Tribunalul Bucureşti a judecat, joi, contestaţia lui Sorin Ovidiu Vîntu împotriva deciziei Judecătoriei sectorului 4, care respinsese cererea de eliberare condiţionată a acestuia după executarea a două treimi din pedeapsă. Decizia judecătorilor: cererea de eliberare condiţionată a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, se respinge. Hotărârea este definitivă.
La şedinţa de vineri, procurorul a susţinut că omul de afaceri a purtat din penitenciar peste 3.300 de discuţii telefonice şi că nu a respectat anumite norme ale închisorii.
După deliberări, cei trei judecători ai Tribunalului au respins recursul omului de afaceri astfel, că acesta execută în continuare pedeapsa de un an de închisoare, dată în cazul de şantaj a lui Sebastian Ghiţă.
În replică, Vîntu a spus că în accepţiunea procurorului şi când a vorbit de pe telefonul fix ar fi vorbit de pe telefonul mobil, precizând că în realitate, în mod logic şi fizic, nu putea purta atâtea discuţii dintr-un timp atât de scurt.
Comisia de la Penitenciarul Jilava i-a scăzut lui Sorin Ovidiu Vîntu aproape 33 de zile din condamnarea pe care a primit-o pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă şi a constatat că acesta poate cere unei instanţe eliberarea condiţionată, au declarat, la începutul lunii decembrie, surse judiciare.
Comisia a luat în considerare pentru această decizie şi faptul că Vîntu a publicat o carte cu conţinut ştiinţific printr-o editură agreată de Colegiul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior, au precizat sursele judiciare.
În 21 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Sorin Ovidiu Vîntu la un an de închisoare cu executare în dosarul în care a fost acuzat că l-a şantajat pe Sebastian Ghiţă. În acelaşi dosar, Ilie Cezar a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu executare pentru aceeaşi infracţiune, decizia instanţei fiind definitivă.
Potrivit procurorilor, în perioada martie – aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar l-au constrâns, prin ameninţare, pe Sebastian Ghiţă să le remită suma de 150.000 de euro ori să accepte denunţarea unui contract cu scopul obţinerii injuste, în folosul lor de beneficii materiale cu consecinţa prejudicierii părţii vătămate. Concret, constrângerea a fost realizată de către Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar prin ameninţarea cu uciderea lui Sebastian Ghiţă, a familiei sale, respectiv compromiterea imaginii publice.