii;
12. constituie şi utilizeazã Registrul naţional al armelor şi Cazierul judiciar;
13. constituie şi utilizeazã Sistemul naţional de evidenta a strãinilor; asigura respectarea regimului
juridic al strãinilor pe teritoriul României;
14. implementeaza politicile României în domeniul azilului;
15. organizeazã şi executa asigurarea medicalã şi psihologicã a personalului propriu care participa la
misiuni specifice;
16. conduce activitatea de informaţii, contrainformatii şi securitate în domeniile sale de competenta;
c) alte atribuţii:
1. elaboreazã, avizeazã şi tine evidenta proiectelor de acte normative care privesc activitatea
ministerului, a unitãţilor din structura sa, a autoritãţilor administraţiei publice locale şi le susţine în fata
Guvernului şi a Parlamentului;
2. asigura participarea corespunzãtoare la procesul de elaborare a politicilor şi actelor normative
comunitare, îndeplinirea obligaţiilor ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene,
realizarea strategiilor şi programelor naţionale adoptate în contextul politicilor Uniunii Europene şi
reprezentarea României la Consiliul JAI şi în comitetele şi grupurile de lucru ale Consiliului Uniunii
Europene şi Comisiei Europene, pentru domeniile sale de competenta;
3. asigura procesul de notificare a legislaţiei naţionale care transpune acquis-ul comunitar cãtre Comisia
Europeanã şi informeazã Comisia Europeanã cu privire la mãsurile luate pentru aplicarea directivelor
comunitare, în domeniile sale de competenta;
4. asigura procesul de evaluare a gradului de compatibilitate a legislaţiei naţionale în vigoare cu actele
normative comunitare şi formuleazã propuneri în vederea accelerarii procesului de transpunere şi
implementare pentru domeniile sale de competenta;
5. fundamenteazã poziţiile României în procedurile precontencioase şi contencioase în fata instanţelor şi
a instituţiilor comunitare, pentru domeniile sale de competenta;
6. elaboreazã cadrul institutional şi normativ necesar pentru accesarea fondurilor comunitare în
domeniul sau de competenta;
7. elaboreazã obiectivele şi orientãrile activitãţii internaţionale în domeniul administraţiei publice şi
afacerilor interne, potrivit Programului de guvernare şi obligaţiilor ce îi revin din strategiile naţionale şi documentele internaţionale la care România este parte; organizeazã, coordoneazã, monitorizeazã, asigura
şi executa, în ţara şi în strãinãtate, activitãţi de cooperare, reprezentare şi relaţii internaţionale în domeniul
sau de competenta;
8. elaboreazã normele de inzestrare, întrebuinţare, întreţinere şi reparare pentru armament, tehnica
militarã şi alte bunuri din dotare, precum şi normele de consum pentru muniţii şi alte materiale; stabileşte
normele privind planificarea materialã şi financiarã, decontarea, evidenta şi controlul mijloacelor
materiale şi bãneşti necesare structurilor subordonate;
9. coordoneazã şi controleazã respectarea de cãtre structurile din subordine a reglementãrilor cuprinse în
actele normative proprii de organizare şi funcţionare;
10. realizeazã managementul resurselor umane din cadrul ministerului;
11. elaboreazã proiectul de buget al ministerului, organizeazã şi controleazã intreaga activitate
economico-financiarã a ordonatorilor de credite;
12. realizeazã managementul logistic;
13. exercita atribuţiile ce îi revin, potrivit legii, cu privire la activitatea desfasurata de societãţile
comerciale, precum şi de alte unitãţi sau formaţiuni din subordine;
14. organizeazã, coordoneazã şi controleazã activitatea proprie de comunicaţii, informatica, posta
militarã, precum şi cea în legatura cu cifrul de stat, secretizarea şi protecţia comunicaţiilor; administreazã
spectrul radioelectric guvernamental şi neguvernamental atribuit pentru îndeplinirea misiunilor specifice;
15. implementeaza şi administreazã sistemele complexe de comunicaţii şi tehnologia informatiei atât
pentru asigurarea misiunilor operative proprii, cat şi pentru asigurarea nevoilor de cooperare ale
structurilor ministerului cu alte instituţii, în calitate de integrator stabilit prin acte normative specifice ori
în alte cazuri stabilite prin lege;
16. organizeazã şi asigura, prin unitãţile de specialitate proprii, asistenta psihologicã şi medicalã
profilactica, curativã şi de recuperare pentru personalul în activitate, cel pensionat, membrii de familie ai
acestora şi alte categorii de asistaţi;
17. asigura protecţia juridicã a patrimoniului propriu şi a intereselor sale legitime în fata instanţelor de
judecata;
18. organizeazã, conduce şi controleazã activitatea de transparenta decizionala, informare publica şi de
relaţii cu presa, traditii-educaţie, asistenta religioasã şi sport, de realizare a publicaţiilor, filmelor,
emisiunilor şi materialelor audiovizuale cu privire la activitatea specifica;
19. negociaza şi încheie contracte de asistenta de specialitate pentru realizarea programelor de reforma
în domeniul sau de activitate;
20. conduce instituţiile proprii de învãţãmânt de specialitate;
21. rãspunde de executarea mãsurilor de apãrare a tarii, în domeniul sau de activitate, potrivit legii;
22. asigura desfãşurarea tuturor activitãţilor în conformitate cu normele de protecţie a mediului.
(2) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege.
ART. 4
(1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor care îi revin, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative
coopereazã cu celelalte ministere şi cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi
colaboreazã cu autoritãţile administraţiei publice locale, structurile asociative ale acestora, patronatele şi
sindicatele, asociaţiile şi organizaţiile neguvernamentale, cu alte persoane juridice, precum şi cu
persoanele fizice, în condiţiile prevãzute de lege.
(2) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative organizeazã, asigura şi desfãşoarã relaţii de
cooperare cu autoritãţile specializate din alte state în domeniile sale de competenta, iar prin atasati de
afaceri interne sau ofiţeri de legatura asigura reprezentarea instituţiei în raporturile cu autoritãţile similare
ale statelor cu care România întreţine relaţii diplomatice sau cu organisme şi organizaţii internaţionale.
ART. 5
La solicitarea Preşedintelui României şi cu aprobarea Parlamentului, Ministerul Internelor şi Reformei
Administrative participa cu efective şi tehnica din dotare la misiuni internaţionale sau multinationale
umanitare şi de menţinere a pãcii în afarã teritoriului naţional.
ART. 6

Ministerul Internelor şi Reformei Administrative rãspunde în fata Guvernului, a Consiliului Suprem de
Apãrare a Tarii şi a Parlamentului de modul în care aplica prevederile Constituţiei, ale celorlalte acte
normative, precum şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte.
ART. 7
(1) Conducerea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se exercita de cãtre ministru.
(2) Ministrul internelor şi reformei administrative are calitatea de ordonator principal de credite.
(3) Ministrul internelor şi reformei administrative reprezintã şi angajeazã Ministerul Internelor şi
Reformei Administrative în raporturile cu celelalte autoritãţi publice, precum şi cu alte persoane fizice şi
juridice din ţara sau din strãinãtate. În acest scop, poate da împuternicire de reprezentare unor persoane
din subordine.
(4) În exercitarea atribuţiilor legale, ministrul internelor şi reformei administrative emite ordine şi
instrucţiuni, care pot avea caracter normativ sau individual.
ART. 8
În absenta ministrului internelor şi reformei administrative, conducerea Ministerului Internelor şi
Reformei Administrative se exercita de cãtre persoana desemnatã prin ordin al acestuia.
ART. 9
(1) Secretarii de stat şi secretarul general rãspund de organizarea şi conducerea activitãţii structurilor
coordonate, potrivit atribuţiilor şi competentelor stabilite prin lege, hotãrâre a Guvernului sau prin ordin
al ministrului internelor şi reformei administrative.
(2) Secretarii de stat sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de cãtre primul-ministru, la propunerea
ministrului internelor şi reformei administrative.
(3) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, secretarul general este ajutat de 3 secretari generali adjuncţi.
Secretarul general şi secretarii generali adjuncţi sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie în condiţiile legii.
ART. 10
(1) Pe lângã ministrul internelor şi reformei administrative funcţioneazã Colegiul ministerului, ca organ
consultativ.
(2) Componenta şi regulamentul de funcţionare ale Colegiului ministerului se aproba prin ordin al
ministrului internelor şi reformei administrative.
(3) Direcţia generalã de informaţii şi protecţie interna este structura specializatã a ministerului care
desfãşoarã activitãţi de informaţii, contrainformatii şi securitate, în vederea asigurãrii ordinii publice,
prevenirii şi combaterii amenintarilor la adresa securitãţii naţionale privind misiunile, personalul,
patrimoniul şi informaţiile clasificate din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
(4) Direcţia generalã anticoruptie este structura specializatã a ministerului pentru prevenirea şi
combaterea coruptiei în rândul personalului propriu.
ART. 11
(1) În fata autoritãţilor jurisdicţionale Ministerul Internelor şi Reformei Administrative este reprezentat
prin personalul de specialitate, pe baza împuternicirilor acordate pentru fiecare cauza în parte, conform
competentei stabilite prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative.
(2) Prefectul, ca reprezentant al Guvernului pe plan local, coordoneazã activitãţile din teritoriu ale
Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, conform legii.
ART. 12
(1) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are în structura, în subordine sau, dupã caz, în
coordonare aparatul central, unitãţile subordonate acestuia, organe şi unitãţi centrale de specialitate,
unitãţi teritoriale, servicii publice deconcentrate, precum şi alte componente constituite în condiţiile legii
ca instituţii civile sau militare.
(2) Structura organizatoricã şi efectivele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se aproba
prin hotãrâre a Guvernului.
(3) Încadrarea unitãţilor pe categorii, organizarea, funcţionarea şi dotarea acestora se aproba prin ordin
al ministrului.

(4) Ministrul internelor şi reformei administrative, pe baza consultãrii Colegiului ministerului, poate
infiinta, desfiinta, disloca şi redisloca unitãţi, pana la esalonul brigada, exclusiv, servicii, secţii, birouri,
compartimente şi subunitati, în limita posturilor aprobate şi a fondurilor bãneşti alocate.
(5) Ministrul internelor şi reformei administrative stabileşte prin ordin, dacã legea nu prevede altfel,
conducãtorii unitãţilor şi subunitatilor din subordine, care au calitatea de ordonator de credite. Unitãţile şi
subunitatile din subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, ai cãror conducatori au
calitatea de ordonator de credite, au personalitate juridicã.
(6) Direcţiile generale/direcţiile din aparatul central al Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative coordoneazã, controleazã şi monitorizeazã, potrivit competentelor în domeniul de
activitate, modul de aplicare a prevederilor legale de cãtre structurile prevãzute la alin. (1).
(7) În cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative funcţioneazã Corpul Naţional al
Politistilor, persoana juridicã de drept public, ale cãrui atribuţii sunt stabilite prin lege.
ART. 13
(1) În domeniul administraţiei publice, instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei
publice centrale din subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative sunt: Institutul
Naţional de Administraţie, Agenţia Nationala de Cadastru şi Publicitate Imobiliarã, Autoritatea Nationala
de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitãţi Publice, Administraţia Nationala a Rezervelor
de Stat, Agenţia Nationala a Funcţionarilor Publici, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta,
Inspectoratul Naţional pentru Evidenta Persoanelor, Direcţia Generalã de Paşapoarte, Direcţia Regim
Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Arhivele Naţionale.
(2) Structurile de ordine şi siguranta publica din subordinea Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative sunt: Poliţia Romana, Jandarmeria Romana, Poliţia de Frontiera Romana, Oficiul Roman
pentru Imigrari, Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala, Grupul Special de Protecţie şi
Intervenţie „Acvila”, Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenta Persoanelor,
Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale, Inspectoratul de Aviatie al Ministerului Internelor şi
Reformei Administrative, Agenţia Nationala Antidrog şi Agenţia Nationala impotriva Traficului de
Persoane. Aceste structuri au în compunere unitãţi centrale de specialitate, care, dupã caz, în funcţie de
nivelul de organizare, pot avea în subordine, la nivel teritorial, inspectorate, direcţii generale, direcţii,
servicii, mari unitãţi, unitãţi şi/sau subunitati operative, de instrucţie, medicale şi de învãţãmânt, precum
şi de asigurare a acţiunilor şi suport logistic.
(3) Managementul integrat în domeniul ordinii şi siguranţei publice se realizeazã de Departamentul
ordine şi siguranta publica, structura operationala fãrã personalitate juridicã, care are în compunere
Direcţia generalã management operational, ca structura a aparatului central al Ministerului Internelor şi
Reformei Administrative, şi urmãtoarele componente de ordine şi siguranta publica subordonate
ministerului: Poliţia Romana, Jandarmedia Romana, Poliţia de Frontiera Romana, Oficiul Central de Stat
pentru Probleme Speciale, Oficiul Roman pentru Imigrari, Centrul de Cooperare Politieneasca
Internationala, Inspectoratul de Aviatie al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Grupul
Special de Protecţie şi Intervenţie „Acvila”, Agenţia Nationala Antidrog şi Agenţia Nationala impotriva
Traficului de Persoane şi Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenta
Persoanelor. Departamentul ordine şi siguranta publica este condus de un secretar de stat, care este ajutat
de un adjunct.
(4) În cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative funcţioneazã Centrul Naţional de
Conducere a Acţiunilor de Ordine Publica, structura interinstitutionala de suport decizional, care asigura
managementul acţiunilor în situaţii de criza în domeniul ordinii publice.
(5) Organizarea, funcţionarea şi compunerea Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine
Publica se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.
ART. 14
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative poate constitui ori prelua în administrare sau, dupã caz,
în coordonare instituţii publice, regii autonome, companii, societãţi comerciale, unitãţi sanitare, amenajãri
recreativ-sportive, asociaţii, fundaţii, locuinţe de serviciu şi de intervenţie, în condiţiile prevãzute de lege.
ART. 15

(1) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are în proprietate sau în administrare, dupã caz,
clãdiri, terenuri şi dotãri specifice, parc comun de transport, mijloace de transmisiuni, comunicaţii şi
informatica, mijloace tehnice specifice, precum şi alte bunuri, care se stabilesc prin normele de dotare şi
tabelele de inzestrare.
(2) Normativele de cheltuieli privind întreţinerea şi funcţionarea spaţiilor şi mijloacelor din dotare se
stabilesc prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative, în condiţiile legii.
ART. 16
Pentru îndeplinirea atribuţiilor functionale Ministerul Internelor şi Reformei Administrative poate
utiliza, în condiţiile legii, serviciile unor consilieri sau consultanţi strãini, raporturile cu aceştia stabilinduse
prin contract individual, pentru fiecare caz în parte.
ART. 17
(1) Personalul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se compune din: funcţionari publici,
politisti – funcţionari publici cu statut special, cadre militare în activitate, personal contractual, precum şi
soldati şi gradati voluntari.
(2) Din efectivele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative fac parte şi elevi şi studenţi
înmatriculaţi în instituţiile de învãţãmânt proprii, în condiţiile legii.
(3) Personalul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se supune prevederilor legale care îi
reglementeazã activitatea.
(4) Personalul din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative poate beneficia, ca mãsura de
protecţie socialã, de înlesniri în folosirea amenajãrilor recreative şi sportive din dotarea ministerului,
similare celor acordate cadrelor militare în activitate, stabilite prin ordin al ministrului.
(5) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative poate desfasura programe pentru construirea de
locuinţe, proprietate a personalului instituţiei, din fondurile beneficiarilor, pe terenuri disponibile
proprietate publica a statului, aflate în administrarea ministerului.
(6) Terenurile prevãzute la alin. (5) se trec, în condiţiile legii, din domeniul public în domeniul privat al
statului, proprietarii locuinţelor dobândind, în condiţiile stabilite prin hotãrâre a Guvernului, un drept de
folosinta oneros asupra terenurilor pe durata existenţei construcţiilor.
(7) Personalului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative trimis la misiunile diplomatice şi
oficiile consulare ale României şi la organismele internaţionale specializate din strãinãtate, precum şi
ofiţerilor de legatura le sunt aplicabile dispoziţiile legale privind personalul trimis în misiune permanenta
în strãinãtate.
(8) Pe timpul participãrii la misiunile forţelor prevãzute la art. 5, efectivelor Ministerului Internelor şi
Reformei Administrative le sunt aplicabile dispoziţiile legale privind personalul trimis în misiune
temporarã în strãinãtate.
(9) Atasatii de afaceri interne şi ofiţerii de legatura desemnaţi de cãtre ministrul internelor şi reformei
administrative sunt trimişi la post în condiţiile prevãzute în ordinul de numire, cu avizul Ministerului
Afacerilor Externe.
ART. 18
(1) Posturile Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se compun din cele ale fostului Minister
al Administraţiei şi Internelor, precum şi din cele ale Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, ale
Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale şi ale Autoritãţii Naţionale de Reglementare pentru
Serviciile Comunitare de Utilitãţi Publice.
(2) Personalul fostului Minister al Administraţiei şi Internelor, al Administraţiei Naţionale a Rezervelor
de Stat, al Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale şi al Autoritãţii Naţionale de Reglementare
pentru Serviciile Comunitare de Utilitãţi Publice se preia sau, dupã caz, se transfera în interesul
serviciului la Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, în condiţiile legii, cu menţinerea funcţiilor
detinute.
(3) Personalul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative beneficiazã de drepturile dobândite
anterior, conform legislaţiei, precum şi, cu excepţia personalului preluat potrivit prevederilor Ordonanţei
de urgenta a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor mãsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, în limita bugetului aprobat, de indemnizaţii şi sporuri specifice instituţiilor din
sistemul de apãrare, ordine publica şi siguranta nationala.
(4) Administraţia Nationala a Rezervelor de Stat, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale şi
Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitãţi Publice isi pãstreazã
sediile, atribuţiile, posturile şi structurile organizatorice stabilite potrivit legii.
ART. 19
(1) Patrimoniul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se compune din cel al fostului
Minister al Administraţiei şi Internelor, al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, al Oficiului
Central de Stat pentru Probleme Speciale şi al Autoritãţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile
Comunitare de Utilitãţi Publice.
(2) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta, patrimoniul
Minsiterului Internelor şi Reformei Administrative va fi inventariat, iar evidentele contabile vor fi
actualizate în mod corespunzãtor.
ART. 20
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative poate angaja şi efectua prestãri de servicii pentru
persoanele juridice sau fizice, în condiţiile legii.
ART. 21
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative asigura personalul propriu şi tehnica din dotare
impotriva riscurilor specifice, precum şi pentru cazuri de rãspundere civilã. Condiţiile privind asigurarea
personalului ministerului şi a tehnicii din dotare, precum şi categoriile de personal şi tehnica din dotare
care se asigura se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.
ART. 22
(1) Fondurile necesare desfãşurãrii activitãţilor în Minsiterul Internelor şi Reformei Administrative se
asigura de la bugetul de stat, precum şi din alte surse legal constituite.
(2) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi unitãţile din structura acestuia pot beneficia de
donaţii, sponsorizãri sau bunuri oferite prin contract de comodat, în condiţiile prevãzute de lege.
ART. 23
(1) Se înfiinţeazã Inspectoratul de Aviatie, ca structura de specialitate în subordinea Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative, cu personalitate juridicã, prin reorganizarea Unitãţii Speciale de
Aviatie.
(2) Organizarea şi funcţionarea Inspectoratului de Aviatie se stabilesc prin ordin al ministrului.
ART. 24
Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Roman pentru Imigrari, ca organ de specialitate al
administraţiei publice centrale cu personalitate juridicã, în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative se stabilesc prin lege.
ART. 25
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta se abroga Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicatã în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 28 iunie 2003, aprobatã cu modificãri şi completãri
prin Legea nr. 604/2003 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu excepţia art. 24.

Act al Ministerului Justiţiei referitor la participarea la concursul de admitere în Institutul Naţional al Magistraturii

Reclamanţii D.C.O., F.I., M.D. şi S.G. au solicitat, în contradictor cu Ministerul  Justiţiei anularea art.2 alin.2 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în Institutul Naţional al Magistraturii, emis de ministrul justiţiei în conformitate cu art.75 şi 76 din Legea nr.92/1992. Prin textul a cărui anulare face obiectul acţiunii s-a prevăzut că pot participa la concursul de admitere cei care au obţinut la examenul de licenţă nota 8,50.

Curtea de Apel Craiova – Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.693 din 19 septembrie 2001, a respins acţiunea cu motivarea că baremul stabilit pentru participarea la examen nu încalcă principiul egalităţii cetăţenilor  în drepturi şi nici vreo altă normă de drept, instituită prin Legea nr.92/1992.

Sentinţa a fost recurată de către reclamanţi.

Prin motivele de casare formulate în scris se critică soluţia dată sub următoarele aspecte:

– prin regulament s-a modificat Legea nr.92/1992, aşadar un act normativ de rang superior;

– promovarea examenului de licenţă presupune atingerea unui nivel de cunoştinţe în domeniul  juridic care permite participarea la orice concurs în respectivul domeniu.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art.76 din Legea nr.92/1997 admiterea în Institutul Naţional al Magistraturii reprezintă modalitatea principală de recrutare a magistraţiilor, ce se face pe bază de concurs, la care au dreptul să participe persoanele ce îndeplinesc condiţiile prevăzute la art.46 litera a-e.

In conformitate cu prevederile constituţionale Ministerul Justiţiei are sarcina organizării, executării şi aplicării în concret a legii cadru. In realizarea acestor sarcini  ministerul a fost în drept să aprecieze ca fiind utilă activităţii de recrutare a viitorilor magistraţi stabilirea unui nivel inferior minimal al candidaţilor la Institutul Naţional al Magistraturii, o astfel de condiţie  asigurând o selecţie riguroasă, de natură să permită accesul în institut şi apoi în magistratură a cadrelor cele mai bine pregătite, cu un nivel superior de cunoştinţe, reflectat tocmai în notele obţinute în cadrul examenului de licenţă.

Atâta vreme cât prevederile Legii nr.92/1992, cu toate modificările ulterioare, lasă la latitudinea Ministerului Justiţiei condiţiile de organizare şi desfăşurare a concursului, nu se poate considera ca restrictivă de drepturi introducerea unui barem minimal de participare, fondat tocmai pe o preselecţie valorică, obiectivă, singura „discriminare” astfel  instituită fiind aceea dintre candidaţii mai bine pregătiţi şi cei mai slab pregătiţi, criteriu care promovează  însă valoarea profesională şi care constituie exact finalitatea urmărită în cadrul procesului de selecţie stabilit.

Neconstatându-se încălcarea vreunei dispoziţii legale şi nici vreo situaţie prejudiciabilă ca efect al reglementărilor aduse, de natură să conducă la nesocotirea unui drept recunoscut de lege, recursul a fost respins ca nefondat.

Proprietate. Competenţa de soluţionare şi termenul de exercitare a acţiunii pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat conform H.G. nr.834/1991

Reclamanţii P.T. şi P.M. au solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului  de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr.2176 eliberat la 20.01.1999 de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în favoarea  SC ”F” SA  pentru terenul în suprafaţă de 17.789,50 mp, reprezentând pct.4 „Ferma Traian” din comuna Săbăoani, judeţul Neamţ.

In motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că terenul în suprafaţă de 17.789, 50 mp este proprietatea lor, fiind dobândit prin moştenire de la tatăl lor, A.P. şi că, prin încălcarea Legii nr.15/1990 şi a Hotărârii Guvernului nr.834/1991, a fost inclus în suprafaţa totală de teren pentru care s-a întocmit certificatul de proprietate contestat în cauză.

Pârâţii Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi SC ”F” SA   au invocat excepţiile de necompetenţă materială a instanţei de contencios administrativ şi de tardivitate a acţiunii formulate de reclamanţi.

Prin sentinţa civilă nr.6/22.01.2002, Curtea de Apel Bacău – Secţia  comercială şi de contencios administrativ a respins excepţia de necompetenţă materială, reţinându-se că certificatul de atestare a dreptului  de proprietate este un act administrativ emis de o autoritate  a administraţiei publice centrale, fiind supus cenzurii instanţei de contencios administrativ conform art.3 pct.1 Cod procedură civilă.

Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă excepţia de tardivitate şi a fost respinsă acţiunea ca tardivă, cu motivarea că reclamanţii nu s-au adresat instanţei de judecată în termen de 30 de zile de la primirea răspunsului comunicat cu adresa nr.107809/3.08.1999 în procedura administrativă şi nici în termenul de 1 an, care a început să curgă de la data de 18.05.1999, când au luat cunoştinţă de certificatului de atestare emis pentru SC „F” SA.

Impotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii.

In primul motiv de casare, recurenţii au invocat necompetenţa materială a instanţei de contencios administrativ, susţinând că actul de proprietate contestat a intrat în circuitul civil şi competenţa de judeca acţiunea în anulare aparţine instanţei de drept comun.

Prin cel de al doilea motiv de casare, recurenţii au criticat soluţia de admitere  a  excepţiei  de  tardivitate, motivând că în aplicarea prevederilor art.5 din Legea nr.29/1990, instanţa de fond nu a avut în vedere că termenele de 30 de zile şi respectiv, de 1 an, se calculează de la comunicarea actului administrativ, iar o asemenea comunicare nu a existat.

Recursul nu este fondat.

Certificatul de atestare a dreptului  de proprietate a fost emis în cadrul procedurii speciale reglementate  în Hotărârea Guvernului nr.834/1991, fiind întocmit de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, care funcţionează ca autoritate a administraţiei publice centrale.

Instanţa de fond a stabilit judicios că acest certificat reprezintă un act administrativ supus controlului judecătoresc în condiţiile Legii nr.29/1990 şi faţă de natura juridică a actului contestat, a respins corect excepţia de necompetenţă materială.

Recurenţii nu au contestat că, la data de 5.08.1999 li s-a comunicat cu adresa nr.107809/1999 răspuns la plângerea prealabilă şi nici faptul că, la data de 18.05.1999, au luat cunoştinţă de certificatul de atestare a dreptului de proprietate depus de SC ”F” SA în dosarul nr.1202/CA/1999 al Tribunalului Neamţ şi în care recurenţii au avut calitatea de intimaţi intervenienţi.

Faţă de aceste date, acţiunea înregistrată la 19.09.2000 a fost corect respinsă ca tardivă, fiind formulată după împlinirea termenelor prevăzute de Legea nr.29/1990 pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ.

Imprejurarea că actul contestat nu a fost comunicat recurenţilor este lipsit de relevanţă în cauză, deoarece aceştia au calitatea de terţi şi ministerul intimat nu avea obligaţia legală să le comunice actul administrativ individual întocmit unei alte persoane, astfel încât termenul de sesizare a instanţei a început să curgă de la data când recurenţii au cunoscut atât existenţa, cât şi conţinutul actului, având posibilitatea să aprecieze dacă le-a fost vătămat un drept recunoscut de lege şi dacă se adresează justiţiei pentru recunoaşterea dreptului încălcat.

Independent de faptul că, la data de 8.02.1999 certificatul de atestare a dreptului de proprietate a devenit opozabil erga omnes prin efectul transcrierii sub nr.520/1999 în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni al Judecătoriei Roman, se reţine că cel târziu, la data de 18.05.1999, recurenţii au luat cunoştinţă de acest act, care le-a fost prezentat de SC ”F” SA în dosarul nr.1202/CA/1999.

Or, sesizarea instanţei de judecată a avut loc după împlinirea termenului de 1 an prevăzut de art.5 alin.final din Legea nr.29/1990, ceea ce a avut consecinţa stingerii dreptului recurenţilor reclamanţi la acţiune în sens material.

In consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.

Patrimoniul cultural naţional. Clasarea sau radierea unui bun ca aparţinând acestui patrimoniu

Prin sentinţa civilă nr.882 din 19 iunie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată  de reclamanta H.I.R. în contradictoriu cu Ministerul Culturii şi Cultelor şi:

– a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantei de radiere a imobilului în litigiu de pe lista monumentelor istorice ale municipiului Bucureşti;

– a dispus radierea imobilului în cauză, situat în municipiul Bucureşti, sector 1, str.Barbu Delavrancea nr.47 din lista monumentelor instorice cu valoare memorială;

– a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei;

– a luat act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:

Printr-o hotărâre judecătorească reclamantei i-a fost restituit imobilul în cauză, care aparţinuse tatălui său şi în privinţa căruia fusese aplicat în mod nelegal Decretul nr.92/1950, astfel că reclamanta are legitimare procesuală activă cu privire la cererile formulate pentru radirea acestui imobil din lista monumentelor istorice cu valoare memorială.

Prin acţiunea adresată instanţei de contencios administrativ reclamanta a cerut să se constată refuzul nejustificat al Ministerului Culturii şi Cultelor de a răspunde şi soluţiona în termen legal cererea de radiere a imobilului în cauză de pe lista monumentelor istorice cu valoare memorială a municipiului Bucureşti, unde a fost înregistrat drept „Casa Mihail Sadoveanu”. A mai cerut obligarea ministerului pârât să procedeze la radierea imobilului în cauză de pe lista respectivă.

Instanţa de fond a reţinut pe de o parte că ministerul pârât a refuzat în mod  nejustificat  să soluţioneze cererea reclamantei de radiere a imobblului în litigiu de pe lista respectivă şi, pe de altă parte, a apreciat că acest imobil nu este o casă memorială, deoarece din actele depuse la dosar a rezultat că Mihail Sadoveanu a locuit doar ca chiriaş în acea casă, că imobilul se află într-o stare avansată de degradare şi că nu întruneşte condiţiile de clasificare pe lista monumentelor istorice.

Impotriva acestei hotărâri a formulat recurs Ministerul Culturii şi Cultelor criticând-o sub următoarele aspecte:

– în mod greşit a reţinut instanţa de fond că ar exista un refuz nejustificat de rezolvare a cererilor reclamantei, ministerul răspunzându-i la toate petiţiile sale;

– în mod greşit a soluţionat instanţa de fond excepţia privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei;

– în mod greşit a reţinut instanţa existenţa unei vătămări şi a dispus radierea acelui imobil de pe lista respectivă.

Recursul este întemeiat.

1. Actelor normative în vigoare la data soluţionării cauzei sunt Ordonanţa de Urgenţă nr.68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.41/1995, Ordinul nr.1284 din 12 noiembrie 1996 pentru aprobarea Normelor metodologice privind criteriile unice de clasare a bunurilor culturale care fac parte din patrimoniul cultural naţional, Ordinul nr.2013 din 22 februarie 2000 privind aprobarea criteriilor generale pentru clasarea bunurilor culturale imobile în Lista monumentelor istorice.

Ulterior, reglementările au fost completate şi cu prevederile Legii nr.422/18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice, publicate în Monitorul Oficial nr.407 din 24 iulie 2001.

In conformitate cu prevederile legale de mai sus, clasarea sau radierea/ declasarea unui bun ca aparţinând patrimoniului cultural naţional este o prerogativă ce aparţine minstrului culturii şi cultelor  şi Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, organism ştiinţific  care funcţionează pe lângă Ministerul Culturii şi Cultelor.

După ce imobilul în cauză a fost restituit reclamantei şi aceasta a aflat că imobilul era clasat şi inclus pe Lista monumentelor istorice cu valoare memorială a municipiului Bucureşti, a formulat mai multe cereri prin care a cerut declasarea imobilului la care Ministerul Culturii şi Cultelor a răspuns cu adresele din 18 decembrie 1998, 2 decembrie 1998 şi 11 august 1999 în sensul că cererile sale au fost respinse şi că nu se acceptă declasarea imobilului din Lista monumentelor istorice Bucureşti (filele 18-19, 15 din dosarul nr.577/2000).

Astfel fiind, în mod greşit a reţinut instanţa că ar fi existat un refuz nejustificat în sensul art.1 din Legea nr.29/1990 din partea  Ministerului Culturii şi Cultelor.

Potrivit prevederilor art.1 alin.1 din Legea nr.29/1990 privind contencios administrativ, orice persoană dacă se consideră vătămată într-un drept al său recunoscut de lege prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti.

Dar, în cauză, ministerul pârât a rezolvat cererile reclamantei, în sensul că a respins solicitarea de radiere / declasare a imobilului din lista respectivă.

Or, actul prin care o autoritate administrativă a rezolvat negativ o cerere nu poate fi asimilat cu un refuz nejustificat, din partea acestei autorităţi, de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege, în sensul prevederilor art.1 alin.1 din Legea nr.29/1990.

Deci, în mod nelegal, prin interpretarea  şi aplicarea greşită   a prevederilor art.1 alin.1 din Legea nr.29/1990, instanţa de fond a constatat existenţa unui refuz nejustificat din partea Ministerului Culturii şi Cultelor de rezolvare a cererilor prin care reclamanta solicitase radierea / declasarea imobilului din Lista monumentelor istorice a municipiului Bucureşti, din moment ce această autoritate publică, luând act de avizul negativ, a respins cererea respectivă.

Reclamanta putea, potrivit prevederilor Legii nr.29/1990, să constate legalitatea acestui act administrativ prin care i s-a respins cererea de radiere /declasare a imobilului, dar nu a făcut-o, înţelegând să-şi fundamenteze acţiunea pe dispoziţiile legale privitoare la refuzul nejustificat al autorităţii, pe care l-a invocat expres şi l-a susţinut în mod consecvent.

2. Totodată, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că, în cauză, ar fi fost dovedită existenţa unei vătămări a dreptului de proprietate al reclamantei asuptra imobilului în litigiu.

Potrivit prevederilor art.480 din Codul de procedură civilă, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.

Prin reglementările instituite de O.G.nr.68/1994 şi respectiv, Legea nr.422/2001 au fost prevăzute unele măsuri care au drept scop protejarea patrimoniului cultural, în general şi a monumentelor istorice, în special, aceste dispoziţii fiind unele dintre cele la care face referire art.480 din Codul civil şi care constituie limite de exercitare a dreptului de proprietate.

In concluzie, în nici un caz nu se poate reţine că limitele legale de exercitare a   dreptului de proprietate ar constitui o vătămare a acestui drept în sensul prevederilor art.1 din Legea nr.29/1990 aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.

3.  Constatând  că imobilul respectiv nu este o casă memorială şi dispunând radierea acestuia din Lista monumentelor istorice cu valore memorială, instanţa de fond s-a substituit autorităţilor administrative, acordând chiar şi cea ce nu i s-a cerut.

Astfel, potrivit prevederilor legale în materie, arătate mai sus, Ministerul Culturii şi Cultelor  şi Comisia Naţională a Monumentelor Istorice sunt autorităţile la care au competenţa legală de a dispune clasarea sau radierea/declasarea unui bun ca aparţinând sau nu patrimoniului cultural naţional.

Potrivit prin art.11 din Legea nr.29/1990, instanţa putea, în cauză, admiţând acţiunea să oblige pe autoritatea administrativă să emită actul administrativ de radiere/declasare a imobilului respectiv.

De fapt, prin acţiunea formulată, reclamanta nu ceruse radierea imobilului din lista respectivă, ci obligarea autorităţii pârâte să procedeze la această operaţiune.

In concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, motivele de recurs fiind întemeiate, recursul a fost admis, hotărârea atacată a fost casată, iar acţiunea respinsă ca neîntemeiată.

Act administrativ. Nulitate. Acţiune. Condiţie prealabilă sesizării instanţei. Termen. Inadmisibilitatea sau după caz, tardivitatea acţiunii

M.R.C. a chemat în judecată Ministerul Industriei şi Comerţului şi Societatea comercială „Perla Harghitei”SA solicitând să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor MO3 nr.3840 din 18 decembrie 1997, eliberat de primul pârât  în favoarea pârâtei secunde.

De asemenea, a cerut repunerea părţilor   în situaţia  anterioară, în sensul radierii din cartea funciară a înscrierii făcute în baza actului administrativ supus controlului jurisdicţional.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.49 din 17 ianuarie 2002, a respins acţiunea ca tadiv formulată, reţinând că reclamantul a luat cunoştinţă de conţinutul actului administrativ la data de 10 noiembrie 1998, din dosarul Judecătoriei Ploieşti soluţionat prin sentinţa civilă nr.11594 din 13 noiembrie  1998. Că deci, înregistrarea acţiunii în contencios  administrativ abia la 21 ianuarie 2000 s-a făcut cu depăşirea termenului de un an prevăzut  de art.5  alin. ultim din Legea nr.29/1990.

Impotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, susţinând, în esenţă, că eronat instanţa a respins acţiunea pe baza excepţiei de tardivitate, deoarece în cazul nulităţii actelor juridice nu sunt aplicabile termenele stabilite de art.5 din Legea nr. 29/1990 şi că nulitatea absolută poate fi invocată oricând.

Recursul este nefondat.

Sub raportul termenului de introducere a acţiunii  în contencios administrativ, când se invocă o cauză de nulitate a acestuia, nu există  în dreptul administrativ nici o deosebire între nulitatea absolută şi nulitatea relativă.

Dispoziţiile art.1 şi 11 alin.1 ale Legii nr.29/1990 privind contenciosul administrativ se referă la anularea actului, fără a face distincţie între nulitatea absolută şi nulitatea relativă.

Obligaţia persoanei lezate de a folosi, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, procedura administrativă prealabilă are drept scop de a da posibilitatea autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare să reanalizeze aspectele invocate şi eventual, să revoce ori să modifice actul, prevenind astfel un nou proces.

Neîndeplinirea procedurii administrative prealabile sau efectuarea acesteia cu depăşirea termenelor legale se sancţionează cu respingerea acţiunii ca inadmisibilă, sau ca tardivă, după caz.

In speţă, Curtea de apel a stabilit corect că reclamantul a exercitat dreptul la acţiune după expirarea termenului de 1 an prevăzut de art.5 alin ultim al Legii nr.29/1990, calculat de la data la care el a luat cunoştinţă de existenţa şi conţinutul actului administrativ.

Termenul respectiv este un termen de decădere, ceea ce face imposibilă suspendarea sau întreruperea lui.

Acţiunea fiind tardivă, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ce a fost menţinută prin respingerea recursului.

Funcţie publică. Drept disciplinar. Sancţiune disciplinară. Termenul de exercitare a acţiunii în anulare

Reclamantul M. D. C.  a chemat în judecată Ministerul Finanţelor, solicitând anularea ordinului emis de acesta, deoarece, prin ordinul menţionat a fost sancţionat deosebit de sever pentru „acces neautorizat în reţeaua Ministerului Finanţelor”, faptă care, oficial, nu i-a fost adusă la cunoştinţă şi care greşit a fost considerată drept o abatere foarte gravă, atâta vreme cât orice salariat al ministerului poate accesa reţeaua acestuia.

În opinia reclamantului, ordinul este şi nelegal, fiind emis cu încălcarea procedurii instituite de dispoziţiile Legii nr.188/ 22.10.1999, în conformitate cu care, sancţiunea nu putea fi aplicată decât după audierea sa de către Comisia de Disciplină, comisie inexistentă la data emiterii ordinului.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ a admis acţiunea şi a anulat ordinul contestat, reţinând că fapta reclamantului nu reprezintă o abatere disciplinară de vreme ce nu există o normă internă care să reglementeze şi să sancţioneze comportamentul utilizatorului.

Sub aspectul legalităţii, instanţa reţine că măsura dispusă încalcă dispoziţiile Legii nr.188/1999, nefiind propusă de Comisia de Disciplină.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Finanţelor care a susţinut excepţia prescrierii dreptului la acţiune faţă de împrejurarea că reclamantul nu a sesizat instanţa în termen de 30 zile de la comunicarea ordinului.

Recursul este fondat.

În conformitate cu dispoziţiile Legii nr.188/1999, art.74, funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ.

Astfel fiind, şi cum legiuitorul nu a prevăzut un termen expres, urmează a se aprecia că termenul de sesizare al instanţei de contencios nu poate fi decât termenul de prescripţie de 30 de zile, prevăzut de art.5 din Legea nr.29/1990, termen ce curge de la comunicarea măsurii dispuse.

Faţă de împrejurarea că reclamantului i-a fost comunicat ordinul de sancţionare la 10.10.2001, acţiunea formulată la 25.03.2002, s-a făcut cu depăşirea acestui termen.

Susţinerea reclamantului potrivit căreia termenul de sesizare este cel prevăzut de art.5 alin. ultim din Legea nr.29/1990, este nefondată  şi urmează a fi  respinsă. Acest termen de 1 an, este un termen limită, de decădere, înlăuntrul căruia persoana vătămată într-un drept al său recunoscut de lege poate cere anularea actului administrativ vătămător. El a fost prevăzut din necesitatea de a nu lăsa prea mult timp ca actele administrative nelegale să-şi producă toate efectele.

În speţă, actul dedus judecăţii este un act administrativ, fiind emis de o autoritate a administraţiei publice centrale, dar care în acelaşi timp vizează un raport de muncă supus unei reglementări speciale, potrivit căreia el poate fi contestat în termen de 30 zile de la comunicare.

Astfel fiind, urmează a se reţine că în mod greşit instanţa fondului a considerat acţiunea ca fiind formulată în termen.

Recursul a fost admis, iar acţiunea a fost respinsă ca tardivă.

Act al Parchetului de pe lângă C.S. J. Refuzul declarării recursului în anulare

Reclamantul S.L. a chemat în judecată Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pentru refuzul soluţionării recursurilor în anulare, trimise de Ministerul Justiţiei.

Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins acţiunea.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că solicitarea reclamantului nu se încadrează în prevederile art.1 din Legea nr.29/1990, neputându-se dispune obligarea pârâtului la exercitarea căii extraordinare de atac prevăzute de art.330 Cod procedură civilă.

Impotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul S.L., motivând că în mod abuziv procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie au refuzat promovarea recursului în anulare împotriva hotărârilor judecătoreşti criticate în memorii.

Recursul este nefondat.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, pârâtul a soluţionat memoriile formulate de reclamant, comunicându-i că nu sunt motive pentru promovarea recursului în anulare împotriva hotărârilor considerate de reclamant ca nelegale şi netemeinice.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că dreptul de a ataca cu recurs în anulare hotărârile judecătoreşti irevocabile aparţine procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, singura instituţie în măsură să aprecieze dacă sunt întrunite condiţiile pentru exercitarea căii extraordinare de atac prevăzute de art.330 Cod procedură civilă.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul a fost respins ca nefondat.

Taxă judiciară de timbru. Scutire

Ministerul Finanţelor Publice a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr.187/2001 a  Curţii de Apel Iaşi, susţinând că instanţa  greşit a anulat decizia nr.1413 din 21 septembrie 2001 a Ministerului Finanţelor, Direcţia Generală de soluţionare a contestaţiilor, prin care s-a stabilit că C.V. datorează taxă judiciară de timbru pentru acţiunea prin care a cerut actualizarea unor daune de la inculpatul C.P.

Recursul nu este fondat.

C.V. este partea civilă din dosarul penal nr.14562/1997 al Judecătoriei Iaşi şi căruia i s-a admis în parte acţiunea civilă, cu obligarea inculpatului C.P., la o prestaţie periodică de 162.876 lei lunar începând cu 12 iulie 1994 şi până la încetarea stării de  nevoie şi 54.700.000 lei daune morale.

Inculpatul C.P. a fost condamnat la 3 ani închisoare (cu aplicarea art.81 Cod penal) întrucât în ziua de 12 iulie 1994 i-a aplicat mai multe  lovituri părţii vătămate C.V., precum şi o lovitură  cu o furcă de fier în zona capului, având drept consecinţă pierderea  totală a vederii la ochiul stâng.

Ulterior partea civilă C.V. a formulat o acţiune civilă separată, şi, în această cauză, Ministerul Finanţelor, prin decizia nr.1413 din 21 septembrie 2001 (atacată în cauză), i-a impus plata unei taxe de timbru considerându-se cererea formulată o acţiune în pretenţii.

În mod corect, instanţa de fond a stabilit că: „potrivit dispoziţiilor art.24 lit.c din Ordinul Ministrului Justiţiei nr.760/C/1999 pentru aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de  timbru – sunt scutite de taxele judiciare de timbru, potrivit legii, acţiunile şi cererile  inclusiv  cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale şi morale decurgând din acestea, formulate cu prilejul soluţionării dosarului penal sau prin acţiuni civile separate introduse la instanţa civilă.

Cum intimatul C.V. a cerut actualizarea prestaţiei periodice la care a fost obligat cel ce l-a vătămat, prestaţie  neachitată de C.P., precum şi daune materiale reprezentând venituri nerealizate, acesta beneficiază de scutirea de taxă de timbru prevăzută de lege.

Toate pretenţiile intimatului în acţiunea  promovată şi pentru care i s-a cerut să plătească taxă de timbru prin actul administrativ contestat îşi au izvorul în dosarul penal în care inculpatul C.P. a fost judecat şi condamnat.

Deci, recursul declarat de Ministerul Finanţelor este  neîntemeiat şi întrucât actul administrativ atacat a fost în mod corect anulat de instanţa de fond, hotărârea acesteia fiind legală şi temeinică, recursul a fost respins.

Act al ministrului de interne. Situaţii în care actul este de comandament militar, conform art.2 lit.b din Legea nr.29/1990

Reclamantul S.I. a chemat în judecată Ministerul de Interne şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi, solicitând desfiinţarea ordinului ministrului de interne, prin care a fost eliberat din funcţia de şef birou informaţii şi cercetării penale din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Ordinul este considerat nelegal, întrucât la data emiterii lui, reclamantul se afla în concediu medical, iar după ce a aflat de existenţa lui, starea sănătăţii sale s-a agravat fiindu-i necesare 27 de zile de spitalizare şi apoi concediu medical.

Precizează că are 24 ani de cadru activ, este licenţiat în  ştiinţe judiciare şi militare, a fost avansat, a fost apreciat are calificare foarte bună, a beneficiat de solde merit şi a ocupat funcţii de conducere.

Prin acest ordin şi prin acuzele nefondate făcute în presă, i-a fost afectată imaginea sa publică.

Judecătoria Iaşi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Iaşi, Secţia de contencios administrativ, în baza art.3 pct.1 Cod procedură civilă.

Curtea de Apel Iaşi a respins recursul reclamantului, precum şi excepţia privind necompetenţa materială şi teritorială invocată de reclamant.

A respins acţiunea faţă de Ministerul de Interne, ca inadmisibilă şi faţă de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Instanţa a reţinut că ordinul în discuţie este un act de comandament cu caracter militar, exceptat de la procedura contenciosului administrativ, în baza art.2 lit.b din Legea nr.29/1990, fiind emis de Inspectoratul general al poliţiei de frontieră din cadrul Ministerului de Interne.

Reclamantul a declarat recurs, arătând că în mod greşit s-a considerat că ordinul contestat ar fi de comandament militar, deoarece actele de comandament militar vizează comanda trupei pe timp de pace sau în timp de război – dislocări de trupe, măsuri, acţiuni de luptă, etc, situaţie ce nu se regăseşte în cauză.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art.2 lit.b din Legea nr.29/1990, a contenciosului administrativ „nu pot fi atacate în justiţie actele de comandament cu caracter militar”.

Aceste acte sunt emise de autorităţile militare competente în scopul asigurării ordinii şi disciplinei în cadrul unităţilor militare din aceste unităţi. Astfel, actele ce se includ în această acţiune trebuie să emane de la autorităţi publice care au caracter de comandamente militare, prin comandamentul militar înţelegându-se o totalitate de trupe sub comanda unui şef determinat.

In al doilea rând, trebuie să fie vorba de acte care au un cuprins de natură militară, referindu-se la serviciul şi îndatoririle militare. La acestea se adaugă cerinţa ca toate aceste acte să cuprindă ideea de ordin, de comandă şi în consecinţă cu corelativul sau de disciplină militară, după cum rezultă din înşişi termenii expresei, care este atât de necesară şi caracteristică acestui organism.

Actele de comandament cu caracter militar sunt actele şi măsurile privitoare la pregătirea şi instrucţia militarilor, la mobilizare, concentrare, mişcări de trupe, repartiţia şi desfacerea lor, la darea de comenzi, la manevre şi operaţiuni militare la  dispoziţii privitoare la ordinea şi disciplina militară şi altele asemănătoare.

Prin urmare, orice alte acte emise de autorităţile militare străine de necesităţile propriu-zise ale acţiunilor militare, pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ.

Constatarea rămâne valabilă şi pentru ipoteza în care se invocă vătămarea dreptului subiectiv al unui militar, care a fost eliberat din funcţia deţinută.

Recursul a fost admis şi s-a casat sentinţa cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Competenţă ratione personae

Reclamantul AN a chemat în judecată Ministerul Administraţiei Publice şi pe OC în calitate de ministru al administraţiei publice, cerând anularea parţială a Ordinului nr. 261/2001 în ce priveşte organizarea concursului de secretar general pentru Prefectura judeţului Constanţa din 24 aprilie 2001 şi, pe cale de consecinţă, anularea rezultatului acestui concurs şi anularea Ordinului nr. 393/2000 prin care a fost eliberat din funcţia de secretar general al prefecturii.

A solicitat, de asemenea, reîncadrarea în aceeaşi funcţie cu acordarea drepturilor băneşti până la reîncadrare, iar în subsidiar  admiterea contestaţiei privind rezultatele concursului desfăşurat în zilele de 24 – 25 aprilie 2001, în baza Ordinului nr. 261/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 988/29 iunie 2001 Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Recursul declarat împotriva sentinţei nr. 988 din 29 iunie 2001 a fost soluţionat de Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia nr. 1164/2002, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Constanţa, în temeiul art. 6 din Legea nr. 29/1990, reţinând caracterul imperativ al acestei norme.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Administraţiei Publice (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor).

În critica formulată, recurentul a arătat că în contencios administrativ competenţa de soluţionare a cauzelor este alternativă, întrucât, pe de o parte, dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 29/1990 prevăd că această lege se completează cu dispoziţiile dreptului comun, iar pe de altă parte, dispoziţia art. 6 din Legea nr. 29/1990 este o dispoziţie de favoare de care reclamantul nu a înţeles să uzeze.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 29/1990, „Judecarea acţiunilor formulate în baza art. 1 din prezenta lege este de competenţa tribunalului sau a curţii de apel în a căror rază teritorială îşi are domiciliu reclamantul, potrivit competenţei materiale prevăzute de art. 2 şi 3 din C. proc. civ.”.

Se prevede, deci, o derogare de la principiul dreptului comun, potrivit căruia acţiunile cu caracter personal sunt de competenţa tribunalului sau curţii de apel în raza cărora domiciliază pârâtul (art. 5 C. proc. civ.), legiuitorul înlesnind astfel posibilitatea reclamantului de a introduce acţiunea sa la instanţa de domiciliu.

Fiind vorba de o competenţă ratione personae, reclamantul poate să aleagă instanţa în raza căreia domiciliază sau îşi are sediul pârâtul.

Astfel, recursul declarat de de Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost admis, sentinţa atacată casată şi s-a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ.