Model de cerere pentru efectuarea împărţelii voluntare în cadrul PARTAJULUI în instanţă
Model
ACT DE ÎMPĂRŢEALĂ VOLUNTARĂ
Subsemnaţii_, domiciliaţi în_, moştenitorii dejunctului(ei)_, decedat(ă) la
data de ,în_, cu ultimul domiciliu în_, care am acceptat în termen legal
moştenirea şi am obţinut certificatul de moştenitor nr._din declarăm că
AM HOTĂRÂT SĂ ÎMPĂRŢIM PRIN BUNĂ ÎNVOIALĂ BUNURILE CE ALCĂTUIESC MASA SUCCESORALĂ,
asupra cărora ne aflăm în indiviziune.
Bunurile ce alcătuiesc masa succesorală sunt:_.
Bunurile enunţate am hotărât să le împărţim în modul următor:
1. Moştenitorul_, domiciliat în_, primeşte următoarele bunuri:
1._,
2._, etc.
2. Moştenitorul_, domiciliat în_, primeşte următoarele bunuri:
1._,
2._, etc.
In baza prezentului act, fiecare dintre noi vom intra în posesia bunurilor începând de astăzi, dată de când suntem socotiţi proprietarii exclusivi asupra bunurilor ce fac parte din loturile noastre.
Acest act îl vom prezenta instanţei de judecată să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, prin care să-l consfinţească.
Declarăm că acest act reprezintă voinţa noastră liberă, neviciată, întocmit astăzi_în_exemplare
Semnăturile moştenitorilor_
Explicaţii teoretice
ACŢIUNEA DE PARTAJ
1. Sediul materiei
Potrivit art. 728 alin. 1 C. civ., „nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indivi-ziune. Un coerede poate oricând cere împărţeala succesiunii, chiar când ar exista convenţii sau prohibiţii contrarii”.
Diviziunea poate fi cerută chiar când unul sau mai mulţi erezi au posedat părţi separate din succesiune, dacă nu a fost act de împărţeală sau dacă nu se poate opune prescripţia (art. 729 C. civ.).
împărţeala succesiunii este reglementată amănunţit de dispoziţiile art. 728-799 C.
civ.).
Considerăm util să amintim că acţiunea de partaj este imprescriptibilă cu privire la bunurile indivize şi prescriptibilă cu privire la fructe, termenul de prescripţie fiind de
3 ani prevăzut de dispoziţiile Decretului nr. 167/1958.
2. Consideraţii privind proprietatea comună
Bunurile succesorale trec în proprietatea comună a moştenitorilor, proprietate care în dreptul nostru se prezintă sub două forme.
1. PROPRIETATEA COMUNĂ pe COTE PĂRŢI. în cadrul acesteia dreptul fiecărui coproprietar asupra bunului este stabilit printr-o fracţiune de 1/2, 1/3, 1/4 etc. Această cotă este abstractă, nu este individualizată asupra unei anumite părţi determinate, concrete din bun. Este vorba de un concurs de drepturi, separate şi independente. Când acest concurs are ca obiect un singur bun, este vorba de aşa numita coproprietate, iar când concursul se referă la universalitate de bunuri avem de-a face cu starea de indi-viziune propriu zisă, situaţie care apare, de regulă, între comoştenitorii unei succesiuni.
Codul civil nu reglementează nici coproprietatea şi nici coindiviziunea.
2. COPROPRIETATEA COMUNĂ ÎN DEVĂLMĂŞIE. Spre deosebire de coproprietatea comună pe cote-părţi, cu cele două forme: coproprietate şi coindiviziune, coproprietatea comună în devălmăşie se caracterizează prin aceea că bunul sau bunurile ce alcătuiesc obiectul acestui drept sunt stăpânite în comun de titularii dreptului. Dreptul acestora nu mai este exprimat printr-o cotă-parte abstractă. Această cotă din drept se stabileşte cu ocazia încetării stării de devălmăşie, în raport cu întinderea contribuţiei fiecărui titular al dreptului la dobândirea bunului sau bunurilor care alcătuiesc obiectul acestui drept de proprietate.
Coproprietatea comună în devălmăşie apare în dreptul nostru în cazul soţilor asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
3. IEŞIREA DIN INDIVIZIUNE, PE CALE CONVENŢIONALĂ SAU JUDICIARĂ.
Coproprietatea comună pe cote-părţi şi coproprietatea în devălmăşiei pot înceta prin ieşirea din indiviziune. Această posibilitate este reglementată de lege şi se poate realiza pe cale convenţională dacă toţi coproprietarii prezenţi şi majori sunt de acord (art. 730 alin 1. C. civ.) şi pe cale judiciară în cazul în care coproprietarii nu înţeleg sau nu reuşesc să ajungă la o înţelegere asupra împărţelii (art. 728 alin. 1 şi 747 C. civ.).
Prin urmare, orice stare de indiviziune, indiferent de izvorul ei – moştenire, comunitate de bunuri între soţi sau membri cooperatori, contract etc. -, încetează prin împărţeală, care poate fi prin învoială sau judiciară. în primul caz, este vorba de partajul voluntar, care poate fi încheiat în scris şi oral, înţelegere care în practică intervine frecvent în cadrul procedurii notariale şi în cadrul acţiunii de partaj.
în cazul în care părţile nu pot ajunge la o înţelegere, calea de încetare a stării de indiviziune este acţiunea de partaj, cunoscută şi sub denumirea de acţiune de ieşire din indiviziune. în codul familiei o găsim sub denumirea de acţiunea de împărţirea a bunurilor comune.
Pentru a putea înţelege mai bine întreaga complexitate de probleme pe care le ridică partajul judiciar şi ţinând seama de strânsa legătură care există între problemele de drept material şi cele de drept procesual, considerăm util ca, în primul rând, să prezentăm sumar câteva din reglementările dreptului material. Aceasta ne va ajuta să înţelegem mai bine partea procedurală a problemei, şi anume principalele aspecte de ordin procesual pe care partajul judiciar le ridică.
4. PRINCIPIUL EGALITĂŢII MOŞTENITORILOR. Fiecare moştenitor trebuie să ia bunuri de aceeaşi cantitate, calitate şi valoare, principiu garantat prin instituţia raportului care limitează dreptul defunctului de a dispune cu titlul gratuit de bunurile sale.
Astfel, moştenitorii rezervatari au dreptul de a cere şi de a primi la decesul autorului lor, o anumită parte din averea acestuia, numită rezervă, care este prevăzută de lege.
Moştenitorii rezervatari sunt:
a) descendenţii (copii, nepoţi, strănepoţi, art. 842 C. civ.);
b) ascendenţii privilegiaţi (părinţii defunctului) şi
c) soţul (soţia) supravieţuitor.
Textul art. 841 – 843 C. civ., stabileşte întinderea masei de bunuri care formează cotitatea disponibilă, de care defunctul poate dispune, iar ceea ce rămâne constituie rezerva moştenitorilor rezervatari.
Cotitatea disponibilă de care poate dispune defunctul din masa bunurilor succesorale este de:
– 1/2 dacă la moarte-i lasă un copil legitim;
– 1/3 dacă lasă doi copii;
– 1/4 dacă lasă trei sau mai mulţi copii (art. 841 alin. 1 C. civ.)
– 1/2 dacă în lipsă de descendenţi defunctul lasă părinţi (tată şi mamă, art. 843
C. civ.)
– 3/4 dacă lasă numai unul dintre părinţi (art. 843 C. civ.)
Privind rezerva moştenitorilor rezervatari, acesta se prezintă astfel:
a) Descendenţii, rezerva lor variază în raport cu numărul lor:
– 1/2 din averea succesorală dacă a rămas un copil;
– 2/3 dacă au rămas doi copii şi
– 3/4 dacă au rămas mai muţi copii.
b) Ascendenţii privilegiaţi (tatăl şi mama) au rezerva de 1/2 dacă ambii sunt în viaţă la deschiderea succesiunii şi 1/4 dacă numai unul este în viaţă.
c) Soţul supravieţuitor are o rezervă de 1/2 din ceea ce ar fi moştenit dacă defunctul nu ar fi făcut liberalităţi (v. art. 2 din Legea nr. 319/1944).
Dacă se constată că donaţia sau testamentul încalcă rezerva moştenitorilor rezervatari existenţi la data decesului aceştia au la îndemână acţiunea în reducţiune a donaţiei sau a dispoziţiei testamentare, dispoziţii care trebuie aduse în limita cotităţii disponibile.
5. CARACTERUL DECLARATIV AL PARTAJULUI. Fiecare moştenitor este considerat proprietar exclusiv asupra bunurilor ce alcătuiesc lotul său chiar din momentul deschiderii succesiunii, adică din momentul morţii lui de cuius, şi că n-a fost niciodată proprietar asupra bunurilor atribuite celorlalţi comoştenitori (art. 786 C. civ.)
Caracterul declarativ al partajului împiedică pe un comoştenitor să vatăme drepturile celorlalţi, prin acte de vânzare, donaţie etc.
6. Obligaţia de garanţie reciprocă între coerezi. Aceştia sunt datori garanţi unul către altul pentru tulburările şi evicţiunile ce preced dintr-o cauză anterioară împărţelii (art. 787 C. civ.)
Garanţia încetează când o evicţiune a fost exceptată anume, printr-o clauză expresă a actului de împărţeală sau când evicţiunea a fost cauzată din greşeala eredelui.
Fiecare coerede este obligat în proporţie cu partea sa ereditară, a despăgubi pe coeredele său de paguba ce a suferit din cauza evicţiunii.
Când unul dintre coerezi va fi insolvabil, partea ce el este dator a contribui se va împărţi între eredele garantat şi între ceilalţi coerezi (art. 788 şi 789 C. civ.)