Nerespectarea măsurilor de protecţie a mărcilor şi indicaţiilor geografice

Nerespectarea măsurilor de protecţie a mărcilor şi indicaţiilor geografice

nerespectarea măsurilor de protecţie a mărcilor şi indicaţiilor geografice – infracţiune prevăzută de Legea nr. 84/1998 care constă în contrafacerea, imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor sau serviciilor la care se referă marca;

punerea în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate; punerea în circulaţie a produselor care poartă indicaţii geografice care indică sau sugerează că produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică, alta decât locul adevărat de origine, în scopul inducerii în eroare a publicului cu privire la originea geografică a produsului; săvârşirea de către un terţ a oricărui act fără consimţământul titularului mărcii înregistrate, dacă actul a fost comis după data publicării mărcii.