Pedeapsa „executată sau considerată ca executată”, ce constituie primul termen al recidivei

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis, în şedinţa din 26 septembrie 2018, că admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. 676/267/2017 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei

 

chestiuni de drept: „în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi alin. (5) Cod penal pentru pedeapsa anterioară ce constituie primul termen al recidivei, prin pedeapsă „executată sau considerată ca executată” se are în vedere pedeapsa astfel recalculată urmare a aplicării art. 551 din Legea nr. 254/2013 sau durata pedepsei aplicată anterior prin hotărârea definitivă de condamnare calculată conform dispoziţiilor art. 71 Cod penal raportat la art. 186 Cod penal” și, în consecință:

”Stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi alin. (5) Cod penal, prin pedeapsa „executată sau considerată ca executată”, ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 551 din Legea nr. 254/2013.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2018.”

:: Minuta Deciziei nr. 15/2018

 

Citeste si https://www.coltuc.ro/blog/dictionar-juridic/recidiva/