Avocat in 2023

16 februarie 20247 martie 2023 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Avocat in 2023

În 2023, profesia de avocat va fi la fel de importantă ca întotdeauna. Într-o lume în continuă schimbare și evoluție, avocații vor juca un rol vital în asigurarea justiției și protejarea drepturilor și intereselor clienților lor. În acest articol SEO, vom explora mai multe aspecte legate de profesia de avocat în anul 2023.

Primul aspect pe care dorim să-l abordăm este tehnologia. În ultimii ani, tehnologia a avut un impact semnificativ asupra profesiei de avocat, iar acest trend se va menține și în 2023. Din ce în ce mai mulți avocați utilizează tehnologii moderne pentru a gestiona cazurile lor, cum ar fi aplicații mobile, software de gestionare a cazurilor sau de comunicare cu clienții.

Un alt aspect important este diversitatea. În ultimii ani, am asistat la o creștere semnificativă a diversității în profesia de avocat. Această tendință va continua și în 2023, cu mai mulți avocați proveniți din medii diverse și cu o varietate mai mare de experiențe și puncte de vedere. Acest lucru va ajuta la asigurarea unei perspective mai largi și mai echilibrate în tratarea cazurilor.

Impreviziunea.Notiune,cum,cand,efecte,Noul Cod Civil

18 noiembrie 2014 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Dupa indelungi si intense negocieri ale clauzelor unui contract, partile se asteapta, in mod firesc, ca ceea ce au pus pe hartie sa ramana “batut in cuie” si ca fiecare dintre ele sa fie tinuta sa isi respecte propriile obligatii, intocmai cum acestea au fost agreate prin contract. Insa, foarte multi oameni de afaceri, desi sunt experimentati in tranzactii de anvergura, nu stiu ca partenerul lor de afaceri, cu care au contractat si in fata caruia cred ca au reusit sa obtina un contract deosebit de avantajos, ar putea sa obtina in instanta, in anumite circumstante, o modificare a clauzelor contractuale.

VEZI VIDEO AICI

: Impreviziunea.Notiune,cum,cand,efecte,Noul Cod Civil

Astfel, prin Noul Cod Civil (art. 1271) a fost reglementata institutia impreviziunii, menita sa regleze acele situatii in care obligatiile asumate de o parte intr-un contract devin excesive pentru aceasta. Aceasta institutie a existat si inainte de adoptarea Noului Cod Civil insa doar la nivelul de teorie doctrinara (adica nereglementata legal) iar practica instantelor nu a fost deloc unitara in aceasta privinta. Insa, o data cu intrarea in vigoare a Noului Cod Civil, institutia impreviziunii a devenit obligatorie pentru instante si se bucura de o reglementare expresa, precisa si circumstantiata.

Ideea de impreviziune

Din punct de vedere legal, “impreviziunea” se refera la acea situatie in care executarea unui contract devine excesiv de impovaratoare pentru una din partile contractante, ca urmare a unei schimbari exceptionale (de o anumita anvergura) a imprejurarilor de la momentul negocierii si incheierii contractului, schimbari care ar face vadit injusta obligarea debitorului la executarea obligatiei si, ca atare, impun o reasezare sau o readaptare a clauzelor contractuale.

Asadar, institutia impreviziunii este un instrument juridic menit sa ocroteasca acel partener contractual afectat puternic si inechitabil de evolutia neasteptata a pietei si sa imparta, practic, riscurile generate de o astfel evolutie neasteptata, intre ambele parti contractante.

Atentie: „Schimbarile exceptionale” care pot antrena fie modificarea, fie incetarea contractului (dupa cum vom vedea mai jos) nu sunt definite de lege, acestea ramanand a fi apreciate de instanta de judecata, de la caz la caz.

Soarta contractului afectat de impreviziune

Cu privire la contractul afectat de impreviziune, instanta de judecata poate avea 2 (doua) abordari complet diferite:

(a) sa il modifice, adica sa il adapteze in concordanta cu noile conditii ale pietei astfel incat, pierderile si beneficiile determinate de aceste noi conditii sa fie repartizate echitabil intre parti sau

(b) sa dispuna incetarea lui, la un anumit moment si in anumite conditii pe care tot instanta le stabileste.

In functie de datele concrete ale fiecarui caz in parte, instanta este cea care stabileste care dintre cele doua abordari este cea potrivita intr-un caz sau altul.

Atentie: Institutia impreviziunii nu este incidenta in orice cazuri in care survine o situatie inopinata si defavorabila pentru una din parti (spre ex., la orice crestere a costurilor de executare a obligatiilor sau la orice scadere a valorii contraprestatiei), ci numai cand astfel de evenimente sunt cu totul exceptionale si il afecteaza in mod drastic pe cel ce are sa execute o obligatie. Deasemenea, o decizie “neinspirata” de business nu poate fi corijata apelandu-se la institutia impreviziunii, intrucatimpreviziunea devine aplicabila numai daca “schimbarile exceptionale” nu au fost si nici nu au putut fi avute in vedere, in mod rezonabil, la semnarea contractului.

Insa, spre exemplu, eventualele majorari exorbitante si imprevizibile ale costurilor materialelor de constructii (in cadrul unei obligatii de executare a unei constructii) ori fluctuatiile majore ale cursului de schimb valutar (in cadrul obligatiei de achitare a unui imprumut bancar), toate acestea cauzate de o criza economica inopinata si abrupta, ar putea fi imaginate drept exemple de intrare in functiune a mecanismului juridic numit impreviziune.

Circumstantele in care functioneaza impreviziunea

Este esential de stiut ca aplicarea impreviziunii nu se face oricand si oricum de catre instanta de judecata, ci numai daca sunt intrunite anumite conditii:

(i) schimbarea de imprejurari a intervenit dupa incheierea contractului;

(ii) schimbarea imprejurarilor si intinderea acestora nu au fost si nu puteau fi avute in vedere, in mod rezonabil, de partea afectata, la momentul incheierii contractului

(iii) partea afectata nu si-a asumat si nici nu putea fi considerat in mod rezonabil ca si-ar fi asumat riscul unei schimbari atat de importante a imprejurarilor

Sfat practic: Noul Cod Civil reglementeaza explicit faptul ca, pentru a opera impreviziunea, este necesar ca partea afectata sa nu isi fi asumat in prealabil riscul impreviziunii. Per a contrario, daca si-a asumat acest risc, partea afectata nu se mai poate prevala de beneficiul impreviziunii.Asadar, daca vreti ca ceea ce ati negociat intr-un contract sa ramana “batut in cuie”, indiferent de circumstantele exceptionale ce pot surveni ulterior, asigurati-va ca partenerul contractual isi asuma in scris, de la bun inceput, si riscul unei evolutii exceptionale si imprevizibile a pietei.

(iv) debitorul a incercat, intr-un termen rezonabil si cu buna credinta, negocierea adaptarii rezonabile si echitabile a contractului.

Incredintarea minorului catre unul din parinti-Noul Cod civil

1 septembrie 2013 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Incredintarea minorului catre unul din parinti era reglementata in art. 42 – 44 din Capitolul IV – Desfacerea casatoriei din Titlul I – Casatoria din Codul familiei.

Odata cu adoptarea noului Cod civil si abrogarea Codului familiei s-a renuntat la institutia incredintarii minorului, care acorda o pozitie privilegiata parintelui caruia i se incredinta copilul, acesta exercitand singur drepturile parintesti atat in ce priveste persoana copilului cat si bunurile acestuia.

Noul Cod civil a introdus notiunea autoritatii parintesti, care revine in comun ambilor parinti chiar si in caz de divort, conform art. 483 si 397 NCC.

In acelasi timp, a reglementat stabilirea locuintei minorului cu scopul de a fixa un domiciliu pentru minorul ai carui parinti nu au o locuinta comuna, inclusiv parintii divortati.

Autoritatea parinteasca este ansamblul de drepturi si indatoriri care privesc persoana si bunurile copilului si apartine in mod egal ambilor parinti care o exercita numai in interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia (art. 483 NCC).

Autoritatea parinteasca se exercita pana cand copilul dobandeste capacitatea deplina de exercitiu (art. 484 NCC).

Daca exista neintelegeri intre parinti cu privire la exercitiul drepturilor sau la indeplinirea indatoririlor parintesti, instanta de tutela, dupa ce ii asculta pe parinti si luand in considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosociala, hotaraste potrivit interesului superior al copilului cu ascultarea acestuia (art. 486 NCC).

Drepturile si indatoririle parintesti sunt prevazute in art. 487 – 502 NCC.

Parintii exercita impreuna si in mod egal autoritatea parinteasca. Fata de tertii de buna-credinta, oricare dintre parinti, care indeplineste singur un act curent pentru exercitarea drepturilor si indeplinirea indatoririlor parintesti, este prezumat ca are si consimtamantul celuilalt parinte (art. 503 NCC).

Daca parintii sunt divortati, autoritatea parinteasca se exercita potrivit dispozitiilor referitoare la efectele divortului in raporturile dintre parinti si copii (art. 504 NCC).

Odata cu pronuntarea divortului, instanta de tutela hotaraste asupra raporturilor dintre parintii divortati si copiii lor minori, tinand seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de ancheta psihosociala, precum si, daca este cazul, de invoiala parintilor, pe care ii asculta, ca si pe minor (art. 396 NCC).

Dupa divort, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, afara de cazul in care instanta decide altfel.

Daca exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti.

Celalalt parinte pastreaza dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului, precum si dreptul de a consimti la adoptia acestuia (art. 397 – 398 NCC).

In cazul copilului din afara casatoriei a carui filiatie a fost stabilita concomitent sau, dupa caz, succesiv fata de ambii parinti, autoritatea parinteasca se exercita in comun si in mod egal de catre parinti, daca acestia convietuiesc.

Daca parintii copilului din afara casatoriei nu convietuiesc, modul de exercitare a autoritatii parintesti se stabileste de catre instanta de tutela, fiind aplicabile prin asemanare dispozitiile privitoare la divort.

Instanta sesizata cu o cerere privind stabilirea filiatiei este obligata sa dispuna asupra modului de exercitare a autoritatii parintesti, fiind aplicabile prin asemanare dispozitiile privitoare la divort (art. 505 NCC).

Cu incuviintarea instantei de tutela parintii se pot intelege cu privire la exercitarea autoritatii parintesti sau cu privire la luarea unei masuri de protectie a copilului, daca este respectat interesul superior al acestuia.

Ascultarea copilului este obligatorie, dispozitiile art. 264 fiind aplicabile (art. 506 NCC).

Daca unul dintre parinti este decedat, declarat mort prin hotarare judecatoreasca, pus sub interdictie, decazut din exercitiul drepturilor parintesti sau daca, din orice motiv, se afla in neputinta de a-si exprima vointa, celalalt parinte exercita singur autoritatea parinteasca (art. 507 NCC).

In prezent instantele judecatoresti ezita sa incuviinteze exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte, chiar si cand celalalt isi exprima acordul.

Desi acest lucru nu este echivalent cu incredintarea copilului spre crestere si educare, asa cum era reglementata de Codul familiei, ar fi de dorit o mai mare flexibilitate a instantelor in aceasta privinta, mai ales atunci cand exista invoiala parintilor, conform art. 506 NCC.

Este de presupus ca atunci cand exista neintelegeri grave intre soti, de natura a face imposibila continuarea casatoriei, exercitarea in comun a autoritatii parintesti in conditiile stabilirii domiciliului minorului la un parinte poate submina autoritatea acestuia si-l expune eventualelor hartuieli ulterioare ale celuilalt parinte, care detine astfel un mijloc de presiune asupra parintelui care creste in fapt copilul (cea mai frecventa forma a acestui comportament fiind refuzul de a permite plecarea in vacanta in strainatate).

De aceea, cand ambii parinti isi exprima acordul in cursul procesului de divort, este preferabil ca instanta sa incuviinteze exercitarea autoritatii parintesti de catre parintele la care locuieste minorul. Mai exista si alte forme de invoiala a parintilor cu privire la exercitarea in comun a autoritatii parintesti, prin care sa se delimiteze anumite cazuri in care decizia sa apartina parintelui la care se afla copilul.

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si https://www.coltuc.ro

Puneti intrebari GRATUIT pe https://www.coltuc.ro/intrebari

Efectele divortului cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori – RIL

23 aprilie 2013 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Efectele-divortului-cu-privire-la-raporturile-dintre-parinti-si-copiii-lor-minori – RIL

Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie privind aplicarea dispozitiilor noului Cod civil asupra cererilor referitoare la exercitarea autoritatii parintesti ca urmare a divortului, cereri formulate anterior datei de 1 octombrie 2011, data intrarii in vigoare a noului Cod civil si aflate, in prezent, pe rolul instantelor de judecata in caile de atac.

Reprezentantul procurorului general, doamna Antonia Constantin, procuror-sef adjunct al Sectiei judiciare din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, arata ca, in ceea ce priveste divortul, aplicarea legii noi in cauzele in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a Codului civil este reglementata in art. 40 si 42 din Legea nr. 71/2011, iar efectele divortului se vor produce de la data pronuntarii hotararii de divort, deci ulterior intrarii in vigoare a Codului civil. Spre deosebire de vechea reglementare, noul Cod civil instituie principiul exercitarii comune a autoritatii parintesti, care corespunde interesului superior al copilului, fiind o reflectie a art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

In aceste conditii, aceasta dispozitie legala edictata tocmai in interesul superior al copilului trebuie sa fie de imediata aplicabilitate, inclusiv in caile de atac, apel sau recurs, instanta de divort fiind obligata sa se pronunte, indiferent daca a fost sau nu investita cu o astfel de solicitare de catre una dintre parti.

Pe cale de consecinta, este evident ca si in situatia in care partile nu solicita aplicarea dispozitiilor noului Cod civil in solutionarea cererilor referitoare la exercitarea autoritatii parintesti in caile de atac, instanta poate face aplicarea lor imediata, prioritar fiind interesul superior al copilului. Precizeaza ca s-au avut in vedere dispozitiile art. 397 din noul Cod civil, acest articol constituind regula, celelalte doua texte instituind exceptiile, respectiv situatiile in care autoritatea parinteasca poate fi exercitata de catre un singur parinte sau de catre alte persoane. In concluzie, solicita admiterea recursului in interesul legii si pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii.

Presedintele completului, doamna judecator Rodica Aida Popa, constatand ca nu sunt intrebari de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra recursului in interesul legii.

ICCJ, deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

Problemele de drept ce au generat practica neunitara

Prin recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a aratat ca, in practica instantelor de judecata, nu exista un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispozitiilor noului Cod civil asupra cererilor referitoare la exercitarea autoritatii parintesti ca urmare a divortului, cereri formulate anterior datei de 1 octombrie 2011, data intrarii in vigoare a noului Cod civil, si aflate, in prezent, pe rolul instantelor de judecata in caile de atac.

Examenul jurisprudential

In urma verificarii jurisprudentei la nivelul intregii tari s-a constatat ca nu exista practica unitara in ceea ce priveste interpretarea si aplicarea dispozitiilor noului Cod civil asupra cererilor referitoare la exercitarea autoritatii parintesti ca urmare a divortului, cereri formulate anterior datei de 1 octombrie 2011, data intrarii in vigoare a noului Cod civil, si aflate, in prezent, pe rolul instantelor de judecata in caile de atac.

Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti

Intr-o prima orientare jurisprudentiala, unele instante au retinut ca, fata de prevederile art. 223 din Legea nr. 71/2011, procesele si cererile aflate pe rol la data intrarii in vigoare a noului Cod civil se solutioneaza conform dispozitiilor legale, materiale si procedurale in vigoare la data la care au fost pornite procesele sau formulate cererile, cu exceptia cazului in care Legea nr. 71/2011 cuprinde dispozitii tranzitorii care prevad altfel.

Or, Legea nr. 71/2011 nu cuprinde dispozitii speciale derogatorii de la acest principiu, iar prevederile art. 6 alin. (6) din noul Cod civil trebuie coroborate cu dispozitiile tranzitorii din Legea nr. 71/2011, care prevad expres situatia in care legea noua este de imediata aplicare, respectiv consacra aplicabilitatea legii in vigoare la data sesizarii instantei pentru acele situatii care nu se incadreaza in normele de exceptie.

De asemenea, art. 6 alin. (6) din noul Cod civil nu trebuie interpretat automat in sensul ca ar reglementa aplicarea imediata a legii noi, ci doar ca instituie principiul aplicarii legii noi efectelor viitoare (consecintelor) ale unor situatii nascute anterior intrarii in vigoare a acesteia, expres si limitativ enuntate (derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie si obligatia legala de intretinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, si din raporturile de vecinatate), daca situatiile exista si dupa intrarea in vigoare a legii noi.

Pe cale de consecinta, s-a apreciat ca, in sensul art. 6 alin. (6) din noul Cod civil, legea noua se aplica, in lipsa unor dispozitii legale care sa prevada expres aplicarea legii noi, asa cum sunt normele din art. 40 si 42 din Legea nr. 71/2011, numai cererilor formulate dupa intrarea in vigoare, chiar daca privesc efecte viitoare ale unor situatii nascute anterior datei de 1 octombrie 2011.

Intr-o a doua orientare jurisprudentiala s-a considerat ca, in aceasta materie, in cauzele aflate in curs de solutionare se aplica dispozitiile noului Cod civil, iar efectele divortului se produc de la data pronuntarii hotararii de divort.

Astfel, se arata ca, in ceea ce priveste divortul, aplicarea legii noi in cauzele in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a noului Cod civil este reglementata in art. 40 si 42 din Legea nr. 71/2011, iar efectele divortului se vor produce de la data pronuntarii hotararii de divort, deci ulterior intrarii in vigoare a noului Cod civil.

In argumentarea acestei opinii au fost invocate si prevederile art. 46 din Legea nr. 71/2011.

Prin urmare, se apreciaza ca, in situatia cauzelor aflate pe rolul instantelor judecatoresti la data intrarii in vigoare a noului Cod civil, efectele divortului cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori vor fi supuse dispozitiilor noului Cod civil, cu atat mai mult cu cat instanta de tutela are obligatia de a se pronunta cu privire la exercitiul autoritatii parintesti, stabilirea locuintei copiilor si contributia parintilor la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor, chiar din oficiu, daca nu au fost formulate cereri in acest sens.

De asemenea, se arata ca interesul superior al copilului va fi cel care va calauzi instanta in pronuntarea unei solutii in toate cauzele care privesc situatia acestuia.

Or, este evident faptul ca interesul copilului este acela de a fi crescut de ambii parinti si dupa divortul acestora, noua reglementare prevazand regula exercitarii in comun a autoritatii parintesti.

Aceasta este, de altfel, ratiunea modificarii legii in sensul inlocuirii incredintarii copilului minor spre crestere si educare unuia dintre parinti, cu exercitarea in comun a autoritatii parintesti.

Inalta Curte de Casatie si Justitie

Examinand sesizarea cu recurs in interesul legii, rapoartele intocmite de judecatorii-raportori si dispozitiile legale ce se solicita a fi interpretate in mod unitar, retine urmatoarele:

Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost legal sesizata, iar recursul in interesul legii este admisibil, fiind indeplinite cumulativ cerintele impuse de dispozitiile art. 329 din Codul de procedura civila, cu referire la autorul sesizarii si existenta unei jurisprudente neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretata.

Practica neunitara ce face obiectul prezentului recurs in interesul legii a fost generata de aplicarea dispozitiilor noului Cod civil asupra cererilor referitoare la exercitarea autoritatii parintesti ca urmare a divortului, cereri formulate anterior datei de 1 octombrie 2011, data intrarii in vigoare a noului Cod civil, si aflate, in prezent, pe rolul instantelor de judecata in caile de atac.

Prevederea care a stat, in principal, la baza practicii neunitare mentionate anterior este cea continuta de art. 397 din noul Cod civil (Exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti), potrivit careia, „dupa divort, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, in afara de cazul in care instanta decide altfel“, care instituie regula exercitarii in comun a autoritatii parintesti.

Potrivit legislatiei anterioare, si anume art. 42 si 43 din Codul familiei, regula era cea a exercitarii drepturilor parintesti de catre un singur parinte caruia i se incredinta copilul.

In ceea ce priveste aplicarea in timp a prevederilor noului Cod civil, asa cum se retine in doctrina recenta, la care s-a facut trimitere in raport, art. 6 din noul Cod civil contine anumite dispozitii privind aplicarea in timp a legii civile, insa textul stabileste reguli generale in materie, deci reguli care au vocatia sa se aplice si in cazul unor acte normative viitoare, in masura in care acestea nu vor contine dispozitii exprese privind succesiunea legilor in timp.

Astfel, in ceea ce priveste aplicarea in timp a Codului civil din 2009 in raport cu reglementarile anterioare, trebuie avute in vedere si dispozitiile corespunzatoare din Legea nr. 71/2011.

Potrivit art. 223 aflat in cadrul cap. X intitulat „Dispozitii finale“ al Legii nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, „daca prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele si cererile in materie civila sau comerciala in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a Codului civil se solutioneaza de catre instantele legal investite, in conformitate cu dispozitiile legale, materiale si procedurale in vigoare la data cand acestea au fost pornite“.

Ca atare, prevederile art. 223 se aplica doar daca Legea nr. 71/2011 nu contine norme derogatorii.

Or, potrivit art. 39 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 (articol aflat in sectiunea 1 „Dispozitii tranzitorii si de punere in aplicare a cartii a II-a «Despre familie» a Codului civil“ din cap. IV intitulat „Dispozitii cu privire la cartea a II-a «Despre familie» a Codului civil si cu privire la unele legi“), „divortul pronuntat anterior intrarii in vigoare a Codului civil produce efectele stabilite de legea in vigoare la data cand s-a pronuntat hotararea ramasa irevocabila“.

Astfel, legiuitorul leaga, ca regula, momentul in functie de care trebuie determinata legea aplicabila efectelor divortului nu de data formularii cererii de divort, ci de cea a ramanerii irevocabile a hotararii.

Aceste dispozitii legale sunt consecvente legislatiei aplicabile in materia divortului. Astfel, atat potrivit vechilor norme, art. 39 alin. 1 din Codul familiei, cat si normelor noului Cod civil,art. 382 alin. (1) (interpretat in sensul prevazut de art. 222 din Legea nr. 71/2011), casatoria este desfacuta din ziua cand hotararea prin care s-a pronuntat divortul a ramas irevocabila.

Referirea la cerinta ca „hotararea prin care s-a pronuntat divortul sa fi ramas irevocabila“ ramane valabila inclusiv in contextul intrarii in vigoare a noului Cod de procedura civila, atata timp cat prezentul recurs in interesul legii vizeaza cereri de chemare in judecata formulate chiar inainte de intrarea in vigoare a noului Cod civil, iar potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, dispozitiile Codului de procedura civila se aplica numai proceselor si executarilor silite incepute dupa intrarea acestuia in vigoare.

Efectele divortului sunt reglementate de prevederile art. 382 si urm. din noul Cod civil, cele cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori regasindu-se la art. 396 si urm.

In aceeasi sectiune mentionata anterior (Dispozitii tranzitorii si de punere in aplicare a cartii a II-a „Despre familie“ a Codului civil) se regasesc prevederi derogatorii de la regula mentionata in art. 39 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, pentru anumite situatii, de exemplu, art. 44 (referitor la aplicarea in timp a dispozitiilor art. 386 din noul Cod civil, ce reglementeaza regimul juridic al actelor incheiate in frauda celuilalt sot) si art. 45 (privitor la aplicarea in timp a dispozitiilor art. 388 din noul Cod civil privind acordarea despagubirilor si cele ale art. 390 din noul Cod civil privind acordarea prestatiei compensatorii).

Printre acestea nu se afla dispozitiile ce reglementeaza efectele divortului cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori.

Mai mult, prin art. 46 din Legea nr. 71/2011 se prevede expres posibilitatea modificarii inclusiv a dispozitiilor hotararilor judecatoresti privitoare la relatiile personale si patrimoniale dintre copii si parintii lor divortati inainte de intrarea in vigoare a Codului civil, potrivit dispozitiilor art. 403 din noul Cod civil, in cazul schimbarii imprejurarilor avute in vedere la momentul pronuntarii divortului.

Sintagma „divortati inainte de intrarea in vigoare a Codului civil“ nu poate insemna decat divortati prin hotarare irevocabila, intrucat, asa cum s-a mentionat anterior, doar de la aceasta data se produc efectele divortului, cererile accesorii, asa cum sunt cele privind numele purtat dupa divort sau custodia copilului, neputand in mod logic deveni irevocabile separat sau mai devreme.

Interpretand a fortiori acest text de lege se ajunge la concluzia ca prevederile legii noi se aplica relatiilor dintre parinti si copii cu atat mai mult daca divortul se afla pe rol intr-o cale de atac.

In cazul in care partile solicita in apel sau recurs aplicarea normelor noului Cod civil in ceea ce priveste custodia comuna, conform art. 397 din noul Cod civil, nu se poate aprecia ca aceasta cerere ar fi inadmisibila conform art. 294 alin. (1) din Codul de procedura civila, asa cum s-a retinut in unele hotarari in care s-a imbratisat prima opinie prezentata in cadrul pct. 3.1.

Astfel, pe de-o parte, nu s-ar putea retine schimbarea cauzei sau a obiectului litigiului, prin solicitarea aplicarii art. 397 din noul Cod civil, avand in vedere ca in acest caz este vorba despre aplicarea legii in timp, iar nu de modificarea unor elemente ale actiunii civile.

Pe de alta parte, nu se poate retine nici ca ar fi vorba despre o cerere noua formulata direct in apel sau recurs, luand in considerare ca incredintarea spre crestere si educare unuia dintre parinti/exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti reprezinta modalitati de exercitare a unei singure masuri de ocrotire care se dispune, potrivit legii, in interesul superior al copilului minor, chiar fara a exista o cerere expresa a sotilor in acest sens, tocmai pentru a se evita lasarea minorilor fara intretinere si ingrijire in perioada de timp pana la formularea in mod expres a unei astfel de cereri de catre parinti sau alte persoane prevazute de lege.

In ceea ce priveste normele de drept a caror aplicare in timp este supusa interpretarii Inaltei Curti in cadrul prezentului recurs in interesul legii, asa cum s-a retinut mai sus, practica neunitara a fost generata de aplicarea dispozitiilor noului Cod civil asupra cererilor referitoare la exercitarea autoritatii parintesti ca urmare a divortului, cereri formulate anterior datei de 1 octombrie 2011, data intrarii in vigoare a noului Cod civil, si aflate, in prezent, pe rolul instantelor de judecata in caile de atac.

Continutul institutiei autoritatii parintesti este prevazut la art. 483 si urm. din noul Cod civil.

Analizand aceste prevederi, concluzia este in sensul ca „exercitarea autoritatii parintesti ca urmare a divortului“ implica nu numai luarea unei decizii cu privire la custodia comuna, reglementata de art. 397 din noul Cod civil care instituie regula in materie, ci si posibila statuare asupra celorlalte aspecte incluse in institutia complexa a autoritatii parintesti, care privesc, de exemplu, situatia existentei exceptiilor de la regula mentionata anterior, locuinta copilului dupa divort, drepturile parintelui separat de copil, stabilirea contributiei parintilor, dispozitiile procedurale specifice.

In concluzie, prevederile art. 396–404 din noul Cod civil, referitoare la efectele divortului cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori, sunt aplicabile si cererilor de divort formulate inainte de intrarea in vigoare a noului Cod civil si aflate pe rolul instantelor de judecata in caile de atac, art. 39 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 reprezentand o norma derogatorie de la prevederile art. 223 din aceeasi lege.

Astfel, ICCJ a decis admiterea recursului in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si, in consecinta:

In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 223 raportat la art. 39 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, stabileste ca prevederile art. 396–404 din noul Cod civil, referitoare la efectele divortului cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori, sunt aplicabile si cererilor de divort formulate inainte de intrarea in vigoare a noului Cod civil si aflate pe rolul instantelor de judecata in caile de atac.

RASPUNDEREA PARINTILOR PENTRU FAPTELE MINORILOR-NOUL COD CIVIL

1 martie 2013 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Raspunderea parintilor are la baza existenta unei legaturi dintre modul necorespunzator in care parintii si-au indeplinit indatoririle legale care le revin fata de copii si faptele ilicite comise de acestia din urma. Altfel spus, in situatia existentei unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu comisa de minor, parintele raspunde numai daca se dovedeste ca exista o stranga legatura de cauzalitate intre modul in care parintii si-au crescut si educat copiii si fapta comisa de acestia.

Potrivit prevederilor art. 1000 alin. 2 Cod Civil, raspunderea parintilor se intemeiaza pe o prezumtie de culpa in modul in care si-au indeplinit anumite indatoriri care le reveneau.

In ipoteza in care ar exista dovezi cu privire la legatura de cauzalitate dintre fapta minorului si prejudiciu, se prezuma faptul ca nu si-ar exercitat corespunzator autoritatea parinteasca, fapt care a dus la comiterea de catre minor a faptei ilicite, cauzatoare de prejudicii

Parintii sunt scutiți de răspundere numai dacă probează că fapta copilului nu este consecința modului în care și-au îndeplinit îndatoririle decurgând din exercițiul autorității părintești, ci aceasta este urmarea unei alte cauze.

Părinţii nu răspund pentru fapta minorului dacă fac dovada că sunt îndeplinite cerinţele răspunderii persoanei care avea obligaţia de supraveghere a minorului.

Divort culpa sotilor

28 septembrie 2012 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Dupa administrarea probelor dispuse ca urmare a unei cereri prin care se solicita divortul din culpa, solutiile pe care le poate pronunta instanta de judecata sunt urmatoarele:

divortul din culpa sotului parat atunci cand, din cauza unor motive temeinice, imputabile acestuia, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila;
divortul din culpa ambilor soti, chiar atunci cand numai unul dintre ei a facut cerere, daca din dovezile administrate reiese ca amandoi sunt vinovati de destramarea casatoriei;
daca paratul nu a facut cerere reconventionala, iar din dovezile administrate rezulta ca numai reclamantul este culpabil de destramarea casatoriei, cererea acestuia va fi respinsa ca neintemeiata, cu exceptia cazului in care sunt indeplinite conditiile privind pronuntarea divortului din culpa exclusiva a reclamantului pentru separarea in fapt indelungata.

O alta varianta a divortului din culpa este divortul pentru separarea in fapt indelungata. Astfel, cand sotii sunt separati in fapt de cel putin 2 ani, oricare dintre ei va putea cere divortul, asumandu-si responsabilitatea pentru esecul casatoriei.

Consideram ca nu este justificata asumarea responsabilitatii esecului casatoriei de niciuna dintre parti, mai ales dupa o perioada de despartire de 2 ani, care denota intentia partilor de a se separa.

Cu toate ca cererea poate fi formulata de oricare dintre parti, dupa ce instanta va verifica existenta si durata despartirii in fapt, va pronunta divortul din culpa exclusiva a reclamantului. Aceasta solutie este derogatorie de la regula ca daca numai reclamantul este culpabil nu se poate pronunta divortul din culpa acestuia.

Daca insa sotul parat se declara de acord cu divortul, se vor aplica dispozitiile de la desfacerea casatoriei pe baza acordului lor, fara a se face mentiune despre culpa sotilor.

Conditiiile contractului conform Noului Cod Civil

19 septembrie 2012 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Ca elemente de noutate, NCC reglementeaza principiul libertatii de a contracta, precum si pe cel al bunei-credinte atat la negocierea si incheierea contractului, precum si pe tot timpul executarii sale, fara posibilitatea instituirii unor clauze de exonerare sau de limitare a unei asemenea atitudini de loialitate si obligatii de buna-credinta.

Conditiile esentiale pentru validitatea contractului

In art. 1.179 sunt enumerate conditiile esentiale necesare pentru validitatea unui contract:

1. capacitatea de a contracta;

2. consimtamantul partilor;

3. un obiect determinat si licit;

4. o cauza licita si morala.

In masura in care legea prevede o anumita forma a contractului, aceasta trebuie respectata, sub sanctiunea prevazuta de dispozitiile legale aplicabile.

1. Capacitatea de a contracta

NCC pastreaza principiul capacitatii de a contracta atat pentru persoanele fizice cat si pentru cele juridice, care reprezinta regula, exceptiile fiind de stricta reglementare si aplicare.

Minorii care nu au implinit varsta de 14 ani si interzisii judecatoresti nu pot contracta decat prin reprezentantii lor legali, in conditiile prevazute de lege.

Sanctiunea nerespectarii incapacitatii de a incheia acte juridice – fiind vorba de nerespectarea unei conditii de fond, esentiala si de validitate a contractului sanctiunea care intervine, in principiu, este aceea a nulitatii actului incheiat cu neobservarea regulilor referitoare la capacitatea civila a persoanei.

2. Consimtamantul

Incheierea contractului se face prin negocierea lui de catre parti sau prin acceptarea fara rezerve a unei oferte de a contracta (acordul de vointa fiind alcatuit din doua elemente: oferta si acceptarea).

In NCC este consacrat principiul bunei-credinte de care trebuie sa dea dovada partile in initierea si desfasurarea negocierilor pentru incheierea contractului.

Pentru a fi valabil exprimat si a produce efecte juridice, consimtamantul trebuie dat in cunostinta de cauza si in deplina libertate, respectiv sa nu fie afectat de vicii care sa-l altereze. In acest sens, dispozitiile art. 1204 NCC statueaza, cu referire la conditiile consimtamantului, ca acesta trebuie sa fie serios, liber si exprimat in cunostinta de cauza.

Potrivit art. 1206 NCC consimtamantul este viciat atunci cand este dat din eroare, surprins prin dol sau smuls prin violenta, sau in caz de leziune.

Eroarea

In NCC sediul materiei se regaseste in mai multe articole (art. 1207-1213), care reglementeaza diferite feluri de erori care pot aparea la momentul incheierii actului (eroarea nescuzabila, eroarea asumata, eroarea de calcul, eroarea de comunicare sau de transmitere), cu sanctiunile corespunzatoare care pot interveni.

Dolul

Dolul este acel viciu de consimtamant care consta in inducerea in eroare a unei persoane cu ajutorul unor mijloace viclene sau dolosive ori prin omisiunea, in mod fraudulos, de informare a cocontractantului asupra unor imprejurari care se cuvenea sa fie dezvaluite (art. 1214 NCC). Privit ca fapt delictual savarsit cu intentie de catre autorul sau, dolul presupune un element material si unul intentional ori subiectiv. Sub aspectul elementului material noua reglementare acorda atentie nu doar faptului comisiv (actiunea, constand in folosirea de manopere frauduloase, de natura sa provoace eroarea), ci si faptului omisiv (atitudinea negativa, de a nu aduce la cunostinta celeilalte parti imprejurari care trebuia sa fie dezvaluite). Spre deosebire de vechea reglementare, in care se mentiona expres conditia ca dolul sa fi fost determinant la incheierea contractului (intrucat „fara acele masinatiuni, este evident ca cealalta parte nu ar fi contractat”), astfel incat eroarea provocata sa fi privit elemente hotaratoare pentru incheierea contractului, in noua reglementare nu mai este instituita aceasta conditie, fiind suficient ca prin atitudinea dolosiva a partii sa fi fost provocata o eroare, chiar daca aceasta nu a fost esentiala [art. 1214 alin. (2)].

Violenta

In conceptia NCC, violenta, ca viciu de consimtamant, este inteleasa ca „temerea justificata indusa fara drept de cealalta parte sau de un tert, de asa maniera incat partea amenintata putea sa creada, dupa imprejurari, ca, in lipsa consimtamantului sau, viata, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav si iminent” (art. 1216). In stabilirea caracterului determinant al violentei trebuie sa se tina seama, asa cum dispune art. 1216 alin. (4) NCC, de „varsta, starea sociala, sanatatea si caracterul celui asupra caruia s-a exercitat violenta, precum si de orice alta imprejurare ce a putut influenta starea acestuia la momentul incheierii contractului”. Avand in vedere ca nu orice amenintare constituie, prin ea insasi, violenta-viciu de consimtamant, se cere ca aceasta sa reprezinte o incalcare a legii (sa fie ilicita), pentru a atrage nevalabilitatea actului.

Pe de alta parte, potrivit NCC reprezinta violenta „temerea insuflata prin amenintarea cu exercitiul unui drept facuta cu scopul de a obtine avantaje nejustificate” (art. 1217). Faptul ca amenintarea trebuie sa fie determinanta, rezulta in mod implicit si din dispozitiile art. 1219 NCC, care nu recunosc caracterul de viciu de consimtamant, simplei temeri reverentiare, izvorate din respect, fara ca aceasta sa fi fost insotita de violenta.

Amenintarea cu un rau nu este, potrivit NCC, considerata constitutiva de violenta, atunci cand ea rezulta dintr-o stare de necesitate, decat in masura in care cealalta parte a profitat de aceasta imprejurare (art. 1218 NCC).

Leziunea

Exista leziune atunci cand una dintre parti, profitand de starea de nevoie, de lipsa de experienta ori de lipsa de cunostinte a celeilalte parti, stipuleaza in favoarea sa ori a unei alte persoane o prestatie de o valoare considerabil mai mare, la data incheierii contractului, decat valoarea propriei prestatii. (art. 1221). Existenta leziunii se apreciaza si in functie de natura si scopul contractului. Leziunea poate exista si atunci cand minorul isi asuma o obligatie excesiva prin raportare la starea sa patrimoniala, la avantajele pe care le obtine din contract ori la ansamblul circumstantelor. Spre deosebire de vechea reglementare, in NCC leziunea este recunoscuta si in cazul majorului, cu conditia ca diferenta de prestatie sa depaseasca jumatate din valoarea pe care o avea, la momentul incheierii contractului, prestatia promisa sau executata de partea lezata [art. 1222 alin. (2)]. Sub aspectul categoriei actelor juridice care pot fi atacate pentru leziune, noile dispozitii legale exclud de la incidenta acestei sanctiuni contractele aleatorii, tranzactia, precum si alte contracte anume prevazute de lege (art. 1224).

3. Obiectul contractului

Obiectul contractului este constituit din operatiunea juridica avuta in vedere de parti la momentul incheierii acestuia (art. 1.225). El trebuie sa fie determinat si licit (adica sa nu fie prohibit de lege sau sa contravina ordinii publice ori bunelor moravuri), sub sanctiunea nulitatii absolute.

Operatia juridica este distincta de prestatia la care debitorul s-a indatorat si care reprezinta obiectul obligatiei vazuta ca raport juridic. Astfel, potrivit art. 1226 NCC, obiectul obligatiei este prestatia la care se angajeaza debitorul si, sub sanctiunea nulitatii absolute, trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil si licit.

Conditii de validitate a obiectului contractului:

a) sa existe – conditia este indeplinita, cand bunul este prezent ca atare in momentul incheierii actului, dar si in situatia bunurilor viitoare (in lipsa unei prevederi exprese, contractele pot purta si asupra bunurilor viitoare, conform art. 1228 NCC);

b) sa fie in circuitul civil (numai bunurile care sunt in circuitul civil pot face obiectul unei prestatii contractuale – art. 1229 NCC);

c) sa fie posibil (in cazul unei imposibilitati initiale, la momentul incheierii actului, pentru una dintre partile actului, contractul ramane valabil incheiat);

d) sa fie determinat sau determinabil. Sub acest aspect, NCC contine dispozitii referitoare la determinarea obiectului de catre un tert sau prin raportare la un factor de referinta, precum si dispozitii privind determinarea calitatii obiectului (in sensul ca, atunci cand nu poate fi stabilita potrivit contractului, calitatea prestatiei sau a obiectului acesteia trebuie sa fie rezonabila sau, dupa imprejurari, cel putin de nivel mediu).

4. Cauza

Spre deosebire de reglementarea anterioara, NCC Defineste cauza contractului ca fiind „motivul care determina fiecare parte sa incheie contractul” (art. 1.235).

Conditii de validitate

Pentru a fi valabila, cauza actului juridic trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii (art. 1236, 1237 NCC):

a) sa existe. Cauza nu exista cand lipseste discernamantul sau scopul imediat la incheierea contractului;

b) sa fie licita. Cauza este licita cand este conforma legii si ordinii publice. Cauza este considerata ilicita si atunci cand contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative;

c) sa fie morala (sa nu fie contrara bunelor moravuri, respectiv regulilor de convietuire sociala);

Sanctiune

Lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu exceptia cazului in care contractul a fost gresit calificat si poate produce alte efecte juridice. Cauza ilicita sau imorala atrage nulitatea absoluta a contractului daca este comuna ori, in caz contrar, daca cealalta parte a cunoscut-o sau, dupa imprejurari, trebuia s-o cunoasca.

Proba cauzei

Contractul este valabil chiar atunci cand cauza nu este expres prevazuta. Existenta unei cauze valabile se prezuma pana la proba contrara.

Consiliul de familie

19 septembrie 2012 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Noul Cod civil (Legea 287/2009) a intrat in vigoare, potrivit Legii 71/2011 pentru punerea in aplicare a Codului civil, de la 1 octombrie, iar efectele aplicarii acestuia vor fi deosebit de complexe, existand atat modificari si completari aduse legislatiei deja existente, cat si institutii fundamental noi. Va prezentam prevederile Noului Cod civil in materia consiliului de familie, institutie noua, prevazuta la art. 124-132.

Consiliul de familie din Noul Cod civil este cu totul diferit ca si componenta, rol, si situatii in care se constituie, de institutia cu aceeasi denumire reglementata prin Legea 217/2003 privind prevenirea si combaterea violentei in familie, definita ca fiind „asociatia fara personalitate juridica si fara scop patrimonial, formata din membrii familiei care au capacitate deplina de exercitiu”, cu rol de prevenire a situatiilor conflictuale si de medierea intre membrii familiei.

Ce este consiliul de familie?

Din continutul textelor care se refera la consiliul de familie rezulta ca acesta este un organ consultativ (fara personalitate juridica) constituit de instanta de tutela, cu rolul de a supraveghea modul in care tutorele isi exercita drepturile si isi indeplineste indatoririle cu privire la persoana si bunurile minorului. Pana la infiintarea instantelor de tutela, atributiile acestora sunt exercitate de catre judecatorii.

Cine poate face parte din consiliul de familie?

Pot alcatui consiliul de familie rudele, afinii, tinand seama de gradul de rudenie si de relatiile personale cu familia minorului. In lipsa de rude sau afini pot fi numite si alte persoane care au avut legaturi de prietenie cu parintii minorului sau care manifesta interes pentru situatia acestuia. Sotul si sotia nu pot fi, impreuna, membri ai aceluiasi consiliu de familie.

NU pot fi membri in consiliul de familie:

– tutorele;

– minorul, persoana pusa sub interdictie judecatoreasca sau cel pus sub curatela;

– cel decazut din exercitiul drepturilor parintesti sau declarat incapabil de a fi tutore;

– cel caruia i s-a restrans exercitiul unor drepturi civile, fie in temeiul legii, fie prin hotarare judecatoreasca, precum si cel cu rele purtari retinute ca atare de catre o instanta judecatoreasca;

– cel care, exercitand o tutela, a fost indepartat din aceasta in conditiile art. 158 NCC;

– cel aflat in stare de insolvabilitate;

– cel care, din cauza intereselor potrivnice cu cele ale minorului, nu ar putea indeplini sarcina tutelei;

– cel inlaturat prin inscris autentic sau prin testament de catre parintele care exercita singur, in momentul mortii, autoritatea parinteasca.

Poate refuza sa faca parte din Consiliul de familie cel care, din cauza bolii, a infirmitatii, a felului activitatilor desfasurate, a departarii domiciliului de locul unde se afla bunurile minorului sau din alte motive intemeiate, nu ar mai putea sa indeplineasca aceasta sarcina.

In ce situatii se constituie consiliul de familie?

Consiliul de familie se instituie atunci cand minorul se afla in situatia de a se institui tutela. Tutela minorului se instituie atunci cand ambii parinti sunt, dupa caz, decedati, necunoscuti, decazuti din exercitiul drepturilor parintesti sau li s-a aplicat pedeapsa penala a interzicerii drepturilor parintesti, pusi sub interdictie judecatoreasca, disparuti ori declarati judecatoreste morti, precum si in cazul in care, la incetarea adoptiei, instanta hotaraste ca este in interesul minorului instituirea unei tutele.

In cazul ocrotirii minorului prin parinti, prin darea in plasament sau, dupa caz, prin alte masuri de protectie speciala prevazute de lege nu se va institui consiliul de familie.

Care este procedura constituirii consiliului de familie?

Consiliul de familie poate fi constituit de catre instanta de tutela numai la cererea persoanelor interesate persoanele care indeplinesc conditiile pentru a fi membri ai consiliului de familie sunt convocate la domiciliul minorului de catre instanta de tutela, din oficiu sau la sesizarea minorului, daca acesta a implinit varsta de 14 ani, a tutorelui desemnat, a oricaror altor persoane care au cunostinta despre situatia minorului.

Instanta de tutela constituie consiliul de familie format din trei persoane dintre cele cu vocatie, tinand seama de gradul de rudenie al membrilor si de relatiile personale cu familia minorului.

Numirea membrilor consiliului de familie se face cu acordul acestora. Minorul care a implinit varsta de 10 ani este ascultat. Pe langa cei trei membri ai consiliului de familie, instanta de tutela numeste si 2 supleanti.

Care sunt atributiile consiliului de familie?

Consiliul de familie, prezidat de persoana cea mai inaintata in varsta, isi indeplineste rolul de a supraveghea modul in care tutorele isi exercita drepturile si isi indeplineste indatoririle cu privire la persoana si bunurile minorului astfel:

1. Da avize consultative, la solicitarea tutorelui sau a instantei de tutela, si ia decizii, in cazurile prevazute de lege. Avizele consultative si deciziile se iau in mod valabil cu votul majoritatii membrilor sai. La luarea deciziilor, minorul care a implinit varsta de 10 ani va fi ascultat. Deciziile consiliului de familie vor fi motivate si consemnate intr-un registru special constituit, tinut de unul dintre membrii consiliului, desemnat in acest scop de instanta de tutela. Actele incheiate de tutore in lipsa avizului consultativ sunt anulabile.

Incheierea actului cu nerespectarea avizului atrage numai raspunderea tutorelui. Exemple de avize consultative:

– masurile privind persoana minorului se iau de catre tutore, cu avizul consiliului de familie, cu exceptia masurilor care au caracter curent;

– avizul consiliului de familie si autorizarea instantei de tutela sunt necesare pentru orice acte de instrainare, imparteala, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului facute de tutore, pentru renuntarea la drepturile patrimoniale ale minorului si pentru incheierea in mod valabil a oricaror alte acte ce depasesc dreptul de administrare.

In cazul recunoasterii capacitatii depline de exercitiu minorului pus sub tutela, care a implinit varsta de 16 ani, instanta de tutela va cere si avizul consiliului de familie. Instanta de tutela, cu avizul consiliului de familie, poate, tinand seama de marimea si compunerea patrimoniului minorului, sa decida ca administrarea patrimoniului ori doar a unei parti a acestuia sa fie incredintata, potrivit legii, unei persoane fizice sau persoane juridice specializate.

Desi tutela este o sarcina gratuita, totusi, pe perioada exercitarii sarcinilor tutelei, tutorele poate primi o remuneratie al carei cuantum va fi stabilit de instanta de tutela, cu avizul consiliului de familie si tot cu avizul acestuia instanta de tutela va putea modifica sau suprima aceasta remuneratie.

Alte atributii

Membrii consiliului de familie trebuie sa fie prezenti la inventarierea bunurilor minorului. Membrii consiliului de familie sunt tinuti sa declare in scris, la intrebarea expresa a delegatului instantei de tutela, creantele, datoriile sau alte pretentii pe care le au fata de minor. Daca in aceste conditii nu le-a declarat se intelege ca eu renuntat la ele.

In lipsa unui tutore desemnat, daca instanta de tutela a constituit consiliul de familie, tutorele va fi numit cu consultarea consiliului de familie. In cazul in care nu se constituie consiliul de familie, atributiile acestuia vor fi exercitate de catre instanta de tutela.

Cum sustinem custodia comuna

13 septembrie 2012 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

La Judecatoria sectorului doi din Capitala va fi introdus anul viitor, in premiera, un proiect ce ii va ajuta pe judecatori si pe parintii care divorteaza sa inteleaga ce inseamna „custodia comuna” si de ce aceasta este o solutie benefica pentru copii.

Initiativa vine din partea CSM, care, impreuna cu Directia Generala Protectia Copilului, UNICEF si INM, dar si cu asociatiile care militeaza pentru drepturile parintilor si ale copiilor, respectiv asociatiile mediatorilor, vor sa preia cele mai bune practici din statele care au un istoric consistent in privinta „custodiei comune” sau „autoritatii parintesti”, cum sunt Canada, SUA si Franta.
Noile reglementari in privinta raporturilor de familie, cuprinse in noul Cod Civil, necesita o noua practica judiciara, care sa fie unitara si benefica minorilor. „Este o schimbare radicala de conceptie in legislatia noastra, care va genera o noua practica judiciara. Astfel, daca vechiul Cod al familiei obliga judecatorul sa incredinteze copilul unuia sau celuilalt parinte, de acum inainte parintii divortati vor avea drepturi si obligatii egale asupra copiilor. La randul sau, copilul are dreptul la amandoi parintii” a declarat judecatorul Cristi Danilet, membru CSM si coordonator al Grupului interinstitutional pentru pregatirea implementarii noilor coduri.

Marea provocare consta in modul in care parintii separati se vor intelege asupra luarii impreuna a deciziilor cu privire la copii, trecand peste animozitatile personale. „Vor trebui schimbate multe aspecte in mentalitatea populatiei, inclusiv a autoritatilor care inca sunt reticente in a privi in mod egal parintii. De asemenea, judecatorii vor avea un rol foarte important in a convinge partile ca trebuie urmarit tot timpul interesul copilului si sa le propuna, daca este cazul, inclusiv apeland la mediator, sa stabileasca un plan parental. Aceasta reprezinta o intelegere cu privire la parintele rezident la care minorul va avea locuinta, cheltuielile si programul de relatii personale ale parintelui nerezident, modul de acces la informatii despre minor, dar si modul in care parintii vor stabili cum angajeaza bona copilului, cum aleg gradinita, cine duce si suporta costurile pentru orele de sport sau de meditatie ale copilului, ori cum si unde isi va petrece copilul vacanta”, a mai spus Danilet.

Proiectul urmeaza sa se extinda la toate instantele din tara.

Atentie:contractele de credit sunt executorii de drept

13 iunie 2012 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Noul Cod Civil consacra caracterul de titlu executoriu al contractelor de inchiriere incheiate in forma autentica, precum si al celor incheiate prin inscris sub semnatura privata dar inregistrate la organele fiscale, in ceea ce priveste obligatia de plata a chiriei [art. 1798 NCC]

Precizam de la inceput ca, in opinia noastra, inregistrarea contractului de locatiune la organele fiscale nu poate consta intr-o procedura prin care contractului de locatiune i se atribuie un numar de inregistrare (data certa), ci reprezinta exclusiv inregistrarea in vederea luarii in evidenta a existentei acelui contract intr-un scop determinat, potrivit unei proceduri speciale.

Aceasta deoarece caracterul executoriu al unui inscris este acordat numai in temeiul legii [art. 372 C.proc.civ], cu consecinta importanta a lipsei unui litigiu pe fondul dreptului si punerea la dispozitie a procedurii de executare silita, astfel ca interpretarea art. 1798, 1809 si 1816 NCC nu poate fi una extensiva.

Data certa a unui inscris (chiar acordata de un organ fiscal) nu este suficienta, in opinia noastra, pentru a constitui „inregistrare” si a acorda caracterul executoriu acelui contract de locatiune, concluzie sprijinita si de faptul ca „inregistrarile” de contracte de locatiune facute de organele fiscale anterior intrarii in vigoare a NCC se efectuau potrivit unor proceduri specifice, simpla data certa acordata unui asemenea contract neavand aceeasi valoare.

Sursa: Noulcodcivil.ro

Partajul in noul cod civil

7 iunie 2012 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

De regula partajul poate fi cerut oricand, cu exceptia situatiei in care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotarare judecatoreasca.Partajul poate fi suspendat prin conventie incheiata in forma autentica si supusa formalitatilor de publicitate prevazute de lege, pentru o perioada de maxim 5 ani;

Partajul poate fi suspendat si prin hotarare judecatoreasca pentru cel mult un an, pentru a nu se aduce prejudicii grave celorlalti coproprietari;

Efectele partajului

– dreptul de proprietate asupra bunurilor partajate se naste de la data stabilita prin actul de partaj, dar nu mai devreme de data incheierii actului, in cazul impartelii voluntare, sau, dupa caz, de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti;

– in cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc numai daca actul de partaj incheiat in forma
autentica sau hotararea judecatoreasca ramasa definitiva, dupa caz, au fost inscrise in cartea funciara;

– actele incheiate, in conditiile legii, de un coproprietar cu privire la bunul comun raman valabile si sunt opozabile celui caruia i-a fost atribuit bunul in urma partajului;

– de regula, intre coproprietari exista obligatia de garantie pentru evictiune si vicii ascunse, in limita cotelor-parti; coproprietarii nu datoreaza garantie daca prejudiciul este urmarea faptei savarsite de un alt coproprietar sau daca au fost scutiti prin actul de partaj.

Sursa: CSM

„Noul Cod civil – Comentariu pe articole” este prima lucrare de acest gen si de o asemenea amploare din literatura juridica romana

28 martie 2012 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Structura acestei carti este una dintre cele mai complexe aparute pana in acest moment in colectia Comentarii Beck. Destinat cu precadere practicienilor dreptului, acest comentariu a fost conceput in asa fel incat, prin calitatea,

cantitatea si structurarea informatiei deopotriva, sa vina in intampinarea tuturor celor care tind sa-si insuseasca si sa-si perfectioneze cunostintele de drept civil in contextul noii reglementari.

Pentru a veni in intampinarea cititorilor Editura C.H. Beck a lansat pagina de prezentare a lucrarii www.beckshop.ro/ncc unde veti gasi:

„Ghidul de utilizare” al cartii: un articol comentat, astfel cum apare in carte, insotit de explicatii cu privire la structura informatiilor in cadrul comentariului: bibliografie, corelatiile cu alte articole din Noul Cod civil, Legea de punere in aplicare si alte acte normative in vigoare la care se face trimitere in comentariu, cuvinte-cheie subliniate pentru facilitarea consultarii, existenta denumirilor marginale si a trimiterilor la comentariul altor articole din Cod.

Mesajele colectivului de autori, renumiti profesionisti reprezentand atat cadrul institutional propriu-zis, cat si cel didactico-practic al sferei juridice. „Opera unui colectiv de 33 teoreticieni si practicieni ai dreptului – ceea ce asigura o viziune pragmatica asupra interpretarii si aplicarii textelor din cod – cartea reuneste autori provenind din toate scolile de drept importante din Romania, asigurand o «acoperire nationala» fara precedent in istoria doctrinei juridice romanesti”

Impactul Noului Cod Civil asupra contractului de asistenta juridica

29 februarie 2012 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

LUCRAREA are ca scop furnizarea unei scurte analize juridice in legatura cu impactul prevederilor Noului Cod Civil (NCC) asupra contractului de asistenta juridica, asa cum este acesta reglementat de Legea nr. 51/1995 si asupra unor

prevederi din Statutul profesiei de avocat. Se analizeaza posibilele consecinte pe care prevederile NCC le au si eventuala nevoie de modificare a modelului contractului de asistenta juridica prevazut in Anexa I a Statutului profesiei de avocat., ori a unor reglementari cuprinse in Statutul profesiei de avocat.

Analiza

Poate fi contractul de asistenta juridica incadrat in categoria contractului de adeziune?

NCC defineste in art. 1175 contractul de adeziune ca fiind cel in care „clauzele sale esentiale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre parti, pentru aceasta sau ca urmare a instructiunilor sale, cealalta parte neavand decat sa le accepte ca atare”. Art. 1175 NCC este inspirat din art. 1379 din Codul Civil Québec, al carui prim alineat il preia in totalitate.

NCC consacra contractului de adeziune unele reguli speciale: stipulatiile din acesta se interpreteaza impotriva celui care le-a propus (art. 1269 alin. (2) NCC) si, de asemenea, partile nu pot modifica durata termenului de prescriptie sau cursul prescriptiei pentru actiuni care deriva din contracte de adeziune (art. 2515 alin. (5) NCC).

Pentru a stabili daca contractul de asistenta juridica este un contract de adeziune trebuie analizate cele doua componente cumulative ale definitiei legale: (i) imposibilitatea negocierii clauzelor esentiale si, respectiv, (ii) faptul ca acestea „sunt impuse ori sunt redactate de una dintre parti, pentru aceasta sau ca urmare a instructiunilor sale”.

Imposibilitatea negocierii clauzelor esentiale

Sub primul aspect – imposibilitatea negocierii clauzelor esentiale – jurisprudenta din provincia Québec referitoare la articolul sursa a reglementarii NCC pare sa dea un sens larg notiunii de „clauze esentiale”, intelegand?o ca elementeimportante ale contractului, spre deosebire de aspectele secundare sau accesorii, care nu au un rol determinant.

Astfel, potrivit jurisprudentei mentionate, „clauzele esentiale” includ nu numai elementele esentiale ale contractului (cum ar fi pretul si scopul in contractul de vanzare), ci si alte elemente importante in acceptiunea aderentului (de exemplu garantiile asociate produsului vandut). Dispozitiile de protectie referitoare la contractul de adeziune si?ar putea pierde aplicarea practica in cazul in care „clauzelor esentiale” li s?ar da sensul strict al unor elemente caracteristice contractului la care se refera, astfel ca existenta caracterului esential al clauzelor in discutie trebuie apreciata de la caz la caz.

In cazul contractului de asistenta juridica se poate aprecia ca elementele esentiale sunt, de regula, onorariul si activitatea prestata de avocat. Alte aspecte care pot constitui clauze esentiale pot include, dupa caz, identitatea avocatului/avocatilor care vor presta serviciile, modalitatea de plata, termene pentru predarea de catre avocat a anumitor lucrari, etc. Dupa cum se poate observa din modelul contractului de asistenta juridica prevazut in Anexa I a Statutului profesiei de avocat, niciunul din aceste elemente nu este impus in substanta sa, ci este prevazuta doar obligativitatea mentionarii obiectului prestatiilor avocatiale, a onorariului, etc. in plus, prin existenta art. 5 intitulat „Alte clauze”, partile au practic posibilitatea introducerii tuturor clauzelor adaptate circumstantelor.

Clauzele care sunt impuse in integralitatea lor prin modelul contractului de asistenta juridica sunt doar cele din art. 4, „Clauze speciale”, care privesc in mare parte aspecte de buna administrare a profesiei, reglementate prin lege: caracterul executoriu al contractului, proba existentei contractului intre parti si fata de terti, dar si un pact comisoriu (de ultim grad, potrivit reglementarii anterioare). Abia in masura in care prin aprecierea la caz concret se poate stabili ca vreuna din aceste prevederi constituie clauza esentiala, trebuie stabilit daca aceasta indeplineste si cea de?a doua conditie, analizata in sectiunea de mai jos.

Apoi, in ceea ce priveste negocierea clauzelor respective, trebuie sa fie vorba de o imposibilitate reala de a negocia, iar nu de pasivitatea celeilalte parti. Sub acest aspect doctrina din Québec arata ca in cazul in care pretinsul aderent nu incearca sa negocieze, cealalta parte poate incerca sa dovedeasca faptul ca, de in realitate, exista o posibilitate de negociere si, prin urmare, contractul nu este unul de adeziune.

Impunerea clauzelor esentiale

Sub cel de?al doilea aspect, pentru existenta unui contract de adeziune clauzele esentiale trebuie sa fi fost impuse ori redactate de una dintre parti, pentru aceasta sau ca urmare a instructiunilor sale. Sub acest aspect, prezinta interes in special aspectul daca contractele cu continut reglementat, cum este contractul de asistenta juridica, sunt contracte de adeziune, respectiv daca clauzele lor esentiale pot fi considerate ca fiind impuse de una dintre parti, pentru aceasta sau ca urmare a instructiunilor sale.

Doctrina din Québec a retinut ca in contractele cu continut reglementat clauzele nu sunt impuse de catre una dintre parti, ci de catre legiuitor sau organul de reglementare. Cu toate ca practica judecatoreasca din Québec este impartita, unele instante considerand aceste contracte ca fiind de adeziune si altele nu, autorii arata ca de fapt contractul cu continut reglementat nu indeplineste cea de?a doua cerinta a definitiei contractului de adeziune, deoarece clauzele esentiale nu au fost impuse ori redactate de catre una dintre parti, pentru aceasta sau ca urmare a instructiunilor sale. In plus, necesitatea de a proteja partea aflata pe o pozitie mai slaba dispare chiar prin faptul ca statul sau organul de reglementare a edictat clauzele contractului pentru a o proteja.

Impartasind acelasi punct de vedere, consideram ca reglementarea modelului contractului de asistenta juridica are rolul de a transpune regulile prevazute de art. 121?132 din Statutul profesiei de avocat, clauzele contractului prevazute in model nefiind impuse ori redactate de avocat, pentru acesta ori ca urmare a instructiunilor sale ci servind tocmai la o buna informare si protejare a intereselor clientului.

Concluzie

Avand in vedere cele de mai sus, consideram ca reglementarea modelului de contract de asistenta juridica in Anexa I a Statutului profesiei de avocat nu atrage calificarea acestuia ca fiind un contract de adeziune. Drept urmare, prevederile contractului de asistenta nu se vor interpreta impotriva celui care le?a propus [neaplicarea art. 1269 alin. (2) NCC], iar partile vor putea modifica durata termenului de prescriptie sau cursul prescriptiei pentru actiuni care deriva din contractul de asistenta juridica [neaplicarea art. 2515 alin. (5) NCC], cu respectarea limitelor prevazute de NCC.

Existenta clauzelor neuzuale

NCC defineste clauzele standard drept „stipulatiile stabilite in prealabil de una dintre parti pentru a fi utilizate in mod general si repetat si care sunt incluse in contract fara sa fi fost negociate cu cealalta parte” [art. 1202 alin. (2)]. Anumite clauze standard nu produc efecte decat daca sunt acceptate, in mod expres, in scris, de cealalta parte – anume cele care prevad in folosul celui care le propune limitarea raspunderii, dreptul de a denunta unilateral contractul, de a suspenda executarea obligatiilor sau care prevad in detrimentul celeilalte parti decaderea din drepturi ori din beneficiul termenului, limitarea dreptului de a opune exceptii, restrangerea libertatii de a contracta cu alte persoane, reinnoirea tacita a contractului, legea aplicabila, clauze compromisorii sau prin care se deroga de la normele privitoare la competenta instantelor judecatoresti (art. 1203). Aceasta reglementare este preluata din art.1341 alin.(2) Cod Civil Italian.

Dupa cum se poate observa in modelul contractului de asistenta juridica, acesta nu include decat un tip de clauza din enumerarea de mai sus, anume cea referitoare la derogarea de la normele privitoare la competenta instantelor de drept comun. Totusi, este posibil ca fiecare forma de exercitare a profesiei sa isi particularizeze practica in ceea ce priveste incheierea contractelor de asistenta juridica si sa includa si alte tipuri de clauze care sa se inscrie in enumerarea prevazuta la art. 1203 NCC.

In ceea ce priveste existenta clauzelor neuzuale, doctrina italiana referitoare la reglementarea care a servit drept sursa pentru art. 1203 NCC a apreciat ca aprobarea scrisa nu este necesara in urmatoarele situatii:

– in cazul in care clauza neuzuala este prevazuta intr?un act normativ sau reproduce o uzanta normativa (nu una contractuala);
– in cazul in care clauza neuzuala este rezultatul unor negocieri specifice;
– in cazul in care contractul are forma unui act autentic, in acest caz fiind necesar ca notarul sa certifice faptul ca acesta este rezultatul vointei ambelor parti contractante;
– in cazul in care continutul a fost agreat intre asociatii cu pozitii opuse, ca in cazul contractului colectiv de munca;
– in cazul unor dispozitii statutare ale unei asociatii, deoarece scopul comun exclude opozitia intereselor.

Drept urmare, avand in vedere faptul ca modelul contractului de asistenta juridica este prevazut intr?un act cu putere normativa in interiorul profesiei de avocat, rezulta ca orice clauze prevazute in modelul respectiv si care se inscriu in enumerarea art. 1203 NCC, cum este cazul celei privind solutionarea litigiilor, nu necesita aprobare separata. Spre deosebire, orice clauza neuzuala introdusa in contract de forma de exercitare a profesiei de avocat va necesita aprobare expresa in scris din partea clientului.

O diferenta notabila intre reglementarea contractului de adeziune si a clauzelor neuzuale in NCC este aceea ca, in vreme ce prima conditie a contractului de adeziune este lipsa posibilitatii negocierii clauzelor esentiale („cealalta parte neavand decat sa le accepte ca atare”), clauzele standard si implicit cele neuzuale par a fi definite de lipsa efectiva a negocierii acestora („sunt incluse in contract fara sa fi fost negociate cu cealalta parte”), interpretare intarita si de opinia autorului sus?citat. Desi diferenta de tratament nu se justifica, de vreme ce clauzele esentiale de care face vorbire art. 1175 NCC ar trebui sa beneficieze de un tratament mai sever in ce priveste mecanismul de formare a contractului decat posibilele efecte negative produse de clauzele neuzuale reglementate la art. 1203 NCC, este evident ca preluarea unor reglementari din tari diferite a condus la o reglementare necorelata. Ramane insa de vazut in ce masura practica si doctrina romana vor retine diferenta semnalata mai sus.

Pactul comisoriu

Modelul de contract de asistenta juridica include, in art. 4.6, un pact comisoriu care, potrivit reglementarii anterioare, era de ultim grad. Nu mai putin insa, acesta nu mai corespunde reglementarii pactului comisoriu reglementat de NCC si nu acomodeaza existenta rezilierii unilaterale.

Astfel, potrivit art. 1552 NCC, rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisa a debitorului in trei situatii:
atunci cand partile au convenit astfel, cand debitorul se afla
de drept in intarziere ori cand acesta nu a executat obligatia
in termenul fixat prin punerea in intarziere.
? Spre deosebire de rezilierea unilaterala, pactul comisoriu (art.
1553 NCC) produce efecte doar daca prevede, in mod expres,
obligatiile a caror neexecutare atrage rezolutiunea sau
rezilierea de drept a contractului. Rezilierea in temeiul unui
pact comisoriu este subordonata unei singure formalitati:
punerea in intarziere a debitorului care, daca nu s?a convenit
ca opereaza prin simplul fapt al neexecutarii, nu produce
efecte decat daca indica in mod expres conditiile in care
pactul comisoriu opereaza.
? Deosebirea fundamentala intre rezilierea unilaterala si pactul
comisoriu in reglementarea NCC este aceea ca numai
rezilierea unilaterala mai presupune notificare din partea
creditorului in sensul operarii rezilierii, in vreme ce pactul
comisoriu produce efecte automat (de drept), acesta fiind si
motivul pentru care se impune enumerarea clara a obligatiilor
care ii sunt subsumate.
? Avand in vedere cele de mai sus, consideram ca se impune
modificarea art. 4.6 din modelul contractului de asistenta
juridica, facandu?se referire la rezilierea unilaterala in loc de
pactul comisoriu, sau oferindu?se optiunea intre cele doua.
Aceasta pentru ca este preferabil ca forma de exercitare a
profesiei sa aiba posibilitatea de a alege daca intelege sa
rezilieze contractul sau nu (in special in conditiile financiare
din ultimii ani in care intarzierea platilor a fost si este des
intalnita), circumstanta incompatibila cu reglementarea
modului de operare a pactului comisoriu in NCC.
? Folosirea contractului de asisten?a juridica pentru efecuarea
de opera?iuni fiduciare.
? in situatia in care avocatul ar avea calitatea de fiduciar
potrivit art. 776 alin. (3) NCC, contractul de fiducie incheiat de
avocat cu clientul nu se poate mula pe modelul de contract
de asistenta juridica reglementat in Statutul profesiei atat din
considerente ce tin de prevederile obligatorii ale contractului
de fiducie (art. 779 NCC) – care depasesc considerabil
activitatile fiduciare reglementate in legislatia profesiei de
avocat –, cat si datorita cerintei formei autentice (art. 774
NCC). in acest caz fie partile vor incheia atat un contract de
asistenta cat si un contract autentic de fiducie, fie va fi
necesara reglementarea unui model nou de contract de
asistenta juridica avand ca obiect specific operatiunile
fiduciare.Alte chestiuni
? Reglementarea termenului de prescriptie
? Potrivit art. 2520 alin. (1) pct. 6, dreptul la actiune al
avocatilor impotriva clientilor, pentru plata onorariilor si
cheltuielilor, se prescrie in termen de un an, calculat din ziua
ramanerii definitive a hotararii sau din aceea a impacarii
partilor ori a revocarii mandatului; in cazul afacerilor
neterminate, termenul de prescriptie este de 3 ani de la data
ultimei prestatii efectuate. Pe langa faptul ca introduce un
termen de prescriptie nefiresc de scurt pentru onorariile
avocatiale, comparativ cu termenul general de prescriptie de
3 ani, prevederea citata este nesincronizata cu restul
dispozitiilor legale in materie, dar si extrem de confuza din
perspectiva stabilirii momentului de la care curge termenul
de prescriptie.
? in primul rand, contractul de asistenta juridica este titlu
executoriu (art.31 alin.(3) din Legea nr.51/1995 privind
organizarea si functionarea profesiei de avocat, in forma
actuala). Prin urmare, prescriptia platii sumelor datorate in
virtutea contractului de asistenta juridica trebuie considerata
de lege lata ca fiind o institutie procedural civila, supusa
art.405 si urm. C.proc.civ., respectiv 696 si urm. din Codul de
procedura civila adoptat prin Legea nr.134/2010 („C.proc.civ.
2010” ? neintrat inca in vigoare). Mentionam ca art.700 din
C.proc.civ.2010 trimite, in completare, la dispozitiile NCC din
materia prescriptiei extinctive.
? Pe de alta parte, momentul inceperii curgerii termenului de
prescriptie este stabilit in mod arbitrar, prin raportarea la
elemente care nu au neaparat cu legatura cu scadenta
propriu?zisa a obligatiilor de plata catre avocat. Alteori,
reglementarea este si incompleta: se face referire, de
exemplu, la „revocarea mandatului”, cu ignorarea motivelor
de incetare a contractului de mandat, altele decat revocarea,
care sunt prevazute de art.2030 NCC. Mai mult, in cazul in
care vorbim despre activitati de consultanta juridica,
momentul de inceput al termenului de prescriptie nici macar
nu poate fi stabilit cu precizie.
? Avand in vedere faptul ca (a) NCC recunoaste partilor
posibilitatea de a deroga de la termenele legale de
prescriptie, (b) prevederile din Codul de procedura civila 2010
care vor intra in vigoare in curand se completeaza cu cele din
NCC si (c) contractul de asistenta juridica nu poate fi calificat
ca un contract de adeziune, se va putea avea in vedere, odata
cu intrarea in vigoare a Codului de procedura civila 2010,
posibilitatea includerii unor clauze in contractul de asistenta
juridica care sa reglementeze in mod mai precis si echitabil
problema prescriptiei – prin aplicarea eventuala a termenului
general de prescriptie si prin stabilirea unui moment mai bine
determinat pentru inceputul curgerii termenului.
? Denuntarea contractului de asistenta juridica
? Fata de dispozitiile art.1276 – 1277 NCC, care reglementeaza
denuntarea unilaterala a contractului, se impune modificarea
terminologica a art.152 din Statutul profesiei de avocat, care refera la „renuntarea unilaterala” la contractul de asistenta
juridica.
? Patrimoniul de afectatiune
? Desi nu este legata in mod direct de contractul de asistenta
juridica, se cuvine semnalata si noua reglementare din
materia patrimoniului de afectatiune, chestiune anterior
antamata numai la nivel de legislatie secundara – a se vedea
art.171 si urm. din Statutul profesiei de avocat. Textele din
NCC care intereseaza din acest punct de vedere sunt art.31?
33 si 2324 alin.(3) si (4).
? Patrimoniul profesional al avocatului se constituie prin actul
incheiat de titular, iar bunurile care fac obiectul acestei
diviziuni a patrimoniului vor putea fi urmarite numai de
creditorii ale caror creante s?au nascut in legatura cu profesia
respectiva (incluzand aici statul si organele fiscale). Acesti
creditori nu vor putea urmari celelalte bunuri ale debitorului.
Totusi, aceste dispozitii se vor aplica numai in cazul in care
avocatul isi opereaza diviziunea patrimoniului dupa intrarea
in vigoare a NCC – art.151 alin.(1) din Legea nr.71/2011
privind punerea in aplicare a NCC. in consecinta, avocatii care
au operat deja diviziunea patrimoniala inaintea datei de 1
octombrie 2011, ar putea ajunge, in situatia unei interpretari
per a contrario a dispozitiilor tranzitorii citate mai sus, sa aiba
o situatie juridica mai putin favorabila decat avocatii care
efectueaza diviziunea patrimoniului dupa aceasta data.
? Datorita interesului practic deosebit al acestor noi
reglementari – in special cele ale art.2324 alin.(4) care privesc
drepturile creditorilor ?, consideram ca este nimerit ca
reglementarile secundare din domeniul profesiei de avocat sa
clarifice aspectele legate de implementarea lor practica,
respectiv crearea unui cadru specific prin care avocatii,
indiferent de data intrarii in profesiei sau a schimbarii formei
de exercitare a acesteia, sa poata emite in mod eficient din
punct de vedere juridic acte de constituire a unui patrimoniu
profesional in conditiile prevazute de reglementarile din NCC
si legea de punere in aplicare a acestuia.
av. dr. Gheorghe Florea
Presedinte U.N.B.R.

Anunt important Casa de avocatura Coltuc:Contractele de credit pot fi renegociate conform Noului Cod civil

27 aprilie 202310 februarie 2012 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Noul Cod civil ofera drepturi suplimentare imprumutatilor din Romania, chiar daca acestea sunt mai la indemana firmelor, avand in vedere accesul acestora la consultanta de specialitate.

In esenta, dificultatile in executarea contractului de credit pot fi inlaturate prin teoria impreviziunii, expres reglementata in legislatie de la 1 octombrie 2011.

Astfel, pe baza acestei notiuni, instanta poate dispune renegocierea contractului de credit – inclusiv recalcularea ratelor si acordarea unui termen de gratie, astfel incat contractul sa poata fi executat – si chiar suspendarea lui pe o perioada de unu-trei ani.

In cazul impreviziunii, instanta intervine in contract, in anumite situatii si cu anumite conditii.

8 februarie 2012 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

In cazul impreviziunii, instanta intervine in contract, in anumite situatii si cu anumite conditii. Textul art. 1271 consacra regula si exceptia in domeniul executarii contractului atunci cand imprejurarile pe care partile le-au luat in

considerare la incheierea contractului s-au modificat intr-o masura importanta si contractul a dobandit valenta de sarcina excesiva pentru una dintre parti.

In primul alineat al art. 1271 este enuntata regula conform careia chiar si atunci cand pentru una dintre parti obligatia a devenit mai oneroasa decat parea sa fie la data incheierii contractului, debitorul trebuie sa isi execute obligatia conform clauzelor contractului. Exceptia de la aceasta regula este reglementata in cel de-al doilea alineat.

Daca in contract s-a prevazut o clauza de renegociere sau daca executarea a devenit excesiv de oneroasa pentru una dintre parti, din cauza unei schimbari a imprejurarilor pe care le-au luat in considerare partile la incheierea contractului, exista posibilitatea interventiei instantei in contract.

Ceea ce poate prilejui o asemenea interventie nu este orice schimbare a imprejurarilor, ci numai daca schimbarea are urmatoarele calitati, sunt reglementate cele doua etape ale demersului:

a) elementul care provoaca un caracter excesiv al sarcinii debitorului nu exista la data incheierii contractului, ci a aparut dupa acest moment;

b) pentru parti nu era posibila in mod rezonabil anvizajarea schimbarii;

c) partea pusa in dificultate nu este obligata, prin natura contractului sa suporte riscul producerii evenimentului perturbator.

Noul Cod civil pe înţelesul tuturor.Textul integral!

4 ianuarie 2012 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

CITESTE AICI

A se vedea si aici

http://emap.csm1909.ro/site/Pages.aspx?id_page=14

Efectele divorţului cu privire la copii.

12 decembrie 2011 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Noul Cod Civil introduce o instituţie nouă, şi anume autoritatea părintească comună în caz de divorţ, exercitată în comun de ambii părinţi.Autoritatea părintească reprezintă totalitatea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor cu privire la persoana copilului şi la bunurile acestuia, drepturi şi îndatoriri care se exercită în mod egal de către ambii părinţi.

Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi

Conform prevederilor noului Cod Civil, în caz de divorţ al părinţilor, instanţa de tutelă stabileşte:

daca autoritatea părintească va fi exercitată în comun de către ambii părinţi sau va fi exercitată de către un singur părinte;
domiciliul copilului – de regulă la unul dintre părinţii săi – şi relaţiile personale ale copilului cu celălalt părinte la care copilul nu va locui permanent;
contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de întreţinere ale copilului.

Autoritatea părintească comună în caz de divorţ este cunoscută şi sub numele de custodie comună şi se referă la situaţia în care domiciliul de bază al copilului este la un părinte, dar ambii părinţi participă la luarea deciziilor importante cu privire la creşterea copilului lor (deciziile cu privire la religia copilului, la asistenţa medicală, întreţinere şi educaţie – spre exemplu la ce grădiniţă sau la ce şcoală să fie înscris copilul, etc.).

Această prevedere are la bază prezumţia că este în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să se exercite în comun şi în caz de divorţ al părinţilor.

Custodia comună asigură dreptul copilului la grijă părintească normală şi permanentă din partea ambilor părinţi precum şi prezenţa celor doi părinţi în viaţa copilului şi după divorţ, aceştia având aceeaşi responsabilitate şi posibilitate de a lua decizii referitoare la problemele copilului.

Prin urmare, regula este că, după pronunţarea divorţului, autoritatea părintească se exercită în comun de către ambii părinţi (art. 397 Cod Civil).

Excepţie de la această regulă, atunci când există motive întemeiate care conduc la concluzia că nu ar fi în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi, numit părinte custodian. Celălalt părinte – părintele necustodian – are dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia (art. 398 Cod Civil).

Exercitarea autorităţii părinteşti de către alte persoane

În cazuri excepţionale, dacă interesul copilului o cere, instanţa hotărăşte plasamentul copilului la o rudă, la o altă familie sau persoană sau la o instituţie de ocrotire specializată (art. 399 alin 1 Cod Civil). Acestea exercită drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor cu privire la persoana copilului.

În acest caz, instanța stabileşte dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către părinţi în comun sau de către unul dintre ei (art. 399 alin. 2 Cod Civil).

Locuinţa copilului după divorţ

Instanţa de tutelă se pronunţă în mod explicit cu privire la locuinţa copilului după divorţ, care va fi în general la unul dintre părinţi (părinte rezident). Părinţii se pot înţelege asupra locuinţei copilului după divorţ;

În situaţia în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la locuinţa minorului şi aceştia decid fără a lua în considerare interesul superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte ca locuinţa copilului minor să fie la părintele cu care acesta locuieşte în mod statornic .

Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa stabileşte locuinţa la unul dintre ei, luând în considerare interesul superior al copilului.

Pot exista şi situaţii excepţionale în care este în interesul superior al copilului ca instanţa să stabilească locuinţa acestuia la alte persoane (de exemplu la bunici, altă rudă sau persoană), cu consimţământul acestora, sau într-o instituţie de ocrotire. În această situaţie ambii părinţi sunt părinţi nerezidenţi. Persoanele respective sau instituţia de ocrotire supraveghează copilul şi fac tot ce este necesar pentru asigurarea sănătăţii, educaţiei şi învăţăturii sale (art. 400 Noul Cod Civil).

Precizări

Locuinţa minorului nu poate fi schimbată fără acordul ambilor părinţi dacă acest fapt ar afecta exerciţiul autorităţii sau a altor drepturi părinteşti.

În cazul în care părinţii nu se înţeleg cu privire la aceste aspecte, instanţa va decide dacă o schimbare a locuinţei este oportună sau nu, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi (art. 496 alin. 4 şi art. 497 alin. 1 şi 2 din noul Cod Civil).

De asemenea, ascultarea copilului este obligatorie. De regulă este ascultat copilul care a împlinit vârsta de 10 ani, dar dacă instanţa consideră că este necesar pentru soluţionarea cauzei, poate fi ascultat şi copilul sub 10 ani (art. 264 Cod Civil).

Drepturile părintelui separat de copil. Relaţiile personale ale copilului cu părinţii şi cu alte persoane semnificative din viaţa sa.

Părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul să aibă legături personale cu acesta iar în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă va decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept (art. 401 din noul Cod Civil). Ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie şi în această situaţie (art. 264 Cod Civil).

Precizări

Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.

Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie.

Părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. (art. 14, Legea 272/2004).

Conform art. 15, Legea 272/2004, relaţiile personale se pot realiza prin:

– întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are dreptul la relaţii personale cu copilul;

– vizitarea copilului la domiciliul acestuia

– găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit

– corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul

– transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul

– transmiterea de informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul

Stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor

Un element de noutate introdus de Codul Civil este reprezentat de stabilirea obligaţiei de întreţinere pentru ambii părinţi, indiferent cu cine va locui copilul după divorţ.

Părinţii se pot înţelege cu privire la contribuţia lor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor. Această înţelegere va fi prezentată instanţei de tutelă care o va transpune în hotărârea de divorţ, sau notarului, în cazul divorţului notarial.

În situaţia neînţelegerii dintre părinţi în legătură cu acest aspect, instanţa de tutelă va stabili contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor (art. 402 Cod Civil).

Precizări

Noul Cod Civil prevede că obligaţia de întreţinere se execută de regulă în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională.

Plata în bani reprezintă o alternativă în cazul în care unul dintre părinţi nu se achită de această obligaţie sau solicită expres să îşi îndeplinească obligaţia de întreţinere prin plata unei pensii de întreţinere (alimentare) în bani.

Pensia de întreţinere poate fi sub forma unei sume fixe sau a unei cote procentuale din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere şi se plăteşte în rate periodice, la termenele convenite. Dacă nu există o înţelegere în acest sens, pensia de întreţinere se va plăti la termenele prevăzute în hotărârea judecătorească. Pensia de întreţinere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei.

Întreţinerea datorată de părinte se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii. Cuantumul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.

Părinţii pot conveni sau, dacă există motive temeinice, instanţa de tutelă poate hotărî ca întreţinerea să fie achitată prin plata anticipată a unei sume globale care să acopere nevoile de întreţinere ale copilului pe o perioadă mai îndelungată sau pe întreaga perioadă în care se datorează întreţinerea, în măsura în care părintele care datorează întreţinerea are mijloacele necesare acoperirii acestei obligaţii.

În cazul în care apare o schimbare în ceea ce priveşte posibilităţile financiare ale părintelui care plăteşte întreţinerea şi nevoia copilului care o primeşte, instanţa de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micşora pensia de întreţinere sau poate hotărî încetarea plăţii ei.

Exercitarea autorităţii părinteşti de ambii părinţi după divorţ are succes doar dacă dorinţa şi abilitatea părinţilor de a comunica şi colabora este suficient de mare. Deoarece autoritatea părintească implică responsabilitatea ambilor părinţi în legătură cu deciziile care privesc copiii este esenţial ca părinţii să poată discuta într-o atmosferă non-conflictuală, de siguranţă şi confidenţialitate pentru a putea cădea de acord cu privire la custodia asupra copilului, stabilirea locuinţei copilului după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi copil, stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copilului, modalităţile în care se achită această contribuţie, etc.

În sprijinul părinţilor vine medierea şi mediatorul care îi sprijină în găsirea celor mai adecvate şi satisfăcătoare soluţii cu privire la situaţia lor şi a copilului după divorţ .

DIVORŢUL PRIN ACORDUL SOŢILOR PE CALE JUDICIARĂ

12 decembrie 2011 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Divorţul prin acordul soţilor pe cale judiciară este o modalitate de încetare a căsătoriei, indiferent dacă soţii au sau nu copii din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, reglementare care nu s-a regăsit şi până la data intrării în vigoare a noului Cod civil. ( art. 374 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată.

Condiţiile şi modalităţile de încheiere a acordului soţilor privind desfacerea căsătoriei, precum şi avantajele alegerii soluţiilor amiabile privind conflictele de familie.

Art. 374 din Legea 287/2009 reglementează condiţiile divorţului prin acordul soţilor pe cale judiciară, care nu s-au modificat în raport de vechea reglementare, în sensul că divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat indiferent de durata căsătoriei şi dacă au sau nu copii rezultaţi din căsătorie, instanţa fiind obligată să verifice existenţa consimţământului liber şi neviciat al fiecărui soţ, divorţul neputând fi pronunţat dacă unul din soţi este pus sub interdicţie.

Acordul soţilor trebuie să mai cuprindă:

– numele de familie pe care să-l poarte după divorţ;

– exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi;

– stabilirea locuinţei copiilor după divorţ;

– modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii;

– stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.

În cazul divorţului cu copii, la acord se va ataşa şi un raport de anchetă socială întocmită de către autoritatea tutelară, care să confirme că înţelegerea soţilor este în acord cu interesul superior al copilului.

Aspecte specifice

Acordul soţilor poate fi şi rezultatul unei proceduri de mediere care să se finalizeze prin încheierea unui acord de mediere privind desfacerea căsătoriei.

În acest sens, dispoziţiile Codului civil se completează cu dispoziţiile art. 58 şi 59, respectiv art. 64-66 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator cu modificările ulterioare.

Potrivit acestor dispoziţii, oricare din neînţelegerile dintre soţi privind:

– continuarea căsătoriei;

– exerciţiul drepturilor părinteşti;

– stabilirea locuinţei copiilor;

– contribuţia părinţilor la întreţinerea, educarea copiilor;

– împărţirea bunurilor;

– drepturile legate de locuinţă pot fi soluţionate prin apelare la un mediator autorizat înscris în Tabloul mediatorilor, alegerea mediatorului fiind făcută de către soţi.

Acordul de mediere poate fi încheiat atât anterior sesizării instanţei, cât şi ulterior acesteia, în orice fază a judecăţii, chiar şi în cazul căilor de atac.

În situaţia în care soţii au ajuns la un acord prin mediere, acordul va fi redactat de către mediator, dacă nu s-a convenit altfel prin contractul de mediere şi potrivit prevederilor art. 59 din Legea 192/2006 el va fi supus fie autentificării la un notar public, fie încuviinţării de către instanţa de judecată.

Dacă acordul de mediere s-a încheiat după sesizarea instanţei, soţii vor beneficia de restituirea taxei de timbru achitate inclusiv cele vizând împărţirea bunurilor.

Procedura în cazul acordului de mediere încheiat

a) anterior sesizării instanţei:

– acordul de mediere va fi însoţit de o cerere prin care se va cere încuviinţarea acestuia potrivit prevederilor art. 271 din Codul de procedură civilă;

– instanţa competentă este cea de la locul încheierii căsătoriei sau ultimei locuinţe comune a soţilor.

b) ulterior sesizării instanţei, acordul de mediere se depune la termenul fixat de către instanţă sau anterior acestuia, cu posibilitatea solicitării schimbării termenului de judecată.

Avantaje

În consecinţă, soluţionarea desfacerii căsătoriei prin acord rezultat în urma procedurii de mediere ajută părţile (soţii ):

– să divorţeze fără să fie nevoiţi să administreze probe prin care să dovedească cine şi în ce măsură este vinovat de destrămarea căsniciei;

– să găsească cele mai potrivite soluţii în condiţii de deplină confidenţialitate, faţă de caracterul public al unui proces de divorţ;

– să soluţioneze într-un timp scurt conflictul dintre ei, soluţia lor fiind aleasă de comun acord şi nu impusă de instanţă;

– să fie scutiţi de a achita taxele de timbru necesare în cazul unui proces care include şi aspecte legate de copii, precum şi împărţirea de bunuri sau să li se restituie taxa de timbru achitată, în cazul în care acordul s-a încheiat după sesizarea instanţei.

Divorţul prin acordul soţilor prin procedura notarială

12 decembrie 2011 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Divorţul prin acordul soţilor (ca modalitate de încetare a căsătoriei) se poate realiza prin alegerea uneia dintre cele trei proceduri distincte prevăzute de noul Cod civil:

divorţul prin acordul soţilor pe cale judiciară;
divorţul prin acordul soţilor pe cale administrativă;
divorţul prin acordul soţilor prin procedura notarială.

Toate cele trei proceduri existau în legislaţia noastră şi anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, însă ultimele două sunt de dată foarte recentă, fiind introduse prin Legea nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării, în pregătirea intrării în vigoare a noului Cod civil. În acelaşi timp, avantajele celor două proceduri este dat de soluţionarea mai rapidă a unor cereri care anterior intrau în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti, precum şi prin costuri mai reduse pentru părţile implicate.

Noul Cod civil reglementează, în continuare, cele trei proceduri de divorţ, principalul element de noutate faţă de procedura anterioară fiind faptul că, procedura notarială a divorţului (nu şi cea pe cale administrativă) poate fi folosită de acum şi în cazul în care există copii minori din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi. Până la intrarea în vigoare a noului Cod civil, procedura divorţului pe cale administrativă sau prin procedura notarială putea fi folosită numai în cazul în care soţii care doreau să divorţeze nu aveau copii din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi.

Procedura divorţului prin acordul soţilor pe cale judiciară poate fi folosită, ca şi până acum, indiferent dacă soţii au sau nu copii din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi.

Prin urmare, în cazul în care există acordul soţilor pentru desfacerea căsătoriei poate fi folosită, în funcţie de îndeplinirea condiţiilor necesare, oricare dintre cele trei proceduri. Fiind vorba de divorţul prin acordul soţilor, aceştia trebuie să aleagă împreună una dintre cele trei proceduri de divorţ prin acordul soţilor. Odată aleasă una dintre aceste proceduri, aceasta va fi cea sub care se va realiza desfacerea căsătoriei, nefiind admisibilă apelarea, în acelaşi timp şi la o altă procedură de divorţ prin acordul soţilor. Numai în cazul în care, în timpul derulării procedurii alese, între cei doi soţi intervin neînţelegeri, notarul public sau, în funcţie de procedura aleasă, ofiţerul de stare civilă va înceta desfăşurarea oricăror acte în dosarul respectiv şi va îndruma soţii să se adreseze instanţei judecătoreşti, deoarece condiţiile iniţiale s-au schimbat odată cu apariţia neînţelegerii dintre soţi cu privire la aspecte legate de divorţ.

Condiţiile necesare pentru alegerea procedurii divorţului pe care notarială:

cei doi soţi să fie de acord cu divorţul, precum şi cu toate efectele care rezultă din acesta: atât personale, cât şi patrimoniale. Acordul soţilor cu privire la aceste aspecte va fi realizat printr-un act distinct, încheiat în faţa notarului;

în cazul în care există copii din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi: soţii să convină (tot printr-un act distinct) asupra tuturor aspectelor referitoare la:

– numele de familie pe care să îl poarte după divorţ,

– exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi,

– stabilirea locuinţei copiilor după divorţ,

– modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii,

– stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.

Precizări:

În vederea verificării îndeplinirii celei de-a doua condiţii, se va realiza şi un raport de anchetă socială (de către autoritatea tutelară). Dacă din acest raport rezultă că acordul soţilor privind exercitarea în comun a autorităţii părinteşti sau cel privind stabilirea locuinţei copiilor nu este în interesul copilului, notarul public va înceta derularea procedurii şi va îndruma soţii să se adreseze instanţei de judecată. Notarul procedează astfel deoarece, fiind vorba de interesul copilului, orice aspecte care ar putea aduce prejudicii acestor interese trebuie aduse la cunoştinţa instanţei de tutelă şi familie, singura competentă să decidă cu privire la aceste probleme.

Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile menţionate mai sus, notarul public respinge cererea de divorţ. În acest caz: 1) soţii se pot adresa cu cererea de divorţ instanţei de judecată, pentru a dispune desfacerea căsătoriei prin acordul lor sau în baza unui alt temei prevăzut de lege; 2) pot solicita instanţei judecătoreşti repararea prejudiciului produs prin refuzul abuziv al notarului public de a constata desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor şi de a emite certificatul de divorţ.

Competenţa de soluţionare a cererii de divorţ pe cale notarială: notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor.

Actul constatator al divorţului prin acordul soţilor pe cale notarială: certificatul de divorţ eliberat de notarul public competent. Notarul public va înainta de îndată o copie certificată a certificatului de divorţ la primăria locului unde s-a încheiat căsătoria, spre a se face menţiune în actul de căsătorie.

Procedura de divorţ:

– fiind vorba de un acord între cei doi soţi, depunerea cererii de divorţ se face împreună sau prin mandatar cu procură autentică;

– după înregistrarea cererii, notarul public le acordă celor doi soţi, un termen de reflecţie de 30 de zile (la fel procedează, de altfel, şi instanţa judecătorească, respectiv ofiţerul de stare civilă);

– după expirarea termenului de 30 de zile, soţii se prezintă personal în faţa notarului public, care verifică dacă soţii insistă, în cunoştinţă de cauză, asupra cererii lor de divorţ;

– în cazul în care soţii au copii (din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi), notarul public va dispune întocmirea raportului de anchetă socială şi va asculta în mod obligatoriu copilul care a împlinit 10 ani;

– după ce constată că soţii îşi menţin cerea de divorţ, notarul public eliberează certificatul de divorţ

www.coltuc.ro

,,Implementarea modificarilor din noul Cod civil este un proces de durata” precizeaza Casa de avocatura Coltuc

27 aprilie 20238 decembrie 2011 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

La doua luni de la intrarea sa in vigoare, avocatii oradeni cred despre noul Cod civil ca este o Biblie, pe care o deschizi ori de cate ori trebuie sa „predici” in instanta. Constienti, insa, de competitia dura din piata avocationala, avocatii din nordul tarii mai spun si ca „cine nu cunoaste Codul civil se autoexclude din profesie”.

„Noul Cod civil este ca o Biblie, pe care o deschizi atunci cand predici. Daca preotul stie ca, in duminica in care urmeaza sa predice, Evanghelia se refera la pilda fiului risipitor, acesta se pune la punct cu respectiva parabola. La fel si avocatul, daca, de exemplu, stie ca intr-un dosar este vorba de autoritatea parinteasca comuna: atunci deschide noul Cod civil si isi pregateste lectia”,mai crede Casa de avocatura Coltuc

www.coltuc.ro

Teoria impreviziunii, introdusa in noul Cod Civil, produce deja efecte juridice: aduce protectie imprumutatilor

11 decembrie 20117 decembrie 2011 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

In aceste conditii, debitorul are posibilitatea de a solicita instantei suspendarea contractului timp de 1-3 ani si, implicit, recalcularea ratelor si acordarea unui termen de gratie, astfel incat contractul sa poata fi executat.

Trebuie subliniat ca, potrivit Legii nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii 287, din 17 iulie 2009 privind Codul civil, ca regula generala, contractele incheiate inainte de intrarea in vigoare a Noului Cod Civil vor fi guvernate, in continuare, de legea in vigoare la data incheierii lor, inclusiv in ceea ce priveste efectele produse dupa intrarea in vigoare a noului cod. Din aceasta perspectiva, impactul Noului Cod Civil se va rasfrange mai ales asupra contractelor incheiate incepand cu 1 octombrie 2011

Aplicarea in timp a noului cod civil in interpretarea lui Gabriel Boroi

11 decembrie 20113 decembrie 2011 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

1. Aspecte generale privind criteriul neretroactivitătii. Facta praeterita, facta
pendentia, facta futura

Pentru a stabili un criteriu abstract al neretroactivităŃii, trebuie să se Ńină seama, pe
de o parte, de diferitele perioade în care timpul poate fi considerat (trecutul, prezentul
si viitorul), iar, pe de altă parte, de elementele prin care o situaŃie juridică poate fi
legată de una dintre aceste perioade (fie constituirea, modificarea sau stingerea
situaŃiei juridice, fie efectele pe care aceasta le produce).
O lege ar fi retroactivă dacă ar reglementa fie fapte care, înainte de intrarea ei în
vigoare, au dat nastere sau, după caz, au modificat ori au stins o situaŃie juridică, fie
efecte pe care acea situaŃie juridică le-a produs înainte de aceeasi dată.
Prin urmare, Ńinând cont de principiul neretroactivităŃii, cât si de posibilitatea
legiuitorului de a opta între aplicarea imediată a legii noi si ultraactivitatea legii
vechi, pot fi deosebite trei categorii de situaŃii juridice:
– facta praeterita, adică faptele constitutive, modificatoare sau extinctive de situaŃii
juridice, realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi, cât si efectele
produse de acea situaŃie juridică înainte de acest moment. În privinŃa acestora, poate
fi aplicată numai legea veche, adică legea în vigoare la data producerii faptei
respective ori efectelor ei, deoarece, dacă s-ar aplica o lege ulterioară ar însemna să i
se atribuie efect retroactiv. În consecinŃă: o lege ulterioară nu poate să aducă atingere
constituirii, modificării sau stingerii situaŃiilor juridice anterioare, indiferent dacă
legea nouă ar suprima un mod de formare, modificare sau stingere ori ar schimba
condiŃiile necesare; faptele care nu au putut determina constituirea sau stingerea unei
situaŃii juridice potrivit legii în vigoare la data când ele s-au realizat nu pot să fie
socotite de o lege ulterioară că au produs aceste efecte, ceea ce înseamnă că legea
nouă nu poate atribui unui fapt trecut efecte pe care acest fapt nu le putea produce sub
imperiul legii în vigoare în momentul realizării faptului; dacă legea creează o situaŃie
juridică nouă, ea nu ar putea să prevadă că noua situaŃie juridică s-a născut din fapte
anterioare intrării sale în vigoare sau, după caz, organul de jurisdicŃie nu ar putea
decide că situaŃia juridică reglementată doar de legea nouă s-a născut din fapte
întâmplate în întregime înainte de intrarea ei în vigoare;
– facta pendentia, adică situaŃiile juridice în curs de formare, modificare sau
stingere la data intrării ei în vigoare. În privinŃa acestora, legiuitorul poate opta între
aplicarea legii noi si ultraactivitatea (supravieŃuirea) legii vechi. Dacă însă elementele
ce alcătuiesc constituirea sau, după caz, modificarea ori stingerea au individualitate
proprie, atunci pentru fiecare element se aplică legea în vigoare la momentul la care
acesta s-a produs;
– facta futura, adică situaŃiile juridice care se vor naste, modifica sau stinge după
intrarea în vigoare a legii noi, precum si efectelor viitoare ale situaŃiilor juridice
2
trecute. În privinŃa acestora, se va aplica legea nouă, afară de cazul în care legiuitorul
optează pentru supravieŃuirea legii vechi. În privinŃa efectelor viitoare ale situaŃiilor
juridice trecute, Codul civil din 2009 a preferat, ca regulă, soluŃia ultraactivităŃii legii
în vigoare la data nasterii situaŃiei juridice. Efectele produse în timp ale unei situaŃii
juridice vor fi cele stabilite de legea în vigoare în momentul în care se realizează
fiecare efect în parte, deci legea nouă nu se poate aplica efectelor produse de aceste
situaŃii juridice înainte de intrarea ei în vigoare, deoarece ar însemna o aplicare
retroactivă a legii noi. De asemenea, în cazul în care legea nouă ar suprima o situaŃie
juridică, ea poate fi aplicată numai efectelor viitoare, nu însă si efectelor produse de
acea situaŃie juridică înainte de intrarea în vigoare a legii noi.
2. Precizări introductive privind aplicarea în timp a Noului Cod civil
Art. 6 C.civ. conŃine anumite dispoziŃii privind aplicarea în timp a legii civile, însă
trebuie subliniat că textul stabileste reguli generale în materie, deci reguli care au
vocaŃia să se aplice si în cazul unor acte normative viitoare, în măsura în care acestea
nu vor conŃine dispoziŃii exprese privind succesiunea legilor în timp.
Cât priveste aplicarea în timp a Codului civil din 2009 în raport de reglementările
anterioare, trebuie avute în vedere si dispoziŃiile corespunzătoare din Legea nr.
71/2011.
În prealabil, semnalăm că, potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011, procesele si
cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluŃionare la data intrării în
vigoare a Codului civil din 2009 se soluŃionează de către instanŃele legal învestite, în
conformitate cu dispoziŃiile legale, materiale si procedurale în vigoare la data când
aceste procese au fost pornite (deci sunt aplicabile dispoziŃiile din reglementările
înlocuite de Codul civil din 2009), afară de cazul în care în Legea nr. 71/2011 există
dispoziŃii care prevăd altfel.
Acest text de lege necesită însă unele precizări. În opinia noastră, nu ar fi suficient
ca în Legea nr. 71/2011 să existe dispoziŃii speciale din care să rezulte că anumite
norme din noul Cod civil sunt de imediată aplicare pentru ca acestea să se aplice si
proceselor declansate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil, ci, o eventuală
derogare de la art. 223 din Legea nr. 71/2011 ar presupune o dispoziŃie specială
care să prevadă expres că noua reglementare se aplică si proceselor în curs. Este
cazul:
– art. 36 alin. 2 din Legea nr. 71/2011, care dispune că în ipoteza cererilor de
împărŃire a bunurilor comune aflate în curs de judecată în primă instanŃă (per a
contrario, nu si în apel sau recurs) la data intrării în vigoare a Codului civil din 2009,
instanŃa de judecată poate dispune împărŃirea bunurilor comune în timpul căsătoriei,
fără a mai fi necesară examinarea motivelor temeinice;
– art. 40 din Legea nr. 71/2011, potrivit căruia, în cazul cererilor de divorŃ
formulate anterior intrării în vigoare a Codului civil din 2009, instanŃa poate să
dispună divorŃul prin acordul soŃilor, dacă sunt îndeplinite condiŃiile prevăzute la art.
373 lit. a) si art. 374 C.civ. din 2009;
– art. 42 din Legea nr. 71/2011, care prevede că în cazul cererilor de divorŃ
formulate anterior intrării în vigoare a Codului civil din 2009, instanŃa de judecată
3
poate să dispună divorŃul în temeiul prevederilor art. 373 lit. b) si art. 379 alin. (1)
C.civ. din 2009, chiar dacă reŃine culpa exclusivă a reclamantului, în măsura în care
motivele de divorŃ subzistă si după intrarea în vigoare a noului Cod civil;
– art. 63 din Legea nr. 71/2011, conform căruia, dispoziŃiile art. 643 alin. (1) si (2)
C.civ. din 2009 se aplică si în cazurile în care hotărârea judecătorească nu a rămas
definitivă până la data intrării în vigoare a noului Cod civil, iar cele ale art. 643 alin.
(3) se aplică si în situaŃiile în care pricina nu a fost soluŃionată în primă instanŃă până
la data intrării în vigoare a noului Codului civil.
Orice alte dispoziŃii tranzitorii înscrise în Legea nr. 71/2011 nu se aplică si
proceselor care au fost declansate cel mai târziu la data de 30 septembrie 2011
(interesează data înregistrării cererii de chemare în judecată), deci fondul acestor
procese va fi guvernat de reglementarea anterioară.
Mai subliniem că în frecvente cazuri noua reglementare rezolvă o problemă
controversată, oferind ca soluŃie legislativă una dintre soluŃiile date în jurisprudenŃa
sau în doctrina corespunzătoare reglementării anterioare. Într-un asemenea caz,
chiar si pentru situaŃiile născute anterior s-ar putea da soluŃia la care s-a oprit si noua
reglementare (si chiar este recomandabil în considerarea imperativului de a avea o
practică judiciară previzibilă), fără a se putea reprosa că s-ar atribui efect retroactiv
legii noi, însă soluŃia nu poate fi motivată pe dispoziŃiile legii noi, ci pe argumentele
deduse din vechea reglementare. Spre exemplu, în cazul unei donaŃii deghizate sub
forma unui contract de vânzare încheiat în formă autentică, încheiate anterior intrării
în vigoare a Codului civil din 2009, soluŃia potrivit căreia actul secret produce efecte
între părŃi dacă îndeplineste condiŃiile de validitate de fond, iar nu si de formă (altfel
spus, actul secret „a împrumutat” forma ad validitatem de la actul public) nu poate fi
motivată pe art. 1289 alin. (2) C.civ. 2009, deoarece acest din urmă text de lege se
aplică, asa cum stabileste art. 109 din Legea nr. 71/2011, numai în cazul în care contractul
secret este încheiat după intrarea în vigoare a Codului civil din 2009, ci pe
argumentele corespunzătoare Codului civil din 1864.
De asemenea, dorim să mai menŃionăm că în acele cazuri în care noua
reglementare nu a făcut altceva decât să preia dispoziŃiile din reglementarea
anterioară, stabilirea legii aplicabile, desi nu va influenŃa soluŃia pe fond, va viza însă
motivarea acesteia.
3. Legea aplicabilă actului juridic
Pentru actul juridic, legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare la
data încheierii actului juridic nu numai în privinŃa condiŃiilor de validitate si, pe cale
de consecinŃă, a nulităŃii, ci si pentru alte aspecte ce privesc încheierea actului
juridic, pentru alte cauze de ineficacitate, pentru regulile de interpretare a actului,
pentru efectele actului juridic (inclusiv cele produse după intrarea în vigoare a unei
noi legi), pentru executarea obligaŃiilor asumate de părŃi, pentru încetarea actului
juridic.
Această regulă se desprinde atât din dispoziŃiile art. 6 alin. (2) si (3) C.civ. (reluate
în art. 3 si art. 4 din Legea nr. 71/2011), cât si din art. 102 alin. (1) din Legea nr.
71/2011, potrivit căruia, ”contractul este supus dispoziŃiilor legii în vigoare la data
4
când a fost încheiat în tot ceea ce priveste încheierea, interpretarea, efectele,
executarea si încetarea sa”.
Potrivit art. 6 alin. (3) C.civ. si art. 4 din Legea nr. 71/2011, actele juridice lovite
de nulitate absolută ori relativă sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data
intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispoziŃiilor legii vechi, neputând fi
considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziŃiilor legii noi. Asadar,
validitatea sau eficacitatea actelor juridice se apreciază potrivit condiŃiilor stabilite de
legea în vigoare în momentul încheierii actului juridic, fiind fără relevanŃă faptul că
legea nouă (ulterioară momentului încheierii actului) ar adăuga o condiŃie de validitate
sau eficacitate a actului juridic sau ar suprima o asemenea condiŃie.
Altfel spus, nulitatea sau altă cauză de ineficacitate a actului juridic (de exemplu:
inopozabilitatea, caducitatea, revocarea, rezoluŃiunea etc.) este supusă legii în vigoare
în momentul încheierii actului.
Legea nr. 71/2011 conŃine o serie de dispoziŃii care nu reprezintă altceva decât
cazuri particulare ale acestei reguli. Spre exemplu:
– art. 60 din Legea nr. 71/2011 dispune că validitatea clauzei de inalienabilitate
instituite prin convenŃie sau testament este guvernată de legea în vigoare la data
încheierii convenŃiei sau testamentului;
– din art. 65 din Legea nr. 71/2011 rezultă că proprietatea comună în devălmăsie
poate avea ca izvor si actul juridic numai pentru actele juridice încheiate după
intrarea în vigoare a Codului civil din 2009;
– din art. 102 din Legea nr. 71/2011 rezultă că modificarea contractului se face cu
respectarea tuturor condiŃiilor prevăzute de legea în vigoare la data modificării, iar
elementele ce nu fac obiectul modificării sunt supuse dispoziŃiilor legii în vigoare la
data când a fost încheiat contractul;
– art. 168, art. 170 si art. 187 din Legea nr. 71/2011 prevăd că ipotecile imobiliare,
ipotecile mobiliare (garanŃiile reale mobiliare) si gajurile constituite sub imperiul
reglementării anterioare sunt supuse, în ceea ce priveste condiŃiile de valabilitate,
dispoziŃiilor legale existente la data constituirii lor;
– art. 202 din Legea nr. 71/2011 prevede că dispoziŃiile art. 2.515 C.civ. (care
permit părŃilor să modifice, în anumite condiŃii, durata termenelor sau cursul
prescripŃiei) nu validează convenŃiile având ca obiect modificarea regimului legal al
prescripŃiei încheiate anterior intrării lor în vigoare etc.
În cazul nulităŃii nu s-ar putea deroga de la această regulă (deoarece ar însemna să
se atribuie legii noi efect retroactiv), dar în privinŃa unor cauze de ineficacitate regula
menŃionată, în măsura în care nu ar constitui o aplicaŃie a principiului
neretroactivităŃii legii noi, ci a ultraactivităŃii legii vechi, este susceptibilă de nuanŃări.
Astfel:
– art. 96 din Legea nr. 71/2011 dispune că prevederile din vechea reglementare
referitoare la revocarea donaŃiei pentru survenienŃă de copil (caz de revocare care a
fost prevăzut de Codul civil din 1864, dar care nu a mai fost reglementat de Codul
civil din 2009) nu se aplică în ipoteza în care copilul s-a născut după intrarea în
vigoare a Codului civil (dacă nu ar fi existat această dispoziŃie specială, atunci toate
5
donaŃiile anterioare ar fi fost susceptibile de revocare indiferent de data la care s-ar fi
născut copilul);
– art. 130 din Legea nr. 71/2011 prevede că dacă formalităŃile de opozabilitate nu
au fost îndeplinite cu privire la un contract de locaŃiune în curs de executare la data
intrării în vigoare a Codului civil din 2009 si bunul dat în locaŃiune este înstrăinat
după această dată, contractul de locaŃiune este opozabil dobânditorului numai dacă
sunt îndeplinite formalităŃile prevăzute la art. 1.811 C.civ. din 2009, deci, pentru
ipoteza înstrăinării bunului dat în locaŃiune după intrarea în vigoare a noii reglementări,
opozabilitatea/inopozabilitatea contractului de locaŃiune anterior nu se va
raporta la legea în vigoare la data încheierii sale.
Însă, în lipsa unor derogări exprese în Legea nr. 71/2011, cauzelor de ineficacitate
li se aplică legea în vigoare la data încheierii actului juridic, chiar dacă împrejurarea
ce a condus la ineficacitatea actului a survenit sub imperiul noii reglementări. De
exemplu, art. 2251 alin. (2) C.civ. din 2009, care recunoaste credirentierului dreptul
la rezoluŃiunea contractului de rentă viageră constituit cu titlu oneros chiar si în lipsa
unui pact comisoriu, nu s-ar putea aplica în cazul contractelor încheiate sub imperiul
vechii reglementări, chiar dacă neexecutarea ar avea loc după intrarea în vigoare a
Codului civil din 2009.
Pe temeiul art. 6 alin. (2) C.civ. si al art. 3 din Legea nr. 71/2011, legea în vigoare
la data încheierii unui act juridic va reglementa atât efectele trecute, adică efectele
care s-au produs sub imperiul ei (principiul neretroactivităŃii), cât si efectele viitoare,
adică efectele care se vor produce după intrarea în vigoare a legii noi (ultraactivitatea
legii vechi).
Ca aplicaŃii ale acestei reguli, menŃionăm:
– art. 60 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 prevede că efectele juridice ale clauzei de
inalienabilitate instituite prin convenŃie sunt guvernate de legea în vigoare la
momentul încheierii convenŃiei;
– art. 66 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, din care rezultă că efectul constitutiv al
convenŃiei de partaj, precum si alte efecte se aplică doar convenŃiilor de partaj
încheiate ulterior intrării în vigoare a Codului civil din 2009, deci convenŃiile de
partaj anterioare produc efectele reglementate de legea în vigoare la data încheierii
lor, ceea ce înseamnă, între altele, că au efect declarativ. In privinŃa partajului
judiciar, art. 66 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 stabileste că dispoziŃiile Codului civil
din 2009 sunt aplicabile atunci când cererea de chemare în judecată a fost introdusă
după intrarea lui în vigoare;
– art. 107 din Legea nr. 71/2011 prevede că dispoziŃiile art. 1.271 C.civ. din 2009
privitoare la impreviziune se aplică numai contractelor încheiate după intrarea în
vigoare a acestuia;
– art. 108 din Legea nr. 71/2011 stabileste că dispoziŃiile art. 1.274 C.civ. privitoare
la transferul riscurilor în contractele translative de proprietate se aplică numai
contractelor încheiate după intrarea lui în vigoare;
– potrivit art. 142 din Legea nr. 71/2011, contractele de mandat încheiate înainte de
intrarea în vigoare a Codului civil din 2009, pentru care părŃile nu au prevăzut un
termen, rămân supuse legii în vigoare la data încheierii lor etc.

Ce inseamna de fapt custodia comuna in 2012?

11 decembrie 201130 noiembrie 2011 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Pentru motive temeinice, se poate acorda copilul unui parinte, spune Codul, fara sa precizeze, insa, ce e motivul temeinic”, arata av.Coltuc Marius. De aici si solutiile diferite si dificultatile de interpretare.

Desi tatal era privat de libertate, judecatorul nu a vrut sa incredinteze mamei copilul. Judecatorul a considerat ca timpul pe care il petrece tatal la inchisoare nu poate fi considerat un motiv temeinic si a suspendat cauza.

Sub aspectul familiei, sustine av.Coltuc Marius, modificarile aduse Codului civil sunt binevenite. Astfel, se poate divorta mai usor, prin acordul comun al partilor: la notar si judecator daca din mariaj un au rezultat copii ori la serviciul de stare civila daca din mariaj rezulta copil/copii.

„Merge mai rapid cu divortul…Cine se intelege la divort, se rupe una-doua. Cu patrimoniul e tot ca inainte, cea mai avantajoasa cale fiind cu regimul comun”, spune Bude. „Cu regimul matrimonial sunt noutati sub aspectul cotelor, in sensul ca se poate stabili un procent din bunurile achizitionate in comun”, puncteaza av.Coltuc Marius

Aceasta adauga faptul ca in cazul unei casatorii de peste 20 de ani, in care unul dintre soti intenteaza divort, partea lezata are dreptul la despagubiri. In discutie se afla despagubiri globale pentru parasire. Insa, nici aici nu se stie cunatumul despagubirilor si nici cum se calculeaza acesta si in ce termen se acorda.

Vezi cum s-a modificat prescriptia in Noul Cod civil.Versiunea oficiala!

11 decembrie 201130 noiembrie 2011 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Institutia prescriptiei extinctive a suferit unele modificari prin Noul Codul civil (Legea 287/2009), fiind reglementata in art. 2500-2544, care constituie dreptul comun in materie.

Obiectul prescriptiei extinctive il reprezinta ceea ce se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul prevazut de lege, este dreptul material la actiune; dreptul la actiune reprezinta dreptul de a constrange o persoana, cu ajutorul fortei publice, sa execute o anumita prestatie, sa respecte o anumita situatie juridica sau sa suporte orice alta sanctiune civila, dupa caz.

Prescriptibilitatea dreptului la actiune

Sunt supuse prescriptiei extinctive:

drepturile la actiune avand un obiect patrimonial, afara de cazul in care prin lege s-ar dispune altfel;
alte drepturi la actiune, indiferent de obiectul lor, in cazurile anume prevazute de lege.

Imprescriptibilitatea dreptului la actiune

Dreptul la actiune este imprescriptibil in urmatoarele cazuri:

in cazurile prevazute de lege;
ori de cate ori, prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exercitiul sau nu poate fi limitat in timp;
drepturile privitoare la:

– actiunea privind apararea unui drept nepatrimonial, cu exceptia cazului in care prin lege se dispune altfel;
– actiunea in constatarea existentei sau inexistentei unui drept;
– actiunea in constatarea nulitatii absolute a unui act juridic;
– actiunea in constatarea nulitatii absolute a certificatului de mostenitor, daca obiectul sau il constituie fie stabilirea masei succesorale, fie partajul succesoral, sub conditia acceptarii mostenirii in termenul prevazut de lege.

Prescriptia dreptului la actiune privind drepturile accesorii
Odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal, se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii, afara de cazul in care prin lege s-ar dispune altfel; in cazul in care un debitor este obligat la prestatii succesive, dreptul la actiune cu privire la fiecare dintre aceste prestatii se stinge printr-o prescriptie deosebita, chiar daca debitorul continua sa execute una sau alta dintre prestatiile datorate. Totusi, aceste din urma dispozitii nu sunt aplicabile in cazul in care prestatiile succesive alcatuiesc, prin finalitatea lor, rezultata din lege sau conventie, un tot unitar.

Prescriptia dreptului la actiune privind creanta garantata
Prescriptia dreptului la actiune privind creanta principala nu atrage si stingerea dreptului la actiunea ipotecara, creditorul ipotecar putand urmari, in conditiile legii, doar bunurile mobile sau imobile ipotecate, insa numai in limita valorii acestor bunuri. Aceste dispozitii nu se aplica prescriptiei dreptului la actiune pentru plata dobanzilor si a altor accesorii ale creantei ipotecare, care, in afara capitalului, nu mai pot fi acoperite dupa implinirea prescriptiei din valorificarea, pe cale silita, a bunului grevat.

Compensatia si dreptul de retentie
Prescriptia nu impiedica stingerea prin compensatie a creantelor reciproce si nici exercitarea dreptului de retentie, daca dreptul la actiune nu era prescris in momentul in care s-ar fi putut opune compensarea sau dreptul de retentie, dupa caz.

Efectele prescriptiei implinite
Prescriptia nu opereaza de plin drept, ci trebuie invocata; dupa implinirea termenului de prescriptie, cel obligat poate sa refuze executarea prestatiei. Cel care a executat de bunavoie obligatia dupa ce termenul de prescriptie s-a implinit nu are dreptul sa ceara restituirea prestatiei, chiar daca la data executarii nu stia ca termenul prescriptiei era implinit;

Recunoasterea dreptului, facuta printr-un act scris, precum si constituirea de garantii in folosul titularului dreptului a carui actiune este prescriptibila sunt valabile, chiar daca cel care le-a facut nu stia ca termenul de prescriptie era implinit, in aceste cazuri fiind aplicabile regulile de la renuntarea la prescriptie.

Renuntarea la prescriptie
Noul Cod civil dispune ca nu se poate renunta la prescriptie cat timp nu a inceput sa curga, ci doar la prescriptia implinita, precum si la beneficiul termenului scurs pentru prescriptia inceputa si neimplinita.

Felurile renuntarii la prescriptie

Expresa;
Tacita – in acest caz, trebuie sa fie neindoielnica, putand rezulta numai din manifestari neechivoce.

Nu va putea renunta la prescriptie cel lipsit de capacitatea de a instraina sau, dupa caz, de a se obliga.

Efectele renuntarii la prescriptie
dupa renuntare, incepe sa curga o noua prescriptie de acelasi fel;
daca partea indreptatita renunta la beneficiul termenului scurs pana la acea data, sunt aplicabile dispozitiile privind intreruperea prescriptiei prin recunoasterea dreptului.

Intinderea renuntarii la prescriptie
Renuntarea isi produce efecte numai in privinta celui care a facut-o; nu poate fi invocata impotriva codebitorilor solidari ori ai unei obligatii indivizibile sau impotriva fideiusorilor.

Persoanele care pot invoca prescriptia
1. cel in folosul caruia curge; prescriptia poate fi opusa personal sau prin reprezentant, fara ca persoana sa fie tinuta a produce vreun titlu contrar ori sa fi fost de buna-credinta; organul de jurisdictie competent nu poate aplica prescriptia din oficiu, chiar daca invocarea prescriptiei ar fi in interesul statului sau al unitatilor sale administrativ-teritoriale.
2. codebitorii unei obligatii solidare sau indivizibile si fideiusorii;
ei pot invoca prescriptia, chiar daca unul dintre debitori a neglijat sa o faca ori a renuntat la ea;
3. creditorii celui interesat, precum si orice alta persoana interesata.

Momentul pana la care se poate invoca prescriptia
Prescriptia poate fi opusa numai in prima instanta, prin intampinare sau, in lipsa invocarii, cel mai tarziu la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate.

Regulile aplicabile prescriptiei extinctive

prescriptia extinctiva este reglementata prin lege;
este interzisa orice clauza prin care fie direct, fie indirect o actiune ar fi declarata imprescriptibila, desi, potrivit legii, aceasta este prescriptibila, sau invers, o actiune declarata de lege imprescriptibila ar fi considerata prescriptibila; cu toate acestea, in limitele si conditiile prevazute de lege, partile care au capacitatea deplina de exercitiu pot, prin acord expres, sa modifice durata termenelor de prescriptie sau sa modifice cursul prescriptiei prin fixarea inceputului acesteia ori prin modificarea cauzelor legale de suspendare ori de intrerupere a acesteia, dupa caz. Fac exceptie drepturile la actiune de care partile nu pot sa dispuna si nici actiunilor derivate din contractele de adeziune, de asigurare si cele supuse legislatiei privind protectia consumatorului.

Termenele de prescriptie pot fi reduse sau marite, prin acordul expres al partilor, fara insa ca noua durata a acestora sa fie mai mica de un an si nici mai mare de 10 ani, cu exceptia termenelor de prescriptie de 10 ani ori mai lungi, care pot fi prelungite pana la 20 de ani. Aceste dispozitii nu se aplica in cazul drepturilor la actiune de care partile nu pot sa dispuna si nici actiunilor derivate din contractele de adeziune, de asigurare si cele supuse legislatiei privind protectia consumatorului.

Orice conventie sau clauza contrara dispozitiilor prezentului articol este lovita de nulitate absoluta.

Prescriptia dreptului de a obtine executarea silita a unei hotarari judecatoresti sau arbitrale ori a altui titlu executoriu este supusa dispozitiilor Codului de procedura civila, afara de cazul in care acestea din urma ar fi neindestulatoare.

Sursa: CSM

Afla cum poti face partajul potrivit Noului Cod civil.Informatii comunicate de catre Casa de avocatura Coltuc

27 aprilie 202328 noiembrie 2011 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Partajul este operatiune juridica prin care se pune capat proprietatii comune si este reglementat in Noul Codul civil in art. 669-686, iar sub aspectul etapelor si modalitatii concrete de realizare, este reglementat in Codul de procedura civila.

Regulile esentiale se regasesc in dreptul material – Codul civil. Proprietatea comuna presupune ca dreptul de proprietate privata are doi sau mai multi titulari.

Formele proprietatii comune
Proprietatea comuna are urmatoarele forme:

• proprietatea pe cote-parti (coproprietatea), care poate fi:

– obisnuita
– fortata

• proprietatea in devalmasie (devalmasia).

In cazul coproprietatii, prin partaj, bunul sau bunurile stapanite in comun pe cote-parti sunt impartite materialmente intre copartasi, fiecare dintre acestia devenind proprietarul exclusiv aspra unui anume bun sau parti materiale din bun dintre cele ce formau obiectul coproprietatii; in cazul incetarii devalmasiei (bunul sau bunurile stapanite in comun de mai multe persoane fara ca vreuna dintre acestea sa fie titularul unei cote-parti determinate din dreptul de proprietate) se poate realiza partajul astfel incat asupra bunului sau bunurilor va exista un drept de proprietate exclusiv.

In cazul partajului de bunuri comune ale sotilor se aplica regulile speciale referitoare la efectele regimurilor matrimoniale, ale conventiilor matrimoniale si la efectele divortului cu privire la raporturile patrimoniale dintre soti.

Cand poate fi cerut partajul?
De regula partajul poate fi cerut oricand, cu exceptia situatiei in care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotarare judecatoreasca.

Partajul poate fi suspendat prin conventie incheiata in forma autentica si supusa formalitatilor de publicitate prevazute de lege, pentru o perioada de maxim 5 ani; poate fi suspendat si prin hotarare judecatoreasca pentru cel mult un an, pentru a nu se aduce prejudicii grave celorlalti coproprietari.

Felurile partajului
Partajul poate fi conventional (prin buna invoiala) sau judiciar (prin hotarare judecatoreasca); daca un coproprietar este lipsit de capacitate de exercitiu ori are capacitate de exercitiu restransa, partajul va putea fi facut prin buna invoiala numai cu autorizarea instantei de tutela, precum si, daca este cazul, a ocrotitorului legal.

In cazul proprietatii periodice si in celelalte cazuri de coproprietate fortata, partajul este posibil numai prin buna invoiala; partajul prin buna invoiala poate fi desfiintat pentru aceleasi cauze ca si contractele; partajul facut fara participarea tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate absoluta.

Partajul este inadmisibil in cazul coproprietatii fortate; cu toate acestea, partajul poate fi cerut in cazul partilor comune din cladirile cu mai multe etaje sau apartamente atunci cand aceste parti inceteaza de a mai fi destinate folosintei comune. Partajul este inadmisibil si in situatia uzucaparii bunului de catre unul dintre coproprietari.

Modalitatile de partaj
Partajul poate fi realizat:

• in natura, proportional cu cota-parte a fiecarui coproprietar;
• atribuirea intregului bun, in schimbul unei sulte, in favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora;
• vanzarea bunului si distribuirea pretului: vanzarea bunului se face in modul stabilit de coproprietari ori, in caz de neintelegere, la licitatie publica, in conditiile legii, iar distribuirea pretului catre coproprietari se va realiza proportional cu cota-parte a fiecaruia dintre ei.

Drepturile creditorilor
Creditorii unui coproprietar pot urmari silit cota lui parte din dreptul asupra bunului comun sau pot cere instantei imparteala bunului, caz in care urmarirea se va face asupra partii de bun sau, dupa caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului.

Creditorii personali ai unui coproprietar vor putea, de asemenea, sa intervina, pe cheltuiala lor, in partajul cerut de coproprietari ori de un alt creditor. Ei nu pot, insa, sa atace un partaj efectuat, afara numai daca acesta s-a facut in lipsa lor si fara sa se tina seama de opozitia pe care au facut-o, precum si in cazurile cand partajul a fost simulat ori s-a facut astfel incat creditorii nu au putut sa intervina in proces.

Efectele partajului
Dreptul de proprietate asupra bunurilor partajate se naste de la data stabilita prin actul de partaj, dar nu mai devreme de data incheierii actului, in cazul impartelii voluntare, sau, dupa caz, de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti.

In cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc numai daca actul de partaj incheiat in forma autentica sau hotararea judecatoreasca ramasa definitiva, dupa caz, au fost inscrise in cartea funciara. Actele incheiate, in conditiile legii, de un coproprietar cu privire la bunul comun raman valabile si sunt opozabile celui caruia i-a fost atribuit bunul in urma partajului.

De regula, intre coproprietari exista obligatia de garantie pentru evictiune si vicii ascunse, in limita cotelor-parti; coproprietarii nu datoreaza garantie daca prejudiciul este urmarea faptei savarsite de un alt coproprietar sau daca au fost scutiti prin actul de partaj.

Sursa: CSM

Vezi cum s-a modificat prescriptia in Noul Cod civil.Versiunea oficiala!

11 decembrie 201128 noiembrie 2011 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Institutia prescriptiei extinctive a suferit unele modificari prin Noul Codul civil (Legea 287/2009), fiind reglementata in art. 2500-2544, care constituie dreptul comun in materie.

Prescriptibilitatea dreptului la actiune

Sunt supuse prescriptiei extinctive:

drepturile la actiune avand un obiect patrimonial, afara de cazul in care prin lege s-ar dispune altfel;
alte drepturi la actiune, indiferent de obiectul lor, in cazurile anume prevazute de lege.

Imprescriptibilitatea dreptului la actiune

Dreptul la actiune este imprescriptibil in urmatoarele cazuri:

in cazurile prevazute de lege;
ori de cate ori, prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exercitiul sau nu poate fi limitat in timp;
drepturile privitoare la:

Felurile renuntarii la prescriptie

Expresa;
Tacita – in acest caz, trebuie sa fie neindoielnica, putand rezulta numai din manifestari neechivoce.

Nu va putea renunta la prescriptie cel lipsit de capacitatea de a instraina sau, dupa caz, de a se obliga.

Regulile aplicabile prescriptiei extinctive

prescriptia extinctiva este reglementata prin lege;
este interzisa orice clauza prin care fie direct, fie indirect o actiune ar fi declarata imprescriptibila, desi, potrivit legii, aceasta este prescriptibila, sau invers, o actiune declarata de lege imprescriptibila ar fi considerata prescriptibila; cu toate acestea, in limitele si conditiile prevazute de lege, partile care au capacitatea deplina de exercitiu pot, prin acord expres, sa modifice durata termenelor de prescriptie sau sa modifice cursul prescriptiei prin fixarea inceputului acesteia ori prin modificarea cauzelor legale de suspendare ori de intrerupere a acesteia, dupa caz. Fac exceptie drepturile la actiune de care partile nu pot sa dispuna si nici actiunilor derivate din contractele de adeziune, de asigurare si cele supuse legislatiei privind protectia consumatorului.

Orice conventie sau clauza contrara dispozitiilor prezentului articol este lovita de nulitate absoluta.

Sursa: CSM

Cum se prescriu creantele in 2012?

15 noiembrie 2011 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Dreptul la actiune este imprescriptibil in urmatoarele cazuri:in cazurile prevazute de lege; ori de cate ori, prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exercitiul sau nu poate fi limitat in timp;

drepturile privitoare la:

Felurile renuntarii la prescriptie

Expresa;
Tacita – in acest caz, trebuie sa fie neindoielnica, putand rezulta numai din manifestari neechivoce.

Casa de avocatura Coltuc va invata cu sa faceti partajul conform Noului Cod Civil

27 aprilie 202328 octombrie 2011 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Regulile esentiale se regasesc in dreptul material – Codul civil. Proprietatea comuna presupune ca dreptul de proprietate privata are doi sau mai multi titulari.

Formele proprietatii comune
Proprietatea comuna are urmatoarele forme:

• proprietatea pe cote-parti (coproprietatea), care poate fi:

– obisnuita
– fortata

• proprietatea in devalmasie (devalmasia).

In cazul coproprietatii, prin partaj, bunul sau bunurile stapanite in comun pe cote-parti sunt impartite materialmente intre copartasi, fiecare dintre acestia devenind proprietarul exclusiv aspra unui anume bun sau parti materiale din bun dintre cele ce formau obiectul coproprietatii; in cazul incetarii devalmasiei (bunul sau bunurile stapanite in comun de mai multe persoane fara ca vreuna dintre acestea sa fie titularul unei cote-parti determinate din dreptul de proprietate) se poate realiza partajul astfel incat asupra bunului sau bunurilor va exista un drept de proprietate exclusiv.

In cazul partajului de bunuri comune ale sotilor se aplica regulile speciale referitoare la efectele regimurilor matrimoniale, ale conventiilor matrimoniale si la efectele divortului cu privire la raporturile patrimoniale dintre soti.

Cand poate fi cerut partajul?
De regula partajul poate fi cerut oricand, cu exceptia situatiei in care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotarare judecatoreasca.

Partajul poate fi suspendat prin conventie incheiata in forma autentica si supusa formalitatilor de publicitate prevazute de lege, pentru o perioada de maxim 5 ani; poate fi suspendat si prin hotarare judecatoreasca pentru cel mult un an, pentru a nu se aduce prejudicii grave celorlalti coproprietari.

Felurile partajului
Partajul poate fi conventional (prin buna invoiala) sau judiciar (prin hotarare judecatoreasca); daca un coproprietar este lipsit de capacitate de exercitiu ori are capacitate de exercitiu restransa, partajul va putea fi facut prin buna invoiala numai cu autorizarea instantei de tutela, precum si, daca este cazul, a ocrotitorului legal.

In cazul proprietatii periodice si in celelalte cazuri de coproprietate fortata, partajul este posibil numai prin buna invoiala; partajul prin buna invoiala poate fi desfiintat pentru aceleasi cauze ca si contractele; partajul facut fara participarea tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate absoluta.

Partajul este inadmisibil in cazul coproprietatii fortate; cu toate acestea, partajul poate fi cerut in cazul partilor comune din cladirile cu mai multe etaje sau apartamente atunci cand aceste parti inceteaza de a mai fi destinate folosintei comune. Partajul este inadmisibil si in situatia uzucaparii bunului de catre unul dintre coproprietari.

Modalitatile de partaj
Partajul poate fi realizat:

Drepturile creditorilor
Creditorii unui coproprietar pot urmari silit cota lui parte din dreptul asupra bunului comun sau pot cere instantei imparteala bunului, caz in care urmarirea se va face asupra partii de bun sau, dupa caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului.

Efectele partajului
Dreptul de proprietate asupra bunurilor partajate se naste de la data stabilita prin actul de partaj, dar nu mai devreme de data incheierii actului, in cazul impartelii voluntare, sau, dupa caz, de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti.

De regula, intre coproprietari exista obligatia de garantie pentru evictiune si vicii ascunse, in limita cotelor-parti; coproprietarii nu datoreaza garantie daca prejudiciul este urmarea faptei savarsite de un alt coproprietar sau daca au fost scutiti prin actul de partaj.

Ce aduce nou in aceasta toamna CODUL FISCAL va anunta Casa de avocatura Coltuc

27 aprilie 20237 septembrie 2011 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

• Se introduc prevederi legate de operatiunile fiduciare. Toate prevederile introduse in legatura cu tranzactiile fiduciare devin aplicabile odata cu intrarea in vigoare a Legii nr. 287/2009, republicata privind Codul Civil.

• Se completeaza prevederile legate de inregistrarea la autoritatile fiscale a contractelor de prestari servicii incheiate intre rezidenti si nerezidenti, care pot da nastere unui sediu permanent la nivelul prestatorului.
• Se aduc completari in privinta valabilitatii tranzactiilor desfasurate cu contribuabili inactivi; prevederea intra in vigoare in 15 zile de la data publicarii Ordonantei in Monitorul Oficial.

Titlul II – Impozit pe profit

• Se defineste modul de impozitare a contractelor de fiducie.
• Se mentioneaza tratamentul fiscal al cheltuielilor efectuate de contribuabili in legatura cu active fixe corporale primite in concesiune / administrare, care apartin domeniului public al statului sau autoritatilor administrative teritoriale; intra in vigoare in 3 zile de la data publicarii Ordonantei in Monitorul Oficial;
• Se introduc prevederi legate de impozitarea asocierilor cu personalitate juridica efectuata in alt stat decat Romania.
• Declararea si plata impozitului pe veniturile obtinute de nerezidenti in Romania din proprietati imobiliare sau din vanzarea – cesionarea titlurilor de participare se poate face doar prin imputernicit.
• Se introduce posibilitatea ca, incepand cu 1 ianuarie 2013, agentii economici, altii decat institutii de credit, sa poata opta pentru plata impozitului pe profit anual cu plati anticipate trimestriale in suma de o patrime din impozitul datorat in anul precedent, actualizat cu indicele de inflatie. Incepand cu 1 ianuarie 2012 se modifica data limita de depunere a declaratiei anuale de impozit pe profit.

Titlul III – Impozit pe venit

• Se modifica prevederile legate de impozitarea veniturilor obtinute de nerezidentii care devin rezidenti dupa 3 ani de sedere in Romania.
• Se introduc noi prevederi cu privire la impozitarea veniturilor din contracte de fiducie si cu privire la stabilirea bazei impozabile in cazul veniturilor obtinute din activitati independente pentru care exista obligatia retinerii unei parti a impozitului si a contributiilor aferente la platitorul de venit.
• Se modifica si simplifica procedura de exercitare a optiunii de stabilire a venitului net anual pentru contribuabilii care obtin venituri din activitati independente.
• Se modifica prevederile legate de termenul de plata a impozitului pe venituri din salarii: de la lunar la trimestrial in cazul contribuabililor cu o cifra de afaceri de pana la 100.000 EURO pe an si cu un numar mediu de pana la 3 angajati, exclusiv; acelasi termen de plata se prevede si pentru microintreprinderi cu maxim 2 angajati precum si pentru persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale, asocieri intre persoane fizice fara personalitate juridica, care au personal angajat pe baza de contract individual de munca; prevederile vor intra in vigoare incepand cu veniturile aferente lunii octombrie 2011.
• Se introduc noi termene in ce priveste obligatiile declarative pentru o serie de contribuabili cum ar fi:

– declaratia venitului net realizat pentru contribuabilii care obtin venituri din activitati independente;
– declaratia privind veniturile obtinute din strainatate depusa de contribuabilii care obtin astfel de venituri;
– declaratia depusa de platitorii de venituri cu regim de retinere la sursa a impozitelor.

Titlul V – Impozit pe veniturile obtinute din Romania de nerezidenti

• Se introduc prevederi privind modul de impozitare a veniturilor obtinute de nerezidenti din tranzactii fiduciare.
• Se modifica termenul de depunere a declaratiei informative privind impozitul retinut si platit pentru veniturile cu regim de retinere la sursa / venituri scutite, pe beneficiari de venit nerezidenti.

Titlul VI – Taxa pe Valoare Adaugata

• Se elimina prevederea conform careia, in cazul contractelor care dau nastere unor plati succesive (constructii – montaj, consultanta etc.) decontarea si respectiv colectarea TVA trebuie sa se faca cel putin anual; eliminarea intra in vigoare in 3 zile de la publicarea Ordonantei in Monitorul Oficial.
• Se modifica termenul de depunere a declaratiei recapitulative VIES, incepand cu declaratia aferenta lunii august 2011.
• Se definesc categoriile de deseuri care se supun masurilor simplificate si pentru care se aplica taxarea inversa; modificarile intra in vigoare in 3 zile de la publicarea Ordonantei in Monitorul Oficial.

Titlul VII – Accize

• Se aduc modificari in ce priveste situatiile in care se poate solicita restituirea platii accizelor (ex. produse accizabile eliberate in consum care sunt ulterior exportate – intra in vigoare incepand cu 1 ianuarie 2012, bauturi alcoolice expirate sau improprii comercializarii – intra in vigoare in 3 zile de la publicarea Ordonantei in Monitorul Oficial etc.).
• Se introduce un nou capitol in care se prezinta sanctiunile si contraventiile aplicabile platitorilor de accize.

Titlul IX – Impozite si Taxe locale

• Se mareste impozitul pe cladiri in cazul cladirilor care nu au fost reevaluate in ultimii 3, respectiv 5 ani.
• Se stabileste un nivel fix al taxei hoteliere ce poate fi impusa de consiliile locale si anume un procent de 1% din valoarea totala a tarifului de cazare / zi hoteliera / turist.
• Incepand cu 1 octombrie 2011 se prevede acordarea unei reduceri de impozit sau chiar a unei scutiri pe o perioada de maxim 7 ani pentru urmatoarele categorii de cladiri:

– cladirile reabilitate termic in baza prevederilor legislative a programului privind cresterea performantei energetice a blocurilor de locuinte;
– cladirile reabilitate in baza Legii 153/2011 privind masuri de crestere a calitatii arhitectural – ambientale a cladirilor.

Titlul IX² – Contributii sociale obligatorii

• Se introduce optiunea de a depune trimestrial declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate pentru categoriile de contribuabili care se califica pentru plata trimestriala a impozitului pe venit; optiunea trebuie declarata de eventualii doritori pana la data de 25 septembrie 2011; desi depunerea declaratiei se va efectua trimestrial, completarea acesteia se va face pe fiecare luna in parte; virarea contributiilor retinute de catre platitorii de venit mai sus mentionati se poate face de asemenea trimestrial; prevederea intra in vigoare in incepand cu veniturile lunii octombrie 2011.

Modificarile pe care le-am mentionat mai sus si pentru care nu am prezentat si data intrarii in vigoare vor deveni aplicabile incepand cu 1 ianuarie 2012.

Intre celelalte acte normative care sunt amendate de prezenta Ordonanta mai amintim modificarile aduse Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordarii esalonarilor la plata. Principalele modificari sunt:

• asimilarea asocierilor fara personalitate juridica, care au calitate de contribuabil, persoanelor juridice;
• clarificari cu privire la acordarea esalonarii de plata pentru obligatiile de plata suspendate;
• modificarea cotelor procentuale ale garantiilor care trebuie constituite pentru acoperirea sumelor la plata, in functie de perioada de esalonare la plata;
• amanarea platii penalitatilor de intarziere pe perioada esalonarii la plata pentru obligatiile fiscale in cauza.

Sinteza a cauzelor finalizate de procurorii DNA in luna martie 2010

12 aprilie 2010 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

1. Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie a€“ Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor:

VISOVAN GHEORGHE, primar al comunei Rozavlea jud. Maramures, in sarcina caruia s-au retinut urmatoarele infracti
– folosirea sau prezentarea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor;
– omisiunea de a furniza, cu stiinta, datele cerute potrivit legii pentru obtinerea de fonduri din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor si
– schimbare, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor obtinute din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor;

PARJOL ALEXANDRU, director general al S.C. a€žIntreprindere Montaj Instalatiia€ť S.A. si MEZEI IOAN, inspector de santier, in sarcina carora s-a retinut complicitate la infractiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor.

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

La data de 6 februarie 2004, a fost incheiat contractul de asistenta financiara nerambursabila finantat din fonduri SAPARD intre Agentia SAPARD a€“ Romania (in calitate de autoritate contractanta) si Consiliul Local al Primariei Rozavlea, judetul Maramures (in calitate de beneficiar), obiectul contractului fiind implementarea proiectului intitulat a€žAlimentare cu apa potabila a localitatii Rozavlea judetul Maramuresa€ť.
Cu ocazia incheierii si derularii acestui contract, inculpatul Visovan Gheorghe, in calitate de reprezentant legal al beneficiarului a€“ Consiliul Local Rozavlea, a prezentat reprezentantilor Agentiei SAPARD documente si declaratii false, inexacte si incomplete (avize, memoriile justificative, proiectul tehnic, etc) avand ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Comunitatilor Europene in valoare de 1.416.640,28 lei (RON) (aproximativ 349.787,72 euro) reprezentand intreaga finantare acordata prin programul SAPARD Consiliului Local Rozavlea.
De asemenea, in aceleasi imprejurari, Visovan Gheorghe a omis cu stiinta sa furnizeze informatiile privind implementarea partiala a unui proiect asemanator in anii 1997 a€“ 1998 si a utilizat o parte din fonduri in alte scopuri decat cele prevazute in Proiectul tehnic.
Inculpatii Mezei Ioan, in calitate de inspector de santier desemnat pentru supravegherea lucrarilor necesare realizarii proiectului si Parjol Alexandru, in calitate de director general al S.C. a€žIntreprindere Montaj Instalatiia€ť S.A., au completat documente in care au consemnat efectuarea unor lucrari care in realitate nu s-au realizat (respectiv montarea unor conducte si folosirea unei anumite cantitati de materiale de constructii care in realitate nu a fost utilizate), documente ce au fost prezentate Autoritatii Contractante de catre Visovan Gheorghe .

Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit si Consiliul Local Rozavlea s-au constituit parte civila cu suma de 1.416.640,28 lei reprezentand valoarea intregii finantari acordate.

In vederea recuperarii prejudiciului s-a dispus luarea masurii asiguratorii a sechestrului asupra unor bunuri mobile si imobile apartinand inculpatilor si partii responsabile civilmente S.C. a€žIntreprindere Montaj Instalatiia€ť S.A.

Dosarul a fost inaintat spre judecare la Judecatoria Baia Mare.

2. Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie a€“ Serviciul Teritorial Timisoara au dispus trimiterea in judecata a inculpatului DUTA LEONTIN, primar al comunei Biled jud. Timis, in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de:
– tentativa la infractiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete in scopul obtinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori in numele lor si
– fals in declaratii.

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

La data de 15 mai 2009, inculpatul Duta Leontin, primarul comunei Biled, judetul Timis, a intocmit si depus la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura Timisoara (APIA) Timis o cerere prin care solicita plata subventiilor din bugetul general al Comunitatilor Europene pentru suprafata de 63,7 ha de pasune situata pe raza comunei Biled, judetul Timis. Cu aceeasi ocazie, inculpatul a completat si o declaratie pe proprie raspundere in care a consemnat in fals ca pe suprafata de pasune pentru care solicita sprijin nu au fost incheiate contracte de arenda, concesiune, inchiriere, etc. si nu se incaseaza taxe de pasunat, in conditiile in care terenul fusese inchiriat pe o durata de opt ani unei asociatii pentru cresterea animalelor.
Intrucat reprezentantii APIA Timis au cunoscut aceasta situatie, nu a fost aprobata acordarea subventiei.
Dosarul a fost inaintat spre judecare Judecatoriei Timis.

3. Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie a€“ Serviciul Teritorial Bucuresti au dispus trimiterea in judecata a inculpatei PATRASCU TUDORA, presedinta Asociatiei DUNARG Oltenita, in sarcina careia s-a retinut infractiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor, in forma continuata.

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

La data de 24 noiembrie 2004, Asociatia Dunarg Oltenita din judetul Calarasi, reprezentata de presedinta acesteia, inculpata Patrascu Tudora, a incheiat, in calitate de beneficiar, cu Ministerul Integrarii Europene (autoritatea contractanta) un contract de asistenta financiara finantat cu fonduri PHARE avand ca obiect punerea in practica a proiectului intitulat a€žAgentia Transfrontaliera de Dezvoltare a Afacerilora€ť, cu scopul de a oferi oamenilor de afaceri din orasele zonei de granita Oltenita – Romania si Tutrakan – Bulgaria informatii cu privire la oportunitatile economice si comerciale existente in cele doua localitati si la cresterea gradului de cooperare transfrontaliera.
La datele de 25 noiembrie 2004, respectiv 25 octombrie 2005, inculpata Patrascu Tudora a depus la autoritatea contractanta documente si declaratii false (contracte de prestari servicii, contracte de achizitie, liste cu participantii la cursurile de instruire si conferinte, etc.) din care rezulta faptul ca fondurile comunitare alocate cu titlul de avans in proiect ar fi fost utilizate in scopul pentru care au fost acordate.

In aceasta modalitate, bugetul general al Comunitatii Europene a fost prejudiciat cu suma de 37.440 euro, bani ce au fost restituiti de inculpata.

Dosarul a fost inaintat spre judecare Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti.

4. Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie a€“ Serviciul Teritorial Ploiesti au dispus trimiterea in judecata a inculpatului ENACHE COSTEL, profesor I (instructor de politie principal) in cadrul Scolii de Agenti de Politie a€žVasile Lascara€ť Campina, in sarcina caruia a fost retinuta infractiunea de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informatii ce nu sunt destinate publicitatii, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul, de foloase necuvenite.

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

In cursul lunii mai 2009, inculpatul Enache Costel, in calitate de profesor si de sef al comisiei metodice al promotiei 2009 din cadrul Scolii de Agenti de Politie a€žVasile Lascara€ť Campina, a intocmit subiectele necesare evaluarii elevilor la una din disciplinele de studiu, evaluare ce urma a fi sustinuta de catre toti elevii din anul terminal la data de 8 mai 2009. Nota la acest examen avea o pondere in media generala de absolvire a scolii, in functie de aceasta medie efectuandu-se si repartitia finala.
La data de 7 mai 2009, inculpatul a pus la dispozitia uneia dintre eleve aceste subiecte cat si rezolvarea acestora, comunicand astfel informatii nedestinate publicitatii. Subiectele au ajuns in posesia mai multor elevi, astfel ca o clasa intreaga a obtinut nota 10 la examenul respectiv.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiteri din cadrul M.A.I. a€“ Directia Generala Anticoruptie.

Dosarul a fost inaintat spre judecare la Judecatoria Campina.

5. Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor:

CIMPEANU IOAN, comisar sef de politie, sef al Biroului regim permise de conducere si examinari din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Satu Mare, in sarcina caruia s-a retinut instigare la infractiunea abuz in serviciu contra intereselor publice, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial si instigare la infractiunea de fals intelectual;

ARDELEANU CIPRIAN a€“ STEFAN, agent de politie in cadrul I.P.J. Satu a€“ Mare, Politia Mun. Satu a€“ Mare, Biroul Politiei Rutiere, in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de abuz in serviciu contra intereselor publice, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial si fals intelectual;

BODAN GRIGORE, fost instructor auto, in prezent agent sef adjunct in cadrul Penitenciarului Satu a€“ Mare, in sarcina caruia s-a retinut instigare la infractiunea abuz in serviciu contra intereselor publice, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial si instigare la infractiunea de fals intelectual.

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

La data de 3 februarie 2009, inculpatul Bodan Grigore a fost oprit in trafic de inculpatul Ardeleanu Ciprian Stefan pentru ca nu acordase prioritate unui pieton angajat in traversare regulamentara si nu a oprit autoturismul, desi observase ca este urmarit de un echipaj de politie.
Pentru a nu-i fi suspendat dreptul de a conduce, inculpatul Bodan Grigore l-a determinat pe inculpatul Cimpeanu Ioan ca, prin autoritatea pe care o are asupra subordonatului sau, Ardeleanu Ciprian Stefan, sa faca presiuni asupra acestuia din urma in sensul de a constata o alta contraventie decat cea reala, prevazuta cu o sanctiune mai blanda.
In aceste conditii, la aceeasi data, inculpatul Ardeleanu Ciprian Stefan a intocmit un proces verbal de sanctionare contraventionala a inculpatului Bodan Grigore in care a consemnat o stare de fapt nereala si a aplicat o sanctiune contraventionala mai blanda, nemaifiind necesara, in acest fel, suspendarea dreptului de a conduce pe o perioada de 30 de zile.

Dosarul a fost inaintat spre judecare la Tribunalul Satu a€“ Mare.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiteri din cadrul M.A.I. a€“ Directia Generala Anticoruptie.