Nulitate

Nulitate

de

Nulitate

nulitate, sancţiune civilă care constă în desfiinţarea retroactivă a unui act juridic încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale. Nulitatea poate fi absolută sau relativă. Nulitatea absolută constă în următoarele cazuri: când lipseşte un element esenţial de validitate al actului (consimţământ, obiect, cauză); când actul a fost încheiat de o persoană lipsită de capacitatea de folosinţă; când obiectul sau cauza actului juridic sunt imorale, când nu s-a respectat forma solemnă cerută de lege pentru validitatea actului. Nulitatea este relativă în următoarele cazuri: când consimţământul este viciat prin eroare, doi sau violenţă; când actul a fost încheiat cu nerespectarea condiţiilor legale privind capacitatea de exerciţiu, fie că a fost încheiat de minorul sub 14 ani sau interzisul judecătoresc, (persoane lipsite total de capacitate de exerciţiu) fie că a fost încheiat de minorul cu capacitate restrânsă fără încuviinţarea ocrotitorului legal sau, după caz, fără încuviinţarea autorităţii tutelare: când nu s-a respectat interdicţia de a nu încheia un anumit act juridic, stabilită pentru ocrotirea unui interes personal.

nulităţi – sancţiuni procedurale constând în lipsirea de eficienţă a actelor procedurale îndeplinite cu nerespectarea dispoziţiilor legale, dacă încălcarea legii a adus o vătămare drepturilor ori intereselor legale ale părţilor sau soluţionării juste a cauzei, iar această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului nelegal îndeplinit. ~ absolute – nulităţi care nu pot fi acoperite în nici un mod, sunt luate în considerare în tot cursul procesului şi pot fi invocate de oricare participant, sau din oficiu. în cazul nulităţilor absolute, care sunt totdeauna exprese, există o prezumţie absolută de vătămare. Potrivit Codului de procedură penală român, încălcarea dispoziţiilor relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia, la publicitatea şedinţei de judecată, la participarea procurorului, la prezenţa inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător, când sunt obligatorii potrivit legii, precum şi la efectuarea anchetei sociale în cauzele cu infractori minori, este sancţionată întotdeauna cu nulitatea absolută. ~ relative – nulităţi care pot fi înlăturate din voinţa celui vătămat prin actul procedural îndeplinit cu nerespectarea dispoziţiei legale; pot fi invocate numai de cel vătămat în drepturile sau interesele sale legitime şi pot fi luate în considerare numai dacă au fost invocate până într-un anumit moment al desfăşurării procesului (în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului). In cazul nulităţilor relative, care sunt totdeauna nulităţi virtuale, cel care invocă nulitatea trebuie să facă dovada vătămării. Instanţa ia în considerare şi din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. ~ totale – nulităţi care atrag desfiinţarea totală a actului procedural lovit de nulitate; ~ parţiale – nulităţi care atrag numai desfiinţarea parţială a actului procedural lovit de nulitate.

Act administrativ. Nulitate. Acţiune. Condiţie prealabilă sesizării instanţei. Termen. Inadmisibilitatea sau după caz, tardivitatea acţiunii

de

M.R.C. a chemat în judecată Ministerul Industriei şi Comerţului şi Societatea comercială „Perla Harghitei”SA solicitând să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor MO3 nr.3840 din 18 decembrie 1997, eliberat de primul pârât  în favoarea pârâtei secunde.

De asemenea, a cerut repunerea părţilor   în situaţia  anterioară, în sensul radierii din cartea funciară a înscrierii făcute în baza actului administrativ supus controlului jurisdicţional.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.49 din 17 ianuarie 2002, a respins acţiunea ca tadiv formulată, reţinând că reclamantul a luat cunoştinţă de conţinutul actului administrativ la data de 10 noiembrie 1998, din dosarul Judecătoriei Ploieşti soluţionat prin sentinţa civilă nr.11594 din 13 noiembrie  1998. Că deci, înregistrarea acţiunii în contencios  administrativ abia la 21 ianuarie 2000 s-a făcut cu depăşirea termenului de un an prevăzut  de art.5  alin. ultim din Legea nr.29/1990.

Impotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, susţinând, în esenţă, că eronat instanţa a respins acţiunea pe baza excepţiei de tardivitate, deoarece în cazul nulităţii actelor juridice nu sunt aplicabile termenele stabilite de art.5 din Legea nr. 29/1990 şi că nulitatea absolută poate fi invocată oricând.

Recursul este nefondat.

Sub raportul termenului de introducere a acţiunii  în contencios administrativ, când se invocă o cauză de nulitate a acestuia, nu există  în dreptul administrativ nici o deosebire între nulitatea absolută şi nulitatea relativă.

Dispoziţiile art.1 şi 11 alin.1 ale Legii nr.29/1990 privind contenciosul administrativ se referă la anularea actului, fără a face distincţie între nulitatea absolută şi nulitatea relativă.

Obligaţia persoanei lezate de a folosi, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, procedura administrativă prealabilă are drept scop de a da posibilitatea autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare să reanalizeze aspectele invocate şi eventual, să revoce ori să modifice actul, prevenind astfel un nou proces.

Neîndeplinirea procedurii administrative prealabile sau efectuarea acesteia cu depăşirea termenelor legale se sancţionează cu respingerea acţiunii ca inadmisibilă, sau ca tardivă, după caz.

In speţă, Curtea de apel a stabilit corect că reclamantul a exercitat dreptul la acţiune după expirarea termenului de 1 an prevăzut de art.5 alin ultim al Legii nr.29/1990, calculat de la data la care el a luat cunoştinţă de existenţa şi conţinutul actului administrativ.

Termenul respectiv este un termen de decădere, ceea ce face imposibilă suspendarea sau întreruperea lui.

Acţiunea fiind tardivă, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ce a fost menţinută prin respingerea recursului.