MODEL CERERE PRIVIND INTRODUCEREA IN CAUZA A MOŞTENITORILOR

MODEL CERERE PRIVIND INTRODUCEREA IN CAUZA A MOŞTENITORILOR

CERERE PRIVIND INTRODUCEREA IN CAUZA A MOŞTENITORILOR

Instanţa_

Secţia_

Dosar nr. _/_

Termen la data de_

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_, domiciliat în_, în calitate de_ (reclamant/pârât) în cauza având ca obiect_ vă solicit să încuviinţaţi

Introducerea în cauză a moştenitorilor

autorului_, ce a avut calitatea de reclamant/pârât.

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt: învederez instanţei că numitul_, ce

avea calitatea de_în cauza de faţă, a decedat la data de_

rămânând ca moştenitori numiţii_, domiciliaţi în_,

în calitate de_(descendenţi, soţ supravieţuitor etc.)

Vă solicit să-i introduceţi în cauză şi să-i citaţi la adresele arătate mai sus, pentru ca hotărârea ce va fi pronunţată să le fie opozabilă.

Temeiul de drept [3]: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 243 alin. (1) pct.1 C. proc. civ.

Anexez [4]: înscrisuri, respectiv _

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [5]_

Explicaţii

[1] Natura cererii. Principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti determină producerea efectelor hotărârii pronunţate într-un litigiu numai faţă de părţile care au luat parte la judecată. Aşa fiind, pentru ca hotărârea să devină opozabilă unei părţi, aceasta trebuie introdusă în cauză şi corect citată. în situaţia în care una dintre părţile din dosar a decedat, în cauză trebuie introduşi şi citaţi moştenitorii acesteia, în calitate de succesori în drepturi ai autorului lor, pentru ca hotărârea pronunţată în cauză să le fie opozabilă şi să poată fi pusă în executare.

Sancţiunea neintroducerii moştenitorilor în cauză este suspendarea judecăţii.

1.1. Termenul de introducere. Cererea de introducere în cauză a succesorilor poate fi formulată în orice fază procesuală, respectiv de aceea care are interes în continuarea judecăţii.

[2] Titularul cererii. Cererea de introducere în cauză a succesorilor poate fi formulată de oricare dintre părţi.

[3] Temeiul de drept îl constituie dispoziţiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

[4] Probe. Se va anexa la cerere o copie a certificatului de deces al părţii despre care se susţine că a decedat, certificatul de moştenitor, dacă s-a emis, sau, în lipsa acestuia, acte de stare civilă.

[5] Instanţa competentă. Cererea se introduce la instanţa la care cauza este pendinte.

Timbrajul. Potrivit dispoziţiilor art. 13 din Ordinul nr. 760/C/1999, emis de Ministerul Justiţiei în aplicarea Legii nr. 146/1997, nu se timbrează cererile depuse în cursul judecăţii şi care nu modifică valoarea taxabilă sau caracterul cererii iniţiale. în consecinţă, cererea de introducere a moştenitorilor în cauză nu este supusă timbrării.