AVOCAT-INSOLVENTA – In ce conditii pot fi trasi la raspundere membrii conducerii unei societati pentru starea de insolventa
Tragerea la raspundere a conducerii atesta faptul ca „terapia“ legala pentru debitorul aflat in dificultate presupune, pe langa adoptarea unor masuri de resuscitare economica, si instituirea unei pedepse directionate catre persoanele responsabile. Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei este cea care prevede posibilitatea tragerii la raspundere a celor care, prin faptele lor, au cauzat starea de insolventa.
Sfera persoanelor care pot fi trase la raspundere include atat membrii organelor de supraveghere si ai conducerii (administratori, directori, cenzori si auditori financiari), cat si orice alta persoana ce a cauzat starea de insolventa a societatii prin savarsirea faptelor prevazute de lege, exercitand functii de supraveghere sau conducere in cadrul societatii.
Legea prevede expres faptele ilicite care pot fundamenta tragerea la raspundere. Astfel, o persoana este sanctionabila daca a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu, sau in cel al unei alte persoane.
In practica, astfel de cazuri in care administratorul sau managerul se serveste de un lucru contrar interesului societatii si in scopul profitului personal au fost considerate: plata de catre societate a unor cheltuieli de transport, calatorie sau sejur fara legatura cu activitatea persoanei juridice, finantarea de catre societate a unor lucrari de constructii la imobilul proprietate personala sau achitarea de catre administrator a unei amenzi pentru incalcarea Codului rutier din fondurile persoanei juridice pe care o conducea.