Model de acțiune în stabilirea paternității

Model de acţiune de chemare în judecată

DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnata , domiciliată în , în numele şi ca reprezentantă legală a minorului(ei), , chem în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâtul , domiciliat în_, pentru

STABILIREA PATERNITĂŢII

în sensul că acesta este tatăl minorului(ei) sus-numit(ă). De asemenea, vă rog ca în baza art. 64 alin. 2 C. fam. să încuviinţaţi ca minorul(a) să poarte numele pârâtului, iar în baza art. 86 rap. la art. 107 C. fam., să-l obligaţi să plătească minoru-lui(ei) pensie de întreţinere, ţinând seama de dispoziţiile art. 94 C. fam.

In baza art. 274 C. proc. civ., cer obligarea pârâtului şi la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele acţiunii:

în fapt, (se arată pe scurt în ce perioadă sau în ce împrejurări reclamanta a întreţinut relaţii intime cu pârâtul, care a fost poziţia acestuia după ce a aflat că reclamanta este gravidă, dacă a acordat întreţinere copilului şi, în caz afirmativ, în ce a constat întreţinerea etc.).

în drept, îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 56, 59, 60, 64 alin. 2 şi 86 C.fam.

Pentru dovedirea acţiunii înţeleg să mă servesc de interogatoriul pârâtului, de scrisorile şi vederile primite de la acesta, precum şi de declaraţiile martorilor .

La cererea pe care o depun în dublu exemplar anexez copia certificatului de naştere a copilului minor. Vederile şi scrisorile le voi depune la primul termen de judecată.

Rog să fie citată în cauză şi autoritatea tutelară.

Depun timbru fiscal în valoare de lei (plus timbru fiscal în sumă de

lei pentru capătul de cerere privind încuviinţarea ca minorul(a) să-i poarte numele, şi timbrul judiciar în valoare de lei.

Data depunerii_

Semnătura_

DOMNULUI PREŞEDINTE AL JUDECĂTORIEI_

Explicații teoretice

1. CONCEPT ŞI REGLEMENTARE

1. SEDIUL MATERIEI. în lipsa posibilităţii de a avea o probă directă a faptului paternităţii – faptul material fiind sustras posibilităţilor umane de probaţiune ori verificare -legiuitorul a pornit de la prezumţia potrivit căreia „copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei”, prevăzută de art. 53 C. fam.

Este vorba de o prezumţie care îşi are izvorul în însăţi raporturile conjugale existente în familia monogamă, având în vedere faptul să soţii au întreţinut relaţii din care să poată rezulta copilul şi că soţia a fost fidelă.

De această prezumţie beneficiază:

1) Copii născuţi în timpul căsătoriei cât şi

2) Copilul născut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei dintre cei doi părinţi, cu condiţia să fi fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea să fi avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.

Celor două prevederi enunţate li se adaugă şi situaţiile prevăzute de art. 51 din acelaşi cod, potrivit cărora:

1) Copilul nu poate reclama o stare civilă contrară aceleia care rezultă din certificatul de naştere şi folosirea stării civile conforme cu acest certificat:

2) Nimeni nu poate contesta starea civilă a copilului care are folosinţa unei stări civile conforme cu certificatul său de naştere.

Art. 56 C. fam. prevede că filiaţia faţă de tată se stabileşte, în afară de cazurile prevăzute de art. 53 prin:

a) recunoaşterea voluntară a tatălui;

b) hotărâre judecătorească1.

2. COPII CARE POT FI RECUNOSCUŢI VOLUNTAR. Potrivit art. 57 C. fam, poate fi recunoscut:

1) Copilul conceput şi născut în afară de căsătorie, nu numai conceput, pentru că până la naşterea sa mama se poate căsători cu un alt bărbat şi, în acest caz, faţă de prezumţia de paternitate prevăzută de art. 53 alin. 1 C. fam, s-ar ivi un conflict de paternitate;

2) După decesul copilului, acesta poate fi recunoscut cu condiţia ca el să lase descendenţi fireşti, pentru că altfel, ar fi vorba numai de o recunoaştere în interesul tatălui, care ar veni la succesiunea copilului său predecedat.

Poate fi recunoscut şi un copil major. Nu pot fi recunoscuţi copiii rezultaţi din căsătorie, pentru că, fiind născuţi de o femeie căsătorită, sunt beneficiarii prezumţiei de paternitate prevăzută de art. 53 alin. 1 C. fam. Inadmisibilă este recunoaşterea şi în cazul în care copilul s-a născut după desfacerea căsătoriei, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei, dar a fost conceput în timpul acesteia, situaţie prevăzută de art. 53 alin. 2 C. fam, potrivit căruia „copilul născut după desfacerea căsătoriei are ca tată pe soţul mamei cu condiţia să fi fost conceput în timpul căsătoriei, iar naşterea să fi avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie”.

3. FORMELE RECUNOAŞTERII. Tatăl poate recunoaşte copilul – astfel cum prevede art. 57 alin. 2 C. fam. – prin:

a) declaraţie făcută la serviciul de stare civilă odată cu înregistrarea naşterii, caz în care numele tatălui este trecut în actul de naştere al copilului, fie după această dată;

b) declaraţie făcută după înregistrarea naşterii copilului, pe care o poate depune la orice serviciu de stare civilă, ea urmând să fie trimisă la starea civilă unde s-a înregistrat naşterea;

c) înscris autentic, în faţa Notarului public, a primăriilor, sau în faţa instanţelor judecătoreşti, de pildă cu ocazia luării interogatoriului în acţiunea de stabilire a paternităţii pornită împotriva lui;

d) testament, indiferent care dintre formele testamentare prevăzute de lege (autentic, olograf sau mistic), ce nu se poate revoca (art. 57 alin. 3 C. fam.).

4. CARACTERISTICILE ACTULUI RECUNOAŞTERII. Recunoaşterea poate fi făcută numai de tatăl copilului. Este un act

a) pur personal, neputând fi săvârşit de o altă persoană decât de acesta, personal sau prin mandatar cu procură specială sau autentică,

b) unilateral, pentru că nu are nevoie de acceptarea copilului,

c) facultativ, deoarece nici o dispoziţie legală nu obligă la o asemenea recunoaştere,

c) irevocabil, în sensul că nu se mai poate reveni asupra ei decât pe cale judecătorească,

d) declarativ de drepturi, pentru că se referă la un fapt preexistent, adică efectul este retroactiv până în momentul naşterii copilului, iar dacă se pune problema vocaţiei copilului minor la succesiune, are efect retroactiv până în momentul concepţiei (art. 7 Decretul nr. 31/1954).
5. TITULARUL ACŢIUNII. Când tatăl copilului se sustrage de la îndatorirea de a-şi recunoaşte copilul, stabilirea paternităţii se poate obţine prin hotărâre judecătorească. Pentru aceasta trebuie sesizată instanţa judecătorească competentă, cu cerere de chemare în judecată a celui pretins a fi tatăl copilului, iar după decesul acestuia acţiunea se introduce împotriva moştenitorilor (art. 59 alin. 3 C. fam.). Acţiunea aparţine copilului şi se porneşte în numele său de către mamă, chiar dacă este minoră, ori de către reprezentantul lui legal.

Se recomandă ca prin cererea de chemare în judecată să se ceară, în eventualitatea admiterii acţiunii, în temeiul art. 62 alin. 2 C. fam, să se încuviinţeze copilului să poarte numele tatălui pârât, şi acesta să fie obligat la întreţinerea minorului.

Este competentă instanţa în a cărei rază teritorială domiciliază pârâtul.

Acţiunea se timbrează cu timbru fiscal şi timbru judiciar separat pentru fiecare capăt de cerere. Dacă se solicită şi încuviinţarea ca minorul să poarte numele pârâtului, acţiunea se timbrează.
6. TERMENUL de INTRODUCERE A ACŢIUNII. Potrivit art. 60 C. fam, instanţa trebuie sesizată in termen de un an de la naşterea copilului.

Privind termenul, practica judiciară a fost solicitată să se pronunţe asupra mai multor aspecte, dintre care ne vom referi la cele mai semnificative.

a) în cazul copilului din căsătorie, care şi-a pierdut această calitate prin efectul unei hotărâri judecătoreşti, în tăgăduirea paternităţii, termenul de un an pentru pornirea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei va curge de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă, chiar dacă a trecut mai mult de un an de la naşterea copilului.1

b) în cazul în care soţul mamei copilului a dispărut de o perioadă de timp care se plasează în afara termenului maxim de concepţie a copilului (de exemplu, în cursul unor fapte de război, naufragiu, inundaţie, bombardament, cutremur etc.), acţiunea în stabilirea paternităţii este admisibilă numai dacă, în prealabil, s-a obţinut hotărâre de declarare judecătorească a morţii, din care să rezulte că decesul se situează în afara timpului legal de concepţie a copilului, stabilit de art. 61 C. fam.2

Termenul de un an curge de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii prezumate a soţului mamei copilului.

c). Dacă mama copilului a convieţuit cu pretinsul tată, ori dacă acesta din urmă a prestat întreţinere, termenul de un an va curge de la data încetării convieţuirii sau a întreţinerii (art. 60 alin. 3 C. fam.).

Dovada convieţuirii sau a prestării întreţinerii se poate face prin orice mijloc de probă.

d) Legea nu face distincţie între copilul minor şi cel major cu privire la termenul de introducere a acţiunii în stabilirea paternităţii.

Pentru copilul devenit major, termenul de 1 an curge de la data împlinirii vârstei de 18 ani sau de la data încetării întreţinerii prestată de tată (art. 60 C. fam.).

e) Dacă pretinsul tată a încetat întreţinerea benevolă mai mult de un an şi după aceea a reacordat-o, tot benevol, poate fi chemat în judecată pentru stabilirea paternităţii, în următorul un an, termen care începe să curgă de la data încetării acestei din urmă întreţineri. Se consideră că reînceperea acordării întreţinerii înlătură termenul prescripţiei de 1 an ce s-ar fi împlinit, pentru că numai în funcţie de această voinţă depinde introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii.

Termenul de un an este un termen de prescripţie, supus reglementărilor Decretului nr. 167/1958 cât priveşte cauzele de suspendare, întrerupere şi repunere în termen.

Instanţa are obligaţia să examineze din oficiu dacă a fost respectat termenul de un an, pentru a stabili dacă dreptul la acţiune nu este prescris.

Introducerea acţiunii peste termenul de un an şi respingerea sa ca tardiv introdusă nu înlătură posibilitatea pretinsului tată de a recunoaşte voluntar copilul.

7. MOTIVAREA ŞI DOVEDIREA ACŢIUNII. în cerere trebuie să fie indicate date precise din care să rezulte că între mama copilului şi pretinsul tată au existat relaţii intime în perioada concepţiei posibile, perioadă cuprinsă între a treisuta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului care constituie termenul legal al concepţiunii şi se socoteşte de la zi la zi (v. art. 61 C. fam.).

Pentru dovedirea acţiunii sunt admise toate mijloacele de probă, iar spre deosebire de dreptul comun pot fi ascultaţi ca martori rudele şi afinii de orice grad, cu excepţia descendenţilor (art. 190 C. proc. civ.).

Principalele mijloace de probă sunt:

1) Interogatoriul pârâtului, prin care poate recunoaşte că este tatăl copilului;

2) Martori, putând fi ascultate şi rudele cele mai apropiate, cu excepţia descendenţilor (art. 190 C. proc. civ.);3

3) înscrisuri, cum ar fi scrisori, bonuri, chitanţe de la un hotel, fotografii etc.;

4) Expertiză serologică (serobiologică) şi antropologică (măsurători antro-pometrice şi determinarea urmelor palmare şi plantare, care se efectuează la un Institut de Cercetări Medico – Legale

5) Cercetări locale, când femeia pretinde că a fost cu pârâtul într-un anumit loc pe care-1 descrie cu lux de amănunte, de pildă într-o cameră pe care o poate descrie exact;

6) Verificări de scripte, când părţile au fost la un anumit local, la un consult medical, într-o audienţă, la un birou de informaţii, unde se înregistrează prezenţa etc.

8. APĂRĂRILE PÂRÂTULUI. Pretinsul tată poate nega orice fel de legături cu mama copilului.

în primul rând, se poate apăra că minorul este rezultat dintr-o căsătorie şi atâta timp cât nu s-a introdus sau nu s-a finalizat acţiunea în tăgăduirea paternităţii printr-o hotărâre definitivă nu poate fi admisă nici acţiunea în stabilirea paternităţii.4

Pretinsul tată mai poate susţine că mama copilului, în perioada concepţiei acestuia, a întreţinut relaţii şi cu alţi bărbaţi. Mai poate dovedi că nu poate procrea, fie ca urmare a unei impotenţe funcţionale, fie ca urmare a unei cauze de sterilitate, probă ce trebuie făcută în raport de epoca probabilă a concepţiei, nu în raport de momentul judecării cauzei.

Trebuie să reţinem însă că simplul fapt al relaţiilor intime dintre pretinsul tată şi mama copilului nu sunt suficiente pentru a determina admiterea acţiunii. Pentru aceasta sunt necesare şi alte probe care să formeze instanţei convingerea dacă bărbatul pârât care a avut relaţii cu mama copilului este sau nu tatăl acestuia,5 de aceea, se poate recurge la orice mijloc de probă admis de lege, spre a dovedi că legăturile intime dintre mama copilului şi bărbatul pârât sunt de natură să-l indice pe acesta, în mod cert, ca tată al copilului.

împrejurarea dovedită de pârât că mama copilului a întreţinut relaţii şi cu alţi bărbaţi nu este prin ea însăşi de natură să ducă la respingerea acţiunii. Această dovadă constituie un element, care, coroborat cu întregul material probatoriu administrat de instanţă, poate contribui la formarea convingerii intime a judecătorului, cu privire la temeinicia susţinerilor celor două părţi din proces.

9. CERERI ACCESORII. Se recomandă ca prin cererea de chemare în judecată să se ceară, în eventualitatea admiterii acţiunii, în temeiul art. 62 alin. 2 C. fam, să se încuviinţeze copilului să poarte numele tatălui pârât, şi acesta să fie obligat la întreţinerea minorului.

10. HOTĂRÂREA JUDECĂTOREASCĂ ŞI CONSECINŢELE EI. Judecarea acţiunii se face cu citarea autorităţii tutelare.

în cazul admiterii acţiunii se stabileşte că pârâtul este tatăl copilului, se încuviinţează copilului să poarte numele tatălui şi acesta se obligă la pensia de întreţinere, începând cu data introducerii acţiunii,2 adică din momentul când este cerută.3

Dacă prin acţiune sau în cursul procesului, s-a cerut şi încredinţarea copilului spre creştere şi educare mamei, instanţa are obligaţia să se pronunţe şi asupra acestei cereri. în cazul în care o asemenea cerere nu se formulează, instanţa, în baza rolului activ prev. de art. 129-130 C. proc. civ, are obligaţia să pună în discuţia părţilor o eventuală completare a acţiunii mamei şi cu privire la acest aspect.

în ambele situaţii, când se pune problema încredinţării minorului şi obligării la pensie, mama trebuie să formuleze asemenea cereri, pentru că instanţa, din oficiu, nu are obligaţia să le soluţioneze.

11. INSTANŢA COMPETENTĂ ŞI TIMBRAREA ACŢIUNII. Este competentă instanţa în a cărei rază teritorială domiciliază pârâtul.

Acţiunea se timbrează cu timbru fiscal şi timbru judiciar separat pentru fiecare capăt de cerere, cum ar fi, de pildă, cererea de a se încuviinţa minorul să poarte numele pârâtului, care se timbrează separat de acţiunea principală.