Comisia de munca din Camera Deputatilor, la reexaminarea Legii pensiilor, a votat un amendament comun, care prevede ca varsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei si 64 de ani pentru barbati.
Deputatii coalitiei parasisera anterior sedinta Comisiei de munca, reunita pentru reexaminarea Legii pensiilor.
“Varsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei si 64 de ani pentru barbati. Atingerea acestei varste se realizeaza prin cresterea varstelor standard de pensionare”, se precizeaza in amendamentul votat de deputatii PSD si PNL.
Totodata, amendamentul respectiv prevede ca “stagiul minim de cotizare este de 10 ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati”, reducandu-se astfel termenul de 15 ani prevazut in forma initiala.
De asemenea, amendamentul prevede ca “stagiul complet de cotizare este de 30 de ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati”, reducandu-se astfel de la 35 ani, cat se prevedea in proiectul de lege trimis spre reexaminare.
Presedintele Basescu a cerut, in 7 octombrie, reexaminarea Legii pensiilor, avand obiectii fata de un singur articol al acesteia, respectiv prevederea referitoare la varsta standard de pensionare pentru femei, seful statului cerand stabilirea acesteia la 63 de ani, nu la 65 de ani.
Sursa: Mediafax