Model de cerere de revizuire – CAZUL DE REVIZUIRE PREVĂZUT DE ART. 322 PCT. 2 C. PROC. CIV.

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_ _, domiciliat în_, formulez în contradictoriu cu intimatul [3]_, domiciliat în_, în termen legal [4], prezenta cerere de

Revizuire

împotriva sentinţei/deciziei civile nr. [5] / pronunţată de Judecătoria/ Tribunalui/Curtea de Apel_/înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie, solicitându-vă să dispuneţi_[6]

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt [7]:_

Temeiul de drept [8]: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Pentru dovedirea depunerii în termen a cererii şi a temeiniciei motivului de revizuire invocat solicit ataşarea la prezenta cauză a dosarului în care s-a pronunţat hotărârea atacată. [9]

Anexez copia hotărârii atacate, precum şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de 91.000 lei şi timbrul judiciar de 1.500 lei. [10]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [11]_

Explicaţii

[1] Natura juridică. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, comună şi nesuspensivă de executare, prin care se poate obţine, în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., retractarea hotărârii definitive atacate.
[2] Calitate procesuală activă (revizuient) poate avea oricare dintre părţile interesate care au figurat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea supusă revizuirii sau, după caz, succesorii lor în drepturi, precum şi procurorul, în temeiul art. 45 alin. (5) C. proc. civ., indiferent dacă acesta a participat sau nu la judecata finalizată cu hotărârea pe care doreşte să o atace.
[3] Calitate procesuală pasivă (intimat) au celelalte părţi din procesul finalizat cu hotărârea atacată, care nu au formulat cererea de revizuire sau, după caz, succesorii în drepturi ai acestora.
[4] Termenul de introducere. Pentru cazurile prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 1, 2 şi 7 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi curge de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârea a fost dată de instanţa de recurs după evocarea fondului, termenul curge de la pronunţare [art. 324 alin. (1) pct.
1 C. proc. civ.].
în ce priveşte modul de calcul al termenului, sunt aplicabile dispoziţiile art. 101 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. proc. civ., iar referitor Ia repunerea în termen este incident art. 103 C. proc. civ.
[5] Obiectul revizuirii îl constituie hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, prin care s-a rezolvat fondul pretenţiei deduse judecăţii, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, cu excepţia celor cu privire la care legea interzice exercitarea acestei căi extraordinare de atac, cum este, de exemplu, cazul hotărârii de divorţ, numai în partea referitoare la rezolvarea dată capătului de cerere vizând divorţul [art. 619 alin. (5) C. proc. civ.] sau cazul hotărârilor pronunţate în materie electorală, potrivit Legii nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului.
Prin urmare, intră în categoria hotărârilor susceptibile de revizuire hotărârile pronunţate în orice fază procesuală – fond, apel, recurs – dacă îndeplinesc condiţia de a evoca fondul, şi anume: hotărârile de fond ale primei instanţe, pronunţate cu ocazia primei judecăţi, care au rămas definitive prin neapelare, prin anularea sau respingerea apelului în temeiul unei excepţii procesuale, ori prin perimarea apelului; hotărârile de fond ale instanţei de apel, iniţiale sau după casarea cu trimitere; hotărârile instanţelor de recurs prin care se evocă fondul, respectiv deciziile date ca urmare a rejudecării fondului după casarea cu reţinere, precum şi hotărârile date asupra recursului, indiferent dacă acesta a fost admis sau respins ca nefondat, dacă la judecarea recursului au fost produse înscrisuri noi, pe baza cărora s-a reţinut o altă situaţie de fapt decât cea din hotărârea recurată; hotărârea dată în fond după sau o dată cu admiterea altei cererii de revizuire, a contestaţiei în anulare ori a contestaţiei la executare.
Nu sunt supuse revizuirii: hotărârile primei instanţe care, deşi definitive, nu evocă fondul pricinii, şi anume hotărârile de declinare a competenţei, de perimare, hotărârile prin care s-a admis o excepţie procesuală (de procedură sau de fond, cum ar fi ne-competenţa, prescripţia, autoritatea de lucru judecat, lipsa de calitate procesuală, lipsa de interes etc.) ori s-a dispus încetarea procesului civil în temeiul actelor de dispoziţie ale părţilor (desistarea, achiesarea, tranzacţia); ordonanţa preşedinţială; hotărârile instanţei de apel prin care se respinge apelul, se anulează apelul ori se constatată perimarea acestuia sau, deşi se admite, cauza este trimisă spre rejudecare; hotărârile instanţelor de recurs prin care s-a respins recursul pe temeiul unei excepţii procesuale sau pe fond (în acest din urmă caz dacă nu s-a reţinut în considerente o altă situaţie de fapt pe baza înscrisurilor noi administrate în această fază procesuală), ori prin care recursul a fost admis, dar cauza a fost trimisă spre rejudecare; hotărârile pronunţate în recurs de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, conform art. 314 C. proc. civ., acestea se mărginesc la aplicarea corectă a legii la împrejurările de fapt ce au fost pe deplin stabilite în instanţele anterioare, cu excepţia recursurilor date în competenţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia contenciosului administrativ, când, potrivit legii, înalta Curte va rejudeca litigiul în fond după casarea sentinţei dacă nu sunt motive de casare cu trimitere etc.

[6] Se va indica expres soluţia urmărită prin admiterea revizuirii întemeiată pe pct. 2 al art. 322, respectiv în varianta pronunţării extra saup/us petita se va solicita modificarea dispozitivului hotărârii atacate în limitele obiectului cererii de chemare în judecată, iar în varianta minus petita se va solicita judecarea în fond a capătului de cerere omis de la pronunţarea instanţei şi completarea hotărârii cu soluţia pe acest capăt de cerere.

[7] Motivele de fapt. Se va arăta că motivul reglementat de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. este cel dedus judecăţii şi se va argumenta îndeplinirea condiţiilor acestui motiv prin raportare la situaţia concretă din hotărârea atacată.

Punctul 2 al art. 322 C. proc. civ. deschide calea revizuirii pentru situaţia în care instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut; motivul vizează, deci, situaţia în care instanţa nu s-a pronunţat în limitele obiectului pricinii deduse judecăţii, aşa cum cere art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în sensul că fie a acordat ceea ce nu s-a cerut {extrapetita), fie mai puţin decât s-a cerut {minus petita), fie mai mult decât s-a cerut {pluspetita), astfel că revizuientul trebuie să arate în cererea de revizuire care a fost obiectul cererilor care au învestit legal instanţa şi ce a acordat aceasta în afara limitelor învestirii sale.

7.1. Instanţa s-a pronunţat extra petita, de exemplu, atunci când: deşi reclamantul a cerut numai obligarea la plata unei sume datorate, l-a obligat pe pârât şi la plata dobânzilor sau, deşi acesta a solicitat numai restituirea bunului, l-a obligat pe pârât şi la plata fructelor; a acordat execuţia vremelnică a hotărârii sau un termen de graţie ori cheltuielile de judecată, deşi acestea nu fuseseră cerute de partea interesată; a respins un capăt de cerere neformulat etc.

Nu există, însă, extra petita atunci când instanţa a rezolvat, din oficiu, în temeiul legii, capete de cerere neformulate de reclamant, cum ar fi, de exemplu, la divorţ, când art. 42 C. fam. obligă instanţa să se pronunţe o dată cu divorţul asupra încredinţării copiilor minori şi asupra contribuţiei fiecărui părinte la cheltuielile de creştere şi educare ale acestora, sau în materie de expropriere, când art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 dă dreptul instanţei să dispună exproprierea totală, conform voinţei expropriatului, deşi expropriatorul a cerut exproprierea numai a unei părţi de teren sau de construcţie.

Revizuirea nu este însă admisibilă pentru această ipoteză dacă instanţa a comis o greşeală de judecată, în sensul că a primit şi soluţionat o cerere cu încălcarea dispoziţiilor legale (de ex.: reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată după prima zi de înfăţişare şi, deşi pârâtul s-a opus, instanţa s-a pronunţat şi asupra capătului de cerere formulat peste termen; dacă instanţa de apel a primit şi soluţionat o cerere nouă, inadmisibilă în apel) ori dacă se pretinde că instanţa a admis un capăt de cerere în mod nelegal, întrucât pretenţia formulată ar fi fost contrară normelor de drept substanţial.

7.2. Instanţa s-a pronunţat minus petita, de exemplu, atunci când nu a rezolvat unul sau mai multe capete de cerere din acţiunea principală, nu a rezolvat cererea reconvenţională ori cererile de intervenţie etc. Nu echivalează cu minus petita respingerea cererii sau a capătului de cerere, admiterea numai în parte a cererii şi nici pronunţarea implicită asupra unor cereri (de exemplu, respingând cererea de rezoluţiune a unui contract, instanţa s-a pronunţat implicit şi asupra cererii de restabilire a situaţiei anterioare), întrucât în toate aceste situaţii instanţa „a pronunţat” soluţia.

7.3. Instanţa s-a pronunţat plus petita, de exemplu, atunci când l-a obligat pe pârât la plata unei sume mai mari decât cea pretinsă de reclamant, când l-a obligat pe pârât ca moştenitor pur şi simplu, deşi el era urmărit de reclamant doar ca moştenitor sub beneficiu de inventar, când a recunoscut reclamantului dreptul de proprietate, deşi acesta pretinsese prin acţiune numai dreptul de uzufruct etc.

Nu se poate, însă, invoca plus petita în procesul de partaj, atunci când instanţa a atribuit bunuri din masa de împărţit şi părţii care nu este titulara cererii de partaj sau a inclus în lotul unei părţi mai multe bunuri decât a cerut, aceasta deoarece cei împotriva cărora s-a exercitat acţiunea de partaj au aceleaşi drepturi cu cei care au exercitat-o, toţi având dublă calitate – de reclamant şi de pârât în acelaşi timp -, iar instanţa are obligaţia să lichideze drepturile comune ale copărtaşilor prin formarea de loturi în natură pentru fiecare parte, pe cât posibil egale ca natură şi valoare (art. 741 C. civ.), sau atunci când, aplicând dispoziţiile legale în materie, instanţa s-a pronunţat peste ceea ce partea a cerut, de exemplu în materie de pensie de întreţinere pentru minori, când, conform art. 94 C. fam., în raport cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti, a stabilit o pensie de întreţinere mai mare decât cea cerută prin acţiune, ori în materie de recurs, când, potrivit art. 313 C. proc. civ., înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la o altă instanţă de acelaşi grad cu cea care a pronunţat hotărârea casată.

[8] Temeiul de drept îl constituie dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., iar dacă s-a solicitat şi suspendarea executării hotărârii atacate, acest temei de drept se întregeşte cu dispoziţiile art. 325 C. proc. civ.
[9] Probele. Probaţiunea se structurează pe două aspecte: cel legat de formularea în termen a cererii de revizuire şi cel legat de motivul propriu-zis de revizuire.

în ce priveşte primul aspect, prezintă relevanţă hotărârea atacată sau, după caz, dovezile de comunicare ale acesteia, după cum termenul de revizuire curge de la pronunţarea sau comunicarea hotărârii atacate, astfel că revizuientul trebuie să solicite ataşarea dosarului în care s-a pronunţat această hotărâre.

Solicitarea ataşării dosarului de fond se impune şi sub cel de-al doilea aspect, legat de verificarea motivului de revizuire invocat de parte, care presupune, în urma analizării hotărârii atacate prin raportare la obiectul cererilor deduse judecăţii, stabilirea măsurilor din dispozitivul acestei hotărâri care depăşesc limitele legalei învestiri a instanţei.

[10] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru, în cuantum de 91.000 lei (la nivelul anului 2005), şi timbrul judiciar, în valoare de 1.500 lei, sunt cele prevăzute de art. 3 lit. h) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
Dacă se solicită şi suspendarea executării hotărârii atacate, se datorează în plus o taxă judiciară de timbru de 91.000 lei şi un timbru judiciar de 3.000 lei, conform art. 3 lit. e) din Legea nr. 146/1997, respectiv, art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995.
[11] Instanţa competentă este cea care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere [art. 323 alin. (1) C. proc. civ.]