Nerespectarea normelor privind obţinerea de fonduri din bugetele Comunităţilor Europene

Nerespectarea normelor privind obţinerea de fonduri din bugetele Comunităţilor Europene

nerespectarea normelor privind obţinerea de fonduri din bugetele Comunităţilor Europene – grup de infracţiuni reglementate de Legea nr. 78/2000, în forma în care au fost introduse prin Legea nr. 161/2003. Pot consta în folosirea sau prezentarea de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

în variantă asimilată, fapta constă în omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor. Maximul de gravitate al infracţiunii este atins atunci când faptele au produs consecinţe deosebit de grave.