Model de cerere pentru deschiderea procedurii succesorale la notariat

Model de cerere pentru deschiderea procedurii succesorale la notariat

de

Model de cerere pentru deschiderea procedurii succesorale la notariat

DOMNULE notar PUBLIC,

Subsemnatul(a)_, domiciliat(ă) în_,

In temeiul art. 68 din Legea nr. 36/1995,

Vă rog să dispuneţi

DESCHIDEREA PROCEDURII SUCCESIUNII DEFUNCTULUI(EI)

_decedat(ă) la data de în_cu ultimul domiciliu în_şi să procedaţi la întocmirea inventarului şi la luarea altor măsuri de conservare a bunurilor rămase la decesul defunctului(ei).

I. Moştenitori

La decesului defunctului(ei) au rămas ca moştenitori:

1) , domiciliat(ă) în__,

2 )_, domiciliat(ă) în_etc.

II. Bunuri

Bunurile rămase la decesul defunctului(ei) sunt următoarele:

Bunuri mobile:

1)_,

2)_etc.

Bunuri imobile:

1)_,

2)_etc.

III. Pasivul succesoral:

1) Cheltuieli cu înmormântarea dejunctului(ei) constând în_în valoare de_lei,

2) Cheltuieli efectuate cu tratamentele medicale şi întreţinerea defunctu-lui(ei) în perioada de timp de calculate la_lei,

3) Datorii făcute de defunct(ă) şi neachitate constând în_valoare lei,

4) Datorii provenite din impozite şi taxe_, care urmează să fie achitate

în valoare de_lei.

Depun următoarele acte de stare civilă ___.

Declar că am acceptat succesiunea, în termen legal.

Vă rog să dispuneţi citarea tuturor moştenitorilor, pentru a stabili numărul şi calitatea acestora, compunerea masei succesorale, întinderea drepturilor acestora şi să ne eliberaţi certificatul de moştenitor.

Data__

Semnătura_

Explicaţii teoretice

1. Noţiuni

1) Deschiderea succesiunii. Potrivit art. 651 C. civ. Succesiunile se deschid prin moarte. ”

2) înţelesul noţiunii. Prin succesiune (sau moştenire) se înţelege transmisiunea unor bunuri, mai exact se transmite patrimoniul unei persoane fizice decedate, către una sau mai multe persoane stabilite de lege, numită succesiune legală, sau prin voinţa celui decedat, printr-o dispoziţie de ultimă voinţă, numită succesiune testamentară.

3) Mod de dobândire a proprietăţii Succesiunea legală sau testamentară constituie, potrivit art. 644 C. civ., unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate.

4) Persoana decedată. Se numeşte de cuius, prescurtare a formulei romane „is de cuius succesione agitur” (cel despre a cărui succesiune este vorba).

In cazul succesiunii legale se mai numeşte autor sau defunct, iar în cazul succesiunii testamentare şi mai numeşte testator.

5) Moştenitorii în cadrul succesiunii legale, persoanele care dobândesc bunurile succesorale se numesc succesori, moştenitori sau erezi şi legatari în cazul succesiunii legatare.

Persoana care renunţă la succesiune se numeşte succesibil.

6) Masă succesorală. Totalitatea bunurilor ce alcătuiesc patrimoniul celui decedat şi care se transmite la decesul persoanei decedate poartă denumirea de masă succesorală.

2. Caracterele juridice ale succesiunii

1) Succesiunea se transmite din cauză de moarte. Se produce numai în cazul morţii persoanei fizice, prin moarte înţelegându-se atât decesul constatat fizic, cât şi decesul constatat fizic printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în temeiul art. 18 din Decretul nr. 31/1954.

2) Succesiunea este o transmisiune cu titlu universal. Are ca obiect întregul patrimoniu al defunctului, adică toate drepturile şi obligaţiile acestuia, cu excepţia celor legate de persoana lui. Drept urmare, moştenitorii preiau activul şi pasivul succesoral fiind obligaţi să plătească toate datoriile defunctului chiar dacă acestea depăşesc activul succesoral.

3) Este o transmisiune unitară. Patrimoniul transmis constituie o singură masă de bunuri, fără a se face deosebire de originea sau natura lor. Excepţie face numai cazul soţului supravieţuitor care preia mobilele şi obiectele gospodăriei casnice când vine în concurs cu alţi moştenitori decât descendenţii (v. art. 5 din Legea nr. 319 din 10 iunie 1944).

4) Este o transmisiune indivizibilă. Se transmite simultan şi ca un singur tot, moştenitorii neputând s-o accepte parţial şi să renunţe numai parţial.

3. SEDIUL MATERIEI. Potrivit art. 650 C. civ., succesiune se deferă sau prin lege (numită legală) sau după voinţa omului prin testament (adică a persoanei fizice decedată, numită testamentară)

Codul civil, în cartea a III-a reglementează cele două succesiuni: legală, în titlul I „Despre succesiuni”, art. 650 – 799 şi testamentară, în titlul II intitulat „Despre donaţiuini între vii şi despre testamente” art. 800 – 821.
2. DESCHIDEREA SUCCESIUNII

1. NOŢIUNI. Aşa cum am arătat în paragraful anterior, succesiunea sau moştenirea este un fapt juridic care dă naştere transmisiunii drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice decedate (de cuius) către persoana sau persoanele numite succesori sau moştenitori.

Prin moarte înţelegem atât decesul constatat ca atare, fizic, cât şi decesul constatat prin hotărâre judecătorească definitivă, pentru că art. 18 din Decretul nr. 31/1954, privind persoanele fizice şi juridice, prevede că „succesiunea se deschide prin moarte sau prin declararea judecătorească a morţii unei persoane fizice” (v. şi art. 651 C. civ.)

Deschiderea succesiunii se determină prin două coordonate sau momente: data şi locul decesului.

2. DATA DECESULUI. Cel ce pretinde că este moştenitor trebuie să dovedească faptul morţii lui de cuius şi data când a avut loc. Moartea fiind un fapt material, poate fi dovedit de reclamant cu certificatul de deces sau cu hotărârea judecătorească de declarare a morţii prezumate, acte care fac dovada până la proba contrarie.

în cazul în care mai multe persoane au murit în aceeaşi împrejurare (comorienţi), fără să se poată stabili dacă una a supravieţuit alteia, ele sunt socotite că au murit deodată (art. 21 Decretul 31/1954).

Stabilirea datei morţii are mare importanţă pentru că determină:

a) data când începe starea de indiviziune;

b) moştenitorii care au vocaţie şi capacitate succesorală;
c) momentul din care începe să curgă termenul de acceptare sau renunţare la succesiune sau până în ce moment retroactivează aceasta;

d) aplicarea legii în vigoare la data decesului în cazul unui conflict de legi în

timp.

3. LOCUL DECESULUI. Deschiderea succesiunii are loc la ultimul domiciliu al defunctului, care potrivit art. 13 din Decretul nr. 31/1954, este acolo unde acesta a avut ultima locuinţă statornică sau principală.

Pentru minori, interzişi judiciari şi persoane dispărute, succesiunea se deschide acolo unde stabileşte legea (art. 14 şi 15 Decretul nr. 31/1954 şi art. 152 lit. c C. fam.).

în cazul în care defunctul nu are domiciliu în ţară, locul deschiderii succesiunii va fi acela unde se află bunurile cele mai importante (art. 68 alin. 2 din Legea nr. 36/1995).

Locul deschiderii succesiuni prezintă importanţă pentru că determină competenţa teritorială a notarului public în ceea ce priveşte procedura succesorală necontencioasă şi competenţa teritorială a judecătoriei în cazul procedurii contencioase.

3. CONDIŢIILE CERUTE PENTRU A PUTEA MOŞTENII

Indiferent de felul moştenirii, legală sau testamentară, legea prevede trei condiţii care trebuie îndeplinite pentru ca persoana să poată moşteni, şi anume:

1) să existe în momentul deschiderii succesiunii;

2) să nu fie nedemnă;

3) să aibă vocaţie la succesiune, pe care le vom examina în continuare.

1. SĂ EXISTE ÎN MOMENTUL DESCHIDERII SUCCESIUNII. Copilul conceput este considerat că există, cu condiţia de a se naşte viu (art. 7 alin. 2 Decret nr. 31/1954). Copilul născut mort este considerat că nu există (art. 654 alin. 3 C. civ.).

Cel dispărut este socotit a fi în viaţă dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte, rămasă definitivă (art. 19 Decretul nr. 31/1954).

2. SĂ NU FIE NEDEMN. Sunt nedemni de a succede şi prin urmare excluşi din succesiune:

a) condamnatul pentru că a omorât sau a încercat să omoare pe defunct; spre exemplu, soţia este exclusă de la moştenirea defunctului său soţ, a cărui viaţă a suprimat-o.

b) cel care a făcut contra defunctului o acuzaţie capitală, declarată calomnioasă prin hotărâre judecătorească;

c) moştenitorul major care, având cunoştinţă de omorul defunctului, nu a denunţat aceasta justiţiei (art. 655 C. civ.).

Potrivit art. 656 C. civ., lipsa de denunţare nu poate vătăma în drepturile lor pe ascendenţii şi descendenţii omorâtorului, pe afinii săi de acelaşi grad, pe soţul sau soţia sa, pe fraţii sau surorile sale, pe unchii sau mătuşile sale, pe nepoţii sau nepoatele sale.

Nedemnitatea este o sancţiune civilă care operează numai în cazul succesiunii legale (ab intestat), nu şi al moştenirii testamentare. Poate fi invocată pe cale de acţiune sau de excepţie de cei interesaţi şi produce următoarele consecinţe:

– nedemnul este considerat străin de succesiune şi dacă a luat ceva din aceasta este obligat la restituire (art. 657 C. civ.);

– copiii nedemnului la succesiune pot veni la succesiune în virtutea dreptului lor propriu, nu pe cale de reprezentare (art. 658 C. civ.).

3. SĂ AIBĂ VOCAŢIE LA SUCCESIUNE. Persoana care există şi nu este nedemnă trebuie să aibă si calitatea de a culege legal sau testamentar moştenirea persoanei decedate. A avea vocaţie legală însemnă a fi chemat la succesiune potrivit regulilor instituite de lege, iar a avea vocaţie testamentară însemnă respectarea voinţei defunctului concretizată de acesta în testamentul pe care l-a lăsat.

4. CLASELE DE MOŞTENITORI ÎN SUCCESIUNEA LEGALĂ

Potrivit art. 659. C. civ., la succesiune vin numai descendenţii, ascendenţii şi colaterali privilegiaţi până la gradul al IV-lea inclusiv, care sunt grupaţi în patru categorii, denumite clase, şi anume:

1. CLASA DESCENDENŢILOR. Este alcătuită din copiii defunctului născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei şi adoptaţi, precum şi din descendenţii acestora, fără deosebire de sex (art. 669 C. civ.).

în cadrul acestei clase avem descendenţii de gradul I (copiii defunctului), de gradul

II (nepoţii de fii), de gradul III (strănepoţi) etc.

Dacă sunt descendenţi de mai multe grade, vin la moştenire numai descendenţii de gradul I, iar nu şi copiii şi nepoţii acestora. Aceştia vin la succesiune prin reprezentare numai în cazul în care părintele lor, descendent de gradul I, a precedat şi preiau partea care i se cuvenea, indiferent de numărul lor (art. 664-668 C. civ.).

Prezenţa unui descendent, indiferent de grad, înlătură de la moştenire orice rudă din celelalte clase.

Descendenţii sunt moştenitori sezinari, pentru că au posesiunea bunurilor. Ei sunt şi moştenitori rezervatari, deoarece, potrivit art. 841 C. civ., beneficiază de o cotă-parte din moştenire denumită rezervă, de care defunctul nu are dreptul a dispune cu titlu gratuit (prin testament sau donaţie).
2. Clasa mixtă a ascendenţilor şi a colateralilor privilegiaţi.

Potrivit art. 670 C. civ., dacă defunctul n-a lăsat descendenţi, succesiunea revine ascendenţilor privilegiaţi (mama şi tatăl defunctului din căsătorie, din afara căsătorie, sau din adopţie) şi a colateralilor privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului, din căsătorie, din afara căsătorie şi din adopţie).

Fiind vorba de un grup mai mare de moştenitori, legea distinge mai multe situaţii şi

anume:

a) dacă au rămas ambii părinţi împreună cu fraţi, surori sau descendenţi ai acestora, succesiunea se divide în două, iar părinţi vor lua 1/2, drept ce se împarte deopotrivă între dânşii (art. 671 şi 673 C. civ.);

b) dacă au rămas ca moştenitori decât părinţii, întreaga succesiune revine acestora în părţi egale, iar dacă a rămas un singur părinte întreaga moştenire îi revine lui (art. 670 alin. 1 C. civ.);

c) dacă a rămas un singur părinte, împreună cu fraţi, surori sau reprezentaţii lor. părintele va lua 1/4 şi restul de 3/4 revine celorlalţi în părţi egale (art. 673 C. civ.);

d) dacă au rămas numai fraţi, surori, întreaga succesiune le revine lor sau descendenţilor acestora.

Părinţii, ca şi descendenţii şi soţul supravieţuitor, sunt moştenitori rezervatari, rezerva lor fiind de 1/2 din dreptul lor la moştenire, iar dacă moştenitor este numai unul, rezerva lui este de 1/4, din dreptul lui la moştenire, indiferent cu cine vine în concurs.

3. CLASA ASCENDENŢILOR ORDINARI. Dacă din primele două clase nu au rămas moştenitori, succesiunea revine ascendenţilor, alţii decât părinţii, până la gradul IV inclusiv, adică: bunici, străbunici etc. Dacă sunt singurii moştenitori, culeg întreaga moştenire, iar dacă vin în concurs cu soţul supravieţuitor, indiferent de numărul lor vor lua 1/4 din moştenire, care le revine în cote egale (art. 670 alin. 2, C. civ.).

4. CLASA COLATERALILOR ORDINARI. în lipsă de moştenitori din primele trei clase, succesiunea revine colateralilor ordinari, clasă alcătuită din unchi, mătuşi, veri primari (art. 675 C. civ.). Dacă vin singuri la moştenire, culeg întreaga moştenire, în părţi egale, iar dacă vin în concurs cu soţul supravieţuitor au dreptul la 1/4 din succesiune.
5. SOŢUL SUPRAVIEŢUITOR

Dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor este reglementat de Legea nr. 319 din 10 iunie 1944. Soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu cele patru clase de moştenitori, iar în lipsa acestora vine singur la moştenire1.

Soţul supravieţuitor are următoarele drepturi:

1) Un drept de moştenire a cărui întindere este în funcţie de clasa din care fac parte moştenitorii cu care vine în concurs. Acest drept este de 1/4 când vine în concurs cu clasa descendenţilor; de 1/3 când vine în concurs cu tatăl şi mama defunctului ori numai cu unul dintre ei, în ambele cazuri împreună cu fraţii şi surorile soţului decedat şi descendenţii lor, sau numai cu unul dintre ei; de 1/2 când vin în concurs numai cu tatăl sau mama defunctului, ori numai cu unul dintre ei, sau numai cu fraţii şi surorile acestuia şi descendenţii lor, ori numai cu unii dintre ei; de 3/4 când vine în concurs cu ceilalţi ascendenţi sau colaterali până la gradul al IV-lea inclusiv.

2) Dreptul asupra mobilelor şi a obiectelor aparţinând gospodăriei casnice, precum şi asupra darurilor de nuntă, când vine în concurs cu moştenitorii din clasele II-IV.

3) Dreptul de abitaţie asupra casei în care a locuit şi care face parte din succesiune, cu condiţia să nu aibă locuinţă proprie. Acest drept are caracter temporar, pentru că este recunoscut până la partajarea bunurilor succesorale şi cel puţin un an de la deschiderea succesiunii. El încetează dacă soţul supravieţuitor se recăsătoreşte.