In Monitorul Oficial nr. 607 din 29 august 2011 a fost publicata O.G. nr. 13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar.

Actul normativ vizeaza:

• abrogarea O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti si adoptarea Ordonantei Guvernului privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti
• modificarea si completarea Legii nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontarii in sistemele de plati si in sistemele de decontare a operatiunilor cu instrumente financiare si pentru modificarea si completarea O.G. nr. 9/2004, aprobata cu modificari prin Legea nr. 222/2004.

De asemenea, in contextul obligatiilor asumate prin Aranjamentul stand-by dintre Romania si Fondul Monetar International, ratificat prin O.U.G. nr. 99/2009, respectiv prin O.U.G. nr. 10/2010 privind ratificarea Scrisorii de intentie, semnata de autoritatile romane la Bucuresti la 5 februarie 2010 si aprobata prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar International din 19 februarie 2010, autoritatile romane si-au asumat angajamentul, prin Scrisorile de Intentie din 9 septembrie 2010, 22 decembrie 2010, 10 martie 2011 si 9 iunie 2011, de a amenda legislatia Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar pentru a permite utilizarea resurselor administrate de acesta (inclusiv prin emiterea de garantii) pentru a facilita masurile de restructurare autorizate de BNR referitoare la transferul de depozite, inclusiv tranzactii de vanzare de active cu asumare de pasive, daca aceasta utilizare este mai putin costisitoare decat plata directa a compensatiilor aferente respectivelor depozitelor garantate, precum si de a asigura corelarea prevederilor actelor normative in materia administrarii speciale a institutiilor de credit (O.U.G. nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 227/2007, cu modificarile si completarile ulterioare), a garantarii depozitelor (O.G. nr. 39/1996 privind infiintarea si functionarea Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare) si respectiv a celei privind falimentul institutiilor de credit (O.G. nr. 10/2004 privind falimentul institutiilor de credit).

Luarea acestor masuri se impune pentru a asigura corelarea legislativa a actelor normative in domeniul financiar. Totodata, calitatea de stat membru al Uniunii Europene incumba Romaniei obligatia de preluare in legislatia nationala a prevederilor directivelor Uniunii Europene in materia institutiilor de credit, prin amendarea corespunzatoare a legislatiei interne aferente.

I. Abrogarea O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti si adoptarea Ordonantei Guvernului privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti

Pentru a asigura o mai buna reflectare a dobanzii de referinta fata de conditiile pietei romanesti, in data de 18 ianuarie 2002, Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei a luat decizia inlocuirii taxei scontului cu dobanda de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, precum si adaptarea cadrului legislativ, prin inlocuirea cu dobanda de referinta, in toate actele normative care fac referire la taxa scontului si alte tipuri de dobanzi ale bancii centrale. Decizia de inlocuire a fost anuntata public printr-un comunicat de presa, care definea aceasta dobanda ca fiind, pentru perioada urmatoare, media aritmetica, ponderata cu volumul tranzactiilor, a ratelor dobanzilor depozitelor atrase si operatiunilor reverse repo din luna anterioara celei pentru care se face anuntul.

Adaptarea cadrului legal s-a realizat in data de 6 iunie 2002, cand a fost publicata Legea nr.356 pentru aprobarea cu modificari si completari a O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti, in cuprinsul careia se mentioneaza ca „Dobanda legala se stabileste, in materie comerciala, la nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei” care „se calculeaza ca medie, ponderata cu volumul tranzactiilor, intre dobanda la depozitele atrase de Banca Nationala a Romaniei si vanzarile reversibile de titluri de stat efectuate de aceasta in luna anterioara celei pentru care se face anuntul”.

Aparitia noului Cod Civil (Legea nr.287/2009) si respectiv a Legii privind punerea in aplicare a noului Cod Civil (Legea nr. 71/2011) impune in prezent delimitarea a doua categorii de dobanzi conventionale, si anume dobanda remuneratorie si dobanda penalizatoare, separat definite, denumirea „dobanda” ramanand o notiune generica a carei acceptiune poate include cele doua categorii mentionate, fara a se limita neaparat la acestea. Astfel, potrivit principiului libertatii contractuale, partile isi pot stabili neingradit, prin conventii, rata dobanzii atat pentru restituirea unui imprumut al unei sume de bani, cat si pentru intirzierea la plata a unei obligatii banesti. in lipsa unei astfel de stipulatii, devine aplicabila dobanda legala pentru fiecare din cele doua categorii. Noul mecanism al aplicarii dobanzii legale urmeaza a fi reglementat de prevederile Ordonantei Guvernului privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti. Pe cale de consecinta, dispozitiile cu privire la dobanda de referinta a Bancii Nationale a Romaniei se impun a fi abrogate, atat din perspectiva aparitiei celor doua categorii de dobanzi, distinct definite, dar mai ales ca urmare a obligatiei de transpunere, pana la data de 16 martie 2013, a dispozitiilor Directivei 2011/7/UE privind combaterea intarzierii in efectuarea platilor in tranzactiile comerciale.

II. Modificarea si completarea Legii nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontarii in sistemele de plati si in sistemele de decontare a operatiunilor cu instrumente financiare si pentru modificarea si completarea O.G. nr. 9/2004 privind unele contracte de garantie financiara.

Propunerea legislativa are in vedere transpunerea integrala a prevederilor Directivei 2009/44/CE a Parlamentului European si a Consiliului de modificare a Directivei 98/26/CE privind caracterul definitiv al decontarii in sistemele de plati si de decontare a instrumentelor financiare si a Directivei 2002/47/CE privind contractele de garantie financiara in ceea ce priveste sistemele interoperabile si creantele private, precum si ale art.1 din Directiva 2010/78/EU a Parlamentului European si a Consiliului din 24 noiembrie 2010, de modificare a Directivelor 98/26/EC, 2002/87/EC, 2003/6/EC, 2003/41/EC, 2003/71/EC, 2004/39/EC, 2004/109/EC, 2005/60/EC, 2006/48/EC, 2006/49/EC si 2009/65/EC in privinta atributiilor Autoritatii Europene de Supraveghere (Autoritatea Bancara Europeana), Autoritatii Europene de Supraveghere (Autoritatea Europeana in domeniul Asigurarilor si Pensiilor Ocupationale) si Autoritatii Europene de Supraveghere (Autoritatea Europeana pentru Piete si Valori Mobiliare). Transpunerea prevederilor celor doua Directive mentionate se realizeaza prin modificarea Legii nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontarii in sistemele de plati si in sistemele de decontare a operatiunilor cu instrumente financiare si a O.G. nr. 9/2004 privind unele contracte de garantie financiara, aprobata cu modificari prin Legea nr. 222/2004.

Legea nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontarii in sistemele de plati si in sistemele de decontare a operatiunilor cu instrumente financiare si O.G. nr. 9/2004 privind unele contracte de garantie financiara, aprobata cu modificari prin Legea nr. 222/2004 sunt actele normative prin care au fost transpuse in legislatia romana Directiva 98/26/CE privind caracterul definitiv al decontarii in sistemele de plati si de decontare a instrumentelor financiare, respectiv Directiva 2002/47/CE privind contractele de garantie financiara. Acestea reglementeaza domeniile compensarii, decontarii si garantiilor financiare, asigurandu-se protectia drepturilor si obligatiilor unui participant la un sistem de plata si/sau de decontare a operatiunilor cu instrumente financiare, in legatura cu participarea acestuia la respectivul sistem chiar si in cazul insolventei unui participant la sistem, in scopul minimizarii riscului sistemic, precum si utilizarea garantiilor financiare.

a) Legea nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontarii in sistemele de plati si in sistemele de decontare a operatiunilor cu instrumente financiare asigura fundamentul legal pentru reducerea riscurilor asociate participarii la sistemele de plati si la sistemele de decontare a operatiunilor cu instrumente financiare si se aplica sistemelor mentionate, participantilor la acestea, garantiilor constituite de acestia in legatura cu participarea la sistem sau cu operatiunile efectuate cu bancile centrale ale statelor membre.
Legea in cauza vizeaza reducerea riscului sistemic prin stabilirea caracterului definitiv al decontarii, cuprinzand prevederi care au ca scop reducerea disfunctionalitatilor din cadrul unui sistem, prin protejarea ordinelor de transfer, a compensarii si a garantiilor furnizate in legatura cu obligatiile participantilor la sistemele care sunt desemnate ca intrand sub incidenta acestei legi, chiar si in cazul deschiderii procedurii de insolventa asupra unui participant.

Totodata, legea reglementeaza momentul irevocabilitatii ordinelor de transfer introduse in sistem de participanti, precum si faptul ca deschiderea procedurii de insolventa asupra unui participant nu are efect retroactiv asupra drepturilor si obligatiilor sale, care decurg din participarea la sistem sau sunt legate de aceasta participare si care au luat nastere anterior momentului deschiderii acestei proceduri.

Legea nr. 253/2004 stabileste autoritatile nationale competente care trebuie sa informeze si sa fie informate cu privire la deschiderea procedurii de insolventa impotriva unui participant la un sistem, respectiv Banca Nationala a Romaniei si Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, precum si autoritatea competenta pentru desemnarea sistemelor care intra sub incidenta acestei legi, respectiv Banca Nationala a Romaniei.

b) O.G. nr. 9/2004 privind unele contracte de garantie financiara, aprobata cu modificari prin Legea nr. 222/2004 completeaza cadrul juridic aplicabil sistemelor de plata si decontare a operatiunilor cu instrumente financiare, prin reglementarea garantiilor financiare sub forma fondurilor si/sau a instrumentelor financiare, asigurand astfel functionarea eficienta a pietei financiare si stabilitatea sistemului financiar.

In scopul simplificarii utilizarii garantiilor financiare, ordonanta stabileste faptul ca incheierea, valabilitatea, executarea sau admiterea ca proba a contractului de garantie financiara, precum si punerea la dispozitia beneficiarului a garantiei financiare nu sunt conditionate de indeplinirea vreunei formalitati, ci doar de probarea prin inscris, sau alta forma echivalenta din punct de vedere juridic, a contractului de garantie financiara si a punerii la dispozitie a garantiei.

Totodata, ordonanta consolideaza certitudinea juridica a contractelor de garantie financiara, asigurand ca anumite dispozitii ale legislatiei in domeniul insolventei nu se aplica unor astfel de contracte, fiind vizate in special acele dispozitii care ar impiedica executarea efectiva a garantiei financiare sau ar genera incertitudini in ceea ce priveste validitatea unor clauze referitoare la compensarea cu exigibilitate imediata sau la constituirea garantiilor suplimentare, inlocuirea ori retragerea surplusului de garantii.

Deschiderea unei proceduri de reorganizare judiciara sau faliment a obligatului principal sau a altui furnizor al garantiei financiare nu afecteaza valabilitatea contractelor de garantie financiara care au fost incheiate sau a garantiilor financiare care au fost puse la dispozitia beneficiarului intr-una din modalitatile prevazute in ordonanta.

In cazul unui contract de garantie financiara fara transfer de proprietate, beneficiarul garantiei financiare are dreptul de a utiliza garantia in conditiile precizate in contractul respectiv, cu respectarea prevederilor ordonantei. Utilizarea garantiei financiare de catre beneficiarul acesteia nu afecteaza valabilitatea sau exercitarea celorlalte drepturi ale beneficiarului garantiei ce decurg din respectivul contract.

III. Modificarea si completarea O.U.G. nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 227/2007, cu modificarile si completarile ulterioare.

a) O.U.G. nr. 99/2006 cuprinde prevederi specifice care reglementeaza procedura administrarii speciale.
In contextul angajamentelor asumate de Guvernul Romaniei prin Aranjamentul Stand-by incheiat cu Fondul Monetar International in 2009, aceasta procedura a fost modificata substantial in anul 2010, prin O.U.G. nr. 26/2010 pentru modificarea si completarea O.U.G. nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.231/2010, pentru a permite Bancii Nationale a Romaniei sa intervina rapid si eficient in cazul unei institutii de credit aflata in dificultate.

Obiectivul principal al amendamentelor adoptate in acest sens l-a constituit intarirea competentelor administratorului special in privinta unei institutii de credit aflata in dificultate, astfel incat acesta sa dispuna de autoritatea de a implementa cu promptitudine o serie de masuri de restructurare autorizate de Banca Nationala a Romaniei, cum ar fi transferul de depozite si vanzarea de active cu asumare de pasive.

Prevederile aplicabile masurilor de restructurare este necesar sa fie completate si corelate cu amendamentele preconizate care vor permite utilizarea resurselor Fondului de garantare a depozitelor pentru sustinerea financiara a unor astfel de masuri.

b) O.U.G. nr. 99/2006 cuprinde, de asemenea, prevederi care au preluat dispozitii ale directivelor Uniunii Europene in materie, referitoare la realizarea supravegherii in cadrul aranjamentelor si formelor de cooperare intre autoritatile competente din statele membre, prevederi necesar a fi adaptate la atributiile conferite noului organism de supraveghere creat la nivelul Uniunii, respectiv Autoritatea Bancara Europeana, asigurandu-se astfel, transpunerea, pentru supravegherea sectorului bancar, a prevederilor Directivei nr. 2010/78/UE de modificare a Directivelor 98/26/EC, 2002/87/EC, 2003/6/EC, 2003/41/EC, 2003/71/EC, 2004/39/EC, 2004/109/EC, 2005/60/EC, 2006/48/EC, 2006/49/EC si 2009/65/EC in ceea ce priveste competentele Autoritatii Europene de Supraveghere (Autoritatea Bancara Europeana), ale Autoritatii Europene de Supraveghere (Autoritatea Europeana pentru Asigurari si Pensii Ocupationale) si ale Autoritatii Europene de Supraveghere (Autoritatea Europeana pentru Valori Mobiliare si Piete), denumita si Directiva Omnibus, ale carei prevederi trebui transpuse in legislatia interna pana la data de 31 decembrie 2011.

c) O.U.G. nr. 99/2006 cuprinde, de asemenea, prevederi aplicabile sistemelor de plati, aflate sub monitorizarea Bancii Nationale a Romaniei. Una dintre aceste prevederi impune accesul nediscriminatoriu la sistemele de plati al prestatorilor de servicii de plata, institutii de credit si institutii de plata, drept conferit prin prevederile Directivei 2007/64/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plata in cadrul pietei interne, de modificare a Directivelor 97/7/CE, 2002/65/CE, 2005/60/CE si 2006/48/CE si de abrogare a Directivei 97/5/CE. Modificarea, odata cu adoptarea Legii nr. 127/2011 privind activitatea de emitere de moneda electronica, care a transpus principalele prevederi ale Directivei 2009/110/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind accesul la activitate, desfasurarea si supravegherea prudentiala a activitatii institutiilor emitente de moneda electronica, de modificare a Directivelor 2005/60/CE si 2006/48/CE si de abrogare a Directivei 2000/46/CE, a statutului institutiilor emitente de moneda electronica, in sensul excluderii acestora din categoria institutiilor de credit si crearii unui statut distinct, de entitati ce au si calitatea de furnizori de servicii de plata (altii decat institutiile de credit ori institutiile de plata) impune necesitatea mentinerii tratamentului actual al institutiilor emitente de moneda electronica cu privire la accesul lor la sistemele de plati, prin mentionarea lor distincta in cuprinsul prevederilor relevante din O.U.G. nr. 99/2006.

IV. Modificarea si completarea O.G. nr. 39/1996 privind infiintarea si functionarea Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar, cu modificarile si completarile ulterioare.

O.G. nr. 39/1996 reglementeaza activitatea schemei de garantare, ce are drept scop protejarea deponentilor prin garantarea depozitelor (inclusiv creantele atasate) detinute de rezidenti si nerezidenti, la institutiile de credit participante la Fond, in eventualitatea indisponibilizarii depozitelor. Garantarea consta in plata compensatiilor, limitate la nivelul plafonului de garantare. in categoria deponentilor garantati sunt cuprinse persoanele fizice si persoanele juridice, altele decat cele mentionate in lista depozitelor negarantate din anexa la O.G. nr. 39/1996 (r2), cu modificarile si completarile ulterioare, iar plafonul de garantare aplicabil este echivalentul in lei al sumei de 100.000 euro.
in conformitate cu prevederile O.G. nr. 39/1996 (r2), cu modificarile si completarile ulterioare, resursele financiare ale Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar cuprind atat resurse disponibile cat si imprumuturi, inclusiv imprumuturi de la Guvern acordate in situatii exceptionale in care resursele financiare ale Fondului sunt insuficiente pentru acoperirea platii compensatiilor.

Prin modificarile si completarile aduse prevederilor O.G. nr. 39/1996 (r2) prin O.U.G. nr. 131/2010, ca urmare a conditionalitatilor asumate prin Aranjamentul Stand-by incheiat cu Fondul Monetar International, a fost creat mecanismul privind operationalizarea fondului special pentru despagubirea persoanelor prejudiciate prin masurile dispuse si implementate in cursul administrarii speciale.

Mecanismul in cauza este in mare masura similar celui aplicabil constituirii resurselor destinate garantarii depozitelor, Fondul de garantare a depozitelor fiind administratorul fondului special pentru despagubiri, iar baza de calcul (pasivul negarantat) in functie de care se determina cotizatia fiecarei institutii de credit la fondul special pentru despagubiri fiind raportata la valoarea elementelor bilantiere de pasiv ale institutiei de credit din care se deduce soldul depozitelor garantate.

V. Modificarea si completarea O.G. nr.10/2004 privind falimentul institutiilor de credit, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.278/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.

O.G. nr. 10/2004 cuprinde o serie de referiri la actele normative in domeniul institutiilor de credit, inclusiv la cel aplicabil garantarii depozitelor, referiri care este necesar sa fie corelate cu modificarile succesive intervenite in timp ale acestor acte normative, inclusiv cu modificarile preconizate a fi aduse prin prezentul proiect.

De asemenea, O.G. nr.10/2004 face trimitere la legislatia incidenta in procedura falimentului (in domeniul organizarii judecatoresti, a activitatii practicienilor in insolventa), fiind necesara actualizarea acestei legislatii.

Intrucat modificarile ce se preconizeaza a fi aduse O.U.G. nr. 99/2006, O.G. nr. 39/1996 si O.G. 10/2004actelor normative mentionate, in contextul angajamentelor asumate cu Fondul Monetar International, impun corelarea celor trei acte normative, este necesara promovarea amendamentelor printr-un act normativ comun.

Astfel, este oportun ca, simultan cu promovarea propunerilor legislative motivate de respectarea angajamentelor decurgand din Acordul Stand-by, sa fie preluate si acele prevederi ale directivelor Uniunii Europene care necesita amendarea inclusiv a O.U.G. nr. 99/2006, ale caror termene de transpunere sunt prevazute in cursul anului 2011.

Conform art. 18 din O.G. nr. 13/2011,

(1)  Pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata, dispozitiile art. 3 alin. (1) si (2) se aplica pentru stabilirea dobanzii in materie comerciala.

(2)  Pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 287/2009, republicata, sintagma „in raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei intreprinderi cu scop lucrativ, in sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata“ din art. 3 alin. (3) si art. 5 alin. (1) se va citi „in raporturile civile“.

(3)  Dispozitiile art. 8 alin. (3) si art. 10 intra in vigoare la data de 1 octombrie 2011.

(4)  Dispozitiile art. 8 alin. (2) se aplica numai pana la data de 1 octombrie 2011.

Societatea Română pentru Drepturile Omului demarează procedurile pentru anularea în contencios administrativ a Decretului Presedintelui Romaniei nr. 518 din 01 iunie 2011 de promulgare a Legii 71/2011, privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, Noul Cod civil.

Din analiza continutului Legii nr. 71 se constată că data adoptării acesteia, înscrisă în finalul actului normativ, după semnăturile preşedinţilor celor două Camere ale parlamentului, este de 03 iunie 2011.

Mergând mai departe şi vizualizând Decretul prin care Preşedintele României a promulgat această lege, constatăm cu stupoare că acesta a fost emis sub nr. 518 din 01 iunie 2011, prin urmare se constata ca, Decretul de promulgare a fost emis cu două zile înaintea adoptării legii.

Este cert ca, interpretand textele legale pertinente, promulgarea prin Decret prezidential a unei legi apare ca fiind un ultim accept formal necesar finalizării procesului legislativ şi care, atât printr-o logică juridica elementară cât şi printr-un studiu minimal al Constituţiei, acest act, nu poate fi decât ulterior momentului adoptării legii. De altfel art. 77 din Constituţie denumit marginal “promulgarea legii”, prevede foarte clar că “Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire”. Prin interpretarea textului constitutional sus mentionat, precum si din interpretarea art. 100 alin. 1 din Constitutie, potrivit caruia “In exercitarea atributiilor sale, Presedintele Romaniei emite decrete care se publica in Monitoul Oficial al Romaniei. Nepublicarea atrage inexistenta actului”, rezulta ca este inconceptibil ca Decretul prezidential sa poarte o data anterioara legii adoptate de Parlament, atragand pe cale de consecinta inexistenta actului normativ astfel publicat in Monitorul Oficial. Regulemente celor doua Camere parlamentare dispun in acelasi sens.

Or, din simpla analiză a conţinutului Legii, asa cum apare publicata în Monitorul Oficial, constatăm cu surprindere că decretul prezidential de promulgare a Legii nr. 71 este emis cu două zile mai înainte decât momentul adoptării legii in cauza de catre Parlament atragand, pe cale de consecinta nulitatea actului.

Confiscarea extinsă a averilor dobândite ilicit este sortită unui fiasco total mai mult sau mai puţin voit de iniţiator. Această deducţie se poate face din faptul că nu a fost promovată  nicio procedură care să vizeze modul concret de punere în aplicare a confiscării extinse, iar dreptul

 în vigoare
nu o oferă. Prin modul lacunar de redactare proiectul de lege privind confiscarea extinsă pare a fi praf în ochi. Pe de altă parte însă, prin lipsa garanţiilor unei aplicări corecte, este susceptibil de interpretări abuzive.
În dreptul nostru, în care toate pro­cedurile sunt construite pe prin­cipiul că sarcina probei re­vi­ne ce­lui care acuză, o inversare a sar­cinii probei pe spinarea acuzatului, aşa cum prevede noul proiect de lege, nu s-ar mai potrivi în niciun ca­dru procedural în vigoare. Însă pro­iectul nu prevede nicio procedură spe­cifică de punere în aplicare, ci pre­ia o singură dispoziţie din Decizia-ca-dru nr. 2005/212/JAI, respectiv art. 3, alin 2, re­feritor la confiscarea ex­tinsă, pe care o rupe însă din context. Efi­cienţa practică a acestui proiect e discutabilă din foarte multe puncte de vedere.

Implicaţiile procedurale ale inversării sarcinii probei
Legislaţia română are multe re­glementări care permit confiscarea averilor dobândite ilicit. Avem art. 118 din codul penal privind „con­fis­ca­rea specială” a bunurilor pro­ve­nite din infracţiuni sau care ser­vesc la săvârşirea de infracţiuni, plus multe alte legi speciale care fac tri­mitere la acest tip de confiscare.
Avem şi Legea Nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, care dispune că „Dacă se constată că dobândirea unor bunuri anume de­terminate sau a unei cote-părţi din­-
­tr-un bun nu este justificată, Curtea de Apel va hotărî fie confiscarea bu­nu­rilor sau a cotei-părţi nejustificate, fie plata unei sume de bani, egală cu va­loarea bu­nului, stabilită de instan­ţă pe bază de expertiză”.
Diferenţa dintre aceste dispozi­ţii privind confiscarea şi cele din proiectul de lege privind confisca­rea „ex­tin­să” este însă una foarte mare întrucât constă în inversarea sarcinii probei. În reglementările în vigoare, sarcina probei privind do­bândirea ilicită a bunurilor revi­ne celui care acuză, adică procuro­ru­lui. În cazul confiscă­rii extinse, acuzatul este cel care va trebui să probeze că a dobân­dit bunurile în mod licit, în condi­ţiile în care o instanţă îl acuză că le-a do­bândit fraudulos.
Această mişcare, a inversării sar­cinii probei, pune însă mari pro­ble­me în planul procedurilor. În Ro­mânia, întregul sistem de drept procedural este construit pe principiul că sarcina probei aparţine acuzatorului  şi abia după aceasta acuza­tul va aduce dovezile în fa­voarea sa, pentru a contracara probele procu­rorului. Toate normele de procedură penală prevăd aceas­tă ordine a probatoriului. De aceea, în cazul confis­cării ex­tinse se pune problema după ce procedură va putea fi pusă în aplica­re? Dacă ar fi vrut într-adevăr pune­rea în aplicare cât mai rapidă a acestor dispoziţii, Guvernul ar fi intervenit şi în procedura penală pentru a da e­fi­cienţă reglementărilor din proiect.
Pe ce se vor baza instanţele?
Din  proiectul de lege nu reiese  ce resurse au instanţele pentru a identifica averile asupra cărora să se aplice măsura confiscării extin­se, mai ales dacă se află în posesia unor terţi?  A­ceasta este o întrebare care nu îşi gă­seşte răspuns nici în proiect, nici în dispoziţiile de procedură penală existente, ceea ce face ca instituţia confis­cării specia­le să n-aibă nicio eficienţă.
De exemplu, în contextul Legii 115/1996 referitoare la controlul a­verii demnitarilor, dacă se constată că dobândirea unor bunuri nu este justificată, curtea de apel va hotărî confiscarea bunurilor sau a cotei-părţi nejustificate. Însă această mă­sură se poate lua numai în urma unui control, ce presupune cerce­tări locale şi efectuarea unei expertize pentru lă­murirea cauzei. Pe lângă fiecare curte de apel funcţio­nează  o comisie de cercetare a ave­rilor formată din ju­decători şi procurori. Această comisie intră în acţiune  de îndată ce este se­sizată de Agenţia Naţională de Inte­gritate cu raportul de evaluare.
Cum vor fi confiscate bunurile aflate la terţi?
Conform proiectului de lege pri­vind confiscarea extinsă, aceasta va putea fi aplicată ţinându-se sea­ma „şi de valoarea bunurilor trans­ferate de către persoana condam­nată sau de un terţ unui membru al familiei sau unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deţine controlul”. Cu alte cuvinte, vor putea fi confiscate şi bunurile aflate în proprietatea al­tor persoane decât acuza­tul, dacă in­stanţele au convingerea că bunu­rile respective provin din acti­vităţi de natura celor care au atras con­dam­narea. Cum se va face acest lu­cru în lipsa unor proceduri specifi­ce este însă greu de imaginat.

sfin

Conform angajamentelor asumate de Romania, taxarea inversa pentru livrarea bunurilor din categoria cerealelor si a plantelor tehnice se aplica pe o perioada de doi ani de la data intrarii in vigoare a acesteia, mai exact, pana la data de 31 mai 2013 inclusiv.

 
O alta masura prevazuta de proiectul de act normativ vizeaza restrangerea sferei categoriilor de bunuri pentru care Romania a solicitat autorizarea pentru aplicarea unei masuri speciale de derogare, numai pentru anumite bunuri din categoria cerealelor si a plantelor tehnice, respectiv grau, secara, orz, porumb, soia, rapita, floarea-soarelui si sfecla de zahar, tinand seama de recomandarile serviciilor Comisiei Europene in contextul demersurilor aferente unei astfel de autorizari.

Ordonanta de urgenta modifica Legea parteneriatului public-privat, ca  urmare a notificarii Comisiei Europene prin care autoritatile romane au fost atentionate ca textul legii este in contradictie cu normele Uniunii Europene

 privind contractele publice.

Cele mai importante modificari se refera la urmatoarele aspecte:

Se introduc dispozitii care reglementeaza raporturile dintre partenerii publici, in cazul asocierii acestora in vederea incheierii contractului de parteneriat public-privat.
Astfel, la constituirea asocierii, partenerii publici vor stabili, de comun acord, care dintre membrii asocierii va avea calitatea de titular al dreptului de proprietate, precum si orice alte conditii privind regimul juridic si modul de punere in valoare a bunului public realizat prin contractul de parteneriat public-privat.
In situatia asocierii unei autoritati publice centrale cu una sau mai multe autoritati publice locale, in vederea derularii unui proiect de parteneriat public-privat de interes public national, la finalizarea contractului, bunul public este transferat, cu titlu gratuit, partenerului public, respectiv autoritatii publice centrale, in buna stare si liber de orice sarcini sau obligatii.

Se instituie interdictia de a participa la procedurile de selectie prevazute de lege pentru urmatoarele categorii de persoane:
– persoanele juridice care au intrat in faliment ca urmare a hotararii pronuntate de judecatorul sindic sau care au facut obiectul unor proceduri echivalente prevazute de legislatia nationala a altor tari;
– persoanele juridice care nu si-au indeplinit obligatiile de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor de asigurari sociale catre bugetele componente ale bugetului general consolidat, in conformitate cu prevederile legale in vigoare in Romania sau in tara in care este stabilit;
– persoanele juridice condamnate in conformitate cu Codul penal in ultimii 5 ani;
– persoanele juridice care prezinta informatii incorecte sau nu prezinta informatiile solicitate de catre partenerul public, in scopul demonstrarii indeplinirii criteriilor de calificare si selectie.

Se modifica prevederile referitoare la modul de selectie a investitorilor privati, noua lege prevazand ca selectia se poate realiza prin una din urmatoarele proceduri:
– procedura deschisa – care se desfasoara intr-o singura etapa si in cadrul careia orice investitor privat poate depune o oferta;
– procedura de dialog competitiv – procedura care se desfasoara in doua etape, etapa de evaluare si etapa de negociere, si in cadrul careia partenerul public conduce un dialog, in conformitate cu prevederile legii.

Procedura de dialog competitiv poate fi adoptata in cazul proiectelor complexe din punct de vedere tehnic si/sau financiar, cand partenerul public nu este in masura sa defineasca, fara ajutor si in avans, mijloacele tehnice care sa ii satisfaca nevoile sau sa faca aranjamentele financiare sau legale pentru proiect.
In cazul acestei proceduri, numarul minim de candidati invitati este de 3, actul normativ stabilind ca atunci cand negocierile cu primul clasat nu pot conduce la incheierea unui contract de proiect de parteneriat public-privat, partenerul public incepe negocierile, pe rand, cu urmatorii investitori privati selectati, in ordinea ierarhica a selectiei, pana la obtinerea unui rezultat favorabil.

In cazul in care un ofertant depune o oferta cu un pret neobisnuit de scazut, partenerul public are dreptul sa o descalifice, daca in urma analizei unor detalii solicitate in scris de la ofertant aceasta nu este sustinuta din punct de vedere tehnic, financiar, logistic ori nu corespunde din alte puncte de vedere stabilite de catre partenerul public prin anuntul de selectie si/sau documentul atasat.

Se introduce obligatia partenerul public de a solicita investitorilor privati constituirea garantiei de participare in cuantum de 1%, fara TVA, din valoarea estimata a contractului.

Contractele de parteneriat public-privat pot fi incheiate numai dupa implinirea termenului de asteptare de minimum 10 zile de la data transmiterii comunicarii privind rezultatul aplicarii procedurii, fiind lovite de nulitate absoluta cele incheiate inainte de implinirea acestui termen.

Anuntul de selectie se publica in SEAP si, dupa caz, in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Publicarea in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este obligatorie in toate situatiile in care valoarea estimata a contractului de parteneriat public-privat care urmeaza sa fie realizat este egala ori mai mare decat echivalentul in lei al urmatoarelor praguri valorice:
– echivalentul in lei al sumei de 125.000 euro, fara TVA, pentru bunuri si servicii;
– echivalentul in lei al sumei de 4.845.000 euro, fara TVA, pentru lucrari.

Se introduc 35 de noi articole care reglementeaza modul de contestare a actelor administrative emise de partenerul public in cadrul procedurii de selectie.

In vederea solutionarii contestatiilor pe cale administrativ-jurisdictionala, persoana care se considera vatamata are dreptul sa se adreseze Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor.

Consiliul este competent sa solutioneze contestatiile formulate in cadrul procedurii de selectie, inainte de incheierea contractului, prin complete specializate, constituite potrivit Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului, aprobat potrivit legii.

Deciziile Consiliului cu privire la solutionarea contestatiei si obligarea la plata amenzii pot fi atacate cu plangere la a instanta judecatoreasca in termen de 10 zile de la comunicare.

Instanta competenta sa solutioneze plangerea este curtea de apel, sectia de contencios administrativ si fiscal in a carei raza se afla sediul partenerului public. Cu exceptia cazurilor in care plangerea are ca obiect contestarea amenzii, Consiliul nu are calitatea de parte in proces.
Instanta competenta sa solutioneze plangerea formulata impotriva deciziei pronuntate de Consiliu privind procedurile de selectie ce au ca scop incheierea de contracte de parteneriat public-privat privind servicii si/sau lucrari aferente infrastructurii de transport de interes national, asa cum este definita de legislatia in vigoare, este Curtea de Apel Bucuresti, Sectia de contencios administrativ si fiscal. Cu exceptia cazurilor in care plangerea are ca obiect contestarea amenzii, Consiliul nu are calitatea de parte in proces.

Despagubirile pentru repararea prejudiciului cauzat in cadrul procedurii de selectie se solicita in justitie prin actiune separata.
Procesele si cererile privind acordarea despagubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate in cadrul procedurii de selectie, precum si cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilaterala a contractelor de parteneriat public-privat se solutioneaza in prima instanta de catre sectia comerciala a tribunalului in circumscriptia caruia se afla sediul partenerului public.

Se introduc contraventii care sanctioneaza refuzul de a pune la dispozitia Unitatii Centrale pentru Coordonarea Parteneriatului Public-Privat din cadrul Secretariatului General al Guvernului a informatiilor referitoare la incheierea contractelor de parteneriat public-privat, pe care aceasta le solicita in scopul indeplinirii functiei de monitorizare si supraveghere, cu amenda de la 40.000 lei la 100.000 lei.

Uniunea Nationala a Barourilor din Romania a dat publicitatii vineri, 11 martie 2011, adresa nr. 7445 din data de 3 martie 2011 a Ministerului Justitiei , inregistrata la UNBR la nr. 537 din 3 martie 2011, privind punerea

 in functiune a Tribunalului Ilfov la data de 1 mai 2011.

Guvernul a redus perioada de adopţie a unui copil, stabilind ca un copil cu părinţi necunoscuţi să poată fi adoptat la 30 zile după obţinerea certificatului de naştere, iar un copil aflat în îngrijirea statului să fie

 adoptabil după un an în care părinţii se arată dezinteresaţi de situaţia acestuia

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, a declarat că Guvernul a decis, „la cererea primului-ministru”, să menţină reglementările în vigoare privind adopţiile internaţionale, fiind astfel modificate doar procedurile legate de adopţiile interne.

Conform secretarului de stat din Oficiul Român pentru Adopţii (ORA), Bogdan Panait, în baza modificărilor decise de Guvern, un copil cu părinţi necunoscuţi va putea fi adoptat la 30 zile după obţinerea certificatului de naştere, iar un copil aflat în îngrijirea statului va fi considerat adoptabil după un interval de un an în care părinţii se arată dezinteresaţi de situaţia acestuia.

Va fi introdusă şi proba ADN în cazul persoanelor care recunosc un copil rezultat dintr-o relaţie extraconjugală, în vederea adopţiei.

Perioada de adopţie şi postadopţie va fi monitorizată de către autorităţi timp de doi ani.

Secretarul de stat ORA a arătat că prin aceste modificări se urmăreşte creşterea numărului de copii adoptabili.

Datele prezentate de acesta relevă că numărul mediu al adopţiilor a urcat în ultimii doi ani la 1.700, de la media anterioară de 1.200, dintr-un număr total de circa 67.000 copii aflaţi în sistemul de protecţie. Din totalul acestor copii, 22.000-23.000 copii se află în centre de plasament, iar 20.000 beneficiază de suportul asistenţilor maternali.

Întrebat de jurnalitşi dacă o familie de români stabilită în altă ţară poate adopta acum un copil din România, secretarul de stat a precizat că aceasta este posibil nu numai respectând procedurile adopţiei internaţionale.

„Nu, numai pe etapele adopţiei internaţionale. În România, nu. În România sunt nişte clauze foarte clare: trebuie să aibă domiciliul aici, reşedinţa aici sau să facă dovada că domiciliază de un an în România”, a spus Panait.

În 12 octombrie 2009, Oficiul Român pentru Adopţii (ORA) a trimis spre aprobare Guvernului un memorandum privind redeschiderea adopţiilor internaţionale, această măsură putând fi luată doar în cazurile în care adopţia naţională a eşuat în rânduri repetate.

Conducerea ORA preciza atunci că memorandumul trimis Guvernului a fost „un material neutru”, prin care s-a cerut un punct de vedere.

Executivul a anunţat însă că documentul în care s-a propus redeschiderea adopţiilor internaţionale a reprezentat un punct de vedere al ORA şi nu a fost însuşit de Cabinetul Boc.

Ulterior, în decembrie 2009, Oficiul Român pentru Adopţii a supus dezbaterii publice proiectul de act normativ de modificare a Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, care prevede deschiderea parţială a adopţiei internaţionale, fiind permisă românilor care sunt stabiliţi în străinătate.

Preşedintele Traian Băsescu declara, în 23 aprilie 2010, la Bruxelles, că legea privind adopţiile nu se va schimba, „cel puţin” atât timp cât va fi el preşedinte, indiferent de lobby-ul care s-ar face „la Bruxelles şi nu numai”.

La începutul acestui an, plenul Parlamentului European a dezbătut o iniţiativă a 62 de eurodeputaţi pentru redeschiderea adopţiilor internaţionale la nivelul UE, România fiind menţionată aproape în exclusivitate în criticile aduse legislaţiei care nu permite adopţii internaţionale

Solicitarea Romaniei privind taxarea inversa la cereale este sustinuta de Directia Generala de Taxare si Uniune Vamala din cadrul Comisiei Europene (DG Taxud) si a fost inaintata catre Consiliul UE spre apro­bare, potrivit declaratiei de ieri 14.01.2011

Potrivit preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar, Direcţia Generală de Taxare şi Uniune Vamală din cadrul Comisiei Europene (DG Taxud) a aprobat solicitarea României privind taxarea inversă la cereale. Decizia finală aparţine, însă, Consiliului UE, urmând ca România să poată aplica regimul special de taxare la zece zile de la comunicarea hotărârii Consiliului. Dacă va fi acceptată de autorităţile europene, România poate aplica taxarea inversă pentru livrările de bunuri din interiorul ţării la cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahăr, făină, pâine şi produse de panificaţie.

Potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate în iunie de Executiv, taxarea inversă va fi aplicată doar pe parcursul anului 2011.

Taxarea inversă presupune simplificarea procedurilor de plată a taxei, astfel încât persoana obligată la plată să fie beneficiarul, nu furnizorul. Scopul aplicării acestui mecanism este colectarea optimă a creanţelor şi un control mai riguros din partea autorităţilor fiscale. (Sursa: Mediafax, Adevărul)

Regulamentul de aplicare a Legii privind mărcile şi indicaţiile geografice a intrat în vigoare pe 3 decembrie 2010.Regulamentul pentru aplicarea Legii nr. 84/1998 aduce clarificări importante cu privire la noţiuni precum

„marca notorie” sau „semne cu înaltă valoare simbolică”, ambele constituind motive de refuz la înre­gistrare. De asemenea, se detaliază procedurile de opoziţie, observaţie şi contestare, precum şi procedurile cu privire la înregistrarea comunitară a mărcilor şi efectele înregistrării internaţionale în România.

Stabilirea gradului de notorietate a mărcii
Regulamentul aduce clarificări cu privire la criteriile de apreciere a notorietăţii unei mărci. Acestea sunt foarte importante, întrucât calificarea unei mărci drept notorie în România duce la respingerea ce­rerii de depozit formulate de spe­culatorii unor astfel de mărci. Ace­ş­tia identificau mărcile foarte cu­nos­cute, dar cu erori de înregistrare, şi le înregistrau ei. Ştim că au existat probleme în acest sens, in­clusiv în privinţa nu­melor de do­menii online.
Marca notorie este definită ca fiind marca larg cunoscută în Româ­nia în cadrul segmentului de public vizat pentru produsele sau serviciile cărora aceasta li se aplică, fără a fi necesară înregistrarea sau utilizarea mărcii în România pentru a fi opu­să. Deci marca notorie este opozabilă indiferent dacă a fost înregistrată sau utilizată în România şi poate fi refuzată la înregistrare dacă aceasta e solicitată de către persoane ne­în­dreptăţite.
În susţinerea notorietăţii unei mărci pe teritoriul României pot fi prezentate acte cum ar fi cele privind:
– comercializarea sau punerea în vânzare a produselor ori pres­ta­rea de servicii sub marca notoriu cu­noscută;
– importul sau exportul produ­se­lor pe care marca notorie este aplicată; publicitatea sau reclama produselor şi serviciilor sub marca notoriu cunoscută în România etc.
Segmentul de public din Româ­nia căruia se adresează produsele sau serviciile pentru care marca no­torie este utilizată va fi stabilit pe ba­za următoarelor elemente:
a) categoria de consumatori vi­zată pentru produsele sau servicii­le la care se referă marca; identificarea categoriei de consumatori se face pe grupe de consumatori ai unor anumite produse sau servicii în legătură cu care marca este utili­zată;
b) reţelele de distribuire a produselor sau serviciilor la care se refe­ră marca.
În cazul în care o persoană inte­re­sată formulează opoziţie la înregistrarea mărcii pe motiv că marca este notorie, OSIM poate cere de la au­to­rităţile publice, instituţiile publice, precum şi de la persoane juridice de drept privat documente în vederea aprecierii notorietăţii în România.
Examinarea motivelor de refuz pri­vind marca notorie se face potri­vit unor criterii, cum ar fi:
a) gradul de distinctivitate, ini­ţială sau dobândită, a mărcii notorii în România;
b) durata şi întinderea utilizării în România a mărcii notorii în le­gă­tură cu produsele şi serviciile pentru care o marcă se solicită a fi înregistrată;
c) durata şi întinderea publici­tă­ţii mărcii notorii în România;
d) aria geografică de utilizare a mărcii notorii în România;
e) gradul de cunoaştere a mărcii notorii pe piaţa românească de către segmentul de public căruia i se adresează;
f) existenţa unor mărci identice sau similare pentru produse sau servicii identice sau similare, apar­ţi­nând altei persoane decât aceea care pretinde că marca sa este notorie.
Pentru examinarea motivelor de refuz, OSIM poate cere de la au­to­ri­tăţi publice, instituţii publice, precum şi de la persoane juridice de drept privat documente, în ve­derea stabilirii notorietăţii mărcii în Ro­mânia.
Notorietatea unei mărci poate fi dovedită prin orice mijloc de probă

Semnele cu înaltă valoare simbolică
Alte mărci care sunt refuzate la înregistrare sau pot fi declarate nule dacă sunt înregistrate sunt cele care conţin semne cu înaltă valoare simbolică, în special un simbol religios. Regulamentul aduce lămuriri cu pri­vire la noţiunea de „semn cu înal­tă valoare simbolică”,  precizân­du-se că prin această sintagmă se înţeleg: simboluri religioase, simboluri sau em­bleme aparţinând unor societăţi sau fundaţii de caritate, simboluri apar­ţi-nând unor asociaţii culturale cu scop educativ, numele unor per­so­nalităţi istorice importante. Pen­tru a aprecia dacă o marcă conţine semne cu înal­tă valoare simbolică, în special un simbol religios, OSIM poa­te cere avi­zul autorităţilor competente.
De asemenea, conform Conven­ţiei de la Paris, este interzisă utili­za­rea ca marcă a stemelor, drapelelor şi altor embleme de stat ale ţărilor, a semnelor şi sigiliilor oficiale de control şi de garanţie adoptate de către ele, precum şi a oricăror imitaţii de blazoane.

Înregistrarea internaţională a mărcilor
Cererea de înregistrare inter­na­ţio­nală a unei mărci se depune la Biroul Internaţional al OMPI, prin intermediul OSIM. Cererea semnată de solicitant şi OSIM, ca oficiu de ori­gine, se transmite la OMPI. Odată cu cererea de înregistrare interna­ţio­nală a mărcii se depune şi dovada achitării taxei pentru transmitere la OMPI.
Înregistrarea internaţională la OMPI a unei mărci a cărei protecţie se extinde şi pe teritoriul României produce aceleaşi efecte ca marca înregistrată pe cale naţională.
Înregistrarea internaţională a unei mărci a cărei protecţie îşi produce efectele pe teritoriul Ro­mâ­niei este înscrisă în Registrul mărcilor.

Înregistrarea mărcii comunitare
Cererea de înregistrare a mărcii comunitare se depune, la alegerea soli­citantului, direct la OHIM (Ofi­ciul de Armonizare în Piaţa Internă) sau prin intermediul OSIM.
Când cererea de înregistrare a măr­cii comunitare se depune la OSIM, acesta o transmite la OHIM în ter­men de maximum două săp­tămâni de la depunere, fără exami­nare.

Revendicarea anteriorităţii mărcii naţionale
Titularul unei mărci anterioare înregistrate în România sau care a făcut obiectul unei înregistrări pe ca­le internaţională cu efect în Româ­nia poate beneficia de vechimea măr­cii anterioare la înregistrarea pe cale comunitară a unei mărci identice pentru produse şi servicii identice ori cuprinse în lista de produse şi servicii pentru care a fost înregistrată marca anterioară.
În situaţia revendicării vechimii mărcii naţionale, dacă titularul măr­cii comunitare renunţă la marca anterioară sau drepturile cu privire la marca anterioară încetează în orice alt mod, acesta este considerat ca beneficiind în continuare de aceleaşi drepturi pe care le-ar fi avut dacă marca anterioară continua să fie înregistrată.
Vechimea revendicată, pentru o marcă comunitară, se stinge atunci când titularul mărcii anterioare a cărei vechime a fost revendicată este declarat decăzut din drepturi ori când marca anterioară este anulată sau titularul renunţă la aceasta îna­inte de înregistrarea mărcii comunitare.

Conversia cererilor de marcă comunitară
O noţiune care apare prima pri­ma oară în Regulamentul de aplica­re a Legii 84/1998 este aceea de Con­versie a cererilor de marcă comunitară. O cerere de marcă comunitară sau o marcă comunitară înregistrată poate fi transformată în cerere de marcă naţională. OSIM primeşte cererile de conversie/transformare a cererilor de mărci comunitare în cerere de marcă naţională şi le introduce în baza de date naţională cu data de depozit a cererii comuni­ta­re. În cazul în care solicitantul ce­rerii de conversie este cetăţean al unui stat membru UE sau al Spa­ţiului Eco­nomic European, OSIM notifică necesitatea achitării taxelor de de­pu­nere şi publicare, acordând un termen de trei luni care curge de la da­ta notificării. Publicarea cererii se face la data prezentării de către soli­ci­tant a dovezii de achitare a taxei; în caz contrar, cererea va fi respinsă.
În cazul în care solicitantul cere­rii de conversie nu este cetăţean al unui stat membru UE sau al Spa­ţiu­lui Economic European, reprezen­ta­rea prin mandatar este obligatorie şi OSIM va notifica necesitatea desem-nării unui mandatar, precum şi cerinţa achitării taxei de depunere şi publicare a cererii de conversie. (Detalii în HG nr. 1.134 din 10 no­iem­brie 2010 pentru aprobarea Re­gulamentului de aplicare a Legii
nr. 84/1998 privind mărcile şi indi­ca­ţiile geo­grafice, publicată în Mo­ni­torul Ofi­cial nr. 809 din 3 decembrie 2010.)

Formularea observaţiilor, opoziţiilor şi a contestaţiilor la înregistrarea mărcii

N oile reglementări aplicabile în materia mărcilor permit oricărei persoane interesate să formuleze observaţii la înregistrarea unei mărci. Observaţiile sunt scutite de taxe şi se pot baza doar pe motive de interes general precum: lipsa de distinctivitate, caracterul uzual în limbajul curent, încălcarea bunelor moravuri sau a ordinii pu­blice, folosirea unor semne cu înaltă valoare simbolică sau a unor ecusoane, embleme, blazoane etc.

Opoziţiile
Legislaţia anterioară acorda persoanelor interesate un termen de trei luni de la înregistrare pentru for­mularea unei opoziţii la înregistrare. În baza actualei legislaţii, termenul de opoziţie s-a redus la două luni, iar acest termen curge nu de la publicarea deciziei de înregistrare, ci de la momentul publicării electro­ni­­ce, adică în maximum 7 zile de la depunerea cererii de marcă.
Opoziţiile se pot baza doar pe mo­tive relative, precum o marcă sau alt drept anterior, şi pot fi formulate numai de către persoanele intersate, în termenul legal de două luni. Această procedură are rolul de a prelua din fostele atribuţii ale OSIM-ului care putea să emită un aviz de refuz provizoriu a unei mărci atunci când existau alte mărci anterioare identice sau similare.
Noul regulament mai permite opozanţilor ca, în schimbul achitării unei taxe către OSIM, să prelun­geas­că termenul legal cu încă două luni, în scopul de a depune o prezentare detaliată a motivelor invocate în sus­ţinerea opoziţiei.
În lipsa unor reglementări de apli­care a noii legi a mărcilor, în prac­tica OSIM au existat cazuri în care o persoană făcea atåt opoziţie, cât şi observaţie la înregistrarea ace­leiaşi mărci, în acelaşi document. De aceea, actualul regulament prevede expres faptul că opoziţia şi obser­va­ţia nu pot face obiectul unui act co­mun de sesizare a OSIM.

Contestaţiile
Comisia de reexaminare care avea rolul de a soluţiona con­tes­ta­ţiile formulate împotriva deciziilor OSIM s-a transformat în Comisia de contestaţii. 
Termenul în care poate fi formulată o contestaţie s-a redus de la trei luni la 30 de zile. Acest termen curge de la comunicare sau de la publica­rea deciziei în Buletinul Oficial de Pro­prietate Industrială. Noul regulament stabileşte în sarcina intimatului obligaţia de a depune un răspuns la contestaţie cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru so­lu­ţionarea contestaţiei.
O problemă dezbătută pe marginea noii legi şi care nu-şi găseşte soluţie în acest regulament de aplicare a Legii 84/1998 constă în posibilitatea ca, pe de o parte, OSIM să emită către titular certificatul de în­re­gistrare a mărcii şi, pe de altă par­te, titularul de marcă să primească o contestaţie la decizia de înregistrare în baza căreia a obţinut certificatul. În acest caz, cum poate fi obligat so­licitantul să nu folosească un certificat al unei mărci a cărei situaţie juri-dică este incertă?
Procedura opoziţiei în baza legii vechi avea rolul de a evita această posibilitate întrucât certificatul de marcă putea fi eliberat numai după expirarea celor trei luni de la publicarea mărcii, termen în care orice persoană interesată putea formula o opoziţie. (Avocat Elena Grecu, consilier în proprietate intelectuală)

Monitorul Oficial nr. 759/2010, Partea I

• Decizia nr. 1.207 din 5 octombrie 2010 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 129

• alin. (1), (2), (3) si (4) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
• Decizia nr. 1.248 din 7 octombrie 2010 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 133 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale si art. 582 alin. 1 din Codul de procedura civila
• Decizia nr. 1.251 din 7 octombrie 2010 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 146/2007 pentru aprobarea platii primelor de concediu de odihna suspendate in perioada 2001-2006
• Decizia nr. 1.252 din 7 octombrie 2010 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (3) teza intai, art. 211 alin. (1) si art. 213 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii
• Decizia nr. 1.255 din 7 octombrie 2010 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor anexelor nr. 1 si 3 la Ordonanta Guvernului nr. 6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pana la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale functionarilor publici, precum si cresterile salariale care se acorda functionarilor publici in anul 2007
• Decizia nr. 1.256 din 7 octombrie 2010 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 287 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii si ale art. 304 1 din Codul de procedura civila
• Decizia nr. 1.285 din 14 octombrie 2010 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 si 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 31/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar si ale art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009
• Decizia nr. 1.289 din 14 octombrie 2010 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 209 alin. 4 si art. 146 din Codul penal, precum si ale art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate

Monitorul Oficial nr. 760/2010, Partea I

• Decizia nr. 1.307 din 14 octombrie 2010 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, in ansamblu, si a dispozitiilor art. 1 alin. (1) si (31) si art. 4 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie
• Decizia nr. 1.311 din 14 octombrie 2010 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2, art. 4 alin. (3), art. 6 alin. (1), art. 7, art. 8, art. 9, art. 10, art. 11, art. 13 si art. 24 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, astfel cum au fost modificate prin dispozitiile pct. 14, 15 si 16 din Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii
• Decizia nr. 1.345 din 19 octombrie 2010 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2-6 din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata
• Decizia nr. 253/2010 a Primului-ministru privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detasare, a functiei publice de secretar general al Ministerului Culturii si Patrimoniului National de catre doamna Kaitor Mihaela-Ioana
• Ordinul nr. 5.615/2010 al ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului privind aprobarea Calendarului miscarii personalului didactic din invatamantul preuniversitar pentru anul scolar 2011-2012
• Ordinul nr. 5.616/2010 al ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului pentru aprobarea Metodologiei privind miscarea personalului didactic din invatamantul preuniversitar
• Rectificari

Monitorul Oficial nr. 761/2010, Partea I

• Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente cu Opinie concurenta
• Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989
• Decizia nr. 1.360 din 21 octombrie 2010 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989
• Hotararea de Guvern nr. 1.083/2010 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului si din administrarea Ministerului Apararii Nationale in domeniul public al comunei Odoreu si in administrarea Consiliului Local al Comunei Odoreu, judetul Satu Mare
• Hotararea de Guvern nr. 1.118/2010 privind aprobarea indicatorilor tehnicoeconomici ai obiectivului de investitii „Spital Municipal Falticeni, str. Cuza Voda f.n., municipiul Falticeni, judetul Suceava”
• Decizia nr. 962/2010 a Plenului Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor pentru modificarea anexelor nr. 2B, 3A si 3B la Decizia Plenului Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor nr. 674/2008 privind forma si continutul Raportului de tranzactii suspecte, ale Raportului de tranzactii cu numerar si ale Raportului de transferuri externe
• Decizia nr. 964/2010 a Plenului Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor pentru modificarea si completarea Metodologiei de lucru privind transmiterea rapoartelor de tranzactii cu numerar si a rapoartelor de transferuri externe, aprobata prin Decizia Plenului Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor nr. 673/2008

Motivaţia acestei abordări a fost aceea că drepturile privind proprietatea sunt valabile pentru oricine, deci şi pentru unităţile administrativ-teritoriale care au fost excluse de la reconstituirea drepturilor de proprietate asupra

 terenurilor agricole din extravilan, deşi le-au avut în proprietate înainte de 1945, până la naţionalizare. În prezent, terenurile se află în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului.

ANAF a decis introducerea obligativitatii depunerii declaratiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanta, prin intermediul Sistemului Electronic National, pentru contribuabilii mari si contribuabilii mijlocii,

precum si pentru sediile secundare ale acestora.

“Contribuabilii mari si contribuabilii mijlocii, definiti conform reglementarilor in vigoare, precum si sediile secundare ale acestora au obligatia depunerii declaratiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanta, prin intermediul Sistemului Electronic National.

Declaratiile fiscale se depun pe site-ul www.e-guvernare.ro, in conditiile prevazute in Hotararea Guvernului nr.1085/2003, cu modificarile si completarile ulterioare ”, se arata in proiectul de act normativ.

Ordinul intra in vigoare incepand cu obligatiile cu termen de declarare 25 octombrie 2010

Potrivit Hotararii Guvernului nr.104/2010 privind modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr.1085/2003, depunerea declaratiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanta, prin intermediul Sistemului Electronic National, reprezinta singura modalitate legala de transmitere in format electronic a declaratiilor.

Declaratiile fiscale prevazute in Anexa nr.2 din hotarare, pot fi depuse prin mijloace electronice de transmitere la distanta, in baza detinerii unui certificat calificat emis de un furnizor de servicii de certificare acreditat, inscris in Registrul furnizorilor de servicii de certificare, potrivit Legii nr.455/2001 privind semnatura electronica.

Potrivit prevederilor Capitolului 14 „Societatea informationala” din Programul de guvernare, prevazut in anexa nr.2 la Hotararea Parlamentului nr.39/2009 pentru acordarea increderii Guvernului, printre obiectivele de guvernare se numara dezvoltarea platformei nationale e-Romania si a Sistemului Electronic National (SEN), precum si cresterea la 70% a procentului firmelor care utilizeaza Internetul ca principal mijloc de interactiune cu institutiile statului.

Firmele din Romania vor plati penalitati de circa doua ori mai mari atunci cand intarzie mai mult de trei luni cu plata taxelor si impozitelor catre stat. Modificarea va intra in vigoare peste doua saptamani, incepand cu 1 iulie,

dupa ce a fost prevazuta in Ordonanta de Urgenta nr. 39/2010.

„Din calculele estimative pe care le-am efectuat am constatat ca suma accesoriilor calculate dupa acest nou sistem este dubla fata de accesoriile calculate in baza sistemului valabil pana la 1 iulie 2010”, declara av.Coltuc Marius ,fondator Casa de avocatura Coltuc.

Pentru intarzieri, termenele incep sa curga de la 1 iulie In prezent, companiile care nu isi platesc obligatiile fiscale la timp achita o dobanda de 0,1% pentru fiecare zi de intarziere. In noul sistem, aceasta dobanda a fost redusa la jumatate, adica pana la 0,05% pe zi. Desi pare un avantaj pentru firme, modificarile nu se termina aici. Contribuabilul care nu are bani sa-si achite datoria catre stat va plati insa si penalitati de intarziere, care nu exista la momentul actual.

Astfel, daca stinge datoria in prima luna de la scadenta, nu va plati nimic in plus. Daca insa restanta este platita in urmatoarele 60 de zile, penalitatea de intarziere este de 5% din obligatiile fiscale nestinse. Dupa expirarea acestui termen, penalitatea se tripleaza, ajungand la 15% din datorie.

De exemplu, o firma care are o datorie de 1.000 de lei, veche de 91 de zile, plateste in prezent o dobanda de intarziere de 91 de lei. Noul sistem de calcul, care se va aplica de la 1 iulie, va face ca pentru o restanta similara firma sa achite sume accesorii in valoare totala de 195,5 lei, din care 45,5 lei dobanda de intarziere si 150 de lei penalizarea.

Pentru creantele fiscale care au scadenta inainte de 1 iulie, incepand de la aceasta data se vor calcula dobanzi si penalitati, explica Luminita Hosu. „In acest caz, termenele in functie de care se stabileste nivelul penalitatii de intarziere incep sa curga de la data de 1 iulie”, precizeaza specialistul.

Directiile de sanatate publica vor actualiza, in aceasta perioada, datele privind structura si personalul unitatilor sanitare pe care le transfera.„Incepand de maine (Nota Avocatnet.ro: marti), autoritatile locale

pot incepe procesul de preluare a unitatilor sanitare de la directiile de sanatate publica. Ministerul Sanatatii a finalizat legislatia in acest sens.”, a declarat ministrul Sanatatii, Cseke Attila, intr-o videoconferinta cu autoritatile sanitare din judete.

Potrivit ministrului, descentralizarea va reprezenta solutia pe termen lung pentru eficientizarea sistemului sanitar si pentru asigurarea transparentei decizionale in sistemul serviciilor sanitare spitalicesti din Romania.

Cseke Attila considera ca autoritatile se pot implica in acest fel, si din punct de vedere al serviciilor medicale, in bunastarea comunitatii.

In acest sens, Ordonanta de Urgenta nr. 48/2010 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sanatatii in vederea descentralizarii a fost publicata in M.Of.

Astfel, pana la data de 1 iulie 2010, Ministerul Sanatatii va finaliza transferul a peste 85% din unitatile sanitare aflate in sistemul public. Din cele 435 unitati sanitare publice existente in prezent pe teritoriul Romaniei, se vor transfera catre autoritatea locala un numar de 373 unitati. In reteaua Ministerului Sanatatii vor ramane un numar de 62 unitati sanitare de interes national, respectiv institute publice, o serie de spitale clinice judetene de urgenta (cele din centrele universitare importante).

MS precizeaza ca transferul managementului spitelelor se va face catre autoritatile administratiei publice locale care detin proprietatea imobilului.

Articol unic. — Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.

180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:

1. La articolul 9, alineatul (5) va avea urmatorul cuprins:
„(5) In cazul in care contravenientul nu achita amenda in termenul prevazut la alin. (4), instanta procedeaza la inlocuirea amenzii cu sanctiunea obligarii la prestarea unei activitati in folosul comunitatii.”

2. La articolul 39¹, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:
„(2) In cazul in care contravenientul, citat de instanta, nu a achitat amenda in termenul prevazut la alin. (1), instanta procedeaza la inlocuirea amenzii cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii pe o durata maxima de 50 de ore, iar pentru minori incepand cu varsta de 16 ani, de 25 de ore.”

Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PRESEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANA
Bucuresti, 28 septembrie 2009.
Nr. 293.

Legea 372/2005 prevede ca la incheierea oricarui contract de vanzare-cumparare sau inchiriere pentru cladirile de locuit familiale si apartamentele din blocurile de locuinte va fi obligatorie prezentarea

certificatului de performanta energetica al cladirii.

Sursa: Financiarul

Legea nr. 66/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 226, din 9 aprilie 2010.

Avand in vedere ca pana acum Legea nr. 84/1998 realiza o transpunere partiala a acquis-ului comunitar, Legea pentru modificarea legii nr.84/1998 transpune pe deplin prevederile Directivei 2008/95/CE a Parlamentului European si a Consiliului si reglementeaza situatia marcii comunitare pe teritoriul Romaniei.

Trebuie retinut ca legea aduce o serie de imbunatatiri in ceea ce priveste terminologia folosita, precum si in ceea ce priveste procedura de protectie a marcilor, prin publicarea cererii corelata cu procedura opozitiei si a observatiei, se arata in expunerea de motive a legii.

Procedura „publicarii cererii de marca”

Astfel, in procedura administrativa de examinare a cererilor este reintrodusa procedura „publicarii cererii de marca” in maximum 7 zile de la data depunerii acesteia. In termen de doua luni de la data publicarii cererii de inregistrare a marcii, orice persoana interesata poate formula observatii privind cererea de inregistrare a marcii, pentru motivele absolute de refuz, precum si opozitii la inregistrarea marcii, pentru motivele relative de refuz.

Prin urmare, s-a dorit corelarea procedurii „opozitiei” cu „publicarea cererii de marca”, in cadrul procedurii de examinare.

In afara procedurii „Opozitiei”, ca posibilitate de aparare a drepturilor tertilor se introduce si procedura „observatiei” ca posbilitate de opunere la inregistrarea unei marci, bazata pe motivele absolute de refuz, prevazute la art.5 din lege.

In acest sens, la cererea solicitantului, titularul marcii care a formulat opozitia prezinta OSIM dovada ca:
a) in cursul unei perioade de 5 ani care precede data publicarii marcii asupra careia s-a formulat opozitia, marca anterioara a facut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul Romaniei pentru produsele si serviciile pentru care aceasta a fost inregistrata;
b) exista motive justificate pentru neutilizarea marcii cu privire la care s-a facut opozitie.

Motivele pentru refuzul de inregistrare

O alta modificare  se refera la motivele absolute pentru care o marca poate fi refuzata de la inregistrare, sau poate fi declarata nula. Astfel se mentioneaza ca, marcile care contin semne cu inalta valoare simbolica, in special un simbol religios, sau marcile care contin, fara autorizatia organelor competente, ecusoane, embleme, blazoane, semne heraldice, altele decat cele avute in vedere de Conventia de la Paris.

De asemenea, o marca este refuzata la inregistrare, sau dupa caz, este susceptibila a fi anulata, pentru urmatoarele motive relative:
a) daca este identica in raport cu o marca anterioara, iar produsele si serviciile pentru care marca este solicitata sau a fost inregistrata sunt identice cu cele pentru care marca anterioara este protejata;
b) daca, din motive de identitate sau de similitudine in raport cu marca anterioara si din motive de identitate sau similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele doua marci le desemneaza se poate crea, in perceptia publicului, un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioara.

Printre alte motive relative, pentru care o marca poate fi refuzata de la inregistrare, sau in cazul in care a fost inregistrata, este susceptibila de a fi anulata, se numara si dobandirea unor drepturi decurgand dintr-o marca neinregistrata sau dintr-un alt semn utilizat in activitatea comerciala, inainte de data de depozit a cererii de inregistrare a marcii ulterioare ori, dupa caz, inainte de data prioritatii invocate prin cererea de inregistrare a marcii ulterioare, si daca acea marca neinregistrata sau acel semn utilizat confera titularului sau dreptul de a interzice utilizarea marcii ulterioare; daca marca este identica sau similara in raport cu o marca de certificare anterioara, a carei valabilitate a incetat cu cel mult 10 ani inainte de data de depozit.

O marca nu este refuzata la inregistrare sau, dupa caz, inregistrarea nu este anulata atunci cand titularul marcii anterioare sau a dreptului anterior, consimte la inregistrarea marcii ulterioare.

Ce contine Cererea de inregistrare a marcii

Cererea de inregistrare a marcii va contine, conform modificarilor aduse legii 84/1998, urmatoarele elemente:
a) solicitarea explicita a inregistrarii marcii;
b) datele de identificare a solicitantului si, dupa caz, a mandatarului;
c) o reprezentare grafica, suficient de clara, a marcii a carei inregistrare este ceruta;
d) lista produselor si/sau serviciilor pentru care se solicita inregistrarea marcii;
e) dovada achitarii taxei de depunere si de publicare a cererii de inregistrare a marcii.

Cererea prezinta mentiuni exprese, atunci cand marca:
a) contine una sau mai multe culori revendicate ca element distinctiv al marcii;
b) este tridimensionala sau de un alt tip decat cele verbale sau figurative;
c) contine o transliterare sau o traducere a marcii ori a unor elemente ale marcii.

Reglementarea marcii comunitare pe teritoriul Romaniei

Completari ale legii in vigoare sunt aduse prin referiri exprese la recunoasterea „marcii comunitare”, la trasmiterea la OSIM a cererilor de marca in cazul depunerii acestora la OSIM, cat si cu privire la competentele Tribunalului Bucuresti pentru litigiile privind marcile comunitare.

Astfel, cand o cerere de marca comunitara este depusa la OSIM, acesta inscrie data primirii cererii si, fara sa procedeze la examinare, o transmite Oficiului de Armonizare in Piata Interna, in termen de doua saptamani, cu plata taxei prevazute de lege, pentru depunerea unei cereri nationale.

O cerere de marca comunitara sau o marca comunitara poate fi transformata intr-o cerere de marca nationala in conditiile Regulamentului privind marca comunitara, cu plata taxelor pentru procedura de examinare a unei cereri nationale prevazute de lege.

Titularul unei marci anterioare inregistrate in Romania sau a unei marci anterioare care a facut obiectul unei inregistrari internationale avand efect in Romania, care depune o marca identica, destinata a fi inregistrata ca marca comunitara, pentru produse si servicii identice cu cele pentru care marca anterioara a fost inregistrata sau incluse in lista acestei marci, se poate prevala, la inregistrarea marcii comunitare, de vechimea marcii anterioare in ceea ce priveste inregistrarea marcii comunitare in Romania.

Titularul unei marci comunitare, care este si titularul unei marci anterioare identice, inregistrate in Romania sau care a facut obiectul unei inregistrari internationale avand efect in Romania, pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care marca anterioara a fost inregistrata ori incluse in lista acestei marci, se poate prevala de vechimea marcii anterioare in Romania.

Litigiile avand ca obiect marci comunitare, pentru care Regulamentul privind marca comunitara atribuie competenta tribunalelor de marca comunitara sunt de competenta Tribunalului Bucuresti, care judeca in prima instanta.

Amenda de la 50.000 la 150.000 lei pentru contrafacerea unei marci

Modificarile aduse Legii nr. 84/1998 vizeaza si cuantumul amenzilor pentru incalcarea legislatiei in vigoare.

Astfel, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda de la 50.000 lei la 150.000 lei, savarsirea, fara drept, a urmatoarelor fapte:
a) contrafacerea unei marci;
b) punerea in circulatie a unui produs purtand o marca identica sau similara cu o marca inregistrata pentru produse identice sau similare si care prejudiciaza pe titularul marcii inregistrate;
c) punerea in circulatie a produselor care poarta indicatii geografice ce indica sau sugereaza ca produsul in cauza este originar dintr-o regiune geografica, alta decat locul adevarat de origine, in scopul inducerii in eroare a publicului cu privire la originea geografica a produsului.