Notificare recuperari creante – Firma recuperari
Până la intratea în vigoare a NCPC, existau trei mari instituţii prin care creditorii puteau obţine obligarea debitorului la plată:
– Calea dreptului comun, reglementată de art.720¹ – 720¹° Cpc;
– Somaţia de plată, reglementată de OG 5/2001;
– Ordonanţa de plată, reglementată de OUG 119/2007
Prin NCPC sunt abrogate OG 5/2001 şi OUG 119/2007, aceste proceduri fiind acum reglementate în titlul IX – Procedura ordonantei de plata.
Dacă în vechea reglementare, ordonanţa de plată se aplica doar în raporturile dintre profesionişti sau în raporturile din autorităţile contractante şi un profesionist, se constată că prin nou reglementare sfera de aplicare a ordonanţei de plată a fost existinsă şi la creanţe care rezultă inclusiv din contracte civile, constatate printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege. Practic, prin această reglementare a fost eliminată diferenţa dintre somaţia de plată şi ordonanţa de plată.
Sunt excluse însă din sfera de aplicare a ordonanţei de plată, ca o unică excepţie, “creantele inscrise la masa credala in cadrul unei proceduri de insolventa.”.
Dacă, în vechea reglementare, fie că vorbim despre procedura somaţiei de plată, fie despre procedura ordonanţei de plată, nu se cerea îndeplinirea vreunei proceduri prealabile, în noua reglementare apare obligativitatea realizării unei procedure prealabile. Astfel, conform art.1014 alin.1 NCPC “Creditorul ii va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecatoresc sau prin scrisoare recomandata, cu continut declarat si confirmare de primire, o somatie, prin care ii va pune in vedere sa plateasca suma datorata in termen de 15 zile de la primirea acesteia.”