MODEL DE CERERE DE PERIMARE

MODEL DE CERERE DE PERIMARE

CERERE DE PERIMARE

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_, în calitate de_(pârât, intimat etc.) în dosarul nr. /_al acestei instanţe, vă rog să dispuneţi

Perimarea

_[3] (acţiunii reclamantului sau, după caz, a cererii de apel, recurs, contestaţie în anulare, revizuire etc.)

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt [4]:_

Temeiul de drept [5]: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 248 şi următoarele C. proc. civ.

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [6]_

Explicaţii

[1] Natura juridică. Perimarea este o sancţiune procedurală ce determină stingerea procesului în faza în care se găseşte, datorită rămânerii lui în nelucrare, din vina părţii, un anumit timp prevăzut de lege.

în doctrină se precizează că perimarea are o natură juridică mixtă, în sensul că este atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului stabilit de lege [un an în materie civilă-art. 248 alin. (1) C. proc. civ., şase luni în materie comercială – art. 248 alin. (3) C. proc. civ.], dar şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.

[2] Titularul cererii. Titularul cererii este pârâtul, respectiv intimatul în căile de atac, întrucât numai aceştia au interesul să paralizeze cererea dedusă judecăţii prin invocarea perimării. Trebuie menţionat că perimarea se poate dispune şi din oficiu de către instanţă.

[3] Obiectul cererii. Perimarea este o sancţiune procedurală de aplicaţie generală, deoarece art. 248 alin. (1) C. proc. civ. declară perimabilă „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau rejudecare”.

[4] Motivele de fapt. Se va menţiona:

a) data ultimului act de procedură efectuat în cauză [ de exemplu, data încheierii de suspendare în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.];

b) faptul că de la acest act a trecut mai mult de un an în materie civilă, respectiv 6 luni în materie comercială;

c) faptul că în acest timp titularul cererii nu a făcut nici un act de întrerupere a termenului perimări, adică nu a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării procesului (cum ar fi o cerere de repunere a cauzei pe rol după suspendare);

d) inexistenţa vreunei cauze de suspendare a termenului de perimarei\ cauzele de întrerupere şi de suspendare a termenului perimării sunt prevăzute de art. 249, respectiv de art. 250 C. proc. civ.

[5] Temeiul de drept îl reprezintă dispoziţiile art. 248 şi următoarele C. proc. civ.

[6] Instanţa competentă este cea învestită cu acţiunea sau cererea cu privire la care se invocă perimarea.

Timbrajul. Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 13 din Ordinul nr. 760/C/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997.