Model de contract de vânzare a unui imobil cu rezerva dreptului de proprietate

Model de contract de vânzare a unui imobil cu rezerva dreptului de proprietate

Model de contract de vânzare a unui imobil cu rezerva dreptului de proprietate

 

Între subsemnaţii:

          1. ………………….. domiciliat în …….. CNP………..în calitate de vânzător (V) şi

          2. ………………….domiciliat în ……..CNP ……… în calitate de cumpărător (C)

          a intervenit prezentul contract de vânzare în următoarele condiţii:

 

          Subsemnatul (V)  ………… vând lui (C) imobilul, proprietatea mea, situat în ………. înscris în cartea funciară a localităţii ………… cu nr. cadastral ……. conform încheierii nr………eliberată de Biroul de cadastru şi publicitate imobiliară ………

          Subsemnatul (V) declar că am dobândit imobilul astfel:…………[1].

          Preţul stabilit de noi părţile contractante este de …………

          Preţul se va plăti la data de ……………

          Imobilul are taxele şi impozitele achitate, după cum rezultă din certificatul de atestare fiscală nr…….. din data de …. eliberat de …..

          Imobilul nu este grevat de sarcini şi nu s-au constituit drepturi reale în favoarea altor persoane, după cum rezultă din extrasul de Cartea Funciară pentru autentificare nr. …… din data de …., eliberat de Biroul de cadastru şi publicitate imobiliară ……..

          Predarea imobilului, adică punerea lui la dispoziţia cumpărătorului, împreună cu tot ceea ce este necesar pentru exercitarea liberă şi neîngrădită a posesiei, pe care l-am eliberat de toate bunurile mobile ale subsemnatului vânzător, se face începând de astăzi data autentificării contractului. Cumpărătorul are obligaţia de a verifica starea în care se află bunul imobil la momentul predării pentru a descoperi viciile aparente, pe care eu vânzătorul am obligaţia să le remediez de îndată, precum şi eventualele vicii ascunse.

          Pentru a garanta primirea preţului de la cumpărător, eu vânzătorul îmi rezerv dreptul de proprietate pe care urmează să-l transmit cumpărătorului la data achitării preţului.

          Dreptul de proprietate al cumpărătorului asupra imobilului pe care i l-am vândut sub rezerva dreptului de proprietate se va nota în Cartea Funciară în temeiul art.902 alin.2 pct. 9 Cod civil.

Varianta 1 (în ceea ce priveşte riscul contractului)

Preţul acestei vânzări este de …….. care urmează să fie plătit în întregime de cumpărător la termenul de ………… când i se va transfera dreptul de proprietate. Până la această dată, riscul pierii bunului rămâne asupra mea, astfel încât dacă bunul dispare în întregime, înainte de termenul la care trebuie plătit preţul, cumpărătorul este exonerat de obligaţia de a-l mai plăti (art.1684 Cod civil).

Varianta 2 (în ceea ce priveşte riscul contractului)

Preţul acestei vânzări este de …….. care se va plăti în rate lunare, la valoarea lor nominală[2], începând cu data de ………….. şi până la data de …………….[3].

          Transferul dreptului de proprietate va opera la data achitării ultimei rate din preţ.          Riscul pieirii bunului este transferat cumpărătorului începând de azi data autentificării.

           Dacă bunul piere mai înainte ca preţul să se fi plătit integral, eu vânzătorul am dreptul asupra ratelor plătite, dar şi asupra celor viitoare până la achitarea integrală a preţului (art.1755 Cod civil). 

          Subsemnatul (C) înţeleg să cumpăr de la (V) imobilul mai sus arătat la preţul şi în condiţiile prevăzute în prezentul contract cu al cărui conţinut mă declar de acord.

          Am luat la cunoştinţă că înscrierea mea ca proprietar deplin în Cartea Funciară a imobilului se va face doar în momentul când voi executa integral obligaţia de plată a preţului, dată la care se va proceda la radierea notării făcute cu ocazia încheierii prezentului contract.

Impozitul asupra venitului realizat din transferul proprietăţii imobiliare se plăteşte de vânzător în condiţiile Codului fiscal.

          Lucrările de publicitate imobiliară se vor îndeplini de notarul public, potrivit dispoziţiilor Legii nr.7/1996.

          Cheltuielile ocazionate de încheierea prezentului contract sunt suportate de cumpărător.

          Tehnoredactat la ………….., în …… exemplare, din care un exemplar pentru arhiva biroului notarial,  un exemplar pentru Biroul de cadastru şi publicitate imobiliară, ….. exemplare s-au eliberat părţilor.

          Vânzător,                                                               Cumpărător,


[1]Se vor menţiona actele de proprietate.

[2]În caz contrar, cumpărătorul datorează dobânzi asupra preţului, după distincţiile prevăzute de art.1721 Cod civil.

[3]Dovada achitării preţului se va face, după caz, prin documente bancare emise de banca unde vânzătorul are deschis contul în care se face plata preţului (art.1497 raportat la art.1504 Cod civil), sau prin declaraţie autentică dată de vânzător prin care confirmă încasarea integrală a preţului