Prin acţiunea introdusă la Tribunalul Bucureşti la data de 13 iunie 2005, S I, deţinut în Penitenciarul Bucureşti – Jilava a chemat în judecată Administraţia Naţională a Penitenciarelor, solicitând să se constate refuzul nejustificat al acestei pârâte de a-i soluţiona, în termenul legal, petiţia înregistrată sub nr. 2560 din 5 mai 2005.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin nesoluţionarea acelei cererii i s-au nesocotit mai multe drepturi constituţionale şi anume, dreptul la petiţionare, cel referitor la liberul acces la justiţie, inclusiv dreptul la asistenţă şi tratament medical.
Prin aceeaşi acţiune, el a cerut obligarea pârâtei să-i răspundă la petiţie, la recunoaşterea drepturilor pretinse precum şi la plata unor daune morale.
În termenul din 25 octombrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal , investită cu soluţionarea cauzei ca urmare a sentinţei civile nr. 1181 din 7 martie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti- Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal , a pronunţat încheierea de suspendare a judecăţii conform art. 1551 din Codul de procedură civilă.
Din considerentele acestei încheieri rezultă că măsura suspendării a fost determinată de omisiunea reclamantului de a depune în dosar copia petiţiei nr. 2560 din 5 mai 2005 şi a înregistrării sale la autoritatea publică pârâtă.
Împotriva încheierii de suspendare reclamantul a declarat recurs, susţinând că în mod greşit prima instanţă a dispus suspendarea judecăţii cauzei, ignorând atât situaţia în care el se află, anume aceea de deţinut, cât şi împrejurarea că petiţia la care nu a primit răspuns se află în posesia părţii adverse şi putea fi solicitată acesteia, în copie.
Motivul de recurs este întemeiat.
Potrivit art. 1551 din Codul de procedură civilă, atunci când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate.
În speţă, cerinţele textului legal mai sus enunţat nu sunt îndeplinite, deoarece nu poate fi vorba de vina reclamantului SI de a fi împiedicat derularea firească a unui litigiu de contencios administrativ, în condiţiile în care el se află în executarea unei pedepse privative de libertate şi a precizat în cuprinsul acţiunii introductive ca petiţia rămasă nesoluţionată se află în posesia autorităţii publice pârâte.
Deşi dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 554/2004 stabilesc obligaţia reclamantului de a anexa la acţiune o copie după cererea la care nu a primit răspuns, instanţa sesizată, ţinând seama de situaţia specială în care acesta se găseşte, putea şi trebuia să solicite copia respectivă de la autoritatea publică pârâtă, ce deţine actul original, mai ales că la 25 octombrie 2006, era primul termen de judecată cu procedura completă.
Neprocedând în modul arătat şi suspendând cursul judecăţii în lipsa ambelor părţi, curtea de apel a pronunţat o încheiere nelegală, de natură a-l prejudicia pe recurentul-reclamant.
Faţă de considerentele expuse recursul a fost admis şi încheierea atacată casată cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă de fond.