Noua lege 165/2013 privind restituirea cladirilor nationalizate – TERMEN 20 ANI

Cele 3 principii ale restituirii proprietatilor

Conform declaratiilor primului-ministru, exista 3 principii cuprinse de proiectul de lege, acestea fiind deja discutate de guvernanti inca de saptamana trecuta.

Astfel, un prim principiu se refera la restituirea in natura a tuturor imobilelor ce pot fi astfel restituite. Mai exact, este vorba despre scoli, gradinite, universitati, spitale sau institutii de cultura.

Totusi, proprietarul va avea obligatia ca timp de 20 de ani sa nu instraineze imobilul. „Dar, timp de 20 de ani sau 25, o sa vedem cum decide pana la urma si Parlamentul, sa existe obligatia de a pastra destinatia imobilului respectiv, in asa fel incat, speram in 20-25 de ani, sa gasim alte locatii pentru spitale sau scoli, dar nu intr-un an sau doi”, a subliniat primul-ministru.

Un al doilea principiu este acela de a restitui in numerar ce nu se poate restitui in natura, Ministerul Finantelor sustinand ca acest proces ar putea dura pana la 7 ani. „Acolo unde nu se mai poate restitui in natura, pe baza unui sistem de puncte similar cu cel aplicabil in acest moment de catre notari pentru evaluarea imobilelor, practic, se emit toate titlurile, dupa care, poate chiar intr-o perioada de 7 ani, vom restitui in numerar ceea ce nu se poate restitui in natura”, a mentionat Ponta.

Cel de-al treilea si ultimul principiu facut public de primul-ministru are in vedere impozitarea drepturilor litigioase. Mai exact, proiectul de lege ce urmeaza a fi lansat in dezbatere publica prevede un impozit de 85% pentru cei care nu sunt proprietari sau urmasi ai proprietarilor, ci sunt cesionari de drepturi litigioase.