Onorarii minimale*minime) avocati 2017-2018 . Cat sunt onorariile minime avocati?

Onorarii minimale-minime avocati
Onorarii minimale-minime avocati

TABLOUL ONORARIILOR MINIMALE AVOCATI 2017-2018

Art. I. Onorariile minimale sunt următoarele:

ÎN MATERIE CIVILĂ/CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Activități și cereri cu caracter necontencios
Notificări – onorariu orar, dar nu mai puțin de 225 lei;
Activități profesionale de obținere a apostilării actelor / de traducere legalizată a actelor – 225 lei;
Asistare sau reprezentarea părții la mediere/conciliere/negociere – 240 lei ședință;
Asistare sau reprezentarea părții în fața instituțiilor publice, altele decât instanțe/parchete/poliție – 240 lei;
Asistare sau reprezentarea părții în fața terților – 120 lei
Cereri de strămutare – 240 lei;
Cereri de recuzare – 240 lei ;
Consultații juridice, redactarea de acte juridice tranzacții/contracte civile/acte adiționale/statute și acte constitutive pentru înființarea unor persoane juridice – 120 lei /ora;
Activitățile de atestare prevăzute la art.3 lit. c) și d) din Legea 51/1995 – 120 lei;
Activitățile prevăzute la art.3 lit. g) și h) din Legea 51/1995 – 1 % din valoare, dar nu mai puțin de 120 lei;
Activitățile prevăzute la art.3 lit.i1 ) din Legea 51/1995 – 240 lei.

Activități profesionale în procedura contencioasă

Acțiuni /cereri cu caracter special
cererile de valoare redusă, soluționate potrivit procedurii speciale prevăzute de titlul X al cărții a VI-a din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Cod de procedură civilă – 360 lei;
2.1.2. cererile privind ordonanța de plată, prevăzută de titlul IX al cărții a VI-a din Codul de procedură civilă – 50 % din onorariul prevăzut la pct.2.2, nu mai puțin de 360 lei;

2.1.3. cererile de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept, soluționate potrivit procedurii speciale prevăzute de titlul XI al cărții a VI-a din Codul de procedură civilă – 840 lei;

2.1.4. cererile formulate pe cale de ordonanță președințială – 840 lei;

2.1.5. cereri de reexaminare; cereri de scutire de la plata taxei judiciare de timbru – 240 lei.

2.2. Acțiuni și cereri evaluabile în bani:

2.2.1. până la valoarea de 5.000 lei – 450 lei;

2.2.2. între 5.001 lei și 25.000 lei – 5 % din valoarea litigiului, însă nu mai puțin de 700 lei;

2.2.3. între 25.001 lei și 100.000 lei – 4 % din valoarea litigiului nu mai puțin de 1250 lei ;

2.2.4. între 100.001 lei și 250.000 lei -3 % din valoarea litigiului însă nu mai puțin de 4000 lei;

2.2.5. peste 250.000 lei – 2 % din valoarea litigiului însă nu mai puțin de 7500 lei;

2.2.6. peste 1 000 000 1 % din valoarea litigiului dar mai puțin de 12500 lei.

Sunt acțiuni evaluabile în bani și se vor aplica onorariile stabilite mai sus următoarelor categorii de cereri:

în constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic civil patrimonial;
privind constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial;
prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile sau de constituire a unor drepturi reale asupra acestora;
acțiunile posesorii;
acțiuni petitorii – acțiunile care au ca obiect un dezmembrământ al dreptului de proprietate;
în revendicare;
privitoare la servituți;
în materia partajului judiciar;
având ca temei plata nedatorata/îmbogățire fără just temei;
în declararea simulației unui act juridic;
reglementate de legislația privind reparațiile cuvenite celor care sunt victime ale regimului comunist (Legea 10/2001; Legea 290/2003, etc).

2.3. Acțiunile/cererile cu caracter nepatrimonial:

2.3.1. cereri pentru constatarea existentei sau inexistentei unui drept nepatrimonial – 960 lei;

2.3.2. cereri in anularea sau in constatarea nulității unui act juridic nepatrimonial – 960 lei ;

2.3.3. cereri care privesc dreptul de folosință a bunului închiriat sau arendat, daca acestea nu privesc si plata anumitor sume de bani – 960 lei;

2.3.4. acțiunile în grănițuire – 1200 lei.

2.4. În materia executării silite:

2.4.1. asistență/ reprezentare în procedura executării silite cu caracter patrimonial – se aplică onorariul de la pct.2.2;

2.4.2. asistență/ reprezentare în procedura executării silite cu caracter nepatrimonial – 960 lei;

2.4.3. contestație la executarea împotriva executării silite având caracter patrimonial – se aplică prevederile pct.3;

2.4.4. contestația la executare împotriva executării silite având caracter nepatrimonial – 1200 lei;

2.4.5. cereri de suspendare a executării silite, respectiv a executării provizorii – 480 lei;

2.4.6. cererile de întoarcere a executării silite – 1200 lei.

2.5. Acțiuni și cereri referitoare la raporturile de familie :

2.5.1. pentru cererea de divorț fără minori – 960 lei;

2.5.2. pentru cererea de divorț cu minori – 1680 lei;

2.5.3. pentru cererile care nu sunt accesorii cererii de divorț si care au ca obiect: stabilirea locuinței copilului, exercitarea autorității părintești, stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere si educare a copiilor, dreptul părintelui sau al altor persoane decât părinții de a avea legături personale cu copilul, locuința familiei – 840 lei;

2.5.4. tutela, curatela – 840 lei ;

2.5.5. punere sub interdicție – 840 lei;

2.5.6. tăgada paternității – 1200 lei ;

2.5.7. asistare /reprezentare adopție – 1440 lei.

2.6. În materia contenciosului administrativ

2.6.1. redactare plângere prealabila administrativă – 840 lei;

2.6.2. acțiune contencios administrativ – 1200 lei;

2.6.3. suspendare act administrativ, în condițiile art.14 din Legea 554/2014 – 960 lei;

2.6.4. redactare contestație executare act administrativ fiscal – 960 lei;

2.6.5. acțiune contestație act administrativ fiscal – 1680lei;

2.6.6. suspendare act administrativ fiscal – 1200 lei;

2.6.7. cereri/contestații privind achizițiile publice în fata Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (în continuare CNSC) – 1200 lei;

2.6.8. plângere împotriva deciziilor CNSC – 1680 lei .

2.7 . Acțiunile, cererile, obiecțiunile, contestațiile introduse la instanțele judecătorești în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, cu modificările și completările ulterioare

2.7.1. cereri de deschidere a procedurii de insolvență – 480 lei;

2.7.2. asistenta/reprezentare procedura insolvenței la fond – 120 lei termen;

2.7.3. contestații și cereri în procedura insolvenței – 960 lei.

2.8. În materie contravențională

2.8.1. plângerea împotriva procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției – 600 lei.

2.9. Acțiunile și cererile în materie de carte funciara – 840 lei;

2.10. a) cereri de intervenție înregistrare acte/mențiuni la Oficiul Național al Registrului Comerțului (în continuare, ONRC) – 840 lei;

b) plângere împotriva rezoluției Directorului ONRC – 840 lei .

2.11. Cererile privind litigiile de munca si drepturi și obligații cu caracter social:

2.11.1. contestații împotriva deciziilor emise cu privire la încheierea, executarea, modificarea și încetarea CIM – 1200 lei;

2.11.2. stabilirea și plata pensiilor, precum si alte drepturi prevăzute prin sistemele de asigurări sociale – 960 lei;

2.11.3. stabilirea și plata ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesionala și a alocației de sprijin, a ajutorului social, a alocației de stat pentru copii, a drepturilor persoanelor cu dizabilități și a altor forme de protecție sociala prevăzute de lege – 960 lei.

2.12. Activitățile de curatelă care presupun servicii de asistență și reprezentare avocațială

2.12.1. Remunerația minima a curatorului special numit de instanță în condițiile art.80 alin. (4) și art.167 din Codul de procedură civilă – 360 lei.

ÎN MATERIE PENALĂ

Consultații juridice, prestații ocazionale și/sau redactarea unor acte

. Consultație juridică inițiala în materie penală – 240 lei;
. Consultație juridică incidentală (ocazionată de formularea unor cereri, excepții, concluzii etc. sau de instrumentarea unui act procesual) în materie penala – 120 lei;
. Contactul direct dintre avocat și cel aflat în stare de reținere / arest / internat medical pentru pregătirea apărării (grefa inițială) – 360 lei;
. Contactul direct dintre avocat și cel aflat în stare de reținere / arest / internat medical pentru documentarea în vederea pregătirii apărării, subsecvent grefei inițiale sau pentru redactarea unei cereri / memoriu, formularea unei excepții, etc. (grefă incidentală) – 240 lei;
Studierea dosarului – 120 lei în cursul urmăririi penale in personam, la care se adaugă câte 120 lei pentru fiecare faza sau etapa procesuală ulterioară studiată în plus;
Formularea unui act de sesizare a organelor de urmărire penală, exclusiv în calitate de persoană vătămată – 360 lei;
Formularea constituirii de parte civilă – 2% din valoarea pretinsă, dar nu mai puțin de 840 lei (respectiv conform dispozițiilor art. I lit. B pct. 2.2. supra);
Formularea ocazională a unor sesizări, contestații sau cereri – 360 lei;
Asistență juridică și reprezentare în contestații privind măsurile asiguratorii pentru alți subiecți procesuali – 2% din valoarea bunului indisponibilizat, dar nu mai puțin de 1680 lei.

Urmărirea penală

. Asistența/reprezentarea juridică generală (include activitățile prevăzute la art. I lit. B, pct. 2.3., 2.4. infra) în fata organelor de urmărire penala – 1440 lei/pentru fiecare subiect procesual;
Asistența/reprezentarea juridică generală (include activitățile prevăzute la art. I lit. B, pct. 2.3., 2.4. infra) în fața organelor de urmărire penală – 1680 lei/pentru fiecare parte;
Formularea unei cereri, excepții, plângeri, a unui memoriu sau a oricărui alt act – 240 lei;
. Participarea la efectuarea actelor de urmărire penală – 120 lei / convocare;
. Asistența/reprezentarea subiecților procesuali/părților în cursul medierii sau în procedura desfășurată în vederea împăcării sau pentru finalizarea unei proceduri prevăzută de lege care atrage stingerea acțiunii penale – 360 lei;
Formularea unei cereri de inițiere a acordului de recunoaștere a vinovăției – 240 lei;
Asistența/reprezentarea juridică a inculpatului în fata procurorului în cursul acordului de recunoaștere a vinovăției – 360 lei;
Asistența în fața judecătorului de drepturi și libertăți – 360 lei pentru fiecare sesizare;
Formularea plângerilor împotriva ordonanței de clasare – 360 lei pentru fiecare plângere;
Asistența/reprezentarea juridică în fața judecătorului de cameră preliminară în plângerea împotriva soluției – 360 lei;
Asistența/reprezentarea juridică în fața judecătorului de camera preliminară în procedura confirmării la renunțarea la urmărirea penală – 360 lei;
. Asistența/reprezentarea juridică în fața judecătorului de camera preliminara în alte proceduri (Titlul IV Capitolele V, VII – IX) – 360 lei;
Formularea contestației privind durata procedurii – 240 lei;
Asistența/reprezentarea juridică în fața judecătorului de drepturi și libertăți în contestația privind durata procedurii – 360 lei;
Asistare/reprezentarea juridică a inculpatului în fața instanței în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției – 360 lei;
*

În cazul redeschiderii urmăririi penale, onorariile mai sus indicate, se percep din nou.

3. Camera preliminară

. Formularea cererilor și/sau excepțiilor – 360 lei;
Asistența juridică în procedura verificărilor privind legalitatea măsurilor preventive – 360 lei pentru fiecare verificare;
Asistența sau reprezentarea juridică în dezbateri – 360 lei;
. Declararea contestațiilor – 120 lei fiecare;
Motivarea contestației împotriva soluției date în camera preliminară – 480 lei
Asistența/reprezentarea juridică în dezbaterile privind judecarea contestației formulate împotriva soluției date în camera preliminară – 480 lei

4. Judecata în primă instanță

4.1. Formularea în scris a unei cereri, excepții, plângeri sau a unui memoriu (altele decât cele vizând aplicarea procedurii simplificate) – 240 lei;

4.2. Declararea contestațiilor împotriva încheierilor privind măsurile preventive și asiguratorii – 120 lei fiecare;

4.3. Asistența/reprezentarea juridica a parților în procedura recunoașterii învinuirii, fără schimbarea încadrării sau repunerea cauzei pe rol – 360 lei;

4.4. Formularea concluziilor scrise în procedura recunoașterii învinuirii, vizând latura penală a cauzei – 240 lei;

. Formularea concluziilor scrise în procedura recunoașterii învinuirii, vizând ambele laturi ale cauzei – 360 lei;
. Formularea concluziilor scrise în procedura recunoașterii învinuirii, în contextul schimbării încadrării sau al repunerii pe rol – onorariile de mai sus, majorate cu 120 lei;
Asistența/reprezentarea juridică a parților în procedura recunoașterii învinuirii, în contextul schimbării încadrării sau al repunerii cauzei pe rol – 600 lei;
Asistența/reprezentarea juridică a părții în procedura judecării cauzei prin administrarea probelor, fără constituire de parte civila – 840 lei, dar nu mai puțin de 240 lei/termen;
Formularea concluziilor scrise în procedura judecării cauzelor prin administrarea probelor, fără examinarea laturii civile – 360 lei;
4.10. Asistența/reprezentarea juridica a părții în procedura judecării cauzelor prin administrarea probelor, inclusiv prin examinarea laturii civile – 1200 lei, dar nu mai puțin de 360 lei/termen;

Formularea concluziilor scrise în procedura judecării cauzelor prin administrarea probelor – 600 lei;
Apărarea subiecților procesuali prevăzuți la art. 34 C.pr.civ. – jumătate din onorariul perceput părților.

5. Judecata în apel

5.1. Motivarea apelului, incluzând studierea dosarului – onorariul egal cu cel aferent formulării concluziilor scrise pentru cei care își continuă mandatul sau egal cu suma dintre onorariul aferent formulării concluziilor scrise și onorariul aferent studierii dosarului, dacă nu a fost perceput anterior;

. Formularea în scris a unei cereri, excepții, plângeri sau a unui memoriu (altele decât motivele de apel) – 360 lei;
. Asistența/reprezentarea juridica a părților in procedura recunoașterii învinuirii, fără schimbarea încadrării sau repunerea cauzei pe rol – 540 lei;
. Asistența/reprezentarea juridica a părților în procedura recunoașterii învinuirii, pentru schimbarea încadrării sau în caz de repunere a cauzei pe rol – 960 lei;
5.5. Asistența/reprezentarea juridica a părților în procedura judecării cauzei prin administrarea probelor, fără constituire de parte civila – 960 lei, dar nu mai puțin de 360 lei/ termen;

. Asistenta/reprezentarea juridica a părții in procedura judecării cauzei prin administrarea probelor, vizând ambele laturi ale cauzei – 1440 lei, dar nu mai puțin de 360 lei/termen;

Pentru formularea concluziilor scrise se percep onorariile stabilite pentru fiecare ipoteză prevăzută la art. I lit. B, pct. 4.4 – 4.6, 4.9 și 4.11, majorate cu câte 120 lei fiecare;

Pentru ipoteza în care onorariul nu se stabilește pentru prestații diferențiate în fiecare cauză, se aplică onorariile minimale corespunzătoare judecății în fond la prima instanță, majorate cu 50%.

6. Căile extraordinare de atac

6.1. Motivarea căii extraordinare de atac, incluzând studierea dosarului – un onorariu egal cu onorariul aferent formulării motivelor de apel pentru cazul în care se continuă activitatea profesională de același avocat sau egal cu suma dintre onorariul aferent activității de formulare a motivelor de apel și onorariul aferent studierii dosarului, dacă avocatul nu a perceput un onorariu anterior în legătură cu cauza;

. Asistența/reprezentarea juridică a părții la judecarea căii de atac – jumătate din onorariul aferent activității de motivare a căii de atac, dar nu mai puțin de 480 lei/termen.

7. Executarea hotărârilor penale și legile speciale de executare

Formularea contestației la executare – 360 lei;
. Asistenta/reprezentarea juridica a părții în contestația la executare – 480 lei;
7.3. Formularea cererii de liberare condiționată – 360 lei;

7.4. Asistenta/reprezentarea juridica a părții în cererile de liberare condiționată – 360 lei;

7.5. Formularea cererilor privind regimul de executare, plângerilor împotriva masurilor și altele asemănătoare – 240 lei;

7.6. Asistenta/reprezentarea juridică a părții în cererile privind regimul de executare, plângerile împotriva masurilor si altele asemănătoare – 360 lei;

. Formularea cererilor privind obligațiile din conținutul supravegherii – 240 lei;
7.8. Asistenta/reprezentarea juridică a părții în cererile privind obligațiile din conținutul supravegherii – 360 lei;

7.9. Asistenta/reprezentarea juridică a părții în cererile privind revocarea suspendării sub supraveghere – 360 lei;

. Asistența/reprezentarea juridică a părții in executarea cheltuielilor judiciare sau a altor dispoziții – 240 lei;
. Declararea cailor de atac – 120 lei.

8.Reabilitarea

Formularea cererii de reabilitare – 360 lei;
Asistența/reprezentarea juridică a părții în cereri de reabilitare – 480 lei;
8.3. Declararea contestației – 120 lei.

9. Asistenta judiciară internațională în materie penală

9.1. Consultația juridica – 360 lei

9.2. Asistenta si/sau reprezentarea părților – 720 lei

Proces de jumatate de milion de euro intre Delphi Packard Romania si Administratia Fondului pentru Mediu anunta CASA DE AVOCATURA COLTUC

Cel mai mare angajator din Timis, Delphi Packard Romania (6.000 de angajati), se judeca in instante cu Administratia Fondului pentru Mediu, din cauza unei amenzi de peste 2.000.000 de lei (aproximativ 500.000 de euro) pe care reprezentantii companiei o considera ilegala

Administratia Fondului de Mediu (AFM) a verificat in2009 (intre 24 septembrie si 19 octombrie) activitatea Delphi Packard Romania. Controlul a vizat activitatea firmei pe o perioada mai mare de timp – din iunie 2002 pana in decembrie 2008. In urma verificarilor, inspectorii au stabilit ca sunt diferente intre obligatiile de plata calculate de firma si cele stabilite de organele de control, diferente ce provin din faptul ca reprezentantii societatii au considerat ca reciclate cantitatile de deseuri livrate catre societatile SC Muller Guttenbrun Recycling si SC Remat MG SA.

Inspectorii Administratiei Fondului pentru Mediu au considerat, insa, ca prin contractul dintre Delphi si cele doua firme, scopul reciclarii nu a fost atins si au aplicat o amenda de peste 1,2 milioane lei ( peste 275 de mii de euro), la care se aduaga penalitati de aproape 731.000 de lei (aproximativ 170 de mii de euro). Compania a contestat amenda, dar cererea a fost respinsa, astfel ca firma a atacat decizia in instanta, proces care se judeca la Sectia Contencios Administrativ si Fiscal a Curtii de Apel Timisoara.

„Am procedat la reciclare conform legii”

In actiunea deschisa in instanta, avocatii celor de la Delphi Packard au cerut anularea amenzii, sustinand ca au indeplinit toate cerintele de mediu.

„Ne-am indeplinit intocmai obligatiile de reciclare si valorificare conform legii. Ca atare, se impune exonerarea noastra de la plata sumelor retinute si a majorarilor de intarziere aferente, ca nefondate. Am procedat la reciclarea conform legii a deseurilor de ambalaje, retinandu-se in mod eronat de catre autoritatea de control ca subscrisa societate nu am reciclat niciun kilogram de ambalaje in tot intervalul mentionat. Toate deseurile au fost preluate in vederea reciclarii”, se arata in cererea de chemare in judecata.

La dosar au fost depuse si mai multe inscrisuri prin care reprezentantii Delphi incearca sa demonstreze ca au respectat legislatia.

Rezultatul expertizei

In cauza a fost solicitata si o expertiza tehnica judiciara care sa stabileasca daca Delphi a respectat sau nu legea in privinta reciclarii. „Atat prin legislatia comunitara, cat si prin legislatia nationala sunt acceptate mai multe forme de recuperare a deseurilor de ambalaje, reciclarea fiind o forma superioara de recuperare (valorificare in sens larg). Avand in vedere contractele (n.a. cu firmele SC Muller Guttenbrun Recycling si SC Remat MG SA), societatea reclamanta (n.a. SC Delphi Packard) a indeplinit obligatiile de valorificare si implicit reciclare”, se arata in raportul de expertiza intocmit de expertul tehnic judiciar, Savu Delia-Adina.

Obiectiile Fondului pentru Mediu

In urma expertizei realizate in dosar, reprezentantii Agentiei Fondului pentru Mediu au depus un document in care prezinta obiectiile referitoare la raport.

„SC Muller Guttenbrun Recycling si SC Remat MG SA sunt autorizate pentru recuperarea, colectarea si comertul deseurilor si materialelor reciclabile, nefiind autorizate ca si reciclator de deseuri de materiale reciclabile. Prin adresa SC Remat MG SA se arata ca deseurile preluate au fost trimise unor societati care le utilizeaza ca si materii prime secundare. Rezulta indubitabil ca acestea nu au realizat decat activitatea de colectare si transport, nu si cea de reciclare. In concluzie, reclamanta si-a indeplinit doar obiectivul de valorificare si de recuperare, dar nu a fost indeplinit obiectivul de valorificare prin reciclare si obiectivul minim de valorificare prin reciclare de tip material”, se arata in documentul depus la dosar de Administratia Fondului pentru Mediu.

Pe langa problemele cu Agentia Fondului de Mediu, Delphi mai are probleme si cu producatorii VW, Audi si Skoda, carora le furnizeaza cablaje auto. Avocatura.com a relatat luna aceasta ca Delphi Packard ar fi primit scrisori din partea marilor producatori de masini, prin care era avertizat ca produsele realizate de Delphi nu sunt de foarte buna calitate.

Model concluzii scrise cu aplicabilitate generala

Instanța………………(menționati instanța unde va judecati)

Dosar……..nr……………….

 

 

 

 

DOMNULE PREȘEDINTE,

 

Subsemnatul(a),…………………….., cu domiciliul in……………………………………………………………………….., parte in dosarul ce formeaza numarul …………, formulez

CONCLUZII SCRISE
prin care va solicit admiterea/respingerea actiunii si




(va trebui sa precizati ce anume solicitati prin admiterea sau respingerea actiunii – spre ex. obligarea la plata unei sume de bani, constatarea ca prescrisa actiunea etc.)

pentru urmatoarele

MOTIVE

1………………….
2………………….
(va trebui sa motivati fiecare capat de cerere bazandu-va atat pe situatia de fapt, pe normele incidente in cauza cat si pe probele existente la dosar sau administrate in cursul procesului. In situatia in care solicitati respingerea actiunii, va trebui de asemenea sa motivati respingerea pentru fiecare capat de cerere solicitat de catre reclmant, avand in vedere situatia de fapt, normele incidente in speta si probele din dosar.)

____________________
Numele si semnatura Dvs.

DOMNULUI PRESEDINTE AL …………………..(instanța la care va judecați)

 

Alt dosar castigat irevocabil in problemele USH

Număr dosar: 1230/46/2010
Data: 21.01.2011
Materie juridică: Contencios administrativ şi fiscal
Obiect: obligare emitere act administrativ
Stadiu procesual: Recurs 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Părţi
1. BURTEA GABRIEL Intimat, Reclamant
2. MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI Intimat, Chemat în garanţie
3. SÎRBU IOANA ADRIANA Intimat, Reclamant
4. UNIVERSITATEA SPIRU HARET Recurent, Pârât

 

Termene de judecată
Nr. Data Soluţie Detalii
1. 15.11.2011 Decizia nr. 5386/15.11.2011 Admite recursul.Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că admite în parte cererea de chemare în garanţie a Ministerului Educatiei, Cercetării,Tineretului şi Sportului. Obligă METS în calitate de chemat în garanţie să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diplome de licenţă şi suplimentele de diplomă pentru cei doi reclamanti. Mentine celelalte dispozitii ale sentinţei atacate.Irevocabilă. Admitere recurs
2. 04.10.2011 Amână cauza
3. 31.05.2011 Amână cauza
4. 29.03.2011 Încheierea din 29.03.2011 Admite cererea de preschimbare. Fixează termen la 31.05.2011,cu citare părţi. Încheiere

Cum vom incheia contractele in 2012 sau dimpotriva, cum renuntam la acestea

Noul Cod Civil a adus modificari fundamentale contractelor. Pe de-o parte, au fost introduse elemente noi, care nu erau reglementate expres pana acum – impreviziunea, anteprecontractul  iar pe de alta parte, anumite concepte – clauza penala, raspunderea contractuala, incetarea contractului – au suferit schimbari substantiale.

Negocierile in vederea incheierii contractului (art. 1183 – 1184 NCC) Partile sunt obligate a respecta principiul bunei-credinte in negocieri.

  • Initierea negocierilor sau intreruperea negocierilor contrar bunei-credinte se va sanctiona prin obligarea partii la plata de daune-interese.
  • Obligatia de confidentialitate : partile sunt obligate a pastra confidentialitate si de a nu se folosi in interes propriu de informatiile confidentiale despre care au aflat in timpul negocierilor, chiar daca acestea nu au rezultat in incheierea unui contract.

Clauzele contractuale

Art 1201 – 1203 reglementeaza in mod expres clauzele la a caror respectare partile sunt obligate, chiar daca aceste clauze nu sunt cuprinse in contract:

  • Clauzele externe: partile sunt tinute a respecta clauzele extrinseci la care contractul face trimitere;
  • Clauzele standard: sunt considerate a fi clauze standard acele conditii stabilite in mod unilateral de catre una dintre parti, care nu sunt negociate si nu sunt supuse aprobarii celeilalte parti (ex. conditii generale, reguli, regulamente). Clauzele standard sunt premise, totusi, in caz de conflict intre o clauza standard si o clauza negociata, aceasta din urma va prevala.

Exista cateva limitari cu privire la clauzele standard (clauzele neuzuale). Astfel, pentru a putea produce efecte, clauzele standard trebuie acceptate in mod expres de cocontractant, in cazul in care cuprind: limitarea raspunderii, dreptul de a denunta unilateral contractual, dreptul de a suspenda executarea obligatiilor, decaderea din drepturi, decaderea din beneficiul termenului, restrangerea dreptului de a contracta cu alte persoane, limitarea dreptului de a opune exceptii, reinnoirea tacita a contractului, legea aplicabila, clauze compromisorii, clauze privind stabilirea compententei instantelor.

Clauza de impreviziune

Este reglementata in mod concret si imperativ prin lege, prin art. 1271 NCC. Anterior intrarii in vigoare a Noului Cod Civil, nu existau prevederi cu privire la aceasta chestiune

Transferul dreptului de proprietate – riscul pieirii bunului In ceea ce priveste raspunderea pentru pieirea bunului, modificarea este una semnificativa. Astfel, potrivit art. 271 din vechiul Cod Civil,  din momentul perfectarii contractului translativ de proprietate, riscul pieriii bunului era suportat de catre debitorul obligatiei de plata (dobanditorul), indiferent daca bunul ii fusese efectiv predat sau nu.

Insa, conform art. 1274 NCC, riscul pieirii bunului ramane in sarcina debitorului obligatiei de a preda bunul (in general vanzatorul), atata timp cat bunul nu a fost predat, chiar daca contractual a fost perfectat.

Totusi, prin conventie, partile pot deroga de la regula in materie de riscul contractului.

Antecontractul (Promisiunea de a contracta)

Art. 1279 NCC reglementeaza in mod expres conditiile de incheierea ale antecontractului:

  • Antecontractul trebuie sa contina toate clauzele ce se vor regasi in contract;
  • Promisiunea de a negocia nu echivaleaza cu promisiunea de a contracta.

Clauza penala

Este reglementata de art. 1538 – 1543 NCC, fiind definita ca o conventie sau o clauza dintr-un contract, prin care debitorul se obliga sa plateasca creditorului o suma de

bani sau sa indeplineasca o alta prestatie determinata in favoarea acestuia, in cazul neexecutarii ilicite a obligatiilor contractuale.

  • Clauza penala are o natura mixta: reparatorie, sanctionatorie, cominatorie, urmarindu-se simultan repararea prejudiciului cauzat creditorului, precum si pedepsirea comportamentului debitorului, care consta in neexecutarea obligatiilor sale contractuale;
  • Se pastreaza vechile prevederi cu privire la clauza penala: creditorul are dreptul de a solicita fie clauza penala, fie executarea in natura a prestatiei – punerea in executare a clauzei penale nu se cumuleaza cu executarea in natura a obligatiei contractuale originare (Regula), cu exceptia cazului in care clauza penala este prevazuta pentru executarea cu intarziere, situatie in care se deroga de la regula si se cumuleaza clauza penala cu executarea in natura.

Elementele de noutate:

  • Se prevede in mod expres acordarea clauzei penale pentru neexecutarea oligatiei principale, spre deosebire de vechea reglementare, unde clauza penala era raportata la “(ne)executarea unei obligatii….”
  • Debitorul nu are niciun drept de optiune, el are doua obligatii c
Rezilierea/Rezolutiunea contractului (Art. 1549 – 1554 NCC)

  • Rezolutiune/Reziliere unilaterala – prin comunicarea unei declaratii de rezolutiune/reziliere, numai daca:

(i) partile au agreat aceasta posibilitate prin contract;
(ii) debitorul se afla de drept in intarziere;
(iii) debitorul a fost pus in intarziere, insa nu si-a executat obligatia nici inauntrul termenului fixat astfel.

Atentie! Declaratia de rezolutiune produce efecte numai intre parti. Pentru opozabilitate fata de terti, declaratia de rezolutiune trebuie inscrisa in registrele publice.

  • Rezilierea/Rezolutiunea de drept, ca urmare a agrearii in contract a unui pact comisoriu. Potrivit noii legislatii, pactul comisoriu nu mai are grade (pactul comisoriu putea avea gradul I, II, III, IV, in functie de gradul aferent putand opera de rezilierea/rezolutiunea de plin drept – Pact Comisoriu grad IV – sau numai cu interventia instantelor de judecata). Pactul comisoriu trebuie sa mentioneze expres obligatiile a caror neexecutare atrage rezilierea/rezolutiunea contractului. Conditia pentru ca pactul comisoriu sa isi produca efectele: punerea in intaziere a debitorului, in prealabil.

Denuntarea unilaterala

  • Reglementata expres la art. 1276 – 1277 NCC;
  • Regula: incetarea contractului prin denuntare unilaterala nu este permis in virtutea legii ci, numai daca partile au acceptat aceasta modalitate de incetare prin conventie. Exceptie : contractele incheiate pe durata nedeterminata. In acest caz, oricare dintre parti poate denunta unilateral contractul cu acordarea unui termen de preaviz rezonabil.
sursa: Mircea si asociatii