Modificarea scrisului

modificarea scrisului, acţiunea conştientă sau inconştientă de modificare totală sau parţială a scrisului sau numai a unor grafisme. Scrisul de mînă se caracterizează printr-o stabilitate relativă. Natura şi volumul modificărilor sînt în raport cu genul factorilor care acţionează asupra mecanismului scrierii. Gradul de modificare, sub acţiunea aceloraşi factori, este diferit de la o persoană la alta. Intervenţia episodică a unor condiţii şi împrejurări noi de scriere duce la modificări variabile ale grafismului. Repetarea acestor factori neobişnuiţi se poate solda cu crearea unei alte variante de scriere, persoana adaptîndu-se la noile condiţii prin adecvarea deprinderilor. Unele modificări ale grafismului se produc treptat, în timp, ca de exemplu, cele datorate evoluţiei scrisului sau stării de bătrîneţe. Altele apar spontan şi sînt relativ îndelungate (traumatismul mîinii, o boală cu debut rapid, dereglarea activităţii psihice etc.).

O altă categorie de modificări sînt cele datorate unor stări psihofiziologice de moment, unei poziţii incomode a scriptorului ş.a. Unii din factorii care determină modificarea scrisului sînt independenţi de voinţa scriptorului iar alţii depind de aceasta. Din prima categorie fac parte aşa-zişii factori naturali : înaintarea în vîrsta a scriptorului, stări emotive deosebite (excitare sau inhibiţie puternică), starea de ebrietate, diminuarea sau pierderea vederii, stările maladive şi, în special, bolile nervoase. În aceeaşi categorie se pot cuprinde şi factorii referitori la schimbarea condiţiilor de scriere: folosirea unui instrument scriptural incomod sau neobişnuit pentru persoana respectivă, poziţie incomodă în momentul scrierii, dimensiunea redusă a hîrtiei sau a spaţiului rezervat scrierii ori semnării, iluminare insuficientă, limitarea mişcărilor mîinii (datorită îmbrăcăminţii incomode, scrierii cu mănuşi etc.). Din a doua categorie de factori fac parte, mai întîi, cei rezultaţi din dorinţa scriptorului de a scrie mai îngrijit şi mai frumos (cu ocazia întocmirii unor acte mai deosebite ş.a.), precum şi situaţiile cînd scrip-torul este nevoit să scrie mai repede decît de obicei (notiţe la cursuri, ciorne ş.a.). Modificările pe care le suferă scrisul sub influenţa factorilor naturali şi artificiali interesează cercetarea criminalistică sub aspectul influenţei lor asupra posibilităţilor de identificare a scriptorului. Este de reţinut că marea lor majoritate nu impietează asupra acestui scop final al expertizei grafice. Atingerea lui depinde însă în mare măsură şi de procurarea unor scripte de comparaţie adecvate, adică texte şi semnături din perioada cînd s-au produs modificările grafismului în litigiu, ori executate în condiţii similare celor rezultate din examinarea acestui grafism. Expertul trebuie să cunoască natura şi volumul modificărilor în funcţie de acţiunea fiecăruia dintre factorii care le provoacă, pentru că numai astfel va reuşi să facă o apreciere corectă a caracteristicilor grafice pe care le constată şi să rezolve, în final, problema identităţii.