Parlamentul a votat cu o larga majoritate legea care le da clientilor posibilitatea sa restituie bancii bunul ipotecat cand nu mai pot plati datoria, banca nemaiputandu-se indrepta catre alte bunuri sau venituri ale debitorului.

Deocamdata, nu se stie cum vor opera in Romania normele de aplicare ale acestei legi.

  • Isarescu s-a opus de la bun inceput proiectului. Fara folos

„Referitor la ultimele initiative legislative, intreb si eu public: cine va mai acorda credite imobiliare daca se preconizeaza prin lege ca rambursarea se va face in cladiri?! Aceasta initiativa omoara din start creditarea viitoare. In consecinta, solutiile de tipul „credit dupa nevoi, rambursari dupa disponibilitati” dezechilibreaza balanta intre debitorii actuali si viitori, nu are rost sa-i impovaram pe viitorii debitori cu greseala din trecut si prezent. Este subminata viabilitatea activitatii bancare”, a spus Israescu intr-o conferinta de presa. El a reamintit ca banii acordati de banci sub forma de imprumut sunt banii deponentilor, care isi asteapta banii inapoi impreuna cu o dobanda, nu sub forma de „ferestre, case, acoperisuri”. Guvernatorul a punctat ca bancile nu urmaresc acumularea de proprietati imobiliare depuse garantie, nu sunt dezvoltatori imobiliari, nici agentii imobiliare si nici institutii de binefacere.

Potrivit proiectului de lege, debitorul va ceda toate bunurile ipotecate in favoarea creditorului, in situatia in care executarea obligatiilor asumate prin contractul de credit a fost garantata cu doua sau mai multe bunuri.

Debitorul trebuie sa transmita creditorului prin intermediul unui executor judecatoresc, al unui notar public sau al unui avocat o notificare creditorului in care anunta decizia de transmitere a dreptului de proprietate asupra bunului sau bunurilor ipotecate. Toate costurile notariale si ale executorului judecatoresc sau avocatului, dupa caz, vor fi suportate de debitor.