AVOCAT DIVORT- Pronuntarea divortului din culpa exclusiva a sotului reclamant in temeiul Noului Cod civil

AVOCAT-DIVORT –  Pronuntarea divortului din culpa exclusiva a sotului reclamant in temeiul Noului Cod civil

 

Conform art. 373 lit. b) NCC, divortul poate avea loc atunci cand, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila. Potrivit art. 379 alin. (1) NCC, in cazul prevazut la art. 373 lit. b), divortul se poate pronunta daca instanta stabileste culpa unuia dintre soti in destramarea casatoriei.

Cu toate acestea, daca din probele administrate rezulta culpa ambilor soti, instanta poate pronunta divortul din culpa lor comuna, chiar daca numai unul dintre ei a facut cerere de divort. Daca culpa apartine in totalitate reclamantului, sunt aplicabile prevederile art. 388 NCC.

Din noile dispozitii ale Codului civil care reglementeaza in prezent divortul rezulta ca instanta trebuie sa stabileasca mai intai daca, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate, ceea ce determina imposibilitatea continuarii casatoriei si apoi daca aceasta se datoreaza culpei unuia dintre soti, indiferent de calitatea sa in proces, reclamant sau parat, respectiv daca unul dintre soti sau ambii si-au incalcat obligatiile ce le reveneau, mentionate mai sus.

Daca aceste conditii sunt indeplinite se pronunta divortul, chiar daca din probe rezulta ca doar sotul reclamant este in culpa, legiuitorul nefacand nicio distinctie in acest sens, important fiind ca destramarea relatiilor dintre soti sa se datoreze culpei unuia dintre ei, iar nu altor cauze.

Faptul ca divortul se poate pronunta doar din culpa sotului reclamant rezulta si din prevederile art. 379 alin. (1) ultima teza care fac trimitere la dispozitiile art. 388 in aceasta situatie, si anume sotul parat nevinovat poate cere despagubiri de la sotul reclamant vinovat.

Noul Cod civil – NCC, art. 373 lit. b), art. 379 alin. (1)

Curtea de Apel Suceava, Sectia I civila, Decizia nr. 2245 din 23 octombrie 2012

Prin sentinta civila nr. 458 din 19.04.2012 Judecatoria Campulung Moldovenesc a admis actiunea avand ca obiect divort fara copii; a declarat desfacuta casatoria incheiata la data de 16.09.1990 si inregistrata la nr. 7 la Primaria comunei Breaza, din vina ambelor parti, parata urmand a purta numele de M.

Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca actiunea, asa cum a fost precizata, este intemeiata, urmand ca in baza art. 373 lit. b) NCC sa se dispuna desfacerea casatoriei din vina ambilor soti.

Instanta a retinut culpa ambilor soti in destramarea relatiilor de familie constand in aceea ca reclamantul si-a incalcat obligatia de fidelitate, intretinand pe parcursul casatoriei relatii extraconjugale cu diverse femei, cat si faptul ca nu o menaja pe parata, astfel incat din cauza efortului fizic aceasta a nascut un copil care ulterior a decedat, iar celelalte sarcini nu au fost duse pana la capat, cat si culpa paratei care provoca in permanenta scandaluri, creand in familie o tensiune permanenta.

Impotriva sentintei civile a declarat apel parata criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

In motivare, a aratat ca, desi initial reclamantul si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 373 lit. d) NCC, ulterior si-a precizat cererea indicand prevederile art. 373 lit. b) NCC, recunoscand si o culpa a sa in desfacerea casatoriei, astfel incat in mod gresit prima instanta a purces la administrarea probelor si a conchis ca si ea ar avea o culpa in destramarea relatiilor de casatorie.

Intrucat aceasta culpa nu a fost dovedita, iar de inrautatirea vietii conjugale se face vinovat doar reclamantul, in mod gresit a fost declarata desfacuta casatoria din culpa comuna.

Prin decizia nr. 158 din 26.06.2012 Tribunalul Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat de parata M.D.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a constatat ca apelul este nefondat.

Este real ca instanta trebuie sa determine cauzele temeinice ale neintelegerilor dintre soti in vederea lamuririi situatiei de fapt care conduce la destramarea relatiilor de familie, declararea divortului neputandu-se face daca vina apartine exclusiv reclamantului.

In cauza, probele au fost administrate tocmai pentru a se stabili daca vina pentru destramarea relatiilor este comuna sau casatoria poate continua.

Or, din declaratiile martorilor audiati rezulta ca neintelegerile dintre parti se datoreaza in mare parte faptului ca acestia nu au copii, ceea ce l-a instrainat pe reclamant de sotia sa si a generat conflicte in familie, parata invinuindu-l pe sotul sau de infidelitate si reprosandu-i comportamentul reprobabil in familie.

Nu prezinta relevanta temeiul de drept invocat de reclamant in cererea de divort atata timp cat probatoriul administrat a vizat culpa ambelor parti in destramarea relatiilor de familie.

Cum, in cauza, a fost dovedita culpa comuna, precum si faptul ca raporturile dintre soti sunt grav si iremediabil vatamate, continuarea casatoriei nefiind posibila, in mod corect prima instanta a dat eficienta dispozitiilor art. 373 lit. b) NCC si a admis actiunea.

Fata de aceste considerente, tribunalul, in baza dispozitiilor art. 296 C.proc.civ., a respins apelul ca nefondat.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs parata M.D., solicitand admiterea recursului, modificarea in totalitate a solutiilor de fond si din apel, in sensul respingerii actiunii ca fiind neintemeiata, retinand incidenta dispozitiilor art. 617 alin. (3) C.proc.civ. si obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata din toate etapele procesuale.

In motivare arata ca instanta de apel, cu toate ca in mod corect a inceput motivarea, retinand ca se impune a se determina „cauzele temeinice ale neintelegerilor dintre soti, in vederea lamuririi situatiei de fapt care conduce la destramarea relatiilor de familie” si ca „declararea divortului nu se poate face daca vina apartine exclusiv reclamantului”, facand mai apoi referire in mod generic la „depozitiile martorilor”, a conchis ca neintelegerile dintre parti „se datoreaza faptului ca acestia nu au copii, ceea ce l-a instrainat pe reclamant de sotia sa si a generat conflicte in familie, parata invinuindu-l pe sotul sau de infidelitate si reprosandu-i comportamentul reprobabil in familie”, ceea ce echivaleaza cu o „culpa comuna”, „raporturile de familie fiind grav si iremediabil vatamate, continuarea casatoriei nefiind posibila”.

Aceasta este singura motivare in fapt a instantei de apel, care nu echivaleaza cu „motivele pe care se sprijina” solutia instantei de control, in sensul art. 304 pct. 7 C.proc.civ., pentru ca, pe de o parte, se stabileste o situatie de lipsa de procreare din partea recurentei, care este combatuta in totalitate de probatoriul existent (care a indicat nasterea unui copil viu, din casatorie, cat si existenta mai multor sarcini nefinalizate, unele din culpa reclamantului si a familiei sale, care nu a menajat-o pe parata in perioada de sarcina, aceasta executand munci grele, neindicate), dar si invinuirea pe care parata o aducea reclamantului, in legatura cu infidelitatea de care acesta dadea dovada, sigur si reprosurile aferente, in legatura cu o asemenea comportare.

Din aceasta motivare rezulta o culpa exclusiva a paratei in desfacerea casatoriei, ceea ce este inadmisibil. Reclamantului nu i se retine niciun fel de culpa.

Nu se poate sa procreezi in timpul casatoriei, sa ai mai multe sarcini, reclamantul sa dea dovada de infidelitate crasa, mult timp, iar in final sa ai culpa pentru ca ai invinuit sotul de infidelitatea care exista si care a fost dovedita cu prisosinta, si poate in mod legitim (in vederea salvarii casatoriei) i-ai reprosat acest comportament imoral.

Analizand recursul prin prisma motivelor invocate si in raport de dispozitiile legale aplicabile, Curtea constata ca este fondat.

In cauza, instantele de fond si de apel au retinut ca relatiile dintre soti sunt grav si iremediabil vatamate si nu mai este posibila continuarea casatoriei din culpa ambilor soti.

Prima instanta a aratat ca reclamantul a avut relatii extraconjugale, incalcandu-si obligatia de fidelitate, si nu a menajat-o pe parata, astfel incat, din cauza efortului fizic, a nascut un copil care ulterior a decedat, iar alte sarcini nu au fost duse pana la capat, iar parata provoca in permanenta scandaluri, creand in familie o stare de tensiune permanenta, aceasta, conform declaratiilor martorilor, acuzandu-l de infidelitate.

Noul Cod de procedura civila –NCC

Fiind reglementate de norme de ordine publica, partile nu pot deroga de la aceste dispozitii, ele avand caracter imperativ.Se impun o serie de observatii cu privire la instanta competenta – cea de la ultimul domiciliu al defunctului, acesta fiind si locul deschiderii succesiunii:

Noul Cod de procedura civila –NCC

a) mostenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului [art. 954 alin. (2) teza I NCC];

b) daca ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se afla pe teritoriul Romaniei, mostenirea se deschide la locul din tara aflat in circumscriptia notarului public celui dintai sesizat, cu conditia ca in aceasta circumscriptie sa existe cel putin un bun imobil al celui care lasa mostenirea [art. 954 alin. (3) teza I NCC];

c) in cazul in care in patrimoniul succesoral nu exista bunuri imobile, locul deschiderii succesiunii este in circumscriptia notarului cel dintai sesizat, cu conditia ca in circumscriptia acestuia sa se gaseasca bunuri mobile ale celui care lasa mostenirea [art. 954 alin. (3) teza a II-a NCC];

d) o a patra ipoteza la care face referire NCC este aceea in care in patrimoniul succesoral nu exista bunuri situate in Romania, caz in care, locul deschiderii succesiunii va fi in circumscriptia notarului public cel dintai sesizat [art. 954 alin. (3) teza a III-a NCC].

Normele de competenta exclusiva analizate se aplica urmatoarelor cereri:

 Noul Cod de procedura civila

a) cererilor privitoare la validitatea sau executarea dispozitiilor testamentare (de pilda, cererile pentru anularea unui testament);

 Noul cod de procedura civila- NCC

b) cererilor privitoare la mostenire, precum si celor privitoare la pretentiile pe care mostenitorii le-ar avea unul impotriva altuia (cererea privind reductiunea liberalitatilor excesive atunci cand este formulata de mostenitori, cererea privind anularea certificatului de mostenitor etc.).

Spre deosebire de C.proc.civ., NCPC consacra expres competenta instantei de la ultimul domiciliu al defunctului si pentru cererile privitoare la sarcinile mostenirii. De asemenea, intocmai ca in reglementarea anterioara, instanta de la ultimul domiciliu al defunctului este competenta numai daca este vorba despre cereri introduse de catre mostenitori si care vizeaza pretentii pe care acestia le-ar avea impotriva altor mostenitori. Per a contrario, competenta se stabileste conform regulii de drept comun in cazul cererilor formulate de catre mostenitori impotriva unor terti.

c) cererilor legatarilor sau ale creditorilor defunctului impotriva vreunuia dintre mostenitori sau impotriva executorului testamentar. Pentru a fi incidente aceste dispozitii, se impune ca reclamantul sa aiba calitatea de creditor al succesiunii, respectiv sa urmareasca valorificarea unor drepturi de creanta asupra succesiunii.

In masura in care in masa succesorala se gaseste si unul sau mai multe bunuri imobile, cererea ramane guvernata de dispozitiile articolului analizat, nefiind aplicabile dispozitiile art. 117 NCPC pentru simplul motiv ca imobilul ca bun singular face parte din masa bunurilor succesorale, iar lichidarea indiviziunii vizeaza toate aceste bunuri.

De asemenea, avand in vedere ca acest articol stabileste competenta teritoriala in materie de mostenire, se pune intrebarea ce instanta va fi competenta material sa solutioneze aceste cereri. Avand in vedere dispozitiile art. 94 pct. 1 lit. i) NCPC, competenta materiala de solutionare a acestor cereri revine judecatoriei.

www.coltuc.ro

www.coltuc.ro/blog

avocat@coltuc.ro

Clientii rau-platnici nu vor mai fi obligati sa achite firmelor de leasing intreaga valoarea a finantarii, inclusiv dobanzile

Noul Cod civil confera clientilor firmelor de leasing mai multe drepturi importante care avantajeaza in primul rand debitorii ajunsi in situatia de nu mai putea plati ratele.Astfel, pe langa faptul ca noua lege exclude posibilitatea ca firma de leasing sa ceara debitorului plata intregii sume finantate(inclusiv dobanzile) asa cum se intampla pana acum, actul normativ da clientului posibilitatea de a solicita instantei returnarea unei parti din ratele deja achitate.

 

Articolul 1757 prevede: “Cand a obtinut rezolutiunea contractului pentru neplata pretului, vanzatorul este tinut sa restituie toate sumele primite, dar este indreptatit sa retina, pe langa alte daune-interese, o compensatie echitabila pentru folosirea bunului de catre cumparator”.

In acelasi articol se mai arata ca “Atunci cand s-a convenit ca sumele incasate cu titlu de rate sa ramana, in tot sau in parte, dobandite de vanzator, va putea totusi reduce aceste sume, aplicandu-se in mod corespunzator dispozitiile referitoare la reducerea de catre a cuantumului clauzei penale”.

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!