In practica este diferit:ANRP explica situatia despagubirilor acordate cetatenilor romani a caror imobile au fost abandonate in Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord sau Tinutul Herta

Senatul Romaniei a aprobat, in sedinta din data de data de 30.09.2014, proiectul Legii privind unele masuri pentru accelerarea si finalizarea procesului de solutionare a cererilor formulate in temeiul Legii nr. 9/1998si al Legii nr. 290/2003, acte normative prin care s-au acordat despagubiri catatenilor romani care au abandonat imobile in Bulgaria, Basarabia,Bucovina de Nord sau Tinutul Herta.

Proiectul de lege a fost aprobat de Guvernul Romaniei inca din 26 iunie 2014 si urmeaza sa fie dezbatut in Camera Deputatilor. Dupa aprobare, legea va fi promulgata de catre Presedintele Romaniei, astfel incat noile prevederi sa poata fi aplicate incepand cu anul 2015.

Principalele prevederi ale proiectului de lege sunt urmatoarele:

– Unica masura compensatorie o constituie despagubirile banesti;

– Plata despagubirilor se efectueaza in ordinea cronologica a emiterii hotararilor comisiilor judetene, in transe anuale egale, esalonat, pe o perioada de 5 ani, incepand cu anul 2015;

– Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor va emite titluri de plata care se vor plati de catre Ministerul Finantelor Publice in cel mult 180 de zile de la emitere;

– Sumele aferente despagubirilor se vor majora/actualiza prin decizia Presedintelui Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, cu suma aferenta perioadei cuprinse intre momentul emiterii hotararilor comisiilor judetene si data emiterii deciziei de actualizare;

– Comisiile judetene, respectiv cea a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003 au obligatia de a solutiona, prin hotarare, cererile de acordare a despagubirilor inregistrate si nesolutionate, dupa cum urmeaza:

  • in termen de 9 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de pana la 500 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 18 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar intre 501 si 1.000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 36 de luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de peste 1000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003.

ART. 384 Noul cod de procedura penala 2014 Prezentarea mijloacelor materiale de probă – Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală

ART. 384 Noul cod de procedura penala 2014 Prezentarea mijloacelor materiale de probă – Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală

    Când în cauza supusă judecăţii există mijloace materiale de probă, instanţa, la cerere sau din oficiu, dispune aducerea şi prezentarea acestora, dacă este posibil.

ARTICOLUL 3 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Modificarea şi completarea Codului de procedură fiscală Domeniul de aplicare a Codului de procedură fiscală

ARTICOLUL 3 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Modificarea şi completarea Codului de procedură fiscală Domeniul de aplicare a Codului de procedură fiscală

CAPITOLUL I
Domeniul de aplicare a Codului de procedură fiscală

ARTICOLUL 3

Modificarea şi completarea Codului de procedură fiscală

(1) Prezentul cod se modifică şi se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia.

(2) Orice modificare sau completare la prezentul cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege.

ART. 181 Noul cod procedura penala 2014 Efectuarea unei noi expertize – Percheziţia domiciliară

ART. 181 Noul cod procedura penala 2014 Efectuarea unei noi expertize – Percheziţia domiciliară

(1) Organul de urmărire penală sau instanţa dispune efectuarea unei noi expertize atunci când concluziile raportului de expertiză sunt neclare sau contradictorii ori între conţinutul şi concluziile raportului de expertiză există contradicţii, iar aceste deficienţe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului.

    (2) Când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată dispune efectuarea unei noi expertize de către o instituţie medico-legală, aceasta este efectuată de o comisie, în condiţiile legii.

 

Art. 1133 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Intrare în vigoare Dispoziţii finale

Art. 1133 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Intrare în vigoare Dispoziţii finale

Dispoziţii finale

Art. 1133

Intrare în vigoare

(1) Prezentul Cod de procedură civilă intră în vigoare la data care va fi prevăzută în legea pentru punerea în aplicare a acestuia.

(2) În termen de 6 luni de la data publicării prezentului cod, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă.

Noul Cod de Procedură Civilă actualizat prin:

Legea 76/2012 – pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă din 24 mai 2012, Monitorul Oficial 365/2012;

Art. 1130 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Judecata Efectele hotărârilor arbitrale străine

Art. 1130 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Judecata Efectele hotărârilor arbitrale străine

Efectele hotărârilor arbitrale străine

Art. 1130

Judecata

(1) Cererea de recunoaştere sau de executare a hotărârii arbitrale străine se soluţionează prin hotărâre dată cu citarea părţilor şi care poate fi atacată numai cu apel.

(2) Cererea poate fi soluţionată fără citarea părţilor dacă din hotărâre rezultă că pârâtul a fost de acord cu admiterea acţiunii.

Art. 1132 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Examinarea fondului cauzei Efectele hotărârilor arbitrale străine

Art. 1132 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Examinarea fondului cauzei Efectele hotărârilor arbitrale străine

Efectele hotărârilor arbitrale străine

Art. 1132

Examinarea fondului cauzei

Tribunalul nu poate examina hotărârea arbitrală pe fondul diferendului.

 

Art. 1131 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Forţa probantă Efectele hotărârilor arbitrale străine

Art. 1131 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Forţa probantă Efectele hotărârilor arbitrale străine

Efectele hotărârilor arbitrale străine

Art. 1131

Forţa probantă

Hotărârile arbitrale străine pronunţate de un tribunal arbitral competent beneficiază în România de forţă probantă cu privire la situaţiile de fapt pe care le constată.

Art. 1129 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Suspendarea judecăţii Efectele hotărârilor arbitrale străine

Art. 1129 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Suspendarea judecăţii Efectele hotărârilor arbitrale străine

Efectele hotărârilor arbitrale străine

Art. 1129

Suspendarea judecăţii

(1) Tribunalul poate suspenda judecarea recunoaşterii şi executării hotărârii arbitrale străine dacă anularea ori suspendarea acesteia este solicitată autorităţii competente din statul unde a fost pronunţată sau din statul după legea căruia a fost pronunţată.

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) tribunalul poate, la cererea părţii care solicită recunoaşterea şi executarea hotărârii arbitrale străine, să dispună depunerea unei cauţiuni de către cealaltă parte.

Art. 1128 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Motivele de refuz al recunoaşterii sau executării Efectele hotărârilor arbitrale străine

Art. 1128 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Motivele de refuz al recunoaşterii sau executării Efectele hotărârilor arbitrale străine

Efectele hotărârilor arbitrale străine

Art. 1128

Motivele de refuz al recunoaşterii sau executării

Recunoaşterea sau executarea hotărârii arbitrale străine este respinsă de tribunal dacă partea contra căreia hotărârea este invocată probează existenţa uneia dintre următoarele împrejurări:

a) părţile nu aveau capacitatea de a încheia convenţia arbitrală conform legii aplicabile fiecăreia, stabilită potrivit legii statului unde hotărârea a fost pronunţată;

b) convenţia arbitrală nu era valabilă potrivit legii căreia părţile au supus-o sau, în lipsă de stabilire a acesteia, conform legii statului în care hotărârea arbitrală a fost pronunţată;

c) partea contra căreia hotărârea este invocată n-a fost cuvenit informată cu privire la desemnarea arbitrilor sau cu privire la procedura arbitrală ori a fost în imposibilitate de a-şi valorifica propria apărare în procesul arbitral;

d) constituirea tribunalului arbitral sau procedura arbitrală n-a fost conformă convenţiei părţilor ori, în lipsa unui acord al acestora, legii locului unde a avut loc arbitrajul;

e) hotărârea priveşte un diferend neprevăzut în convenţia arbitrală sau în afara limitelor fixate de aceasta ori cuprinde dispoziţii care excedează termenilor convenţiei arbitrale. Totuşi, dacă dispoziţiile din hotărâre care privesc aspecte supuse arbitrajului pot fi separate de cele privind chestiuni nesupuse arbitrajului, cele dintâi pot fi recunoscute şi declarate executorii;

f) hotărârea arbitrală n-a devenit încă obligatorie pentru părţi sau a fost anulată ori suspendată de o autoritate competentă din statul în care sau după legea căruia a fost pronunţată.

Art. 1127 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Documente ataşate la cerere Efectele hotărârilor arbitrale străine

Art. 1127 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Documente ataşate la cerere Efectele hotărârilor arbitrale străine

Efectele hotărârilor arbitrale străine

Art. 1127

Documente ataşate la cerere

(1) Cererea trebuie însoţită de hotărârea arbitrală şi convenţia de arbitraj, în original sau în copie, care sunt supuse supralegalizării în condiţiile prevăzute la art. 1.092.

(2) Dacă documentele prevăzute la alin. (1) nu sunt redactate în limba română, solicitantul trebuie să prezinte şi traducerea acestora în limba română, certificată de conformitate.

Art. 1125 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Instanţa competentă Efectele hotărârilor arbitrale străine

Art. 1125 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Instanţa competentă Efectele hotărârilor arbitrale străine

Efectele hotărârilor arbitrale străine

Art. 1125

Instanţa competentă

(1) Solicitarea de recunoaştere şi executare a hotărârii arbitrale străine se prezintă printr-o cerere adresată tribunalului în circumscripţia căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui căruia i se opune respectiva hotărâre arbitrală.

(2) În caz de imposibilitate de stabilire a tribunalului prevăzut la alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.

Art. 1124 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Eficacitate Efectele hotărârilor arbitrale străine

Art. 1124 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Eficacitate Efectele hotărârilor arbitrale străine

Efectele hotărârilor arbitrale străine

Art. 1124

Eficacitate

Orice hotărâre arbitrală dintre cele prevăzute la art. 1.123 este recunoscută şi poate fi executată în România dacă diferendul formând obiectul acesteia poate fi soluţionat pe cale arbitrală în România şi dacă hotărârea nu conţine dispoziţii contrare ordinii publice de drept internaţional privat român.

Art. 1123 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Calificare Efectele hotărârilor arbitrale străine

Art. 1123 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Calificare Efectele hotărârilor arbitrale străine

Efectele hotărârilor arbitrale străine

Art. 1123

Calificare

Sunt hotărâri arbitrale străine orice sentinţe arbitrale de arbitraj intern sau internaţional pronunţate într-un stat străin şi care nu sunt considerate hotărâri naţionale în România.

 

Art. 1122 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Reguli de aplicare subsidiară Procesul arbitral internaţional

Art. 1122 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Reguli de aplicare subsidiară Procesul arbitral internaţional

Procesul arbitral internaţional

Art. 1122

Reguli de aplicare subsidiară

Orice aspecte privind constituirea tribunalului arbitral, procedura, hotărârea arbitrală, completarea, comunicarea şi efectele acesteia, nereglementate de părţi prin convenţia arbitrală şi neîncredinţate de acestea rezolvării de către tribunalul arbitral, vor fi soluţionate prin aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor cărţii a IV-a.

Art. 1121 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Cheltuieli arbitrale Procesul arbitral internaţional

Art. 1121 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Cheltuieli arbitrale Procesul arbitral internaţional

Procesul arbitral internaţional

Art. 1121

Cheltuieli arbitrale

În afară de cazul în care părţile convin altfel, onorariile arbitrilor şi cheltuielile de deplasare ale acestora se suportă de partea care i-a numit; în cazul arbitrului unic sau al supraarbitrului, aceste cheltuieli se suportă de părţi în cote egale.

Art. 1120 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Hotărârea arbitrală Procesul arbitral internaţional

Art. 1120 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Hotărârea arbitrală Procesul arbitral internaţional

Procesul arbitral internaţional

Art. 1120

Hotărârea arbitrală

(1) Hotărârea arbitrală este dată cu procedura convenită de părţi. În lipsa unor asemenea prevederi în convenţia arbitrală, hotărârea se pronunţă cu votul majorităţii arbitrilor, iar în caz de paritate a voturilor prevalează soluţia care se raliază votului supraarbitrului.

(2) Hotărârea arbitrală este scrisă, motivată, datată şi semnată de toţi arbitrii.

(3) Hotărârea arbitrală este executorie şi obligatorie de la comunicarea sa părţilor şi poate fi atacată numai cu acţiune în anulare pentru motivele şi în regimul stabilite în cartea a IV-a, care se aplică în mod corespunzător.

(4) Tribunalul arbitral poate pronunţa hotărâri parţiale, în lipsă de stipulaţie contrară în convenţia arbitrală.

Art. 1119 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Drept aplicabil Procesul arbitral internaţional

Art. 1119 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Drept aplicabil Procesul arbitral internaţional

Procesul arbitral internaţional

Art. 1119

Drept aplicabil

(1) Tribunalul arbitral aplică litigiului legea stabilită de părţi, iar dacă părţile nu au desemnat dreptul aplicabil, legea pe care o consideră adecvată, în toate situaţiile ţinând seama de uzanţe şi reguli profesionale.

(2) Tribunalul arbitral poate statua în echitate numai cu autorizarea expresă a părţilor.

Art. 1118 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Competenţa tribunalului arbitral Procesul arbitral internaţional

Art. 1118 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Competenţa tribunalului arbitral Procesul arbitral internaţional

Procesul arbitral internaţional

Art. 1118

Competenţa tribunalului arbitral

(1) Tribunalul arbitral decide asupra propriei competenţe.

(2) Tribunalul arbitral statuează asupra propriei competenţe fără a lua în considerare o cerere având acelaşi obiect, deja pendinte între aceleaşi părţi în faţa unui tribunal statal sau arbitral, afară numai dacă motive temeinice impun suspendarea procedurii.

(3) Excepţia de necompetenţă trebuie ridicată prealabil oricărei apărări pe fond.

Art. 1117 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Administrarea probelor Procesul arbitral internaţional

Art. 1117 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Administrarea probelor Procesul arbitral internaţional

Procesul arbitral internaţional

Art. 1117

Administrarea probelor

(1) Administrarea probelor se face de către tribunalul arbitral.

(2) Dacă pentru administrarea probelor este necesar concursul instanţelor judecătoreşti, tribunalul arbitral sau părţile, de acord cu tribunalul arbitral, pot solicita concursul tribunalului de la sediul arbitrajului, care aplică legea proprie.

Art. 1116 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Măsuri provizorii şi conservatorii Procesul arbitral internaţional

Art. 1116 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Măsuri provizorii şi conservatorii Procesul arbitral internaţional

Procesul arbitral internaţional

Art. 1116

Măsuri provizorii şi conservatorii

(1) Tribunalul arbitral poate dispune măsuri provizorii sau conservatorii la cererea uneia dintre părţi, dacă nu este stipulat contrariul în convenţia arbitrală.

(2) Dacă partea vizată nu se supune voluntar măsurilor dispuse, tribunalul arbitral poate cere concursul tribunalului competent, care aplică propria lege. Dispunerea de măsuri provizorii sau conservatorii poate fi subordonată de arbitru sau judecător dării unei cauţiuni adecvate.

Art. 1115 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Limba în care se desfăşoară procedura Procesul arbitral internaţional

Art. 1115 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Limba în care se desfăşoară procedura Procesul arbitral internaţional

Procesul arbitral internaţional

Art. 1115

Limba în care se desfăşoară procedura

(1) Dezbaterea litigiului în faţa tribunalului arbitral se face în limba stabilită prin convenţia arbitrală sau, dacă nu s-a prevăzut nimic în această privinţă ori nu a intervenit o înţelegere ulterioară, în limba contractului din care s-a născut litigiul ori într-o limbă de circulaţie internaţională stabilită de tribunalul arbitral.

(2) Dacă o parte nu cunoaşte limba în care se desfăşoară dezbaterea, la cererea şi pe cheltuiala ei, tribunalul arbitral îi asigură serviciile unui traducător.

(3) Părţile pot să participe la dezbateri cu traducătorul lor.

Art. 1114 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Procedura arbitrală Procesul arbitral internaţional

Art. 1114 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Procedura arbitrală Procesul arbitral internaţional

Procesul arbitral internaţional

Art. 1114

Procedura arbitrală

(1) Părţile pot stabili procedura arbitrală direct sau prin referire la regulamentul unei instituţii de arbitraj ori o pot supune unei legi procedurale la alegerea lor.

(2) Dacă părţile nu au procedat conform celor prevăzute la alin. (1), tribunalul arbitral stabileşte procedura pe calea uneia dintre modalităţile prevăzute la alin. (1).

(3) Oricare ar fi procedura arbitrală stabilită, tribunalul arbitral trebuie să garanteze egalitatea părţilor şi dreptul lor de a fi ascultate în procedură contradictorie.

(4) În arbitrajul internaţional, durata termenelor stabilite în cartea a IV-a se dublează.

Art. 1113 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Tribunalul arbitral Procesul arbitral internaţional

Art. 1113 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Tribunalul arbitral Procesul arbitral internaţional

Procesul arbitral internaţional

Art. 1113

Tribunalul arbitral

(1) Numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor se realizează conform convenţiei arbitrale sau celor stabilite de părţi ulterior încheierii acesteia, iar în lipsă, partea interesată poate solicita tribunalului de la sediul arbitrajului să facă acest lucru, dispoziţiile cărţii a IV-a aplicându-se prin analogie.

(2) Arbitrul poate fi recuzat:

a) când nu are calificarea stabilită de părţi;

b) când există o cauză de recuzare dintre cele prevăzute de regulile de procedură arbitrală adoptate de părţi sau, în lipsă, de arbitri;

c) când împrejurările induc o îndoială legitimă cu privire la independenţa şi imparţialitatea sa.

(3) O parte nu poate recuza un arbitru pe care l-a desemnat sau la a cărui numire a contribuit decât pentru o cauză de care a luat cunoştinţă după această numire. Tribunalul arbitral şi cealaltă parte trebuie înştiinţate fără întârziere despre motivul de recuzare.

(4) Dacă părţile nu au stabilit procedura de recuzare, tribunalul de la sediul arbitrajului se pronunţă asupra recuzării prin hotărâre definitivă.

Art. 1112 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Convenţia arbitrală Procesul arbitral internaţional

Art. 1112 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Convenţia arbitrală Procesul arbitral internaţional

Procesul arbitral internaţional

Art. 1112

Convenţia arbitrală

(1) Convenţia arbitrală se încheie valabil în formă scrisă, prin înscris, telegramă, telex, telecopiator, poştă electronică sau orice alt mijloc de comunicare permiţând a-i stabili proba printr-un text.

(2) Cu privire la cerinţele de fond, convenţia arbitrală este valabilă dacă îndeplineşte condiţiile impuse de una dintre legile următoare:

a) legea stabilită de părţi;

b) legea care guvernează obiectul litigiului;

c) legea aplicabilă contractului ce conţine clauza compromisorie;

d) legea română.

(3) Validitatea convenţiei arbitrale nu poate fi contestată pe motivul nevalabilităţii contractului principal sau pentru că ar viza un litigiu care nu există încă.

Art. 1111 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Arbitrabilitatea litigiului Procesul arbitral internaţional

Art. 1111 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Arbitrabilitatea litigiului Procesul arbitral internaţional

Procesul arbitral internaţional

Art. 1111

Arbitrabilitatea litigiului

(1) Orice cauză de natură patrimonială poate face obiectul arbitrajului dacă ea priveşte drepturi asupra cărora părţile pot dispune liber, iar legea statului de sediu al instanţei arbitrale nu rezervă competenţa exclusivă instanţelor judecătoreşti.

(2) Dacă una dintre părţile convenţiei arbitrale este un stat, o întreprindere de stat sau o organizaţie controlată de stat, această parte nu poate invoca propriul său drept pentru a contesta arbitrabilitatea unui litigiu sau capacitatea sa de a fi parte în procesul arbitral.

Art. 1110 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Calificare şi domeniu de aplicare Procesul arbitral internaţional

Art. 1110 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Calificare şi domeniu de aplicare Procesul arbitral internaţional

Procesul arbitral internaţional

Art. 1110

Calificare şi domeniu de aplicare

(1) În sensul prezentului titlu, un litigiu arbitral care se desfăşoară în România este socotit internaţional dacă s-a născut dintr-un raport de drept privat cu element de extraneitate.

(2) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică oricărui arbitraj internaţional dacă sediul instanţei arbitrale se află în România şi cel puţin una dintre părţi nu avea la data încheierii convenţiei arbitrale domiciliul sau reşedinţa obişnuită, respectiv sediul în România, dacă părţile nu au exclus prin convenţia arbitrală sau ulterior încheierii acesteia, dar numai prin înscris, aplicarea acestora.

(3) Sediul instanţei arbitrale se stabileşte de părţile în cauză sau de instituţia de arbitraj desemnată de acestea, iar în lipsă, de către arbitri.

Art. 1109 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Tranzacţii judiciare Executarea hotărârilor străine

Art. 1109 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Tranzacţii judiciare Executarea hotărârilor străine

Executarea hotărârilor străine

Art. 1109

Tranzacţii judiciare

Tranzacţiile judiciare încheiate în străinătate produc în România efectele ce decurg din legea care le-a fost aplicată, în condiţiile art. 1.102 alin. (1) şi art. 1.103-1.107.

 

Art. 1108 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Hotărâri stabilind obligaţii fiscale prevăzute de legi străine

Art. 1108 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Hotărâri stabilind obligaţii fiscale prevăzute de legi străine

Executarea hotărârilor străine

Art. 1108

Hotărâri stabilind obligaţii fiscale prevăzute de legi străine

Hotărârea străină care stabileşte o obligaţie decurgând dintr-o lege fiscală străină necesită şi condiţia reciprocităţii pentru a fi recunoscută şi executată în România.

Art. 1107 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Forţa probantă a hotărârii străine Executarea hotărârilor străine

Art. 1107 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Forţa probantă a hotărârii străine Executarea hotărârilor străine

Executarea hotărârilor străine

Art. 1107

Forţa probantă a hotărârii străine

(1) Hotărârea străină pronunţată de instanţa competentă beneficiază în România de forţă probantă în privinţa constatărilor pe care le cuprinde, dacă satisface exigenţele necesare autenticităţii sale conform legii statului de sediu al instanţei.

(2) Constatările făcute de instanţa străină nu beneficiază de forţa probantă prevăzută la alin. (1) dacă ele sunt manifest incompatibile cu ordinea publică de drept internaţional privat român.

(3) Proba contra faptelor constatate de instanţa străină poate fi făcută prin orice mijloace.

Art. 1106 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Emiterea titlului executoriu Executarea hotărârilor străine

Art. 1106 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Emiterea titlului executoriu Executarea hotărârilor străine

Executarea hotărârilor străine

Art. 1106

Emiterea titlului executoriu

Pe baza hotărârii definitive de încuviinţare a executării se emite titlul executoriu, în condiţiile legii române, menţionându-se în titlu şi hotărârea de încuviinţare.

Art. 1105 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Soluţionarea cererii Executarea hotărârilor străine

Art. 1105 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Soluţionarea cererii Executarea hotărârilor străine

Executarea hotărârilor străine

Art. 1105

Soluţionarea cererii

(1) Cererea de încuviinţare a executării se soluţionează prin hotărâre, după citarea părţilor.

(2) În cazul în care hotărârea străină conţine soluţii asupra mai multor capete de cerere, care sunt disociabile, încuviinţarea poate fi acordată separat.

(3) Executarea hotărârii străine stabilind o obligaţie alimentară prin vărsăminte periodice se încuviinţează pentru vărsămintele scadente şi cele subsecvente.

(4) Prin hotărârea de încuviinţare a executării hotărârii străine de condamnare la plata unei sume în monedă străină se va dispune conversia în monedă naţională la cursul de schimb al zilei când hotărârea a devenit executorie în statul unde a fost pronunţată. Până la data conversiei, dobânda produsă de suma stabilită în hotărârea străină este guvernată de legea instanţei care a pronunţat-o.

Art. 1104 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Dovada caracterului executoriu Executarea hotărârilor străine

Art. 1104 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Dovada caracterului executoriu Executarea hotărârilor străine

Executarea hotărârilor străine

Art. 1104

Dovada caracterului executoriu

Cererea de încuviinţare a executării, întocmită în condiţiile prevăzute la art. 1.099, va fi însoţită şi de dovada caracterului executoriu al hotărârii străine, eliberată de instanţa care a pronunţat-o.

Art. 1103 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Condiţiile încuviinţării executării Executarea hotărârilor străine

Art. 1103 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Condiţiile încuviinţării executării Executarea hotărârilor străine

Executarea hotărârilor străine

Art. 1103

Condiţiile încuviinţării executării

(1) Executarea hotărârii străine se încuviinţează cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 1.095, precum şi a celei ca hotărârea să fie executorie potrivit legii statului de sediu al instanţei care a pronunţat-o.

(2) Dispoziţiile art. 1.096 şi 1.097 sunt aplicabile în mod corespunzător şi cererii de încuviinţare a executării.

Art. 1102 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Instanţa competentă Executarea hotărârilor străine

Art. 1102 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Instanţa competentă Executarea hotărârilor străineArt. 1102 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Instanţa competentă Executarea hotărârilor străine

Executarea hotărârilor străine

Art. 1102

Instanţa competentă

(1) Hotărârile străine care nu sunt aduse la îndeplinire de bunăvoie de către cei obligaţi a le executa pot fi puse în executare pe teritoriul României, pe baza încuviinţării date, la cererea persoanei interesate, de către tribunalul în circumscripţia căruia urmează să se efectueze executarea.

(2) Hotărârile străine prin care s-au luat măsuri asigurătorii şi cele date cu executare provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriul României.

Art. 1101 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Citarea părţilor Recunoaşterea hotărârilor străine

Art. 1101 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Citarea părţilor Recunoaşterea hotărârilor străine

Recunoaşterea hotărârilor străine

Art. 1101

Citarea părţilor

(1) Cererea de recunoaştere a hotărârii străine se soluţionează pe cale principală prin hotărâre, iar pe cale incidenţă prin încheiere interlocutorie, în ambele cazuri după citarea părţilor.

(2) Cererea poate fi soluţionată fără citarea părţilor, dacă din hotărârea străină rezultă că pârâtul a fost de acord cu admiterea acţiunii.

Art. 1100 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Întreruperea prescripţiei Recunoaşterea hotărârilor străine

Art. 1100 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Întreruperea prescripţiei Recunoaşterea hotărârilor străine

Recunoaşterea hotărârilor străine

Art. 1100

Întreruperea prescripţiei

Cererea de recunoaştere a hotărârii străine întrerupe prescripţia dreptului de a obţine executarea silită.

Art. 1099 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Documente ataşate la cerere Recunoaşterea hotărârilor străine

Art. 1099 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Documente ataşate la cerere Recunoaşterea hotărârilor străine

Recunoaşterea hotărârilor străine

Art. 1099

Documente ataşate la cerere

(1) Cererea de recunoaştere a hotărârii străine se întocmeşte potrivit cerinţelor prevăzute de prezentul cod şi va fi însoţită de următoarele acte:

a) copia hotărârii străine;

b) dovada caracterului definitiv al acesteia;

c) copia dovezii de înmânare a citaţiei şi a actului de sesizare, comunicate părţii care a fost lipsă în instanţa străină sau orice alt act oficial care să ateste că citaţia şi actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de către partea împotriva căreia s-a pronunţat hotărârea;

d) orice alt act de natură să probeze, în completare, că hotărârea străină îndeplineşte celelalte condiţii prevăzute la art. 1.095.

(2) Actele prevăzute la alin. (1) vor fi însoţite de traduceri autorizate şi vor fi supralegalizate, cu respectarea dispoziţiilor art. 1.092. Supralegalizarea nu se cere în cazul în care părţile sunt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate.

(3) În cazul neprezentării unora dintre documentele prevăzute la alin. (1), instanţa poate fixa un termen pentru a fi prezentate ori poate accepta documente echivalente sau, dacă se consideră suficient edificată, să dispenseze partea de producerea lor.

Art. 1098 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Instanţa competentă Recunoaşterea hotărârilor străine

Art. 1098 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Instanţa competentă Recunoaşterea hotărârilor străine

Recunoaşterea hotărârilor străine

Art. 1098

Instanţa competentă

(1) Cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine.

(2) În cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.

(3) Cererea de recunoaştere poate fi, de asemenea, rezolvată pe cale incidentală de către instanţa sesizată cu un proces având un alt obiect, în cadrul căruia se ridică excepţia autorităţii lucrului judecat sau o chestiune prealabilă întemeiată pe hotărârea străină.

Art. 1097 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Neexaminarea pe fond Recunoaşterea hotărârilor străine

Art. 1097 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Neexaminarea pe fond Recunoaşterea hotărârilor străine

Recunoaşterea hotărârilor străine

Art. 1097

Neexaminarea pe fond

Cu excepţia verificării condiţiilor prevăzute la art. 1.095 şi 1.096, instanţa română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârii străine şi nici la modificarea ei.

 

Art. 1096 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Motivele de refuz al recunoaşterii Recunoaşterea hotărârilor străine

Art. 1096 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Motivele de refuz al recunoaşterii Recunoaşterea hotărârilor străine

Recunoaşterea hotărârilor străine

Art. 1096

Motivele de refuz al recunoaşterii

(1) Recunoaşterea hotărârii străine poate fi refuzată pentru oricare dintre următoarele cazuri:

a) hotărârea este manifest contrară ordinii publice de drept internaţional privat român; această incompatibilitate se apreciază ţinându-se seama, în special, de intensitatea legăturii cauzei cu ordinea juridică română şi de gravitatea efectului astfel produs;

b) hotărârea pronunţată într-o materie în care persoanele nu dispun liber de drepturile lor a fost obţinută cu scopul exclusiv de a sustrage cauza incidenţei legii aplicabile conform dreptului internaţional privat român;

c) procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanţelor române sau se află în curs de judecare în faţa acestora la data sesizării instanţei străine;

d) este inconciliabilă cu o hotărâre pronunţată anterior ei în străinătate şi susceptibilă de a fi recunoscută în România;

e) instanţele române aveau competenţa exclusivă pentru judecarea cauzei;

f) a fost încălcat dreptul la apărare;

g) hotărârea poate face obiectul unei căi de atac în statul în care a fost pronunţată.

(2) Recunoaşterea nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanţa care a pronunţat hotărârea străină a aplicat o altă lege decât cea care ar fi fost determinată de dreptul internaţional privat român, afară numai dacă procesul priveşte starea civilă şi capacitatea unui cetăţean român, iar soluţia adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.

Art. 1095 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Condiţiile recunoaşterii Recunoaşterea hotărârilor străine

Art. 1095 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Condiţiile recunoaşterii Recunoaşterea hotărârilor străine

Recunoaşterea hotărârilor străine

Art. 1095

Condiţiile recunoaşterii

(1) Hotărârile referitoare la alte procese decât cele prevăzute la art. 1.094 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de autoritatea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunţată;

b) instanţa care a pronunţat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competenţa să judece procesul fără însă a fi întemeiată exclusiv pe prezenţa pârâtului ori a unor bunuri ale sale fără legătură directă cu litigiul în statul de sediu al respectivei jurisdicţii;

c) există reciprocitate în ceea ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea.

(2) Dacă hotărârea a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul, ea trebuie să constate, de asemenea, că părţii în cauză i-a fost înmânată în timp util atât citaţia pentru termenul de dezbateri în fond, cât şi actul de sesizare a instanţei şi că i s-a dat posibilitatea de a se apăra şi de a exercita calea de atac împotriva hotărârii.

(3) Caracterul nedefinitiv al hotărârii străine, decurgând din omisiunea citării persoanei care nu a participat la proces în faţa instanţei străine, poate fi invocat numai de către acea persoană.

Art. 1094 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Recunoaşterea de plin drept Recunoaşterea hotărârilor străine

Art. 1094 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Recunoaşterea de plin drept Recunoaşterea hotărârilor străine

Recunoaşterea hotărârilor străine
Art. 1094

Recunoaşterea de plin drept

Hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul personal al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate sau dacă, fiind pronunţate într-un stat terţ, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetăţenie al fiecărei părţi ori, în lipsă de recunoaştere, au fost pronunţate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internaţional privat român, nu sunt contrarii ordinii publice de drept internaţional privat român şi a fost respectat dreptul la apărare.

Art. 1093 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Noţiune Legea aplicabilă în materie procedurală

Art. 1093 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Noţiune Legea aplicabilă în materie procedurală

Legea aplicabilă în materie procedurală

Art. 1093

Noţiune

În sensul prezentului titlu, termenul de hotărâri străine se referă la actele de jurisdicţie contencioasă sau necontencioasă ale instanţelor judecătoreşti, cele notariale sau ale oricăror autorităţi competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene.

Art. 1092 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Acte oficiale publice Legea aplicabilă în materie procedurală

Art. 1092 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Acte oficiale publice Legea aplicabilă în materie procedurală

Legea aplicabilă în materie procedurală

Art. 1092

Acte oficiale publice

(1) Actele publice întocmite sau legalizate de o autoritate străină sau de un agent public străin pot fi produse în faţa instanţelor române numai dacă sunt supralegalizate, pe cale administrativă ierarhică în statul de origine şi apoi de misiunea diplomatică sau oficiul consular român, pentru certificarea autenticităţii semnăturilor şi sigiliului aplicate pe acestea.

(2) Supralegalizarea pe cale administrativă este supusă procedurii stabilite de statul de origine al actului, urmată de supralegalizarea efectuată, fie de către misiunea diplomatică română sau oficiul consular român din acest stat, fie de către misiunea diplomatică sau oficiul consular în România ale statului de origine şi, în continuare, în oricare dintre cele două situaţii, de către Ministerul Afacerilor Externe.

(3) Scutirea de supralegalizare este permisă în temeiul legii, al unui tratat internaţional la care România este parte sau pe bază de reciprocitate.

(4) Supralegalizarea actelor întocmite sau legalizate de instanţele române se face, din partea autorităţilor române, de către Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Externe, în această ordine.

Art. 1091 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Formalităţi de publicitate Legea aplicabilă în materie procedurală

Art. 1091 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Formalităţi de publicitate Legea aplicabilă în materie procedurală

Legea aplicabilă în materie procedurală

Art. 1091

Formalităţi de publicitate

(1) Formalităţile de înregistrare şi publicitate, efectele lor şi autorităţile abilitate să instrumenteze sunt cele prevăzute de dreptul ţării unde operaţiunea a avut loc.

(2) În materie imobiliară se aplică legea locului unde este situat imobilul.

Art. 1090 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Probele Legea aplicabilă în materie procedurală

Art. 1090 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Probele Legea aplicabilă în materie procedurală

Legea aplicabilă în materie procedurală

Art. 1090

Probele

(1) Mijloacele de probă pentru dovedirea unui act juridic şi forţa probantă a înscrisului constatator sunt cele prevăzute de legea convenită de părţi, când legea locului încheierii actului juridic le acordă această libertate. În lipsa acestei libertăţi sau când părţile n-au uzat de ea, se aplică legea locului încheierii actului juridic.

(2) Probaţiunea faptelor este supusă legii locului unde ele s-au produs ori au fost săvârşite.

(3) Cu toate acestea, legea română este aplicabilă, dacă ea admite şi alte mijloace de probă decât cele prevăzute de legile stabilite conform prevederilor alin. (1) şi (2). Legea română se aplică şi în cazul în care ea acceptă proba cu martori şi cu prezumţii ale judecătorului, chiar şi în situaţiile în care aceste mijloace de probă n-ar fi admisibile conform legii străine declarate aplicabile.

(4) Proba stării civile şi puterea doveditoare a actelor de stare civilă sunt guvernate de legea locului unde a fost întocmit înscrisul invocat.

(5) Administrarea probelor în procesul civil internaţional este guvernată de legea română.

Art. 1089 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Calitatea procesuală şi calificarea pretenţiei Legea aplicabilă în materie procedurală

Art. 1089 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Calitatea procesuală şi calificarea pretenţiei Legea aplicabilă în materie procedurală

Legea aplicabilă în materie procedurală

Art. 1089

Calitatea procesuală şi calificarea pretenţiei

Calitatea procesuală a părţilor, obiectul şi cauza acţiunii în procesul civil internaţional se stabilesc conform legii care guvernează fondul raportului juridic dedus judecăţii.

Art. 1088 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Calificare Legea aplicabilă în materie procedurală

Art. 1088 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Calificare Legea aplicabilă în materie procedurală

Legea aplicabilă în materie procedurală

Art. 1088

Calificare

Calificarea unei probleme ca fiind de drept procesual sau de drept substanţial se face conform legii române, sub rezerva instituţiilor juridice fără corespondent în dreptul român.

Art. 1087 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Legea forului Legea aplicabilă în materie procedurală

Art. 1087 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Legea forului Legea aplicabilă în materie procedurală

Legea aplicabilă în materie procedurală

Art. 1087

Legea forului

În procesul civil internaţional instanţa aplică legea procesuală română, sub rezerva unor dispoziţii exprese contrare.

Art. 1085 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Curator special Capacitatea şi drepturile părţilor în proces

Art. 1085 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Curator special Capacitatea şi drepturile părţilor în proces

Capacitatea şi drepturile părţilor în proces

Art. 1085

Curator special

În situaţiile în care reprezentarea ori asistarea străinului lipsit de capacitate sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu a fost asigurată conform legii sale naţionale, iar din această cauză judecata procesului întârzie, instanţa îi va putea numi în mod provizoriu un curator special.

Art. 1084 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Scutirea de cauţiunea judiciară Capacitatea şi drepturile părţilor în proces

Art. 1084 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Scutirea de cauţiunea judiciară Capacitatea şi drepturile părţilor în proces

Capacitatea şi drepturile părţilor în proces

Art. 1084

Scutirea de cauţiunea judiciară

Sub condiţia reciprocităţii, reclamantul, cetăţean străin sau persoană juridică de naţionalitate străină, nu poate fi ţinut să depună cauţiune sau obligat la vreo altă garanţie pentru motivul că este străin sau nu are domiciliul ori sediul în România.

Art. 1083 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Condiţia străinului Capacitatea şi drepturile părţilor în proces

Art. 1083 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Condiţia străinului Capacitatea şi drepturile părţilor în proces

Capacitatea şi drepturile părţilor în proces

Art. 1083

Condiţia străinului

(1) Persoanele fizice şi persoanele juridice străine au, în condiţiile legii, în faţa instanţelor române, aceleaşi drepturi şi obligaţii procesuale ca şi cetăţenii români, respectiv persoanele juridice române.

(2) Cetăţenii străini beneficiază în faţa instanţelor române, în procesele civile internaţionale, de scutiri şi reduceri de taxe şi alte cheltuieli de procedură, precum şi de asistenţă judiciară gratuită, în aceeaşi măsură şi în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, sub condiţia reciprocităţii cu statul de cetăţenie sau de domiciliu al solicitantului.

Art. 1082 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Capacitatea procesuală Capacitatea şi drepturile părţilor în proces

Art. 1082 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Capacitatea procesuală Capacitatea şi drepturile părţilor în proces

Capacitatea şi drepturile părţilor în proces

Art. 1082

Capacitatea procesuală

(1) Capacitatea procesuală a fiecăreia dintre părţile în proces este guvernată de legea sa naţională.

(2) Capacitatea procesuală a apatridului este guvernată de legea română.

Art. 1081 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Convenţii inoperante Dispoziţii speciale de competenţă internaţională a instanţelor române

Art. 1081 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Convenţii inoperante Dispoziţii speciale de competenţă internaţională a instanţelor române

Dispoziţii speciale de competenţă internaţională a instanţelor române

Art. 1081

Convenţii inoperante

Pentru situaţiile prevăzute la art. 1.078 şi 1.079, convenţia de alegere a forului, altul decât instanţa română, este inoperantă.

Art. 1080 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Competenţa preferenţială a instanţelor române

Art. 1080 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Competenţa preferenţială a instanţelor române

Dispoziţii speciale de competenţă internaţională a instanţelor române

Art. 1080

Competenţa preferenţială a instanţelor române

(1) Instanţele judecătoreşti române sunt competente să judece şi litigiile în care:

1. reclamantul din cererea privind obligaţia de întreţinere are domiciliul în România;

2. locul unde a luat naştere sau trebuia executată, fie şi numai în parte, o obligaţie contractuală se află în România;

3. locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligaţii extracontractuale sau se produc efectele acestuia se află în România;

4. staţia feroviară sau rutieră ori portul sau aeroportul de îmbarcare/încărcare sau debarcare/descărcare a pasagerilor sau mărfii transportate se află în România;

5. bunul asigurat sau locul producerii evenimentului asigurat se află în România;

6. ultimul domiciliu al defunctului se află în România, rezervată fiind competenţa exclusivă pentru imobilele lăsate de acesta în străinătate.

(2) Instanţele judecătoreşti române sunt, de asemenea, competente să judece:

1. procese referitoare la ocrotirea minorului sau persoanei puse sub interdicţie judecătorească, cetăţean român cu domiciliul în străinătate;

2. cererile de divorţ, dacă la data introducerii cererii reclamantul domiciliază pe teritoriul României de cel puţin un an;

3. declararea judecătorească a morţii unui cetăţean român, chiar dacă acesta se află în străinătate la data când a intervenit dispariţia. Până la luarea unor măsuri provizorii de către instanţa română rămân valabile măsurile provizorii dispuse de instanţa străină;

4. procese între persoane cu domiciliul în străinătate, referitoare la acte sau fapte de stare civilă înregistrate în România, dacă cel puţin una dintre părţi este cetăţean român;

5. procese referitoare la ocrotirea în străinătate a proprietăţii intelectuale a unei persoane domiciliate în România, cetăţean român sau apatrid, rezervată fiind o convenţie de alegere a forului;

6. procese între străini, dacă aceştia au convenit expres astfel, iar raporturile juridice privesc drepturi de care ei pot dispune, în legătură cu bunuri sau interese ale persoanelor din România;

7. procese referitoare la abordajul navelor sau coliziunea aeronavelor, precum şi cele referitoare la asistenţa sau la salvarea unor persoane sau unor bunuri în marea liberă ori într-un spaţiu nesupus suveranităţii vreunui stat, dacă:

a) nava sau aeronava arborează pavilionul român sau, după caz, este înmatriculată în România;

b) locul de destinaţie sau primul port ori aeroport unde nava sau aeronava a ajuns se găseşte pe teritoriul României;

c) nava sau aeronava a fost sechestrată în România;

d) pârâtul are domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România;

8. procese privind răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate de produse originare din România, indiferent de cetăţenia victimei, de locul survenirii accidentului sau locul producerii prejudiciului.

Art. 1079 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Competenţa exclusivă în materia unor acţiuni patrimoniale

Art. 1079 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Competenţa exclusivă în materia unor acţiuni patrimoniale

Dispoziţii speciale de competenţă internaţională a instanţelor române

Art. 1079

Competenţa exclusivă în materia unor acţiuni patrimoniale

Instanţele române sunt exclusiv competente să judece litigii cu elemente de extraneitate referitoare la:

1. imobile situate pe teritoriul României;

2. bunuri lăsate în România de defunctul cu ultimul domiciliu în România;

3. contracte încheiate cu consumatori având domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România, pentru prestaţii de consum curent destinate uzului personal sau familial al consumatorului şi fără legătură cu activitatea profesională sau comercială a acestuia, dacă:

a) furnizorul a primit comanda în România;

b) încheierea contractului a fost precedată în România de o ofertă sau o publicitate şi consumatorul a îndeplinit actele necesare încheierii contractului.

Art. 1078 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Competenţa personală exclusivă

Art. 1078 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Competenţa personală exclusivă

Dispoziţii speciale de competenţă internaţională a instanţelor române

Art. 1078

Competenţa personală exclusivă

Instanţele române sunt exclusiv competente să judece litigii cu elemente de extraneitate din sfera statutului personal referitoare la:

1. acte de stare civilă întocmite în România privind persoane domiciliate în România şi care sunt cetăţeni români sau apatrizi;

2. încuviinţarea adopţiei, dacă cel ce urmează a fi adoptat domiciliază în România şi este cetăţean român sau apatrid;

3. tutela şi curatela pentru protecţia unei persoane cu domiciliul în România, care este cetăţean român sau apatrid;

4. punerea sub interdicţie judecătorească a unei persoane cu domiciliul în România;

5. desfacerea, nulitatea sau anularea căsătoriei, precum şi alte litigii între soţi, cu excepţia celor referitoare la imobile situate în străinătate, dacă la data introducerii cererii ambii soţi domiciliază în România şi unul dintre ei este cetăţean român sau apatrid.

Art. 1077 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Termene Dispoziţii generale

Art. 1077 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Termene Dispoziţii generale

Dispoziţii generale

Art. 1077

Termene

Când o persoană aflată în străinătate trebuie să respecte un termen procedural în faţa autorităţilor judiciare sau administrative române, este suficient ca cererea sa să parvină în ultima zi a termenului la o reprezentanţă diplomatică sau consulară română.

Art. 1076 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Conexitatea internaţională Dispoziţii generale

Art. 1076 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Conexitatea internaţională Dispoziţii generale

Dispoziţii generale

Art. 1076

Conexitatea internaţională

Când instanţa română este sesizată cu judecarea unei cereri, ea este competentă să judece şi cererea care este legată de cea dintâi printr-un raport atât de strâns, încât există interesul pentru cercetarea şi judecarea acestora în acelaşi timp, cu scopul de a evita soluţii care nu ar putea fi conciliate dacă cererile ar fi judecate separat.

Art. 1075 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Litispendenţa internaţională Dispoziţii generale

Art. 1075 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Litispendenţa internaţională Dispoziţii generale

Dispoziţii generale

Art. 1075

Litispendenţa internaţională

(1) Când o cerere este pendinte în faţa unei instanţe străine şi este previzibil că hotărârea străină va fi susceptibilă de recunoaştere sau de executare în România, instanţa română sesizată ulterior cu o cerere între aceleaşi părţi, având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, poate suspenda judecata până la pronunţarea hotărârii de către jurisdicţia străină. Instanţa română va respinge cererea când hotărârea străină pronunţată este susceptibilă de a fi recunoscută conform dispoziţiilor prezentei cărţi.

(2) În cazul suspendării prevăzut la alin. (1), dacă jurisdicţia străină se declară necompetentă sau dacă hotărârea străină pronunţată nu este susceptibilă de a fi recunoscută în România, instanţa română repune procesul pe rol la cererea părţii interesate.

(3) Faptul că o cauză este sau nu pendinte în faţa jurisdicţiei străine se determină conform legii statului în care are loc procesul.

Art. 1074 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Măsuri provizorii, conservatorii şi de executare Dispoziţii generale

Art. 1074 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Măsuri provizorii, conservatorii şi de executare Dispoziţii generale

Dispoziţii generale

Art. 1074

Măsuri provizorii, conservatorii şi de executare

În situaţii de urgenţă, instanţa română este, de asemenea, competentă să dispună măsuri provizorii, conservatorii şi de executare privind persoane sau bunuri aflate în România la data introducerii cererii, chiar dacă, potrivit dispoziţiilor cărţii de faţă, ea nu ar fi competentă să judece fondul.

Art. 1073 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Cereri incidentale Dispoziţii generale

Art. 1073 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Cereri incidentale Dispoziţii generale

Dispoziţii generale

Art. 1073

Cereri incidentale

Instanţa competentă să judece cererea originară este, de asemenea, competentă să judece:

a) cererile de intervenţie, cu excepţia cazurilor când asemenea cereri ar fi fost formulate numai pentru a-l sustrage pe intervenient de la jurisdicţia normal competentă;

b) cererea reconvenţională.

Art. 1072 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Chestiuni preliminare Dispoziţii generale

Art. 1072 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Chestiuni preliminare Dispoziţii generale

Dispoziţii generale

Art. 1072

Chestiuni preliminare

Instanţa română sesizată judecă pe cale incidentală chestiunile care nu intră în competenţa sa, dar a căror soluţionare este necesară pentru a decide asupra cererii principale.

Art. 1071 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Competenţa internă Dispoziţii generale

Art. 1071 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Competenţa internă Dispoziţii generale

Dispoziţii generale

Art. 1071

Competenţa internă

(1) Când instanţele române sunt competente potrivit dispoziţiilor cărţii de faţă, competenţa se determină conform regulilor din prezentul cod şi, după caz, a celor prevăzute în legi speciale.

(2) Dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competenţă materială, la Judecătoria Sectorului 1 al municipiului Bucureşti, respectiv la Tribunalul Bucureşti.

Art. 1070 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Verificarea competenţei internaţionale Dispoziţii generale

Art. 1070 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Verificarea competenţei internaţionale Dispoziţii generale

Dispoziţii generale

Art. 1070

Verificarea competenţei internaţionale

(1) Instanţa sesizată verifică din oficiu competenţa sa internaţională, procedând conform regulilor interne privind competenţa, iar dacă stabileşte că nu este competentă nici ea, nici o altă instanţă română, respinge cererea ca nefiind de competenţa jurisdicţiei române, sub rezerva aplicării prevederilor art. 1.069. Hotărârea instanţei este supusă recursului la instanţa ierarhic superioară.

(2) Necompetenţa internaţională a instanţei române poate fi invocată în orice stare a procesului, chiar şi direct în căile de atac. Dispoziţiile art. 1.066 rămân aplicabile.

Art. 1069 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 For de necesitate Dispoziţii generale

Art. 1069 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 For de necesitate Dispoziţii generale

Dispoziţii generale

Art. 1069

For de necesitate

(1) Instanţa română de la locul cu care cauza prezintă o legătură suficientă devine competentă să soluţioneze cauza, deşi legea nu prevede competenţa instanţelor române, dacă se dovedeşte că nu este posibilă introducerea unei cereri în străinătate sau că nu se poate pretinde în mod rezonabil ca ea să fie introdusă în străinătate.

(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), dacă cererea este formulată de un cetăţean român sau apatrid domiciliat în România ori de o persoană juridică de naţionalitate română, competenţa instanţei române este obligatorie.

Art. 1068 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Excepţia de arbitraj Dispoziţii generale

Art. 1068 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Excepţia de arbitraj Dispoziţii generale

Dispoziţii generale

Art. 1068

Excepţia de arbitraj

Dacă părţile au încheiat o convenţie de arbitraj vizând un litigiu arbitrabil conform legii române, instanţa română sesizată îşi va declina competenţa, cu excepţia situaţiilor în care:

a) pârâtul nu a invocat excepţia de arbitraj până la primul termen la care a fost legal citat;

b) instanţa constată că respectiva convenţie de arbitraj este caducă sau inoperantă;

c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit sau arbitrul unic nu poate fi desemnat din motive vădit imputabile pârâtului.

Art. 1067 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Alegerea forului Dispoziţii generale

Art. 1067 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Alegerea forului Dispoziţii generale

Dispoziţii generale

Art. 1067

Alegerea forului

(1) În materie patrimonială, părţile pot conveni asupra instanţei competente să judece un litigiu actual sau eventual izvorând dintr-un raport cu elemente de extraneitate. Convenţia poate fi încheiată prin înscris, telegramă, telex, telecopiator sau orice alt mijloc de comunicare ce permite a-i stabili proba printr-un text. În lipsă de stipulaţie contrară, competenţa forului ales este exclusivă.

(2) Alegerea instanţei este fără efect dacă ea conduce la lipsirea în mod abuziv a uneia dintre părţi de protecţia pe care i-o asigură o instanţă prevăzută de legea română. De asemenea, alegerea este fără efect când instanţa aleasă este străină, iar litigiul este de competenţa exclusivă a instanţelor române, precum şi când instanţa aleasă este română, iar litigiul este de competenţa exclusivă a unei instanţe străine.

(3) Instanţa aleasă nu se poate declara necompetentă dacă:

a) una dintre părţi are domiciliul/reşedinţa obişnuită, respectiv un sediu secundar în circumscripţia acestei instanţe;

b) dreptul aplicabil litigiului conform dreptului internaţional privat român este legea română.

Art. 1066 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Prorogarea voluntară de competenţă în favoarea instanţei române Dispoziţii generale

Art. 1066 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Prorogarea voluntară de competenţă în favoarea instanţei române Dispoziţii generale

Dispoziţii generale

Art. 1066

Prorogarea voluntară de competenţă în favoarea instanţei române

(1) Când, în materii având ca obiect drepturi de care ele dispun liber conform legii române, părţile au convenit valabil competenţa instanţelor române de a judeca litigii actuale sau eventuale privind asemenea drepturi, instanţele române sunt singurele competente.

(2) Cu excepţia cazurilor în care prin lege se dispune altfel, instanţa română în faţa căreia pârâtul este chemat rămâne competentă de a judeca cererea, dacă pârâtul se prezintă în faţa instanţei şi formulează apărări în fond, fără a invoca excepţia de necompetenţă, cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului în faţa primei instanţe.

(3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa română sesizată poate respinge cererea, când din ansamblul circumstanţelor rezultă că litigiul nu prezintă nicio legătură semnificativă cu România.

Art. 1065 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Competenţa întemeiată pe domiciliul sau sediul pârâtului Dispoziţii generale

Art. 1065 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Competenţa întemeiată pe domiciliul sau sediul pârâtului Dispoziţii generale

Dispoziţii generale

Art. 1065

Competenţa întemeiată pe domiciliul sau sediul pârâtului

(1) Sub rezerva situaţiilor în care legea dispune altfel, instanţele române sunt competente dacă pârâtul are domiciliul, iar în lipsa domiciliului, reşedinţa obişnuită, respectiv sediul principal, iar în lipsa sediului principal, un sediu secundar sau fondul de comerţ pe teritoriul României la data introducerii cererii.

(2) Când există mai mulţi pârâţi, instanţele române sunt competente dacă unul dintre aceştia se află în situaţia prevăzută la alin. (1), în afară de cazul când cererea a fost făcută numai cu scopul de a-l sustrage pe un pârât de la jurisdicţia domiciliului ori reşedinţei obişnuite sau, după caz, a sediului principal ori secundar situat în străinătate.

(3) Instanţele române sunt de asemenea competente pentru a judeca orice cerere privind activitatea la sediul secundar al unei persoane juridice neavând sediul principal în România, când acest sediu secundar este situat în România la data introducerii cererii.

Art. 1064 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Domeniul de aplicare Dispoziţii speciale

Art. 1064 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Domeniul de aplicare Dispoziţii speciale

Dispoziţii speciale

Art. 1064

Domeniul de aplicare

Dispoziţiile prezentei cărţi se aplică proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate în măsura în care prin tratatele internaţionale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel.

Art. 1063 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Restituirea cauţiunii Dispoziţii speciale

Art. 1063 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Restituirea cauţiunii Dispoziţii speciale

Dispoziţii speciale

Art. 1063

Restituirea cauţiunii

(1) Cauţiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(2) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauţiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviinţarea măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(3) Instanţa se pronunţă asupra cererii de restituire a cauţiunii cu citarea părţilor, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare. Încheierea pronunţată de una dintre secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă.

(4) Dacă cererea pentru care s-a depus cauţiunea a fost respinsă, instanţa va dispune din oficiu şi restituirea cauţiunii.

Art. 1062 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Înlocuirea cauţiunii în numerar Dispoziţii speciale

Art. 1062 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Înlocuirea cauţiunii în numerar Dispoziţii speciale

Dispoziţii speciale

Art. 1062

Înlocuirea cauţiunii în numerar

Cel care a depus cauţiunea în numerar va putea cere ulterior ca, în condiţiile stabilite de prezentul titlu, suma în numerar să fie înlocuită cu alte bunuri ori prin aducerea unui garant. În acest caz, dispoziţiile art. 1.061 alin. (1) şi (2) rămân aplicabile.

Art. 1061 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Procedura de stabilire a cauţiunii Dispoziţii speciale

Art. 1061 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Procedura de stabilire a cauţiunii Dispoziţii speciale

Dispoziţii speciale

Art. 1061

Procedura de stabilire a cauţiunii

(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, instanţa va cita părţile în termen scurt, în camera de consiliu, şi va stabili de urgenţă cauţiunea.

(2) Instanţa se pronunţă printr-o încheiere care poate fi atacată odată cu hotărârea prin care s-a dispus asupra cauţiunii.

(3) Când există urgenţă, instanţa va putea stabili cauţiunea şi fără citarea părţilor. În acest caz, cauţiunea se va depune numai în numerar, într-un termen stabilit de instanţă. Debitorului cauţiunii îi va fi comunicată încheierea prin care cauţiunea a fost stabilită, de la data acestei comunicări începând a curge termenul pentru plata cauţiunii.

(4) Nedepunerea cauţiunii în termenul prevăzut la alin. (3) atrage desfiinţarea de drept a măsurilor în legătură cu care s-a dispus stabilirea cauţiunii.

Art. 1060 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Indisponibilizarea cauţiunii Dispoziţii speciale

Art. 1060 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Indisponibilizarea cauţiunii Dispoziţii speciale

Dispoziţii speciale

Art. 1060

Indisponibilizarea cauţiunii

Când cauţiunea a fost depusă în numerar sau în instrumente financiare, ea nu poate fi urmărită de creditorii depunătorului decât în măsura în care urmează a-i fi restituită acestuia. De asemenea, cauţiunea nu va putea fi urmărită nici de creditorii depozitarului.

Art. 1059 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Aducerea unui garant Dispoziţii speciale

Art. 1059 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Aducerea unui garant Dispoziţii speciale

Dispoziţii speciale

Art. 1059

Aducerea unui garant

(1) La cererea debitorului cauţiunii, instanţa poate încuviinţa, cu acordul expres al beneficiarului cauţiunii, ca în locul bunurilor arătate la art. 1.056-1.058, să fie adus un garant.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), instanţa va stabili, cu citarea părţilor, un termen la care garantul să fie înfăţişat.

(3) Dacă garantul este încuviinţat de instanţă, el va da în faţa acesteia ori prin înscris autentic, depus la dosarul cauzei, o declaraţie că este de acord să garanteze până la nivelul sumei stabilite de instanţă.

Art. 1058 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Oferirea de garanţii reale Dispoziţii speciale

Art. 1058 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Oferirea de garanţii reale Dispoziţii speciale

Dispoziţii speciale

Art. 1058

Oferirea de garanţii reale

(1) Sub rezerva acceptării exprese de către beneficiar, se poate oferi cauţiune şi un drept de ipotecă imobiliară sau mobiliară ori o creanţă ipotecară, dacă valoarea acesteia este cel puţin egală cu valoarea cauţiunii stabilite de instanţă, în condiţiile legii.

(2) Când s-a acceptat cu titlu de cauţiune un drept de ipotecă, instanţa va dispune, din oficiu, intabularea acestuia sau, după caz, înregistrarea la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

(3) Cauţiunea care constă într-o creanţă ipotecară produce efecte din momentul înscrierii sau notării rangului în cartea funciară sau, după caz, în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. Înscrierea sau, după caz, notarea se va dispune de către instanţă din oficiu.

(4) Când cauţiunea nu mai este necesară, instanţa va ordona, din oficiu, radierea înscrierilor făcute.

Art. 1057 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Depunerea în numerar sau în instrumente financiare Dispoziţii speciale

Art. 1057 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Depunerea în numerar sau în instrumente financiare Dispoziţii speciale

Dispoziţii speciale

Art. 1057

Depunerea în numerar sau în instrumente financiare

(1) Cauţiunea se depune, de regulă, în numerar.

(2) La cererea debitorului cauţiunii şi dacă partea în favoarea căreia se depune declară în mod expres că este de acord, cauţiunea va putea consta şi în instrumente financiare care pot servi ca instrumente de plată. Cu toate acestea, acordul părţii nu este necesar în cazul titlurilor emise de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale.

(3) Valoarea instrumentelor financiare prevăzute la alin. (2) este aceea arătată în cuprinsul lor.

Art. 1056 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Stabilirea cauţiunii şi depunerea ei Dispoziţii speciale

Art. 1056 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Stabilirea cauţiunii şi depunerea ei Dispoziţii speciale

Dispoziţii speciale

Art. 1056

Stabilirea cauţiunii şi depunerea ei

(1) Când legea prevede darea unei cauţiuni, suma datorată de parte cu acest titlu se stabileşte de către instanţă în condiţiile legii şi se depune la Trezoreria Statului, la CEC Bank – S.A. sau la orice altă instituţie de credit care efectuează astfel de operaţiuni, pe numele părţii respective, la dispoziţia instanţei sau, după caz, a executorului judecătoresc.

(2) Dacă legea nu prevede altfel, cauţiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, nu va putea depăşi suma de 10.000 lei.

Art. 1055 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Refacerea hotărârilor definitive Dispoziţii speciale

Art. 1055 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Refacerea hotărârilor definitive Dispoziţii speciale

Dispoziţii speciale

Art. 1055

Refacerea hotărârilor definitive

Dispoziţiile art. 1.053 şi 1.054 se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care se solicită refacerea unei hotărâri definitive.

Art. 1054 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Refacerea hotărârilor dispărute Dispoziţii speciale

Art. 1054 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Refacerea hotărârilor dispărute Dispoziţii speciale

Dispoziţii speciale

Art. 1054

Refacerea hotărârilor dispărute

(1) Dacă dosarul sau înscrisurile dispărute priveau o pricină în care se pronunţase o hotărâre, această hotărâre se va reface de către instanţa care a pronunţat-o, după cel de-al doilea exemplar al hotărârii păstrat la mapă, iar dacă şi acel exemplar ar fi dispărut, vor putea servi la refacere copiile legalizate de pe hotărâre, ce s-au încredinţat părţilor sau altor persoane.

(2) În acest scop, instanţa va putea să dispună, din oficiu, să se facă publicaţii într-un ziar de largă răspândire, cu invitaţia ca orice posesor al unei copii de pe hotărâre să o depună la grefa instanţei care a ordonat publicaţia.

(3) Dacă hotărârea nu se poate reface pe calea arătată la alin. (1) şi (2), se va trece la refacerea ei de către instanţa care a pronunţat-o, potrivit dispoziţiilor art. 1.053.

(4) În situaţia în care dosarul, inclusiv hotărârea, nu se pot reface nici potrivit alin. (3), iar cauza se află în apel, instanţa de apel va judeca din nou pricina în fond. Pentru judecata din nou a cauzei, părţile sunt obligate să facă dovada că între ele a existat litigiul ce face obiectul rejudecării şi că acesta a fost soluţionat prin hotărâre judecătorească. Dovada se va face cu orice înscrisuri sau extrase din registrele ori din alte evidenţe ale instanţei judecătoreşti sau ale altor autorităţi.

(5) Când procesul se află în recurs, iar dosarul, inclusiv hotărârile date în primă instanţă sau apel, nu pot fi refăcute nici potrivit alin. (3), instanţa de recurs va trimite cauza instanţei de apel pentru a proceda potrivit alin. (4).

(6) Dacă în cursul judecării a fost găsită hotărârea dispărută, cererea de refacere va fi respinsă.

(7) Dacă ulterior judecării cererii de refacere hotărârea dispărută a fost găsită, hotărârea refăcută potrivit prevederilor alin. (3), (4) şi (5) va fi anulată de către instanţa care a pronunţat-o.

Art. 1053 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Refacerea dosarelor sau înscrisurilor în cauzele în curs de soluţionare Dispoziţii speciale

Art. 1053 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Refacerea dosarelor sau înscrisurilor în cauzele în curs de soluţionare Dispoziţii speciale

Dispoziţii speciale

Art. 1053

Refacerea dosarelor sau înscrisurilor în cauzele în curs de soluţionare

(1) Dosarele sau înscrisurile privitoare la o pricină în curs de judecată, dispărute în orice mod, se pot reface de însăşi instanţa învestită cu judecarea cauzei.

(2) În scopul prevăzut la alin. (1), instanţa va fixa termen, chiar din oficiu, citând părţile şi, după caz, martorii şi experţii; va cere copii de pe înscrisurile ce i-au fost trimise de autorităţi şi de care părţile s-au folosit sau de pe înscrisurile depuse de părţi, dispunând totodată să se scoată din registrele instanţei toate datele privitoare la înscrisurile ce se refac.

(3) Pot servi la refacerea dosarului copiile legalizate de pe înscrisurile dispărute ce se află în posesia părţilor ori a altor persoane sau a autorităţilor.

(4) Încheierea nu va putea fi atacată decât odată cu fondul.

(5) Înscrisurile refăcute ţin locul originalelor, până la găsirea acestora.

Art. 1052 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Înscrierea în cartea funciară a dreptului uzucapat Dispoziţii speciale

Art. 1052 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Înscrierea în cartea funciară a dreptului uzucapat Dispoziţii speciale

Dispoziţii speciale

Art. 1052

Înscrierea în cartea funciară a dreptului uzucapat

(1) Reclamantul va putea cere înscrierea provizorie a dreptului ce a uzucapat, în temeiul încheierii date potrivit art. 1.051 alin. (5) sau, după caz, al hotărârii judecătoreşti, de primă instanţă, prin care s-a admis cererea de înscriere, înainte de rămânerea definitivă a acesteia. Justificarea înscrierii provizorii se va face pe baza încheierii sau, după caz, a hotărârii judecătoreşti, rămase definitivă.

(2) În toate cazurile, registratorul de carte funciară nu va putea dispune înscrierea dreptului, în temeiul uzucapiunii, dacă acesta a fost intabulat sau înscris provizoriu în folosul unei alte persoane, chiar după împlinirea termenului de uzucapiune; în cazul în care s-a făcut numai o notare, se va putea dispune înscrierea dreptului, fără ca înscrierea să fie opozabilă celui care a cerut notarea.

(3) Reclamantul este considerat proprietar de la data înscrierii, în condiţiile legii, în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit în temeiul uzucapiunii.

Art. 1051 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Procedura de judecată. Căi de atac Dispoziţii speciale

Art. 1051 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Procedura de judecată. Căi de atac Dispoziţii speciale

Dispoziţii speciale

Art. 1051

Procedura de judecată. Căi de atac

(1) După depunerea cererii, instanţa dispune, prin încheiere, citarea titularului dreptului înscris în cartea funciară sau a succesorilor acestuia, dacă sunt cunoscuţi, precum şi emiterea unei somaţii şi afişarea acesteia la imobilul în litigiu, la sediul instanţei, al biroului teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară şi la sediul primăriei în raza căreia se află imobilul, precum şi publicarea ei în două ziare de largă răspândire, dintre care cel puţin unul de circulaţie naţională.

(2) Afişele şi publicaţia vor cuprinde:

a) denumirea instanţei care a emis somaţia, numărul şi data încheierii prin care s-a dispus emiterea;

b) numele, prenumele sau denumirea posesorului şi domiciliul sau, după caz, sediul acestuia;

c) precizarea că acesta invocă dobândirea proprietăţii sau a unui alt drept real prin uzucapiune;

d) indicarea precisă a imobilului, cu adresa poştală şi, dacă este cazul, cu număr cadastral sau topografic şi a numărului de carte funciară, iar în lipsa acestora, cu precizarea vecinătăţilor;

e) somaţia către toţi cei interesaţi să facă opoziţie, cu precizarea că, în caz contrar, în termen de 6 luni de la emiterea celei din urmă publicaţii se va trece la judecarea cererii.

(3) Cheltuielile necesare efectuării formalităţilor de afişare şi publicare sunt în sarcina reclamantului.

(4) Îndeplinirea acestor formalităţi va fi constatată într-un proces-verbal, întocmit de grefier, ce se va depune la dosarul cauzei.

(5) Dacă nu s-au făcut opoziţii în termenul prevăzut la alin. (2) lit. e) sau dacă cel înscris în cartea funciară este decedat ori şi-a încetat existenţa juridică sau a renunţat la proprietate, instanţa se va pronunţa în camera de consiliu, după ascultarea reclamantului şi a martorilor şi verificarea îndeplinirii condiţiilor cerute de lege pentru dobândirea dreptului reclamat în temeiul uzucapiunii, prin încheiere.

(6) Dacă s-au formulat opoziţii la cererea de uzucapiune, acestea vor fi comunicate reclamantului, pentru a formula întâmpinare potrivit dispoziţiilor de drept comun. După primirea întâmpinării se va fixa termen pentru soluţionarea cererii de înscriere, cu citarea reclamantului şi a oponenţilor, cărora li se va comunica şi câte o copie de pe cererea de înscriere şi întâmpinarea depusă de reclamant.

(7) În ambele cazuri, instanţa va cerceta dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de Codul civil pentru dobândirea dreptului reclamat în temeiul uzucapiunii.

(8) Încheierea sau, după caz, hotărârea este supusă numai apelului.

Art. 1050 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Instanţa competentă. Cuprinsul cererii Dispoziţii speciale

Art. 1050 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Instanţa competentă. Cuprinsul cererii Dispoziţii speciale

Dispoziţii speciale

Art. 1050

Instanţa competentă. Cuprinsul cererii

(1) Cererea de uzucapiune se depune la judecătoria în circumscripţia căreia este situat imobilul.

(2) Reclamantul va arăta în cererea de înscriere data de la care posedă imobilul sub nume de proprietar, temeiul uzucapiunii, faptul dacă imobilul posedat este sau nu înscris în cartea funciară, precum şi numele ori denumirea vechiului proprietar sau a succesorului acestuia, dacă îl cunoaşte.

(3) La cerere se vor anexa:

a) un certificat eliberat de serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor, care atestă că titularul dreptului înscris în cartea funciară este decedat, precum şi data decesului sau, după caz, un certificat emis de autoritatea competentă, care atestă faptul că persoana juridică titulară a dreptului înscris în cartea funciară şi-a încetat existenţa;

b) un certificat eliberat de camera notarilor publici, din care să rezulte faptul dacă moştenirea titularului înscris în cartea funciară a fost sau nu dezbătută, iar în caz afirmativ, care sunt persoanele care au cules moştenirea respectivă;

c) un certificat eliberat de primăria în a cărei rază teritorială este situat imobilul, din care să rezulte că acesta nu face parte din domeniul public al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale;

d) certificatul de rol fiscal, atunci când este cazul;

e) înscrisul constatator al actului juridic pe care solicitantul şi-a întemeiat posesia, atunci când este cazul;

f) documentaţia tehnică cadastrală a imobilului, realizată, pe cheltuiala celui interesat, de o persoană fizică sau juridică autorizată, potrivit legii;

g) extrasul de carte funciară pentru informare, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară ori a înscrierii declaraţiei de renunţare la proprietate, precum şi a faptului dacă imobilul este sau nu grevat de sarcini, eliberat de biroul teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară; în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară în folosul altei persoane şi nici grevat de sarcini, un certificat emis de acelaşi birou, care atestă acest fapt, inclusiv faptul că nu a fost alocat un număr cadastral pentru înscrierea imobilului;

h) lista cuprinzând numele, prenumele şi domiciliul a cel puţin 2 martori.

Art. 1049 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Domeniu de aplicare Dispoziţii speciale

Art. 1049 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Domeniu de aplicare Dispoziţii speciale

Dispoziţii speciale

Art. 1049

Domeniu de aplicare

Dispoziţiile prezentului titlu sunt aplicabile oricăror cereri de înscriere în cartea funciară a drepturilor reale imobiliare dobândite în temeiul uzucapiunii.

Art. 1048 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Cereri ale asociaţiilor de proprietari Dispoziţii speciale

Art. 1048 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Cereri ale asociaţiilor de proprietari Dispoziţii speciale

Dispoziţii speciale
Art. 1048

Cereri ale asociaţiilor de proprietari

Dispoziţiile art. 1.045 se aplică în mod corespunzător şi pentru soluţionarea cererii formulate de o asociaţie de proprietari împotriva proprietarilor, membri ai acesteia, în cazul în care neefectuarea reparaţiilor ce sunt în sarcina fiecărui proprietar ori a reparaţiilor sau a oricăror lucrări la părţile sau la instalaţiile aflate în coproprietatea acestora ori la spaţiile aflate în proprietate exclusivă afectează folosinţa normală a părţilor comune sau a altor spaţii locative din imobil, precum şi siguranţa locuirii în acel imobil.

Art. 1047 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Examinarea imobilului Dispoziţii speciale

Art. 1047 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Examinarea imobilului Dispoziţii speciale

Dispoziţii speciale

Art. 1047

Examinarea imobilului

Dispoziţiile art. 1.046 se aplică şi în cazul obligării locatarului sau, după caz, a sublocatarului de a permite, în condiţiile legii, examinarea imobilului deţinut în locaţiune.

Art. 1046 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Efectuarea reparaţiilor. Restrângerea folosinţei. Evacuarea Dispoziţii speciale

Art. 1046 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Efectuarea reparaţiilor. Restrângerea folosinţei. Evacuarea Dispoziţii speciale

Dispoziţii speciale

Art. 1046

Efectuarea reparaţiilor. Restrângerea folosinţei. Evacuarea

Prin ordonanţă preşedinţială, dată cu citarea părţilor, locatarul sau, când este cazul, sublocatarul poate fi obligat la efectuarea reparaţiilor necesare ce îi revin potrivit legii, precum şi la restrângerea folosinţei spaţiului închiriat ori chiar la evacuarea din acest spaţiu dacă aceste măsuri se justifică pentru efectuarea reparaţiilor ori lucrărilor prevăzute de lege în sarcina locatorului.

Art. 1045 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Încetarea abuzului de folosinţă Dispoziţii speciale

Art. 1045 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Încetarea abuzului de folosinţă Dispoziţii speciale

Dispoziţii speciale
Art. 1045

Încetarea abuzului de folosinţă

(1) Dacă locatarul, nerespectând obligaţiile ce îi revin privind folosirea normală, cu prudenţă şi diligentă, a imobilului închiriat ori arendat, întrebuinţează imobilul în alt scop decât cel prevăzut în contract, îi modifică structura stabilită prin construcţie, îi produce stricăciuni ori săvârşeşte orice alte abuzuri de folosinţă, el va putea fi obligat, prin ordonanţă preşedinţială, dată cu citarea părţilor, la încetarea acestor abuzuri şi la restabilirea situaţiei anterioare.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi pentru soluţionarea cererii privind încetarea oricăror abuzuri săvârşite de proprietarul care prejudiciază folosinţa normală a părţilor sau instalaţiilor aflate în proprietate comună din imobilele cu mai multe etaje sau apartamente ori care tulbură buna convieţuire în acel imobil.

Art. 1044 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Suspendarea executării Procedura de evacuare

Art. 1044 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Suspendarea executării Procedura de evacuare

Procedura de evacuare

Art. 1044

Suspendarea executării

(1) Executarea hotărârii de evacuare nu va putea fi suspendată. Cu toate acestea, în cazul evacuării pentru neplata chiriei sau a arenzii se va putea dispune suspendarea executării hotărârii în cadrul contestaţiei la executare sau a apelului exercitat de către pârât numai dacă acesta consemnează în numerar, la dispoziţia creditorului, chiria sau arenda la care a fost obligat, suma stabilită pentru asigurarea ratelor de chirie sau arendă datorate până la data cererii de suspendare, precum şi cea aferentă ratelor de chirie sau arendă ce ar deveni exigibile în cursul judecăţii procesului.

(2) Suspendarea încetează de drept dacă, la expirarea termenului pentru care chiria sau arenda a fost astfel acoperită, debitorul nu cere şi nu depune suma ce se va fixa de instanţa de executare pentru acoperirea unor noi rate, în condiţiile prevăzute la alin. (1).

Art. 1043 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Contestaţia la executare Procedura de evacuare

Art. 1043 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Contestaţia la executare Procedura de evacuare

Procedura de evacuare

Art. 1043

Contestaţia la executare

Împotriva executării hotărârii de evacuare cei interesaţi pot introduce contestaţie la executare, în condiţiile legii.

Art. 1042 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Apărările pârâtului în cazul judecării cu citare Procedura de evacuare

Art. 1042 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Apărările pârâtului în cazul judecării cu citare Procedura de evacuare

Procedura de evacuare
Art. 1042

Apărările pârâtului în cazul judecării cu citare

(1) Pârâtul chemat în judecată, potrivit procedurii prevăzute în prezentul titlu, nu poate formula cerere reconvenţională, de chemare în judecată a altei persoane sau în garanţie, pretenţiile sale urmând a fi valorificate numai pe cale separată.

(2) Pârâtul poate invoca apărări de fond privind temeinicia motivelor de fapt şi de drept ale cererii, inclusiv lipsa titlului reclamantului.

Art. 1041 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Procedura de judecată. Calea de atac Procedura de evacuare

Art. 1041 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Procedura de judecată. Calea de atac Procedura de evacuare

Procedura de evacuare

Art. 1041

Procedura de judecată. Calea de atac

(1) Cererea de evacuare se judecă cu citarea părţilor, în afară de cazul în care evacuarea imobilului pentru neplata chiriei sau a arenzii se solicită în baza unui contract care constituie, pentru plata acestora, titlu executoriu, potrivit legii.

(2) Cererea de evacuare se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, cu dezbateri sumare, dacă s-a dat cu citarea părţilor.

(3) Întâmpinarea nu este obligatorie.

(4) Dacă s-a solicitat şi plata chiriei ori a arenzii exigibile, instanţa, cu citarea părţilor, va putea dispune odată cu evacuarea şi obligarea pârâtului la plata acestora, inclusiv a sumelor devenite exigibile în cursul judecăţii.

(5) Hotărârea de evacuare este executorie şi poate fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, sau de la comunicare, când s-a dat fără citarea lor.

Art. 1040 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Sesizarea instanţei Procedura de evacuare

Art. 1040 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Sesizarea instanţei Procedura de evacuare

Procedura de evacuare

Art. 1040

Sesizarea instanţei

Dacă locatarul sau ocupantul notificat în condiţiile prezentului titlu refuză să evacueze imobilul ori dacă locatarul a renunţat la dreptul său de a fi notificat şi a pierdut, din orice motive, dreptul de a folosi imobilul, locatorul sau proprietarul va solicita instanţei să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu.

Art. 1039 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Evacuarea voluntară Procedura de evacuare

Art. 1039 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Evacuarea voluntară Procedura de evacuare

Procedura de evacuare

Art. 1039

Evacuarea voluntară

(1) Dacă locatarul sau ocupantul care a fost notificat în condiţiile prezentului titlu a părăsit imobilul, locatorul sau proprietarul poate intra în posesia acestuia, de drept, fără nicio procedură judiciară de evacuare. În caz contrar, sunt incidente dispoziţiile prezentului capitol.

(2) Se prezumă că imobilul este părăsit în caz de încetare a activităţii economice ori de încetare a folosirii imobilului de către locatar sau ocupant ori de către persoanele aflate sub controlul lor, precum şi în cazul returnării cheilor imobilului, ridicării echipamentelor, mărfurilor sau altor bunuri mobile din imobil.

Art. 1038 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Notificarea ocupantului Dispoziţii generale

Art. 1038 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Notificarea ocupantului Dispoziţii generale

Dispoziţii generale

Art. 1038

Notificarea ocupantului

Atunci când proprietarul unui imobil doreşte să îl evacueze pe ocupantul acestuia, după ce dreptul de a ocupa imobilul a încetat, proprietarul va notifica în scris ocupantul, punându-i în vedere să elibereze imobilul pe care îl ocupă fără niciun drept, în termen de 5 zile de la comunicarea notificării.

Art. 1037 Noul Cod de Procedură Civilă 2104 Încetarea locaţiunii. Notificarea locatarului Dispoziţii generale

Art. 1037 Noul Cod de Procedură Civilă 2104 Încetarea locaţiunii. Notificarea locatarului Dispoziţii generale

Dispoziţii generale

Art. 1037

Încetarea locaţiunii. Notificarea locatarului

(1) Atunci când dreptul locatarului de a folosi un imobil s-a stins ca urmare a încetării locaţiunii prin expirarea termenului, prin acţiunea locatorului, prin neplata chiriei sau a arenzii, precum şi din orice altă cauză şi locatorul doreşte să intre în posesia imobilului, acesta va notifica locatarul, în scris, prin intermediul executorului judecătoresc, punându-i în vedere să elibereze şi să-i predea liber imobilul, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării notificării.

(2) Dacă locaţiunea este pe durată nedeterminată, denunţarea cerută de lege pentru încetarea contractului va fi considerată şi notificare de evacuare a imobilului, în condiţiile prezentului articol.

(3) Când locaţiunea este pe durată determinată, notificarea de evacuare a imobilului trebuie făcută cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului, dacă prin lege nu se prevede altfel.

(4) Locatarul poate renunţa la notificarea prevăzută în prezentul articol prin act scris cuprinzând recunoaşterea dreptului locatorului de a recurge imediat la procedura prevăzută la cap. II din prezentul titlu, dacă locaţiunea încetează din orice motive, iar dreptul locatarului este socotit stins.

Art. 1036 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Citarea şi comunicarea actelor procedurale Dispoziţii generale

Art. 1036 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Citarea şi comunicarea actelor procedurale Dispoziţii generale

Dispoziţii generale
Art. 1036

Citarea şi comunicarea actelor procedurale

(1) Locatarul şi ocupantul imobilului sunt socotiţi ca având domiciliul lor obligatoriu la imobilul pe care îl ocupă fără niciun drept.

(2) Dacă imobilul este închis, toate notificările, citaţiile şi celelalte acte de procedură emise potrivit dispoziţiilor prezentului titlu vor fi afişate la uşa imobilului.

Art. 1035 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Instanţa competentă Dispoziţii generale

Art. 1035 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Instanţa competentă Dispoziţii generale

Dispoziţii generale

Art. 1035

Instanţa competentă

Cererile formulate în temeiul prezentului titlu sunt de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află situat imobilul ocupat fără drept ori, după caz, închiriat sau arendat, chiar dacă locatarul a părăsit imobilul sau contractul a încetat.