Model de acțiune în răspunderea părinților pentru fapta copiilor minori

RĂSPUNDEREA PĂRINŢILOR PENTRU FAPTA COPIILOR MINORI

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_ , domiciliat în_, în calitate de reclamant, chem în judecată pe [3]_, domiciliat în_, în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Obligarea pârâtului la plata sumei de_

reprezentând echivalentul prejudiciului ce mi-a fost cauzat de copilul său minor.

De asemenea, solicit obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [4]:_

Temeiul de drept [5]: îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 1000 alin. (2) C. civ. raportat la art. 998-999 C. civ.

Probe [6]: în dovedirea pretenţiilor, solicit încuviinţarea probelor cu _, pe aspectul_

Anexez, în copie certificată, următoarele înscrisuri:_, precum şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de_lei şi timbrul judiciar de_ei. [7]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [8]

Explicații teoretice

[1] Natura juridică. Este o acţiune personală prin care se antrenează răspunderea părţilor pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii săvârşite de copiii lor minori, răspundere ce se fundamentează pe strânsa legătură dintre modul necorespunzător în care ei şi-au îndeplinit îndatoririle legale care le revin faţă de copii şi faptele ilicite comise de aceştia din urmă.

[2] Calitate procesuală activă (reclamant) are orice persoană care pretinde că i-a fost cauzat un prejudiciu prin fapta ilicită a copilului minor al altei persoane.

[3] Calitate procesuală pasivă (pârâţi) au părinţii copilului căruia i se impută cauzarea unui prejudiciu prin fapta sa culpabilă sau, după caz, părintele care exercită singur drepturile părinteşti cu privire la acest copil.

[4] Motivele de fapt. Se vor menţiona, cu referire la persoana minorului, condiţiile generale61 ale răspunderii civile delictuale, decurgând din dispoziţiile art. 998-999 C. civ. – existenţa unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, mai puţin existenţa vinovăţiei autorului minor al prejudiciului – şi cele speciale, decurgând din dispoziţiile art. 1000 alin. (2) C. civ. -autorul prejudiciului să fie un copil minor şi acest copil să aibă locuinţa la părinţii săi. De asemenea, se va argumenta în fapt îndeplinirea tuturor acestor condiţii.

Doctrina şi jurisprudenţa sunt unanime în a nu condiţiona răspunderea părinţilor de discernământul copilului minor, deoarece, dacă s-ar cere ca minorul să fi acţionat cu discernământ, s-ar înlătura răspunderea părinţilor tocmai în acele cazuri în care prezenţa lor în îndrumarea imediată a copilului ar fi fost mai necesară, adică în ipoteza minorilor nevârstnici.

în ce priveşte condiţiile speciale ale acestui tip de răspundere, se va arăta îndeplinirea lor prin indicarea vârstei autorului faptei cauzatoare a prejudiciului de la momentul săvârşirii acesteia şi a împrejurărilor care atestă comunitatea de locuinţă a minorului (autor al prejudiciului) cu părinţii săi.

Angajarea răspunderii civile delictuale pe temeiul art. 1000 alin. (2) C. civ. este condiţionată de minoritatea făptuitorului la momentul comiterii faptei ilicite, ceea ce presupune că, la momentul comiterii faptei, autorul acesteia nu împlinise vârsta de 18 ani sau nu devenise major înainte de împlinirea a 18 ani, prin efectul căsătoriei, conform art. 8 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954.

Referitor la comunitatea de locuinţă, ceea ce interesează este locuinţa, şi nu domiciliul minorului. Locuinţa la care se referă art. 1000 alin. (2) C. civ. este cea pe care legea o stabileşte pentru minor, chiar dacă în fapt minorul nu ar avea acea locuinţă, altfel spus locuinţa pe care minorul trebuie să o aibă potrivit legii (la părinţii săi sau, după caz, la unul dintre aceştia), şi nu locuinţa pe care minorul o are în fapt, a cărei stabilire a fost posibilă tocmai datorită lipsurilor în educaţia ori creşterea sa, imputabile părinţilor.

Astfel, în practica judiciară s-a decis că este îndeplinită condiţia comunităţii de locuinţă chiar dacă minorul nu se afla, la momentul săvârşirii faptei ilicite, la locuinţa părinţilor săi, unde ar fi trebuit să se afle potrivit legii, ci, de exemplu: era fugit din casa părintească, fără voia părinţilor; se afla temporar – indiferent de perioadă – în vizită la rude sau la prieteni, în aceeaşi sau în altă localitate cu casa părintească; era internat în spital; era fugit dintr-o şcoală de muncă şi reeducare etc.
în cazul în care părinţii nu au locuinţă comună – ipoteză întâlnită atunci când părinţii sunt despărţiţi în fapt, sunt în cursul procesului de divorţ, sunt divorţaţi sau nu sunt căsătoriţi – funcţionează principiul dedus din dispoziţiile art. 43 şi art. 65 C. fam., potrivit căruia pentru fapta minorului va răspunde părintele căruia minorul i-a fost încredinţat, fie prin hotărâre judecătorească, fie, după caz, prin simpla învoială a părinţilor ori prin această învoială încuviinţată de instanţa de judecată.

[5] Temeiul de drept îl reprezintă dispoziţiile art. 1000 alin. (2) C. civ. raportat la art. 998-999 C. civ.; aceste din urmă dispoziţii instituie condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, ce trebuie întrunite în persoana minorului pentru care sunt chemaţi să răspundă părinţii, şi de aceea ele completează prevederile speciale ale răspunderii reglementate de art. 1000 alin. (2) C. civ.

[6] Probe:

a) înscrisuri-orice înscrisuri de natură să dovedească săvârşirea faptei ilicite de către copilul minor al pârâtului/pârâţilor, producerea prejudiciului şi cuantumul acestuia, precum şi raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, pentru că, din momentul în care reclamantul dovedeşte îndeplinirea acestor condiţii ale răspunderii privitoare la minor, celelalte condiţii, referitoare la părinţi – existenţa faptei ilicite a acestora constând în neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor care le reveneau privind supravegherea şi educaţia sau creşterea minorului, existenţa raportului de cauzalitate dintre această faptă ilicită a părinţilor şi comiterea de către minor a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii şi existenţa vinovăţiei părinţilor pentru neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor care le reveneau potrivit legii – sunt prezumate de lege până la proba contrarie.

De asemenea, se vor depune înscrisuri care să ateste îndeplinirea condiţiilor speciale ale răspunderii fundamentate pe art. 1000 alin. (2) C. civ., şi anume înscrisuri privind vârsta pe care o avea minorul la data săvârşirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii şi înscrisuri privind dovada comunităţii de locuinţă a minorului cu unul sau cu ambii săi părinţi;

b) interogatoriul pârâtului/pârâţilor -pe aspectul condiţiilor generale şi al celor speciale ale răspunderii părinţilor, aspect vizat şi de înscrisuri;

c) martori – pe aceleaşi aspecte ca şi cele vizate de interogatoriu şi de înscrisuri;

d) expertiză de evaluare a prejudiciului -în cazul în care cuantumul acestuia nu a fost recunoscut de pârâţi sau nu a putut fi dovedit cu celelalte mijloace de probă menţionate anterior.

[7] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru se calculează în funcţie de valoarea despăgubirilor pretinse prin acţiune, conform OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 29 iunie 2013.

Timbrul judiciar diferă în funcţie de valoarea despăgubirilor solicitate, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

[8] Instanţa competentă:

a) teritorial – este competentă instanţa de la domiciliul pârâtului sau, după caz, cea de la reşedinţa pârâtului din ţară, dacă el are domiciliul în străinătate ori dacă domiciliul nu este cunoscut, iar dacă nici reşedinţa nu este cunoscută, cea de la domiciliul sau reşedinţa reclamantului, conform art. 5 C. proc. civ., sau cea în a cărei circumscripţie s-a săvârşit faptul ilicit, potrivit art. 10 pct. 8 C. proc. civ. (competenţă teritorială alternativă);

b) material – instanţa competentă este judecătoria sau tribunalul, după cum valoarea obiectului pricinii (a despăgubirilor solicitate) este de până la un miliard lei sau peste această valoare, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.