MODEL DE CERERE DE RENUNŢARE LA JUDECATĂ

CERERE DE RENUNŢARE LA JUDECATĂ

Instanţa_

Secţia_

Dosar nr. /

Termen la data de_

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_, în calitate de _în dosarul nr. / având ca obiect _vă solicit să luaţi act că înţeleg să

Renunţ la judecata _[3]

Temeiul de drept [4]: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 246 C. proc. civ.

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [5]_

[1] Natura juridică. Renunţarea la judecată, reglementată de art. 246 C. proc. civ., este un act de dispoziţie al părţilor, fiind o expresie a principiului disponibilităţii în procesul civil. în doctrină s-a afirmat că renunţarea la judecată constituie un act de voinţă al părţilor cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii sau la mijloacele procedurale prin care se pot stabili aceste drepturi. Deşi textul art. 246 face referire la cererea de chemare în judecată, atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judiciară s-a admis constant că renunţarea la judecată poate avea loc atât în apel, cât şi în recurs sau în căile extraordinare de atac, precum şi în cadrul cererilor formulate în cursul executării silite.
1.1. Termenul de introducere. Potrivit dispoziţiilor art. 246 alin. (1) C. proc. civ., renunţarea la judecată poate avea loc oricând, fie verbal, fie prin cerere scrisă. Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, pârâtul are dreptul la cheltuieli de judecată.

Dacă s-a intrat în dezbaterea fondului, renunţarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părţi.

O situaţie specială se întâlneşte, potrivit dispoziţiilor art. 618 alin. (1) C. proc. civ., în procesele de divorţ, în care reclamantul poate renunţa oricând la cerere, în tot cursul judecăţii înaintea instanţelor de fond, chiar dacă pârâtul se împotriveşte.

[2] Titularul cererii. Reclamantul poate renunţa la judecată, însă şi apelantul sau recurentul poate renunţa Ia judecarea căii de atac.

Intervenientul principal poate renunţa la judecarea cererii sale, care, potrivit art. 50 C. proc. civ., îmbracă forma unei cereri de chemare în judecată. De asemenea, şi intervenientul accesoriu poate renunţa la cererea sa. Pârâtul poate renunţa la cererea reconvenţională sau la cererea de chemare în garanţie. Aceste părţi pot exercita, la rândul lor, căile de atac şi pot renunţa la judecarea lor.

Reclamantul care a exercitat calea de atac a apelului sau a recursului poate învedera instanţei că înţelege să renunţe la acţiunea introductivă de instanţă, însă numai cu acordul părţii adverse. în această situaţie, instanţa de apel va admite apelul şi va schimba sentinţa, luând act de renunţarea la judecata acţiunii.

Partea care renunţă la judecată trebuie să aibă capacitatea de a dispune în momentul renunţării, de vreme ce aceasta este considerată un act de dispoziţie. Dacă partea este reprezentată convenţional, reprezentantul trebuie să aibă o procură specială, iar reprezentantul legal sau ocrotitorul legal să fie autorizat de organul competent.

în mod similar, în cazul persoanei juridice, reprezentantul acesteia trebuie să aibă o împuternicire specială pentru a renunţa la judecată.

[3] Obiectul renunţării la judecată.

3.1. Renunţarea poate viza atât cererea de chemare în judecată, cererea reconvenţională, cererea de intervenţie principală sau accesorie, precum şi cererea de chemare în garanţie.

La judecata acestor cereri se poate renunţa, în condiţiile prevăzute de lege, atât în faţa primei instanţe, cât şi în căile de atac. Este important să se facă distincţia între renunţarea la judecata căilor de atac şi renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată, reconvenţionale etc. în căile de atac.

3.2. Referitor la căile de atac, se distinge, de asemenea, după cum au fost sau nu exercitate. Astfel, în baza art. 267 C. proc. civ., după pronunţarea hotărârii partea poate renunţa la exercitarea căii de atac, făcându-se arătare despre aceasta într-un proces-verbal semnat de preşedinte şi grefier; în atare situaţie, conform art. 283 C. proc. civ., partea care a renunţat expres la apel, cu privire la o hotărâre, nu mai are dreptul de a face apel. Aceste dispoziţii în materia apelului se aplică în mod corespunzător şi în recurs, potrivit dispoziţiilor art. 316 C. proc. civ.
După exercitarea căii de atac, partea poate renunţa la judecata acesteia, ceea ce înseamnă o achiesare la hotărârea atacată, căreia instanţa învestită cu soluţionarea căii de atac trebuie să-i dea eficienţă în baza principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, şi nu în baza art. 246 C. proc. civ., care condiţionează soluţia de acordul părţii adverse, o dată ce s-a intrat în cercetarea fondului.

Articolul 246 este situat în Titlul 111 – Procedura în faţa primei instanţe şi se referă expres la cererea de chemare în judecată; el este aplicabil şi în căile de atac, potrivit art. 298 şi art. 316 C. proc. civ., dar cu referire tot la cererea de chemare în judecată.

Credem că această soluţie se justifică şi faţă de efectele diferite pe care le produc cele două feluri de renunţări: în cazul renunţării la judecata cererii de chemare în judecată reclamantul poate introduce o nouă cerere în termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune, ceea ce justifică interesul pârâtului de a se opune la renunţare după ce s-a intrat în dezbaterea fondului, în timp ce, în cazul renunţării la judecata căii de atac, aceasta nu mai poate fi exercitată ulterior.

[4] Temeiul de drept este dat de dispoziţiile art. 246 C. proc. civ.

[5] Instanţa competentă. Cererea se depune la instanţa la care cauza este pendinte.

5.1. Efectele renunţării. Renunţarea la judecată este un act procedural cu caracter individual, care nu produce nici un efect asupra celorlalţi reclamanţi, iar în situaţia în care reclamantul renunţă la judecată numai cu privire la unul dintre pârâţi, actul său de dispoziţie nu îi va afecta pe ceilalţi, faţă de care judecata se va purta în continuare. Nu vor fi afectate nici cererea reconvenţională sau o cerere de intervenţie în interes propriu, care au caracterul unor cereri de sine stătătoare şi pot fi judecate în continuare.

Timbrajul. Cererea de renunţare la judecată nu se timbrează, însă, pentru ca instanţa să ia act de cererea de renunţare, este necesar ca acţiunea introductivă de instanţă, apelul ori recursul, precum şi orice altă cale de atac la judecarea căreia se renunţă să fie timbrate conform legii. întrucât excepţia de netimbrare primează, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii se va aplica sancţiunea anularii prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, ceea ce împiedică instanţa să ia act de renunţare.