Păgubiţii casei de brokeraj Harinvest riscă să plătească impozit pe un câştig care le-a fost furat

În ipoteza în care organul fiscal, „în temeiul unor rapotari false (în sensul comunicării unor câştiguri inexistente), făcute de intermediarul autorizat, stabileşte existenţa unui debit în sarcina unei persoane, care în realitate nu a înregistrat câştig din transferul titlurilor de valoare, fiind victima unei infracţiuni, atunci aceasta trebuie să conteste actul administrativ fiscal respectiv, conform normelor din Codul de procedură fiscală. Evident, dacă intermediarul întocmeşte şi comunică autorităţilor înscrisuri false, se va putea formula şi plângere penală”, explică avocatul citat.

Nu există estimări precise privind durata previzibilă a  proceselor.

La una dintre întâlnirile investitorilor cu oficialii ASF, Dumitru Beze, directorul AIPC a ridicat problema impozitării câştigurilor furate la Harinvest şi a cerut modificarea Codului Fiscal, pentru evitarea oricăror confuzii, ca şi a timpului pierdut de investitori prin instanţe.

Solicitarea trimisă de AIPC la MFP se referă la introducerea în Codul Fiscal a unei prevederi conform căreia, dacă ASF a trimis la Parchet documentele de control, „toate persoanele prejudiciate să aibă suspendată plata impozitului pe profit până la rezolvarea cazului”, se menţionează în minuta încheiată cu ocazia întâlnirii investitorilor cu oficialii ASF din 30 ianuarie.

„Pe unele conturi s-au făcut tranzacţii importante, s-a făcut şi profit, Fiscul îi execută silit şşi se ajunge în instanţă”, a spus Dumitru Beze, potrivit documentului citat.

Pagubele rezultate din fraudele acuzate la Harinvest sunt de circa cinci milioane de euro.

Vineri are loc la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) o nouă întâlnire cu investitorii păgubiţi în frauda Harinvest, când urmează să se clarifice şi problema despăgubirii investitorilor prin Fondul de Compensare.

Ce spune la Codul Fiscal la art. 66 alin. 6:
„Pentru tranzacţiile cu titlurile de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, efectuate în cursul anului fiscal, fiecare intermediar, societate de administrare a investiţiilor în cazul răscumpărării de titluri de participare la fondurile deschise de investiţii sau alt plătitor de venit, după caz, are următoarele obligaţii:
a) calcularea câştigului/pierderii la fiecare tranzacţie, efectuată pentru contribuabil;
b) calcularea totalului câştigurilor/pierderilor pentru tranzacţiile efectuate în cursul anului pentru fiecare contribuabil;
c) transmiterea în formă scrisă către fiecare contribuabil a informaţiilor privind totalul câştigurilor/pierderilor, pentru tranzacţiile efectuate în cursul anului, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul expirat;

d) depunerea la organul fiscal competent a declaraţiei informative privind totalul câştigurilor/pierderilor, pentru fiecare contribuabil, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul expirat”.