MODEL DE CERERE DE ÎNTOARCERE A EXECUTĂRII

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_, domiciliat în_, chem în judecată pe pârâtul [3]_, domiciliat în_, solicitându-vă ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Întoarcerea executării

efectuate în baza titlului executoriu reprezentat de_[4], prin restabilirea situatiei anterioare executării, în sensul obligării pârâtului _ [5]

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt [6]:_

Temeiul de drept [7]: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 4041-4043 C. proc. civ.

Probe [8]: în dovedirea pretenţiilor, solicit încuviinţarea următoarelor probe_, pe aspectele privind_

Anexez, în_exemplare, copii certificate de pe următoarele înscrisuri

_, precum şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de

_lei şi timbrul judiciar de_lei. [9]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [10]

Explicaţii teoretice

[ 1 ] Natura juridică. întoarcerea executării este mijlocul procedural prin care se asigură repunerea părţilor în situaţia anterioară executării, în cazul în care ulterior săvârşirii acesteia titlul pus în executare a fost desfiinţat.

[2] Calitate procesuală activă are debitorul împotriva căruia s-a săvârşit o executare care a fost apoi anulată sau care s-a întemeiat pe un titlu executoriu ulterior desfiinţat sau o altă persoană interesată, ca, de exemplu, un alt creditor al debitorului ce a fost executat.
[3] Calitate procesuală pasivă are creditorul executării anulate sau întemeiate pe un titlu executoriu ulterior desfiinţat.

[4] Titlul executoriu. Se va indica titlul executoriu în baza căruia s-a efectuat executarea a cărei întoarcere se solicită.

[5] Obiectul cererii. Modalitatea de restabilire a situaţiei anterioare executării trebuie determinată în concret în cererea de întoarcere a executării, ea putând îmbrăca forme diferite, după cum executarea s-a făcut direct sau indirect. Astfel:

a) când executarea s-a făcut prin predarea silită a bunurilor mobile (art. 575-577 C. proc. civ.) sau imobile (art. 578-580^1 C. proc. civ.), se va cere obligarea creditorului-pârât la restituirea bunurilor mobile sau imobile asupra cărora s-a făcut executarea [art. 404^1 alin. (2) C. proc. civ.];

b) când executarea s-a realizat prin vânzarea bunurilor mobile, se va cere, după caz, fie desfiinţarea vânzării în condiţiile art. 449 C. proc. civ., cu obligarea creditorului la restituirea obiectului vânzării, fie, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile cerute pentru desfiinţarea vânzării, obligarea creditorului la plata de despăgubiri constând în suma rezultată din vânzare, actualizată cu rata inflaţiei [art.4041 alin. (3) C. proc. civ.];

c) când executarea s-a realizat prin vânzarea bunurilor imobile, dacă adjudecatarul este evins total sau parţial, acesta poate să procedeze în condiţiile art. 522 C. proc. civ., adică poate cere de la debitorul urmărit despăgubiri şi, în măsura în care nu s-a îndestulat de la acesta, poate cere creditorului care a încasat preţul de adjudecare să îl despăgubească în completare, în limita sumei încasate de acesta.

[6] Motivele de fapt. Se va menţiona:

a) motivul pentru care se impune întoarcerea executării. în acest sens se poate invoca, de exemplu: faptul că hotărârea în baza căreia s-a făcut executarea a fost cu execuţie vremelnică iar instanţa de apel, care nu a dispus suspendarea executării, a hotărât, în urma rejudecării fondului, schimbarea soluţiei prin respingerea acţiunii reclamantului, soluţie ce a rămas irevocabilă; faptul că s-a executat o hotărâre definitivă, care a fost apoi casată în recurs sau desfiinţată după admiterea unei căi de atac de retractare; faptul că într-o contestaţie la executare, în cadrul căreia nu s-a dispus suspendarea executării, s-a anulat în final executarea ori titlul executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească etc.;

b) bunul/bunurile asupra cărora s-a făcut executarea şi forma de executare: directă (prin predarea silită a bunurilor) sau indirectă (prin vânzarea bunurilor debitorului);

c) faptul că instanţa judecătorească care a desfiinţat titlul executoriu sau actele de executare nu a dispus prin aceeaşi hotărâre şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării, sau, după caz, faptul că această măsură nu a fost dispusă de organul, altul decât o instanţă de judecată, care a desfiinţat titlul executoriu, fie pentru că legea specială nu prevede modalitatea restabilirii situaţiei anterioare, fie că, deşi o prevede, nu a fost cerută o dată cu desfiinţarea titlului executoriu.
[7] Temeiul de drept îl constituie dispoziţiile art. 404^1-404^3 C. proc. civ.

[8] Probe. Se vor indica probele care susţin motivele din cererea de chemare în judecată şi se va arăta distinct, pentru fiecare dintre acestea, ce aspecte tind să dovedească. De regulă, o probă indispensabilă este cea cu înscrisuri, cum ar fi hotărârea judecătorească sau actul organului competent prin care s-a desfiinţat titlul executoriu sau însăşi executarea şi actele din dosarul execuţional, care atestă săvârşirea executării şi modalitatea de efectuare a acesteia.

[9] Timbrajul. Cererea de întoarcere a executării prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia este o cerere patrimonială, evaluabilă în bani şi de aceea timbrajul se stabileşte la valoarea bunurilor sau despăgubirii băneşti solicitate, conform art. 2 din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 3 alin. (2) dinO.G. nr. 32/1995.

[10] Instanţa competentă se stabileşte după regulile dreptului comun, în funcţie de natura juridică a acţiunii, determinată de obiectul concret al restabiliri situaţiei anterioare executării.

Astfel, dacă se cere restituirea în natură a bunului (mobil sau imobil), acţiunea este mixtă, deoarece tinde la valorificarea unui drept de creanţă (reclamantul fiind creditor al obligaţiei de restituire), dar pune în discuţie şi dreptul real de proprietate asupra bunului, aşa încât competenţa teritorială este alternativă, reclamantul având drept de opţiune între instanţa de la locul situării bunului şi cea de la domiciliul pârâtului, iar dacă se cer despăgubiri băneşti acţiunea este personală, ceea ce atrage competenţa teritorială a instanţei de la domiciliul pârâtului.

În ce priveşte competenţa materială, aceasta se împarte între judecătorie şi tribunal, în funcţie de valoarea obiectului pricinii [art. 1 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.].