Model de acțiune în reducțiunea liberalităților excesive

Model de acțiune în reducțiunea liberalităților excesive

ACŢIUNE ÎN REDUCŢIUNEA LIBERALITĂŢILOR EXCESIVE
Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_, domiciliat în_, în calitate de reclamant, chem în judecată pe [3]_, domiciliat în_, în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Reducerea donaţiilor/legatelor

efectuate de autorul_în favoarea pârâtului, până la limita cotităţii disponibile.

De asemenea, solicit obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată;

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [4]: învederez instanţei că_

Temeiul de drept [5]: Invoc dispoziţiile art. 847 C. civ.

Probe [6]: Solicit încuviinţarea următoarelor probe_

Anexez: înscrisuri, respectiv_, chitanţa de plată a taxei de

timbru judiciar în cuantum de lei, precum şi timbrul judiciar în

valoare de lei. [7]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [8]

Explicații teoretice

[1] Natura juridică. Prin acţiunea în reducţiune se urmăreşte reducerea liberalităţilor care depăşesc rezerva succesorală şi, în consecinţă, lipsirea acestora de eficacitate în măsura necesară întregirii rezervei, fără a atrage nulitatea lor. Reducţiunea liberalităţilor excesive nu operează de drept, ea trebuind să fie invocată de partea interesată.
în concluzie, acţiunea în reducţiunea liberalităţilor excesive este o acţiune personală, cu caracter patrimonial şi divizibilă, în sensul că poate fi promovată numai în limitele cotei de rezervă cuvenite reclamantului. Efectul admiterii acţiunii constă în întregirea rezervei cu partea redusă din Iiberalitatea efectuată de testator/donator.

[2] Calitate procesuală activă (reclamant). Pot formula acţiunea moştenitorii rezervatari, succesorii universali sau cu titlu universal ai moştenitorilor rezervatari, precum şi creditorii moştenitorilor rezervatari (pe calea acţiunii oblice). Nu pot cere reducţiunea creditorii defunctului şi nici legatarii sau donatarii, întrucât reducţiunea operează împotriva acestora. Este necesar ca reclamantul să fi acceptat moştenirea, în caz contrar neputând invoca afectarea rezervei prin liberalităţile făcute de defunct.

[3] Calitate procesuală pasivă (pârât) au persoanele beneficiare ale donaţiei sau legatelor a căror reducţiune se cere.

[4] Motivele de fapt. Se va menţiona:

a) calitatea reclamantului de moştenitor rezervatar. Reclamantul va trebui să indice instanţei data deschiderii succesiunii, ultimul domiciliu al autorului (pentru stabilirea competenţei teritoriale a instanţei), precum şi cine sunt moştenitorii rezervatari şi dacă au acceptat moştenirea;

b) calitatea pârâtului de beneficiar al liberalităţii. Se va menţiona care sunt liberalităţile făcute de autor, când au fost efectuate, cine sunt beneficiarii acestora şi ce formă au îmbrăcat (legat sau donaţie);

c) faptul că liberalităţile depăşesc rezerva succesorală a moştenitorilor rezervatari. Reclamantul va trebui să arate în ce măsură rezerva sa succesorală a fost afectată de Iiberalitatea a cărei reducţiune se cere, indicând valoarea bunurilor şi modalitatea de calcul ce a dus la stabilirea încălcării rezervei;

d) liberalităţile ce urmează să fie reduse, în funcţie de regula aplicată în materia reducţiunii, având ca temei dispoziţiile art. 850 şi art. 852 C. civ. Astfel, legatele vor fi reduse înaintea donaţiilor, iar legatele vor fi reduse toate o dată şi proporţional. Potrivit dispoziţiilor art. 850 alin. (2), donaţiile se reduc în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă;

e) modalitatea de aducere la masa succesorală a bunului (în natură sau în echivalent). De regulă, ca efect al reducţiunii, bunurile vor întregi rezerva în natură, restituirea prin echivalent (ca excepţie de la această regulă) intervenind în următoarele cazuri: dacă donatarul a înstrăinat sau a grevat cu drepturi reale bunul înainte de deschiderea moştenirii (art. 855 C. civ.); dacă donaţia supusă reducţiunii s-a făcut (cu scutire de raport) unui moştenitor rezervatar, acesta putând păstra în contul rezervei sale partea care depăşeşte cotitatea disponibilă; dacă donaţia are ca obiect un bun imobil, iar partea supusă reducţiunii reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea imobilului [art. 770 alin. (2) C. civ.]; dacă bunul donat a pierit din culpa donatarului.
[5] Temeiul de drept este dat de dispoziţiile art. 847 C. civ.

[6] Probe:

a) înscrisuri – certificatul de moştenitor, dacă acesta a fost emis, în caz contrar depunându-se certificatul de deces al autorului şi acte de stare civilă; înscrisul ce atestă efectuarea liberalităţii, respectiv testamentul sau contractul de donaţie; înscrisuri care atestă acceptarea succesiunii de către reclamant; acte privind valoarea bunurilor;

b) interogatoriu pârâtului – pe aspecte privind acceptarea tacită a succesiunii, existenţa darurilor manuale etc.;

c) martori – pe aceleaşi aspecte ca şi interogatoriul.

[7] Timbrajul. Fiind o acţiune cu caracter patrimonial, taxa judiciară de timbru se stabileşte la valoare, conform OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 29 iunie 2013.

Timbrul judiciar se va stabili potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

[8] Instanţa competentă:

a) teritorial – este competentă instanţa de la ultimul domiciliu al defunctului, potrivit art. 14 pct. 2 C. proc. civ.;

b) material – competenţa revine judecătoriei sau tribunalului, după cum valoarea obiectului pricinii61 este de până la 1 miliard lei sau peste această valoare, potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. şi ale art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Această cerere poate fi formulată pe cale principală, dar şi pe cale incidentală în cadrul partajului succesoral. Acţiunea poate fi formulată de reclamant, în cuprinsul cererii de partaj, figurând ca un capăt de cerere distinct, dar poate fi formulată şi de către pârât pe calea cererii reconvenţionale.

De asemenea, reducţiunea poate fi invocată şi pe cale de excepţie de către moştenitorul rezervatar care deţine bunul ce face obiectul liberalităţii, în acţiunea de predare a legatului formulată de beneficiarul liberalităţii.

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!