14 percheziții în București și în județul Teleorman

Anchetatorii DIICOT efectuează 14 percheziții în București și în județul Teleorman. Sunt vizaţi traficanți de arme și de cocaină. Anchetatorii vizează zece persoane care fac parte din clanul Spoitorilor și din clanul Sportivilor.

Până în prezent, anchetatorii au găsit jumătate de kilogram de cocaină, o mitralieră, două pistoale și mai multe grenade. Cei anchetaţi au susţinut că le-au cumpărat din târg.

Anchetatorii intenţionează să aducă la audieri mai multe persoane.

Membrii clanului Sportivilor au mai intrat în vizorul autorităţilor în luna august a anului trecut, după ce a avut loc o răfuială în stradă între banda infracțională și un clan advers.