O prezenţă constantă în topul celor mai bogaţi români, dar mai ales un personaj monden de neevitat pentru civilizaţia tabloidă, «Iri» este, înainte de toate, un afacerist. Irinel Columbeanu este un personaj atipic în lumea afacerilor româneşti. Genul de investitor care ar prefera mai degrabă să-ţi spună cum a cheltuit primul milion, decât cum l-a făcut.
Chiar Irinel Columbeanu a povestit-o pentru EVZ, într-un interviu acordat în mai 2006. “Am vândut telefoane, pe la începutul lui februarie 1990. Dintr-o pură întâmplare am ajuns să mă asociez cu Alcatel. M-am întâlnit în faţă la Intercontinental cu doi francezi veniţi să semneze un contract cu Electromagnetica. Era 23 decembrie 1989, ei nu ştiau cum să plece mai repede din ţară. Recunosc, a fost noroc chior! Au venit la mine şi m-au întrebat dacă vreau să lucrez pentru ei”, s-a confesat în urmă cu doi ani afaceristul. Aşa a descris el începutul.
Eternul milionar
Astăzi, la celălalt capăt al postcomunismului, găsim o prezenţă constantă în topurile celor mai bogaţi români, un personaj monden de neevitat pentru civilizaţia tabloidă, dar mai ales imaginea puţin vizibilă a unei strategii de business «Columbeanu». În 2006, averea lui Irinel era estimată la peste 60 de milioane de euro, în 2007 cifrele urcau spre 150 de milioane de dolari, pentru ca anul acesta în dreptul afaceristului să figureze «doar» 38 de milioane de euro.
Fluctuant, dar mereu milionar, Irinel Columbeanu e investitorul român perfect: are idei, are planuri de afaceri, e solicitat din plin, iar companiile străine se bat pentru a-l avea asociat. De unde provin, cel puţin teoretic, banii afaceristului? Răspunsul este de găsit în chiar descrierea pe care revista Capital i-o face lui Irinel Columbeanu în cel mai recent top al celor mai bogaţi români: “Fabrica sa de materiale de la Târgu Cărbuneşti, în care a investit până acum 15 milioane de euro, lucrează cu motoarele turate la maxim.
Solicitările se ţin lanţ, iar omul de afaceri se gândeşte la extinderea peste graniţe. Anul trecut, afacerea a atras atenţia a trei fonduri de investiţii care şi-au exprimat intenţia de a intra într-un parteneriat”.
Columbeanit, by Iri
În 2006, Irinel Columbeanu anunţa cu pompă că a inventat cimentul perfect. O firmă franţuzească, finanţată de român, adusese pe lume ceea ce avea să devină copilul de suflet al afaceristului: columbeanitul. Un material revoluţionar, susţinea Irinel. O nouă “bombă” marca Columbeanu, replicau scepticii obişnuiţi să vadă în persoana omului de afaceri doar holograma “băiatului lui tata” (Columbeanu senior, unul din funcţionarii vizibili ai României comuniste, s-ar afla în spatele succesului fiului).
Apoi, încet încet, columbeanitul a început să-şi joace rolul mediatic. Un revelion de pomină transmis de B1TV la cumpăna dintre 2006 şi 2007 îl găsea pe Irinel în preajma miezului nopţii turnând fundaţii şi testând calităţile ignifuge ale materialului-minune. Timp de priză considerabil redus, calităţi termoizolante de neîntrecut – toate au întregit meniul de pomină al unei nopţi petrecute la frac, deşi salopeta n-ar fi fost deloc străină peisajului.
Minunea de la Băleşti
Câteva luni mai târziu, Irinel îşi demonstra natura filantropă, iar columbeanitul superioritatea. Toate ingredientele unei poveşti de succes erau puse laolaltă: o familie cu 14 copiii trăieşte în condiţii improprii în comuna Băleşti, la câţiva kilometri de Târgu-Jiu, betonul lui Columbeanu “vrea” să-şi găsească prima aplicare, iar omului de afaceri nu i-ar strica o amplă operaţiune mediatică.
Aşa apare, ridicată în doar opt ore, casa de la Băleşti a familiei Giugelea. “A fost o minune”, ar fi exclamat localnicii. După un scenariu românesc sută la sută însă, minunea n-a durat decât câteva luni. În aprilie 2008, apărea în presa tabloidă o relatare despre starea dezastruoasă a casei, ai cărei pereţi, susţineau autorii, s-ar fi fisurat. Apoi, tăcere.
Între glorie şi faliment
Pentru că business-urile de succes atrag antipatii, subiectul “columbeanit” nu putea rămâne prea mult în umbră. În rezumat, pe data de 19 octombrie 2008, viceprimarul din Târgu Cărbuneşti, Ion Fugaru, anunţa falimentul fabricii din oraş, inexistenţa furnizorilor care să comercializeze materialul fiind cauza principală a eşecului economic. Asta susţinea cel puţin responsabilul local, iar presa centrală s-a grabit să preia subiectul fără a-l verifica în prealabil.
EVZ a descoperit la faţa locului că povestea reală e un amestec de orgolii locale şi interese politice, toate proiectate pe fundalul unei afaceri de mic investitor, departe de imaginea mega-business-ului cu perspective internaţionale certe
sursa
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/827555/Irinel-Columbeanu-file-de-poveste-1/