Model acţiune îmbogăţire fără justă cauză

DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnatul(a)_, chem în judecată şi personal la interogatoriu pe pârătul(a)_, domiciliat(ă) în_, pentru ca în baza

PRINCIPIULUI ÎMBOGĂŢIRII FĂRĂ JUST TEMEI

să fie obligat(ă) la_.

Cer, de asemenea, obligarea pârâtului(ei) la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii:

În fapt, (se enunţă motivul care justifică admiterea acţiunii şi valoarea pretenţiilor necesară pentru a se calcula taxa de timbru).

În drept, îmi întemeiez acţiunea pe principiul îmbogăţirii fără just temei. Dovada acţiunii înţeleg să o fac cu interogatoriul părătului(ei) care rog să fie citat(ă) cu menţiunea să se prezinte la interogatoriu, proba cu expertiză şi cu

martori:_.

Depun prezenta cerere în dublu exemplar timbru fiscal în valoare de_

lei şi timbru judiciar în valoare de_lei.

Data depunerii__

Semnătura_

DOMNULUI PREŞEDINTE AL JUDECĂTORIEI_

Explicaţii teoretice

ÎMBOGĂŢIREA FĂRĂ JUSTĂ CAUZĂ

1. CONCEPT ŞI REGLEMENTARE

1. ÎNŢELESUL NOŢIUNII. Această instituţie de drept n-o găsim reglementată în legislaţia noastră, distinct, ca izvor de obligaţii de-sine-stătător, care să dea naştere la efecte proprii.

în Codul civil găsim unele texte (art. 484, 493,494, 997, 1618, etc.) prin care se instituie obligaţia de restituire.

îmbogăţirea fără just temei se datorează unui fapt juridic licit şi voluntar care conduce la sporirea patrimoniului uneia dintre părţi în detrimentul alteia, fără nici un temei juridic, în afara oricărui raport contractual. Pentru restabilirea stării de fapt anterioară faptului juridic licit şi voluntar, cel sărăcit are dreptul să pretindă de la cel îmbogăţit să-i restituie valorile luate pe nedrept.

Reclamantul, adică cel sărăcit, are obligaţia să indice exact în ce constă îmbogăţirea şi sărăcirea, căror cauze se datorează, care este valoarea şi care sunt probele ce dovedesc susţinerea sa.

2. CONDIŢII. Pentru ca reclamantul să poată triumfa în acţiunea prin care cere obligarea pârâtului sa-i restituie valoarea cu care s-a îmbogăţit în detrimentul său, el trebuie să dovedească existenţa unor condiţii materiale şi juridice.

1) Materiale, care sunt în număr de trei:

a) Pârâtul şi-a mărit patrimoniul Acest lucru se poate datora dobândirii unor bunuri, a unor sume de bani, a unei creanţe, ori faptului că s-a folosit de un bun al reclamantului care i-a adus unele venituri etc.

b) Sărăcirea patrimoniului reclamantului, care poate consta într-o sporire a pasivului său ori o micşorare a activului acestuia. De exemplu, persoana care, în lipsa unui contract de muncă, a prestat totuşi muncă pe baza promisiunii făcute de alţi încadraţi în muncă, nu de directorul unităţii, că va fi încadrată. Depunând o muncă pentru care persoana nu a fost remunerată, înseamnă că patrimoniul ei a suferit o micşorare egală cu valoarea care

i se cuvenea pentru munca depusă, fapt care justifică admisibilitatea acţiunii întemeiată pe principiul îmbogăţirii fără just temei.

c) Existenţa raportului cauzal între îmbogăţirea pârâtului şi sărăcirea reclamantului In cadrul acestei acţiuni trebuie stabilit dacă s-au dobândit sau păstrat de către pârât bunuri sau valori în detrimentul reclamantului, fără just temei.

între dobândirea bunurilor sau evitarea cheltuielilor de către pârât – care, în acest mod, se îmbogăţeşte — şi pierderea unor bunuri sau valori de către reclamant, care sărăceşte în consecinţă, trebuie să existe un raport cauzal: îmbogăţirea pârâtului fiind condiţionată de sărăcirea reclamantului.

2) De ordin juridic, care sunt în număr de două:

a) îmbogăţirea să nu se întemeieze pe o cauză legitimă. Spuneam că atât îmbogăţirea, cât şi sărăcirea trebuie să fie lipsite de temei.

b) Absenţa unui alt mijloc juridic de apărare. îmbogăţirea fără just temei are întotdeauna un caracter subsidiar, aşa încât nu-şi găseşte aplicare când cel sărăcit, pentru valorificarea dreptului său la reparare, poate recurge la o altă cale.
3. NATURA JURIDICĂ. în practica şi literatura juridică există un punct de vedere constant, în sensul că îmbogăţirea fără just teniei constituie un izvor de obligaţii distinct, extracontractual, care se deosebeşte de alte izvoare, cum ar fi răspunderea delictuală, gestiunea de afaceri, plata nedatorată.

Este un izvor extracontractual pentru că îmbogăţirea şi sărăcirea nu se datorează unei convenţii a părţilor, ci are loc independent de voinţa lor.

Spre deosebire de răspunderea civilă delictuală, fundamentată pe culpă, şi unde despăgubirea este integrală, îmbogăţirea fără just temei nu presupune culpa celui îmbogăţit, iar restituirea este limitată la valoarea cu cât s-a diminuat celălalt patrimoniu.

Cu toate că şi gestiunea de afaceri (art. 987 – 991 C. civ.) şi plata nedatorată (art. 992

– 997 C. civ.) se întemeiază, ca şi îmbogăţirea fară just temei, pe ideea de echitate, conform principiului că nimănui nu-i este îngăduit să se îmbogăţească în dauna altuia, între îmbogăţirea fară just temei şi cele două instituţii juridice de drept civil, gestiunea de afaceri şi plata nedatorată, există însemnate deosebiri, asupra cărora nu ne oprim.

4. Termenul DE INTRODUCERE A ACŢIUNII. Cererea de chemare în judecată trebuie introdusă în termenele de prescripţie prevăzute de dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

Termenul de prescripţie începe să curgă din momentul în care cel sărăcit a luat cunoştinţă sau trebuia să cunoască că un alt patrimoniu s-a mărit, cât şi persoana care s-a îmbogăţit, împotriva căreia trebuie să introducă acţiunea.

5. CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ. Ca orice cerere de chemare în judecată, aceasta trebuie să fie redactată cu respectarea dispoziţiilor art. 112 C. proc. civ.

Obiectul cererii de chemare în judecata îl constituie obligarea pârâtului la restituirea valorilor cu care s-a îmbogăţit, care nu pot depăşi valoarea îmbogăţirii, dar nici pe cea a sărăcimii celuilalt patrimoniu.

Dovada acţiunii se poate face cu orice mijloc de probă admis de lege: interogatoriul pârâtului, martori, cercetarea locală, expertiza etc.

Acţiunea este de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială domiciliază pârâtul (art. 5 C. proc. civ.). în situaţia în care este vorba de bunuri imobile, competenţa aparţine instanţei în a cărei rază teritorială se află imobilul. în această ultimă situaţie, pentru identificarea nemişcătoarelor se va indica comuna, strada şi numărul unde sunt situate, iar, în lipsă, vecinătăţile, etajul, apartamentul, sau, când nemişcătorul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi numărul topografic (art. 112 pct. 3 C. proc. civ.).

Acţiunea se timbrează la valoarea pretenţiilor cerute.

6. HOTĂRÂREA JUDECĂTOREASCĂ. în cazul admiterii acţiunii, restituirea trebuie făcută în natură şi numai în cazul când acest lucru nu mai este posibil se recurge la restituirea prin echivalent.

Admiţând acţiunea, instanţa trebuie sa aibă în vedere două aspecte:

– pârâtul poate fi obligat să restituie numai cu cât a crescut patrimoniul lui, creştere care se stabileşte în raport cu momentul sesizării instanţei;

– reclamantului, chiar dacă pretinde, nu poate să i se acorde o valoare care să depăşească valoarea cu cât s-a diminuat patrimoniul său; dacă ar primi mai mult, ar însemna pentru el o îmbogăţire fară just temei.