In Monitorul Oficial nr. 891 / 30.12.2010 a fost publicata OUG 117/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571 / 2003 privind Codul fiscal si reglementarea unor masuri financiar – fiscale.
Principalele modificari privind Taxa pe valoarea adaugata (TVA) sunt prezentate mai jos.
Modificarile la Titlul VI – Taxa pe valoarea adaugata se refera in principal la urmatoarele aspecte:
– A fost eliminata exceptia privind stabilirea locului prestarii, in relatia dintre doua persoane impozabile, pentru serviciile principale si auxiliare legate de activitati culturale, artistice, sportive, stiintifice, educationale, de divertisment sau alte activitati similare, cum ar fi targurile si expozitiile, inclusiv serviciile prestate de organizatorii acestor activitati (art. 133, alin. 4, lit. c).
– A fost introdusa o noua exceptie privind stabilirea locului prestarii, in relatia dintre o persoana impozabila si o persoana neimpozabila, pentru serviciile principale si auxiliare legate de activitati culturale, artistice, sportive, stiintifice, educationale, de divertisment sau alte activitati similare, cum ar fi targurile si expozitiile, inclusive serviciile prestate de organizatorii acestor activitati; astfel, aceste servicii vor avea locul acolo unde se desfasoara efectiv.
– Locul prestarii serviciilor, in relatia dintre doua persoane impozabile, in legatura cu acordarea accesului la evenimente culturale, artistice, sportive, stiintifice, educationale, de divertisment sau alte evenimente similare, cum ar fi targurile si expozitiile, precum si pentru serviciile auxiliare legate de acordarea acestui acces este locul in care evenimentele se desfasoara efectiv.
– Este introdusa o noua exceptie de la regula de baza pentru stabilirea locului prestarii serviciilor intre doua persoane impozabile: pentru serviciile de transport efectuate in afara Comunitatii, cand aceste servicii sunt prestate catre o persoana impozabila stabilita in Romania, locul prestarii va fi in afara Comunitatii daca utilizarea si exploatarea efectiva are loc in afara Comunitatii.
– Este inclusa o prevedere referitoare la dreptul de deducere a taxei aferenta achizitiilor in cadrul procedurii de executare silita de la un contribuabil inactiv sau aflat in inactivitate temporara.
– Limitarea dreptului de deducere a taxei aferenta achizitiilor de anumite autovehicule si de combustibil se extinde pana la 31.12.2011.
– Persoanele impozabile inregistrate in scop de TVA, care au o cifra de afaceri inferioara plafonului pentru care pot aplica regimul special de scutire, pot sa solicite radierea inregistrarii in scop de TVA; de asemenea, acestea sunt obligate sa solicite ulterior reinscrierea in evidentele autoritatilor daca vor depasi plafonul de scutire.
– Persoanele impozabile inregistrate sau neinregistrate in scop de TVA si care realizeaza o cifra de afaceri inferioara plafonului de 35.000 EUR trebuie sa depuna pana la 25 februarie a anului urmator o notificare la organele fiscale competente privind livrarile si achizitiile efectuate.
– Persoana impozabila beneficiara a unui transfer de active, neinregistrata in scop de TVA, trebuie sa depuna pana la 25 a lunii urmatoare transferului o declaratie ca urmare ajustarilor de TVA.
– Persoanele impozabile care isi modifica tipul de inregistrare in scop de TVA (conform art. 153 sau art. 153^1) vor ramane inscrise in Registrul Operatorilor Intracomunitari, cu actualizarea informatiilor respective.
– Este introdus la masurile de simplificare (art. 160) si transferul de certificate de emisii de gaze cu efect de sera si al altor unitati ce pot fi utilizate de operatori.