Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului

Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului

nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului – infracţiune prevăzută de art. 307 C. pen., care constă în fapta unui părinte de a reţine pe copilul său minor, fară consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, dacă creşterea şi educarea copilului ar fi primejduită.

Este asimilată, de asemenea, acestei infracţiuni şi fapta unei persoane căreia i s-a încredinţat un minor, prin hotărâre judecătorească, spre creştere şi educare, de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent.