Practic, toate persoanele fizice din România cu un credit garantat cu o ipotecă vor putea cere băncii să preia bunul gajat pentru a stinge total creanța. Legea nu face distincție între tipurile de ipoteci imobiliare, astfel că se aplică atât în cazul caselor și apartamentelor, cât și în cel al terenurilor, intra sau extravilane, precum și al clădirilor comerciale.
Debitorii ar putea fi tentați să renunțe la bunul ipotecat atunci când valoarea garanției este mai mică decât valoarea creditului, ceea ce bancherii numesc loan-to-value cu raport supraunitar. Mulți dintre acești debitori au luat credite în valută, evenual în franci elvețieni, în perioada 2007-2008, când piața imobiliară era la apogeu. Altfel, dacă garanțiile sunt suficiente, debitorul poate încerca să vândă bunul ipotecat pe cont propriu și să achite creditul din această sumă, chiar să mai rămână cu ceva după. Pentru a închide creanța, debitorul trebuie să îndeplinească o serie de condiții: să fie persoană fizică, iar creditul să fie luat de la o instituție de credit – aici intră băncile, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii acestor creanțe, deci firmele de recuperare creanțe -, iar bunul oferit în plată să fie ipotecat în favoarea băncii pentru creditul respectiv. Dacă debitorul a garantat creditul cu două sau mai multe bunuri ipotecare, atunci va trebui să le dea pe toate băncii. Debitorul declanșează procedura de dare în plată printr-o notificare transmisă creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, în care arată că vrea să stingă datoria prin predarea bunului ipotecat. Din acest moment se stinge dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum și împotriva garanților ipotecari sau personali, care sunt eliberați astfel de obligații. În această notificare trebuie să transmită detaliile privind bunul ipotecat și împrumutul și să stabilească două zile diferite în care banca trebuie să se prezinte la un notar public, ales și plătit de debitor. Acolo se va încheia dreptul translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie față de creditor, inclusiv principalul, dobânzile și penalitățile care izvorăsc din contractul de credit. Termenul stabilit pentru întâlnirea la notar nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare, iar în această perioadă sunt sistate toate plățile către creditor, dar și procedurile judiciare sau extrajudiciare existente. Cu alte cuvinte, sunt suspendate toate executările silite care au la bază acel împrumut. Cu cel puțin trei zile înainte de termenul evocat mai sus, părțile trebuie să transmită către notar informațiile și actele necesare actului de dare în plată. Creditorul are puține șanse să se opună în mod real acestei proceduri. Un articol prevede că poate face contestație în termen de 10 zile de la primirea notificării, dacă notificarea nu a fost făcută cu respectarea prezentei legi. Dacă actele sunt în regulă și procedura e respectată, banca nu are cum să nu accepte darea în plată. Dacă banca refuză să se prezinte în fața notarului și să semneze actele, atunci debitorul se poate adresa judecătoriei, care în termen de 10 zile trebuie să dea o hotărâre. În alte șapte zile trebuie să vină decizia instanței de apel, un tribunal, în acest caz. În tot acest timp sunt suspendate plățile către creditor. Dacă decizia e favorabilă debitorului, atunci instanța va constata că s-a stins creanța. Dacă nu, atunci procedura este anulată. În tot cazul, dacă se supune voluntar sau dacă este obligat de instanță, creditorul nu va mai putea cere sume suplimentare de la debitor după încheierea dării în plată. Procedura se aplică inclusiv pentru contractele de credit în vigoare, ceea ce i-a determinat pe bancheri să reclame că încalcă Directiva 17 din 2014 a Uniunii Europene, care reglementează o procedură similară, dar posibilă doar pentru contractele încheiate începând cu martie 2016.