Model de acţiune în declararea sau constatarea simulaţiei

MODEL DE CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

Prezentăm un singur model de cerere de chemare în judecată care poate fi adaptat la oricare dintre cele 5 cazuri prezentate cu titlu orientativ, ce se pot ivi în practica judiciară.

DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnatul(a),_, domiciliat(ă) în_, formulez

ACŢIUNEA ÎN DECLARAREA (CONSTATAREA) SIMULAŢIEI,

împotriva pârâtului(ei)_, domiciliat(ă) în_, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate că contractul de împrumut, vănzare-cumpărare, donaţie etc., autentificat sub nr._, din_, de Notariatul public_, prin care_, este stimulat.

Vă rog să obligaţi pe pârât(ă) la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii:

în fapt, din contractul enunţat reiese că:

1) Am împrumutat pârătului(ei) suma de lei, lucru nereal, fiind vorba de un contract simulat, fictiv, întocmit la rugămintea pârătului(ei).

Interesul meu este să se constate că acest contract este simulat pentru că sunt cercetat şi nu pot justifica provenienţa sumei prevăzută în acest contract de împrumut;

2) Părătul(a)_a vândut copârătului(ei) autoturismul (sau motocicleta

etc.), contract care este simulat.

Scopul acestui contract a fost acela de a se crea o aparenţă de înstrăinare, pentru că, în realitate, bunul(rile. continuă să fie în patrimoniul pârâtului(ei), care-mi datorează suma de_lei.

De aceea, vă rog să constataţi simulaţia acestui contract pentru ca să pot urmări bunul(rile. înstrăinat(e. în vederea realizării creanţei pe care o am împotriva debitorului(oarei) părăt(ă)_;

3) Tatăl meu,_, a vândut pârâtului(ei) una casă, situată în_, compusă

din acoperită cu_, act care este simulat, în realitate fiind vorba de o donaţie

deghizată, pentru motivul că nu s-a plătit preţul.

Voi dovedi că tatăl meu a făcut actul în scopul de a scoate din masa succesorală bunurile enunţate, deşi nu i s-a plătit preţul, act care mă prejudiciază în calitate de moştenitor al vânzătorului.

De aceea, vă rog să admiteţi acţiunea şi să constataţi că actul este simulat, fiind vorba de o donaţie deghizată.

Hotărârea de constatare a acestei acţiuni îmi este necesară în cadrul altui proces, pentru a stabili că este vorba de o donaţie şi dacă prin aceasta nu cumva mi s-a încălcat dreptul meu de moştenitor rezervatar;

4) Am vândut un imobil (casă) pârâtului(ei), la preţul de lei, iar în contractul de vănzare-cumpărare am trecut un preţ mai mic, adică de_lei.

Scopul a fost acela ca pârâtul(a) să plătească o taxă de timbru mai mică pentru autentificarea contractului.

Dovada că preţul este cel indicat în această acţiune o fac cu contraînscrisul, sub semnătură privată, încheiat de noi anterior întocmirii actului autentic;

Interesul acestei acţiuni îl constituie faptul că doresc să se stabilească suma reală pe care am plătit-o, pentru că_;

5) Pârâtul(a)_, a vândut copârâtului(e)_una casă, situată în_, cu vecinătăţile_, pentru care a primit preţul în sumă de lei. în realitate, adevăratul cumpărător sunt eu care am plătit preţul.

Copârâtul(a)_a fost folosit(ă) ca persoană interpusă, eu nedorind să se

ştie că am dobândit un asemenea imobil.

Pârâtul(a)_, deşi a primit de la mine preţul integral, a refuzat şi continuă

să refuze să-mi predea imobilul, în calitate de cumpărător real. Refuză acest lucru şi faţă de copârâtul(a)_în calitate de cumpărător aparent.

De aceea, vă rog să constataţi simulaţia acestui contract, rezilierea lui şi obligarea părătului(ei) la restituirea preţului primit.

în drept, îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 1175 C. civ.

Vă rog să admiteţi acţiunea şi să constataţi că_.

Dovada acţiunii o fac cu contraînscrisul, cu interogatoriul părâtului(ei), cercetare locală, expertiză şi proba cu martorii:_

Depun prezenta acţiune în_ exemplare, copia contraînscrisului (dacă îl

are), timbru fiscal în valoare de lei şi timbrul judiciar în valoare de lei.

Data depunerii__

Semnătura_

DOMNULUI PREŞEDINTE AL JUDECĂTORIEI_

Explicaţii teoretice

SIMULAŢIA

1. CONCEPT ŞI REGLEMENTARE

1. SEDIUL MATERIEI îl constituie dispoziţiile art. 1175 C. civ.

2. NOŢIUNEA DE SIMULAŢIE. Simulaţia este o operaţie juridică care implică încheierea a două contracte.

Primul contract, numit contraînscris (contre-lettre), reprezintă voinţa reală a părţilor, în care sunt precizate adevăratele raporturi juridice pe care părţile înţeleg să le stabilească, dar pe care nu vor să-l dea publicităţii, din diverse motive, deci îl ţin secret. Acest prim contract, numit real şi secret (sau ascuns), pe care părţile nu vor să-l dea publicităţii, trebuie să fie anterior sau concomitent faţă de cel de-al doilea contract. Interesează deci, privind validitatea sa, data când a avut loc convenţia dintre părţi, în sens de operaţiune juridică (negoţium), şi nu data când se redactează înscrisul doveditor, în sensul de instrumentum, în care s-a consemnat actul real şi secret, înscrisul doveditor putând fi redactat ulterior datei la care a avut loc convenţia şi ulterior chiar datei când se încheie cel de-al doilea contract.

Simultan sau ulterior încheierii primului contract, părţile, în scopul de a ascunde existenţa acestui prim contract real şi secret, întocmesc un al doilea contract, aparent şi public, menit să dea impresia creierii unei situaţii juridice diferite de cea reală, în scopul camuflării primului contract real şi secret.

Aceste operaţii juridice, de încheiere a celor două contracte, prin care în primul (real şi secret) este reflectată voinţa reală a părţilor şi în al doilea (aparent şi public) se creează o situaţie diferită de cea adevărată, se numeşte simulaţie, care între părţile contractante se poate dovedi cu un contraînscris care ar modifica actul aparent ce se pretinde a fi simulat

3. Acţiunea în declararea simulaţiei. Temei juridic. Prin acţiune în declararea simulaţiei înţelegem mijlocul juridic procedural prin care partea interesată cere instanţei judecătoreşti să constate că primul act este cel real, iar cel de-al doilea,

cel public şi aparent, este inexistent, simulat, şi, ca atare, să-l înlăture, restabilind astfel raportul juridic real dintre părţile contractante, în sensul scoaterii din clandestinitate.

Temeiul juridic al acestei acţiuni îl constituie dispoziţiile art. 1175 C. civ., potrivit cărora actul secret, care modifică actul public, aparent, produce efecte depline numai între părţile contractante si succesorii lor universali; un asemenea act nu poate fi invocat împotriva terţilor, cărora nu li se poate opune decât actul public, aparent, cu excepţia cazului când se face dovada că terţul a fost de rea-credinţă, adică a avut cunoştinţă de simulaţie. în această situaţie, aşa cum vom vedea, i se poate opune actul secret.
4. CARACTERUL ACŢIUNII. Acţiunea în constatarea simulaţiei are drept scop stabilirea faptului că primul act, cel real şi secret, cunoscut şi sub denumirea de contraînscris, reprezintă adevărata voinţa a părţilor, prin care modifică sau desfiinţează efectele celui de-al doilea contract, cel aparent şi public.

Reţinând existenţa acestui scop, de stabilire a conţinutului actului real şi secret şi de inexistenţa actului public şi aparent, acţiunea în declararea simulaţiei are un caracter de acţiune în constatare, fiind imprescriptibilă, putând fi exercitată oricând atât pe cale principală, cât şi pe cale de excepţie.

Caracterul de acţiune în constatare este în concordanţă cu principiul ce îngăduie ca aparenţa de drept, creată de actul aparent şi public, să poată fi înlăturată oricând, actul juridic simulat nefiind susceptibil de consolidare prin trecerea timpului, acţiune care este imprescriptibilă.

5. SCOPURILE şi FORMELE SIMULAŢIEI. Părţile recurg la simulaţie datorită unor scopuri diferite, care au în vedere însăşi existenţa contractului, natura, clauzele sau persoanele între care se încheie.

Prin simulaţie se urmăreşte a se crede în existenţa unui act (aparent şi public) care în realitate nu există sau să ascundă natura actului real printr-un act aparent deghizat, ori să mascheze adevăratele condiţii ale actului real sau persoanelor care îl încheie. Deci este vorba de un acord între părţile contractante pentru a ascunde adevărata convenţie intervenită între ele.

în raport de scopul urmărit, care poate avea chiar un caracter ilicit, cum ar fi eludarea sau fraudarea legii, simulaţia îmbracă mai multe forme, motiv pentru care ne vom referi la cele mai importante şi frecvent întâlnite în practica judiciară:

1) Fictivitatea contractului aparent şi public. Scopul acestui contract constă în disimularea totală a realităţii. Se creează, numai aparent existenţa unui contract, care, în realitate, nu s-a încheiat, nu există.

2) încheierea actului aparent şi public prin fraudă la lege. în acest caz, prin simulaţie, părţile urmăresc evitarea aplicării unor legi sau ocolirea prevederilor prohibitive ale legii, prin încheierea unor contracte. Spre exemplu, X, fiind trimis în judecată pentru viol, în stare de arest şi condamnat de prima instanţă, declară recurs şi cere să i se dea posibilitatea să se căsătorească cu victima, care face aceeaşi declaraţie. Adesea, în vederea încheierii acestui act, infractorul este pus în libertate şi, până la termenul fixat de instanţă, prezintă certificatul de căsătorie, act care îl absolvă de pedeapsa penală.

3) Contractul deghizat. Sunt cele mai frecvent întâlnite în practica judiciară. Scopul lor este de a ascunde adevărata natură, cauză sau un element esenţial al contractului real şi secret. Spre exemplu:

a) Natura contractului. Deşi în realitate se încheie un contract de donaţie, actul public, aparent, este de vânzare-cumpărare şi trebuie să fie făcut prin înscris autentic;

b) Cauza contractului. De pildă, o vânzare care ascunde o donaţie bazată nu pe intenţie de liberalitate, ci pe o contraprestaţiune cu caracter ilicit, anume traiul în concubinaj;

c) Un element esenţial al contractului: preţul. Părţile, pentru a eluda dispoziţiile privitoare la taxele de timbru ce se percep pentru întocmirea unor acte, se înţeleg ca în actul public, autentificat, să se treacă un preţ mai mic decât în actul real şi secret. Astfel, în actul sub semnătură privată de vânzare-cumpărare a unui imobil s-a trecut preţul real de 140

000 lei, iar în actul autentic s-a convenit să se treacă suma de 90 000 lei, cumpărătorul plătind taxa de autentificare la această ultimă sumă. în legătură cu acest caz de simulaţie, la care se recurge destul de frecvent, în scopul evitării aplicării integrale a taxelor de timbru, amintim că o asemenea faptă constituie infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 292 C. pen., care se sancţionează cu pedeapsa de la 3 luni la 2 ani închisoare sau cu amendă. Din punct de vedere fiscal, se stabileşte taxa la preţul real şi se obligă părţile la plata diferenţei plus majorările legale de la data întocmirii actului;

4) Interpunerea de persoane. Sunt cazuri în care simulaţia se prezintă sub forma unei interpuneri de persoane. De exemplu, adevăratul cumpărător al unui imobil este trecut în actul real şi secret, iar în actul aparent şi public, autentificat, este trecut un alt cumpărător. Vânzătorul neînţelegând să-şi respecte obligaţia de predare a bunului, adevăratul cumpărător, prevăzut în actul real şi secret, îl cheamă în judecată pentru constatarea simulaţiei, rezoluţiunea contractului de vânzare şi restituirea preţului în sumă de 140 000 lei.

în aceste contracte, persoana interpusă nu acţionează în calitate de reprezentant al părţii ce figurează în contractul real şi secret, ci în nume propriu. Această simulaţie nu trebuie confundată cu contractul de mandat fără reprezentare, prin care cel care contractează în calitate de mandatar ascunde această calitate părţii cu care contractează. Un asemenea contract nu este aparent decât pentru mandatar, obligat să încheie un alt contract pentru a transmite bunul celui de la care a primit mandatul. Observăm că nu-i vorba, ca la simulaţie, de două acte, unul real şi secret şi al doilea aparent şi public, încheiat între aceleaşi persoane.

5. EFECTELE SIMULAŢIEI. Ca regulă generală, simulaţia nu viciază contractul real, nefiind, prin ea însăşi, o cauză de nulitate a acestuia, cu excepţia cazului când prin actul real şi secret se aduce atingere intereselor generale şi ordinii publice sancţionate cu nulitate absolută.

O altă regulă este aceea că actul real, secret, este inopozabil părţilor.

La stabilirea efectelor pe care le produce simulaţia trebuie avute în vedere cele trei grupuri de raporturi: dintre părţile care au încheiat contractul, dintre aceste părţi şi terţi şi dintre terţi.

1) Efectele simulaţiei între părţile contractante. Potrivit art. 1175 C. civ., actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane.
Potrivit acestei reglementări între părţile contractante produce efecte numai contractul real, secret – contraînscrisul cu condiţia de a fi licit, de a îndeplini condiţiile de formă şi fond necesare validităţii sale. Acelaşi contract, nu cel public şi aparent, îşi va produce efectele şi faţă de succesorii universali şi cu titlu universal ai părţilor;

2) Efectele simulaţiei faţă de terţi. în noţiunea de terţi, în afara persoanelor străine de contract, pe care le numim adevăraţii terţi (penitus extranei), mai sunt terţi succesorii cu titlu particular şi creditorii chirografari ai părţilor.

Mai pot fi terţi chiar şi succesorii universali, când au interesul să-şi apere rezerva şi acest lucru nu-1 pot face decât dovedind simulaţia.

în ceea ce-i priveşte pe terţi, am văzut că partea finală a art. 1175 C. civ. prevede că actul real, secret – contraînscrisul – nu poate avea nici un efect contra altei persoane, adică faţă de terţii de bună-credinţa.

Terţilor le este opozabil contractul aparent, public, chiar dacă acesta nu corespunde realităţii. Din acest punct de vedere, terţii sunt mai bine ocrotiţi împotriva actului secret decât prin relativitatea efectelor contractelor, care poate produce unele efecte faţă de succesorii cu titlu particular şi să fie opozabil terţilor. în schimb, simulaţia face ca actul secret să nu producă nici un efect faţă de succesorii cu titlu particular, act inopozabil terţilor enunţaţi, adică cei propriu-zişi (penitus extranei), cât şi creditorilor chirografari.

3) Efectele simulaţiei între terţi. între terţi se pot ivi conflicte în cazul în care unul are interesul să revoce contractul aparent, iar altul contractul secret. în vederea rezolvării unui asemenea conflict trebuie cercetat faptul dacă terţii au fost ori nu de bună-credinţă, ştiind că în favoarea lor operează prezumţia de bună-credinţă, pe care o pot invoca (bona fides praesumitur), dar care poate fi răsturnată, în cazul în care se dovedeşte că au avut cunoştinţă de existenţa actului secret.

Dacă prezumţia bunei-credinţe nu este infirmată prin dovada relei-credinţe, are câştig de cauză terţul de bună-credinţă care invocă actul aparent.

Dacă un terţ este de rea-credinţă, terţul de bună-credinţă are un drept de opţiune între actul aparent, public, şi actul real şi secret, după cum pledează interesele sale. Această soluţie este corectă din moment ce terţul de rea-credinţă a cunoscut actul secret de la data contractării, urmând ca efectele acestuia să-i fie opozabile, în cazul în care terţul de bună-credinţă înţelege să opteze pentru acest act secret.

6. SESIZAREA INSTANŢEI. Declararea simulaţiei poate fi invocată de părţile contractante, de terţi şi de orice altă persoană interesată, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie, dar în ambele situaţii trebuie să se adreseze instanţelor judecătoreşti competente. în primul caz, partea interesată trebuie să sesizeze instanţa cu cerere de chemare în judecată care să cuprindă elementele prevăzute de art. 112 C. proc. civ. în cererea de chemare în judecată reclamantul are datoria să indice numele, iniţiala şi prenumele părţilor care urmează să fie citate în proces, obiectul cererii, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea şi dovezile pe care se sprijină fiecare capăt al cererii de chemare în judecată.

între părţi, în cazul în care contractul este constatat prin înscris, proba nu se poate face decât prin înscris chiar dacă valoarea este sub 250 lei.

în cazul simulaţiei ilicite, chiar între părţile contractante, proba fraudei se poate face prin orice mijloc de probă admis de lege.

în raporturile dintre părţi şi terţi, aceştia nefiind părţi contractante, deci în imposibilitate de a-şi procura o probă scrisă, pot dovedi faptul simulaţiei prin orice mijloc de probă admis de lege. De fapt, în general, scopul simulaţiei fiind acela de a prejudicia interesele unor terţe persoane, este firesc ca ei să-şi poată apăra drepturile încălcate prin oricare din mijloacele de probă admise de lege, inclusiv proba cu martori. Acţiunea în declararea simulaţiei are un caracter imprescriptibil.

7. EFECTELE HOTĂRÂRII JUDECĂTOREŞTI. Principalul efect al admiterii acţiunii îl constituie constatarea conţinutului real al contractului, şi nu nulitatea lui, moment în care încetează caracterul secret al contraînscrisului.

Ca urmare a constatării simulaţiei, fostul contract real şi secret pentru a-şi putea produce efectele este necesar ca el însuşi să fie valabil încheiat. Dacă este nul de drept sau anu-labil, el va putea fi desfiinţat pe calea acţiunii în nulitate. Această sancţiune se poate aplica tot în cadrul acţiunii în constatare a simulaţiei, cu condiţia ca partea interesată să fi cerut acest lucru, capăt de acţiune care se timbrează distinct.

în cazul constatării simulaţiei ilicite, legea lipseşte contraînscrisul de orice eficacitate, chiar în raporturile dintre părţi, contractul secret fiind lovit de nulitate absolută din cauza fraudei la lege, nulitate care se pronunţă tot prin hotărârea judecătorească în cadrul acţiunii în declararea simulaţiei.

în cazuri de acest gen, se admite acţiunea, se declară simulaţia şi apoi se constată faptul că actul secret, fiind ilicit, este nul de drept.

Jurisprudenţă

1. Simulaţie. Subrogarea persoanei cumpărătorului nudei proprietăţi.

Reclamanţi au chemat în judecată pe pârâţi, solicitând să se constate că actul autentic de vânzare-cumpărare nr. 6447/1990 privind imobilul înscris în C.F. 431 Santuhalm este simulat în ce priveşte persoana cumpărătorului nudei proprietăţi, adevăratul cumpărător fiind reclamantul B.I. şi nu O.D.

Se invocă în motivarea acţiunii existenţa unui act sub semnătură privată anterior actului autentic, prin care vânzătoarea M.V. a vândut reclamantului B.I. imobilul în litigiu în schimbul preţului de 230.000 lei din care s-a achitat o arvună de 75.000 lei, restul de 155.000 lei urmând a fi achitat ulterior vânzătoarei.

Susţine reclamantul că a înţeles să cumpere imobilul în întregime şi nu numai uzufructul viager, pârâţii O.D. şi O.V. fiind trecuţi în contract drept cumpărători ai nudei proprietăţi profitând de neştiinţa reclamantului.

Acţiunea, respinsă iniţial de Judecătoria Deva prin sentinţa civilă nr. 4080 din 16.10.1997 a fost admisă decizia civilă nr. 1593/1998 a Tribunalului Hunedoara, ca urmare a admiterii apelului reclamanţilor, aceasta hotărâre fiind menţinută în recurs prin decizia civilă nr. 141 din 25.01.1999 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Instanţele de apel şi de recurs au reţinut corect existenţa simulaţiei prin subrogarea persoanei cumpărătorului nudei proprietăţi, pretinsa eroare cu privire la obiectul contractului, invocată de reclamanţi, nefiind dovedită.

2. Simulaţie pentru fraudarea unor legi. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat, vânzătorii au înstrăinat pârâtei un apartament.

Deşi contractul a fost încheiat între părţile de mai sus, reclamanţii apreciază că acest act a fost simulat prin interpunerea pârâtei în locul adevăraţilor cumpărători, care nu aveau dreptul de a achiziţiona locuinţa de la persoane fizice. Prima instanţă a admis acţiunea reclamanţilor însă soluţia în speţă a fost considerată greşită, deoarece nu s-au avut în vedere condiţiile esenţiale care ţin de natura simulaţiei.

Simulaţia este o operaţiune juridică care implică încheierea a două contracte.

Primul contract pe care părţile nu vor să-l dea publicităţii, reprezintă voinţa reală a acestora, adevăratele raporturi juridice încheiate între ele şi este denumit contraînscris.

Al doilea contract, denumit aparent sau public este încheiat în scopul de a ascunde existenţa primului contract real şi respectiv pentru a crea o situaţie diferită de cea adevărată.

Reclamanţii, deşi susţin că, contractul de vânzare-cumpărare este simulat, prin inter-pune-rea de persoane, nu au făcut dovada în acest sens, respectiv nu au dovedit existenţa contraînscrisului, a actului secret şi real, care să fi stabilit o altă situaţie decât cea prevăzută în contractul public.

Prin actul secret, care ar fi trebuit să se încheie între vânzători şi cumpărătoare trebuia să se specifice că adevăraţii beneficiari ai contractului sunt alte persoane decât cea care apare în contractul public. De asemenea se mai poate reţine că necesitatea existenţei contraînscrisului ca o condiţie a dovedirii simulaţiei nu face excepţie în situaţia în care părţile contractante sau terţii sunt rude apropiate.

în aceste condiţii tribunalul a admis apelurile declarate.

împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 8, 9, 11 C. proc. civ. întrucât se consideră în apel, că o condiţie obligatorie pentru simulaţie este existenţa unui contraînscris. Deşi este unanim acceptat în literatura juridică şi în jurisprudenţă că există o piedică morală care face ca de regulă între rude apropiate să nu se încheie acte scrise care să constate voinţa secretă a părţilor.

Probele administrate confirmă existenţa operaţiunii juridice dovedind cine au fost adevăraţii cumpărători.

Se susţine că prin simulaţie nu poate fi eludată o lege care are caracter imperativ, acţiunea reclamanţilor încercând să legalizeze o nulitate absolută în contextul legislaţiei anului 1983.

Tocmai acesta este scopul urmărit prin simulaţie, de a evita aplicarea unor legi, de a ocoli prevederile prohibitive referitoare la anumite contracte. Prin interpunerea de persoană părţile din contractul aparent pot urmări înlăturarea unor dispoziţii legale care împiedică efectuarea unor operaţiuni juridice de către anumite persoane.

Recursul a fost respins.

Primul motiv de critică ar fi fost întemeiat dacă din interpretarea gramaticală a considerentelor deciziei recurate ar fi reieşit că s-a ignorat imposibilitatea morală de preconstituire a probelor şi dovada actului secret.

Dar în cauză, elementul esenţial şi definitoriu al simulaţiei – actul secret în sensul art. 1175 C. civ., acordul de voinţă nu a fost dovedit şi prin urmare firesc s-a constatat că nu sunt întrunite condiţiile simulaţiei prin interpunere de persoană.
Este adevărat că s-au făcut dovezi că soţii M ar fi putut fi cumpărători, în timp ce pârâta nu ar fi avut venituri, dar dovada existenţei negotiumului, a acordului de voinţă dintre aceste părţi nu se poate răspunde or extrage din posibilităţi, că trebuie dovedită ca în cazul oricărui act juridic unde prioritatea aparţine voinţei reale a părţilor.

Or această voinţă reală de a încheia un act secret sub orice formă ar fi fost nu s-a aprobat în cauză.

Pe de altă parte, şi în cazul îndeplinirii condiţiei de mai sus, simulaţia nu ar fi putut fi reţinută, prin ea urmărindu-se fraudarea unei legi (decretul 189/1977) în vigoare la data respectivă, lege care instituia o incapacitate specială de protecţie pentru terţi şi care sancţiona încălcarea dispoziţiilor ei cu nulitatea absolută.

Prin urmare actul fiind nul absolut încă de la naşterea sa, prin fraudă la lege şi abuz de drept, nu poate produce efectul urmărit prin el însuşi, consecinţa fiind a invalidării sale.

De menţionat este că decizia recurată a făcut corecta aplicare a principiului nemo auditur proprium turpitudinem allegonis, în sensul că nimeni nu poate invoca încălcarea unei legi în scopul obţinerii unui drept.