Model de acţiune în radierea unei înmatriculări sau a unei menţiuni

Model de acţiune în radierea unei înmatriculări sau a unei menţiuni

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul/subscrisa [2]_ , domiciliat în_/cu sediul în_, numărul de înmatriculare în registrul comerţului/ registrul persoanelor juridice__, codul unic de înregistrare _şi contul bancar_, în calitate de reclamant, chem în judecată pe [3]_, cu sediul în_, numărul de înmatriculare în registrul comerţului_, codul unic de înregistrare_ şi contul bancar_, în calitate de pârâtă, în contradictoriu şi cu Oficiul Registrului Comerţului de la lângă Tribunalul_, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Radierea înmatriculării comerciantului_/menţiunii

privitoare la_

De asemenea, solicit obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [4]:_

Temeiul de drept [5]: Invoc prevederile art. 25 din Legea nr. 26/1990, cu modificările şi completările ulterioare.

Probe [6]: în dovedire solicit următoarele probe:_

Anexez: înscrisuri, respectiv:_, chitanţa privind plata taxei

judiciare de timbru în valoare de 366.000 lei, precum si timbrul judiciar de 3.000 lei. [7]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Tribunalului [8]

Explicații teoretice

[1] Natura juridică. Prin această acţiune se declanşează o procedură contencioasă care vizează o înregistrare – înmatriculare sau menţiune – păgubitoare, efectuată în registrul comerţului. Efectul radierii este acela al inopozabilităţii, pentru viitor, faţă de terţi a înregistrării/menţiunii radiate; prin admiterea cererii înregistrarea sau, după caz, menţiunea se radiază.

[2] Calitate procesuală activă (reclamant) are orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului, în sensul că i s-a încălcat un drept sau un interes protejat de lege.

[3] Calitate procesuală pasivă (pârât) are comerciantul a cărui înmatriculare sau menţiune se solicită a fi radiată. Pentru opozabilitate, se va cita şi oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal.

[4] Motivele de fapt. Se va indica în ce constă menţiunea a cărei radiere se cere (de exemplu: firma, emblema, sediul, obiectul de activitate, capitalul social, administratorii comerciantului, durata de funcţionare etc), precum şi cauza radierii, respectiv în ce constă prejudiciul invocat de reclamant ca efect al înmatriculării sau al înregistrării menţiunii comerciantului-pârât în registrul comerţului, în raport de hotărârea judecătorească irevocabilă prin care au fost desfiinţate, în tot sau în parte, sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea.

Cu titlu de exemplu, s-a arătat că se poate cere radierea menţiunii privind asociaţii unui S.R.L. în condiţiile în care s-a constatat, pe cale judecătorească, nulitatea hotărârii asociaţilor privitoare la cesiune.

De asemenea, oricine poate cere radierea unei societăţi care a fost dizolvată şi lichidată, dar nu s-a operat radierea.

[5] Temeiul de drept este dat de dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

[6] Probe. Se vor depune, obligatoriu, încheierea judecătorului-delegat referitoare la înmatricularea/menţiunea a cărei radiere se solicită, hotărârea judecătorească irevocabilă prin care au fost desfiinţate, în tot sau în parte, sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, precum şi orice alte înscrisuri doveditoare.

[7] Timbraj. Taxa judiciară de timbru este de 366.000 lei (la nivelul anului 2005), potrivit art. 6 lit. a) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, iar timbrul judiciar este de 3.000 lei, conform art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

[8] Instanţa competentă:

a) teritorial – este competentă instanţa în a cărei rază teritorială se află sediul comerciantului, iar în cazul sucursalelor înfiinţate în alt judeţ, instanţa din acel judeţ, potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 26/1990;

b) material – competenţa aparţine tribunalului, conform art. 25 alin. (2) teza a 11-a din Legea nr. 26/1990.

8.1. Organul la care se depune cererea. Cererea de radiere se depune şi se menţionează în registrul comerţului la care s-a făcut înmatricularea comerciantului, după care, în 3 zile de la data depunerii cererii, oficiul registrului comerţului înaintează cererea tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul comerciantului, iar în cazul sucursalelor înfiinţate în alt judeţ, tribunalului din acel judeţ, potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 26/1990.