Cum încearca bancile sa prosteasca clientii

Pentru ca Ordonanta 50 îi favorizeaza pe clienti, bancile apeleaza la diverse tertipuri pentru a-i convinge sa semneze clauze în avantajul lor. Mâine este ultima zi în care românii cu credite pot ajunge la banca sa semneze

 

 

modificarea contractelor. Altfel, se considera acceptare tacita si sunt de acord cu toate conditiile bancii.

Desi au avut la dispozitie 90 de zile pentru a alinia contractele de credit la prevederile Ordonantei 50, pâna la 19 septembrie, bancile au lasat totul pe ultima suta de metri, în speranta ca s-ar putea modifica ceva în favoarea lor, si acum încearca sa prosteasca clientii în favoarea lor. Cele mai multe institutii bancare „au uitat” sa-si anunte clientii ca trebuie sa se prezinte la ghiseu pentru a semna acte aditionale la pentru cele aproximativ opt milioane de contracte de credit aflate în derulare. Totusi, daca clientii s-a dus la banca, multi functionari i-au anuntat ca nu au înca actele aditionale pregatite si ca a semna sau nu este totuna.

Comisioane redenumite

Bancile profita de faptul ca Ordonanta 50 privind contractele de credit pentru consumatori prevede ca nesemnarea aditionalului se considera acceptare tacita. În plus, multe banci încearca sa fereasca de ochii clientului noile clauze contractuale si interpreteaza în favoarea lor prevederile actului normativ, mascând comisioane sau schimbând dobânda. Cosmin Giurgiu, din Cluj, a facut deja reclamatie la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) pentru ca banca nu l-a lasat sa-si citeasca actul aditional, desi i s-a impus sa-l semneze. Volksbank a înlocuit comisionul de risc, interzis potrivit noilor reglementari, cu unul de administrare. Totusi, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) precizeaza clar ca banca nu are voie sa redenumeasca comisioanele.

Tot la aceasta banca, unii clienti au avut surpriza de a observa ca actul aditional prevede trecerea de la o dobânda fixa la una variabila. La fel, schimbarea tipului de dobânda nu este conforma cu prevederile ordonantei. La BCR, comisionul de risc a fost eliminat, însa procentul aferent acestuia a fost adaugat comisionului de administrare. Tot la BCR, softul dintr-una din unitati „nu a mers” trei dimineti la rând astfel încât clientii sa poata obtine actele aditionale la contract.

EURIBOR mic, marja mare

O angajata a Raiffeisen Bank din Ploiesti si-a informat clientul ca actul aditional la contractul de credit contractat în 2004 a fost acceptat tacit pentru ca acesta nu a venit sa-l semneze pâna la 21 iunie 2010, data intrarii în vigoare a Ordonantei 50. Numai ca actul normativ a intrat în vigoare la acea data pentru creditele noi, însa pentru cele în derulare, modificarea contractelor trebuie operata în termen de 90 de zile, adica pâna la 19 septembrie.

Ordonanta 50, ce prevede transpunerea în legislatia nationala a Directivei Europene 48/2008 privind contractele de credit pentru consumatori, modifica modul de calcul al dobânzii variabile astfel încât procesul de modificare a costului sa fie cât mai transparent. Mai exact, dobânda va fi raportata la un indice de referinta variabil (ROBOR sau EURIBOR) si o marja fixa a bancii. Înlocuirea indicelui intern al bancii cu unul de referinta ar duce automat la o reducere a dobânzii.

Asa ca cele mai multe banci au majorat marja fixa pentru ca dobânda sa ramâna neschimbata. ANPC precizeaza ca bancile pot creste marja fixa numai cu acordul clientului. De exemplu, ING Bank a adaugat marjei fixe un procent de 1,25% pentru creditele în lei si de 2,25% pentru cele în euro. Banca justifica acest procent ca fiind costul de finantare.

Sursa: Adevarul

Bancile vor modifica pâna în septembrie aproape toate contractele de credit încheiate cu populatia pentru a le adapta la noile reglementari UE

De la mijlocul acestui an, persoanele fizice vor rambursa creditele ipotecare si de consum cu dobânzi variabile fara sa plateasca vreun comision, potrivit unui proiect de ordonanta de urgenta elaborat de Autoritatea Nationala

pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) pentru transpunerea si implementarea în legislatia nationala a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului, care devine obligatorie pentru toate statele membre din 11 iunie.

În cazul împrumuturilor cu dobânzi fixe, banca va putea cere pentru rambursari anticipate o compensatie de cel mult 0,5% din principalul ramas de plata pentru scadente de sub un an si maximum 1% la perioade mai mari de un an ramase din maturitatea initiala.

Proiectul de ordonanta de urgenta se aplica tuturor contractelor de credit, inclusiv creditelor ipotecare si imobiliare, indiferent de valoarea totala a creditului, precum si contractelor de leasing , care vor prelua majoritatea conditiilor impuse în prezent de legislatia româneasca în cazul creditelor de consum.

Sursa: Money