Model acţiune anulare certificat de moştenitor

Model acţiune anulare certificat de moştenitor

Model 1

DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnatul(a)_, domiciliat(ă) în_, chem în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâtul(a)_, domiciliat(ă) în_, pentru:

ANULAREA CERTIFICATULUI DE MOŞTENITOR

nr._din__eliberat de Notarul public_prin care s-a consfinţit împărţeala voluntară a succesiunii defunctului(ei)_, decedat(ă) la data de_, în

_, cu ultimul domiciliu în_şi

EFECTUAREA UNEI NOI ÎMPĂRŢELI

pentru că_.

Motivele acţiunii:

In fapt, fiind citaţi la notarul public pentru dezbaterea succesiunii defunctului(ei), am cerut să se ia act de învoiala intervenită între noi, moştenitorii, cu privire la modalitatea împărţelii bunurilor succesorale, ceea ce s-a şi întâmplat.

Examinând conţinutul acestei învoieli, prevăzut în certificatul de moştenitor,

constatăm că totodată s-au strecurat o serie de erori cum ar fi_şi în plus

se reţine că_, încât, se impune anularea certificatului de moştenitor şi refacerea împărţelii.

In drept, îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 83 şi 88 din Legea nr. 36/1995.

Dovada acţiunii o fac cu răspunsurile la interogatoriul ce urmează să fie luat pârâtului, acte şi martori.

Depun acţiunea în dublu exemplar pentru a fi comunicată pârâtului, chitanţa de plata taxei timbru în valoare de lei şi timbrul judiciar în valoare de_lei.

Data depunerii__

Semnătura_

DOMNULUI PREŞEDINTE AL JUDECĂTORIEI_

Model 2

DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnatul(a) domiciliat(ă) în_, chem în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâtul(a)_, domiciliat(ă) în_, pentru

ANULAREA CERTIFICATULUI DE MOŞTENITOR

nr._, din_, eliberat de notarul public_, pentru că .

Cer obligarea părâtului(ei) la plata cheltuielilor de judecată pe care le voi face cu acest proces.

Motivele acţiunii:

în fapt, la data de_, a decedat_, cu ultimul domiciliu în_, ca moştenitori rămânând_, iar masa succesorală este alcătuită din următoarele bunuri:_.

Notarul public_, unde s-a deschis şi s-a dezbătut succesiunea, a eliberat certificatul de moştenitor a cărui anulare o cer, pentru că_.

În drept, îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 88 alin. 1 din Legea nr. 36/1995.

Dovada acţiunii o fac cu interogatoriul pârătului(ei), acte şi martorii:

Depun acţiunea în dublu exemplar, pentru a se comunica părătului(ei), chitanţa de plata taxei de timbru în valoare de_lei şi timbrul judiciar în valoare de _lei.

Data depunerii__

Semnătura_

DOMNULUI PREŞEDINTE AL JUDECĂTORIEI_

Model 3

(Pentru anularea certificatului de moştenitor şi DECLARAREA VACANŢEI SUCCESORALE)

DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnatul(a)_, domiciliat(ă) în_, chem în judecată Administraţia financiară a judeţului ; cu sediul în_pentru ca în contradictoriu să

ANULAŢI CERTIFICATUL DE MOŞTENITOR

nr._, din_, eliberat de notarul public_, prin care s-a declarat vacantă succesiunea dejunctului(ei)_, decedat(ă) la_, în_, cu ultimul domiciliu în_.

Cer şi obligarea pârătului(ei) la plata cheltuielilor de judecată pe care le voi face cu acest proces.

Motivele cererii:

In fapt, sunt fiul (fiica) defunctului (ei), care am acceptat succesiunea tacit, iar notarul public_, din eroare a eliberat certificatul de moştenitor enunţat, prin care succesiunea se declară vacantă şi astfel întreaga avere succesorală a trecut în patrimoniul statului reprezentat de pârâtă.

De aceea, cer admiterea acţiunii, anularea certificatului de moştenire, urmând ca notarul public să elibereze un alt certificat de moştenitor.

în drept, îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 36/1995.

Dovada acţiunii o fac cu acte şi martori.

Depun acţiunea în dublu exemplar pentru a se comunica pârâtei, chitanţa de plată a sumei în valoare de_lei reprezentând taxa timbru şi timbrul judiciar în valoare de_lei.

Data depunerii__

Semnătura_
DOMNULUI PREŞEDINTE AL_

Explicaţii teoretice

ANULAREA CERTIFICATULUI DE MOŞTENITOR

Potrivit art. 86 din Legea nr. 36/1995, după eliberarea certificatului de moştenitor nu se mai poate elibera un alt certificat, decât în situaţiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 88 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, cei ce se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii.

Până la anularea prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovadă deplină, în privinţa calităţii de moştenitor şi cote sau bunurilor ce se cuvin fiecărui moştenitor.

în cazul anulării certificatului de moştenitor, notarul public va elibera un nou certificat, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive a instanţei. în acest scop, instanţelor judecătoreşti le revine obligaţia de a trimite la biroul notarului public competent în soluţionarea cauzei, copie de pe hotărârea rămasă definitivă şi irevocabilă, împreună cu dosarul notarial, dacă a fost cerut în timpul judecăţii.

Acţiunea se timbrează.

1. Care a confirmat împărţeala voluntară şi pentru refacerea ÎMPĂRŢELII. Potrivit art. 790 C. civ., partajul voluntar, ca şi cel judiciar, poate fi anulat pentru violenţă sau dacă la împărţeală a participat un incapabil. Este vorba de nulităţi relative.

Anularea se poate dispune şi în cazul în care se reţine existenţa unei nulităţi absolute, cum ar fi omiterea unui moştenitor sau participarea unei persoane care nu avea calitatea de moştenitor.
Omiterea unor bunuri nu conduce la anulare, pentru că se poate elibera un supliment de certificat şi de asemenea, se poate face şi supliment de partaj voluntar.1

Dacă moştenitorii se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor care a confirmat împărţeala, pentru că s-au strecurat erori cu privire la existenţa unor bunuri şi la valoarea lor, iar unele bunuri au fost omise, etc., se pot adresa instanţei judecătoreşti în vederea anulării certificatului de moştenitor şi deci a împărţelii voluntare, urmând ca instanţa judecătorească să refacă împărţeala (art. 88 din Legea nr. 36/1995).

In acest caz cererea are două capete de acţiune: anularea certificatului de moştenitor şi partaj, motiv pentru care va trebui timbrată pentru cele două capete de cerere.

2. Anularea certificatului de moştenitor de declararea vacanţei SUCCESORALE. Potrivit art. 85 din Legea nr. 36/1995, în lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constată că succesiunea este vacantă, eliberând certificat de vacanţă succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii.

După eliberarea certificatului de moştenitor în condiţiile enunţate, persoanele care au pretenţie la moştenire şi îşi văd prejudiciate drepturile prin eliberarea unui astfel de certificat de moştenitor, pot cere justiţiei anularea lui şi stabilirea drepturilor lor.

Acţiunea este de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială se află notarul public care a eliberat certificatul de moştenitor.

Acţiunea se timbrează.