MODEL DE CERERE PRIVIND SUSPENDAREA JUDECĂŢII

MODEL DE CERERE PRIVIND SUSPENDAREA JUDECĂŢII

CERERI PRIVIND SUSPENDAREA JUDECĂŢII

21a. CERERE DE SUSPENDARE A JUDECĂŢII ÎN BAZA ART. 242 C. PROC. CIV.

Instanţa_

Secţia_

Dosar nr. /

Termen la data de_

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2a]_, reclamant în dosarul nr._ al acestei instanţe, cu termen de judecată la data de_, vă rog să dispuneţi

Suspendarea judecăţii

întrucât am convenit cu pârâtul asupra acestei măsuri în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă.

Pentru verificarea acordului pârâtului, vă rog să-l interogaţi pe acest aspect la termenul fixat pentru judecată.

Temeiul de drept: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [5]_

21 b. CERERE DE SUSPENDARE A JUDECAŢII ÎN BAZA ART. 243 C. PROC. CIV.

Instanţa_

Secţia_

Dosar nr._/
Termen la data de

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2b]_ _, în calitate de_(reclamant sau, după caz, pârât, intervenient, apelant, recurent, contestator, revizuient, intimat) în dosarul nr._/ al acestei instanţe, cu

termen de judecată la data de_, vă solicit

Să constataţi intervenirea de drept a suspendării judecăţii

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt [3b]: _

Temeiul de drept: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 243 alin. (1) pct. 1 sau, după caz, pct. 2 C. proc. civ.

Probe [4b]: anexez alăturat înscrisuri, respectiv _

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [5]_

21c. CERERE DE SUSPENDARE A JUDECĂŢII ÎN BAZA ART. 244 PCT. 1 C. PROC. CIV.
Instanţa_

Secţia_

Dosar nr. /

Termen la data de_

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2c]_, în calitate de_(reclamant sau, după caz, pârât, intervenient, apelant, recurent, intimat) în dosarul nr. /_al acestei instanţe, cu termen de judecată la data de_, vă rog să dispuneţi

Suspendarea judecăţii

până la soluţionarea irevocabilă a cauzei înregistrate sub nr._/

_pe rolul Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel_/

înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt [3c]: învederez instanţei că_

Temeiul de drept: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Probe: în dovedirea cererii, anexez alăturat certificatul de grefă eliberat de instanţa pe rolul căreia este înregistrat dosarul în raport de care s-a cerut suspendarea.

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [5]_

21 d. CERERE DE SUSPENDARE A JUDECĂŢII ÎN BAZA ART. 244 PCT. 2 C. PROC. CIV.

Instanţa_

Secţia_

Dosar nr. / Termen la data de

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2d]_, în calitate de_(reclamant sau, după caz, pârât, intervenient, apelant, recurent, intimat) în dosarul nr._/_al acestei instanţe, cu termen de judecată la data de_, vă rog să dispuneţi

Suspendarea judecăţii

până la soluţionarea irevocabilă a plângerii penale pe care am formulat-o împotriva_(părţii adverse sau, după caz, a martorilor, a expertului).

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt [3d]: învederez instanţei că_

Temeiul de drept: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Probe: Anexez alăturat copia plângerii formulate şi rezoluţia Parchetului _privind începerea urmăririi penale.

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [5]_

Explicaţii

[1] Natura juridică. Suspendarea judecăţii este acel incident procedural care constă în oprirea cursului judecăţii datorită unor împrejurări voite de părţi, care nu mai stăruie în soluţionarea pricinii, sau independente de voinţa lor, atunci când sunt în imposibilitate fizică sau juridică de a se prezenta la judecată.

[2] Titularul cererii şi termenul de introducere.

2a. Cererea poate fi formulată de oricare dintre părţile din proces şi din ea trebuie să rezulte şi acordul părţii adverse pentru suspendare, fără însă a fi necesară motivarea poziţiei părţilor de oprire a cursului procesului.

Cererea se poate depune oricând în cursul judecăţii procesului, indiferent de faza procesuală în care acesta se află.

2b. Cererea poate fi formulată de oricare dintre părţi, care a luat cunoştinţă de intervenirea uneia din cauzele de suspendare de drept prevăzute de art. 243 C. proc. civ. Aceasta se depune imediat ce partea a luat cunoştinţă de vreuna din cauzele menţionate anterior.

2c-2d. Cererea poate fi făcută de oricare dintre părţile interesate, care justifică condiţiile suspendării facultative prevăzute de art. 244 pct.l şi 2 C. proc. civ.

Aceasta se poate depune atunci când partea interesată consideră întrunite condiţiile unuia din cazurile de suspendare facultativă, deci, de principiu, oricând în cursul judecăţii procesului, indiferent de faza procesuală în care acesta se află.

[3] Motive de fapt.

3b. Se va indica în concret motivul de suspendare legală de drept, respectiv unul dintre cele cinci motive expres şi limitativ prevăzute de art. 243 alin. (1) pct. 1-5 C. proc. civ., şi anume:

a) intervenirea morţii uneia din părţi, dacă nu se pot indica moştenitorii până la primul termen de judecată’,

b) punerea sub interdicţie sau punerea sub curatelă a uneia din părţi, dacă nu s-a numit încă tutorele sau curatorul-,

c) intervenirea morţii mandatarului uneia din părţi, întâmplată cu mai puţin de 15 zile înainte de ziua înfăţişării-,

d) încetarea funcţiei tutorelui sau curatorului-,

e) deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului asupra reclamantului (când acesta este un comerciant-persoană juridică), în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.

3c. Se vor menţiona părţile şi obiectul cauzei în raport de care se cere suspendarea şi se va arăta care este legătura de dependenţă între cele două pricini. De exemplu, într-un proces de partaj succesoral se poate invoca existenţa unei cauze separate în care se contestă, pe calea acţiunii în anularea certificatului de moştenitor, calitatea moştenitorilor defunctului a cărui avere face obiectul partajului.
3d. Se va menţiona care este obiectul plângerii penale, pentru ca instanţa să poată verifica înrâurirea acestuia asupra hotărârii ce urmează să o dea în cauza civilă pendinte. De exemplu, dacă acţiunea civilă vizează anularea unui contract de vânzare-cumpărare pentru doi, plângerea penală în raport de care se cere suspendarea poate avea ca obiect săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii de către pârât, sau, în orice acţiune civilă, oricare dintre părţi poate invoca formularea unei plângeri penale împotriva martorilor audiaţi în proces ori a expertului care a efectuat expertiza dispusă în cauză. De asemenea, se va menţiona dacă s-a început urmărirea penală, întrucât şi aceasta este o condiţie obligatorie a suspendării în baza art. 244 alin.(l) pct. 2 C. proc. civ.

[4] Probe.

4b. Se vor menţiona înscrisurile depuse în dovedirea cauzei de suspendare. De exemplu: în cazul morţii uneia din părţi sau a mandatarului acesteia – certificatul de deces; în cazul punerii sub interdicţie sau sub curatelă – hotărârea de punere sub interdicţie, respectiv dispoziţia de instituire a curatelei; în cazul încetării funcţiei tutorelui sau curatorului – înscrisuri care atestă cauzele de încetare a celor două funcţii, cum ar fi moartea tutorelui/curatorului, îndepărtarea de la tutelă/revocarea curatorului, înlocuirea tutorelui/curatorului; în cazul deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului – hotărârea judecătorească irevocabilă care atestă această împrejurare.

[5] Instanţa competentă. Cererea se depune la instanţa la care cauza este pendinte.

Timbrajul. Cererea de suspendare a judecăţii, indiferent de cauza care o justifică, nu se timbrează, conform art. 13 din Ordinul nr. 760/C/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997.