perioadele

Persecutat politic. Cumulul drepturilor băneşti cuvenite ca veteran de război

de

T.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii  Bihor, să se dispună anularea hotărârii nr.1996 din 20 august  2002, emise de către Comisia  pentru aplicarea Legii nr.189/2000, şi obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiar al OG nr.105/1999 pe întreaga perioadă în care a fost refugiat, respectiv 1 octombrie 1940 – 6 martie 1945.

In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că: este pensionar şi veteran de război; a participat la război în perioada septembrie – octombrie 1944, după care a fost deconcentrat; la data de 14 martie 1945 a fost concentrat din nou până la 9 mai 1945; deşi a prezentat comisiei actele doveditoare, prin hotărârea atacată i s-a stabilit o perioadă de refugiu mai mică decât cea reală şi îndemnizaţia acordată este  inferioară  celei de care beneficiază foştii colegi, care au depus cererea imediat după publicarea legii.

Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa civilă nr.548/CA din 21 octombrie 2002, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ supus controlului jurisdicţional şi a obligat pe pârâtă să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al OG nr.105/1993,  aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 11 octombrie 1940 – 6 martie 1945, sens în care  va emite o nouă decizie.

Impotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor susţinând că în mod greşit s-a admis acţiunea, reţinând eronat că pentru perioada în care reclamantul a participat pe front, poate beneficia de îndemnizaţia prevăzută de Legea nr.189/2000.

Critica nu este întemeiată.

Legislaţia română nu exclude dreptul persoanei aflate în una din situaţiile pe care le reglementează, de a cere şi obţine, în acelaşi timp, recunoaşterea  calităţii de veteran de război şi de persoană refugiată.

Potrivit art.12 alin.2 din Legea nr.44/1944, în cazurile în care  una şi aceeaşi persoană se încadrează în categoria de veteran de război, cât şi în aceea  de fost deţinut politic sau deportat, inclusiv prizonier de război în fosta URSS, luat după 23 august 1944 sau, deşi  declarat înainte de această dată, a fost reţinut după data armistiţului, beneficiază  cumulativ de drepturile băneşti pe perioadele corespunzătoare calităţii avute, cu condiţia ca perioadele să fie distincte.

In conformitate cu norma înscrisă în alineatul următor, persoana prevăzută la alineatul precedent nu poate  cumula celelalte drepturi, altele decât cele băneşti, dar va avea dreptul să opteze pentru cele mai avantajoase sau, după caz, să le obţină pe cele care nu sunt  prevăzute în prezenta lege, dar sunt recunoscute  prin lege pentru cealaltă categorie sau celelalte categorii în care se încadrează.

Prin hotărârea nr.1996 din 20 august 2002, Comisia constituită pentru aplicarea Legii nr.189/2000 a recunoscut reclamantului Trifa Ilie calitatea  de persoană care a fost strămutată în altă localitatea decât cea de domiciliu în perioadele 11 octombrie  1940 – 31 august 1944, 2 noiembrie 1944 – 31 ianuarie 1945, care totalizează 4 ani o lună şi 19 zile.

Nu s-a luat în calculul perioadelor de strămutare, lunile în care fiind  concentrat, reclamantul s-a aflat pe front, astfel cum rezultă din certificatul nr.67.117 din 28 aprilie 1998, eliberat de Ministerul Apărării Naţionale.

Interpretând  în mod corect prevederile legale mai sus enunţate, care interzic cumulul altor drepturi decât celor băneşti, prima instanţă a admis acţiunea şi a anulat parţial actul administrativ  cu consecinţa obligării pârâtei să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al OG nr.105/1999, pe întreaga perioadă de refugiu din motive etnice.

Ca atare, recursul a fost respins ca nefondat

Magistraţi. Pensie. Vechime în magistratură. Principiul neretroactivităţii legii. Discriminare.

de

Prin acţiunea înregistrată la 13 octombrie 2000 şi precizată cu cererea depusă la 11 decembrie 2000, reclamantul G.Ş. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând să fie anulată adresa nr. 85/DS/G/27 ianuarie 2000, să i se recunoască vechimea în magistratură pentru perioada 16 noiembrie 1960 – 1 mai 1997 şi să i se elibereze adeverinţă pentru pensia de serviciu în vederea actualizării pensiei sale în raport cu salariul de bază şi drepturile magistraţilor în activitate.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 1 mai 1997 s-a pensionat conform Legii nr. 3/1977 pentru munca depusă şi limită de vârstă, dar pentru perioadele în care a îndeplinit funcţia de consilier juridic are dreptul la pensie de serviciu în condiţiile Legii nr. 92/1992. Reclamantul a învederat că prin adresa contestată, pârâtul a refuzat să-i recunoască vechimea în magistratură pentru activitatea desfăşurată timp de 36 de ani în profesiuni juridice, vătămând dreptul său la stabilirea pensiei de serviciu.

Curtea de Apel Alba – Iulia, Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că reclamantul a avut funcţia de judecător numai 9 ani şi că nu îndeplineşte condiţia unei vechimi de cel puţin 25 de ani în magistratură pentru a beneficia de prevederile art. 103 din Legea nr. 92/1992 republicată privind pensia de serviciu a magistraţilor.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.

În primul motiv de casare, recurentul a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art.44 din Legea nr. 92/1992 republicată, care prevăd expres că şi perioadele în care s-au exercitat alte funcţii juridice decât cele de judecător sau de procuror constituie vechime în magistratură.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a susţinut că instanţa de fond a motivat eronat soluţia dată pe principiul neretroactivităţii legii şi a reţinut că, de pensia de serviciu nu pot beneficia decât magistraţii aflaţi în activitate la data intrării în vigoare a Legii nr. 142/1997 şi cei reîncadraţi după pensionare. Recurentul a învederat că interpretarea instanţei de fond este în contradicţie cu decizia nr.88/1 iunie 1999 în care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 103 alin. 5 din Legea nr. 92/1992, modificată şi completată prin Legea nr. 142/1997, sunt neconstituţionale în măsura în care dreptul la actualizarea pensiilor în raport cu salariile de bază ale magistraţilor în activitate nu este recunoscut tuturor categoriilor de magistraţi pensionari.

În ultimul motiv de recurs, recurentul a criticat tratamentul discriminatoriu care i-a fost aplicat în privinţa  dreptului la pensie, motivând că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 20 din Constituţie, art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 26 din Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice.

Recursul este nefondat.

În baza deciziei nr. 139945/25 aprilie 1997, recurentul beneficiază de pensia pentru munca depusă şi limita de vârstă stabilită de Oficiul de pensii al judeţului Alba în condiţiile Legii nr. 3/1977.

Cererea recurentului de recunoştere a dreptului la pensia de serviciu şi la actualizarea cuantumului acesteia în funcţie de veniturile magistraţilor în activitate a fost corect respinsă de instanţa de fond, constatându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 92/1992 pentru acordarea acestei categorii de pensie.

Conform art. 103 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 142/1997, pensia de serviciu se acordă magistraţilor cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratură.

Recurentul nu îndeplineşte această condiţie, întrucât a exercitat funcţia de judecător numai 9 ani şi, până la data pensionării, a exercitat alte funcţii juridice care nu sunt asimilate funcţiei de magistrat. Deşi aceste ultime funcţii sunt printre cele enumerate în art. 44 din Legea nr. 92/1992 republicată, ca reprezentând vechime în magistratură, activitatea desfăşurată de recurent în perioadele respective nu este asimilată funcţiei de magistrat, aşa cum a fost definită în art. 42 din aceeaşi lege. Conform prevederilor legale  sus-menţionate, au calitatea de magistrat şi fac parte din corpul magistraţilor judecătorii de la toate instanţele judecătoreşti, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă aceasta, precum şi magistraţii asistenţi ai Curţii Supreme de Justiţie.

În consecinţă, printr-o corectă interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 92/1992, instanţa de fond a stabilit că recurentul nu este în drept să beneficieze de pensia de serviciu a magistraţilor şi că vechimea pentru perioadele lucrate în funcţia de judecător şi în alte funcţii juridice nu poate fi valorificată decât prin calcularea pensiei care i-a fost deja acordată în condiţiile Legii nr. 3/1977.

Curtea constată că este nefondată şi susţinerea recurentului privind recunoaşterea dreptului la actualizarea pensiei de serviciu şi pentru persoanele pensionate anterior modificării şi completării Legii nr. 92/1992 prin Legea nr. 142/1997. Cum recurentul nu este titular al dreptului la pensie de serviciu, apare ca lipsită de temei legal cererea sa de a se actualiza pensia sa, calculată în sistemul prevăzut de Legea nr. 3/1977, dar în raport de condiţiile reglementate prin Legea nr. 92/1992 pentru altă categorie de pensie, respectiv în funcţie de veniturile magistraţilor în activitate.

Ultima critică din recurs este de asemenea nefondată, întrucât recurentul nu îndeplineşte condiţiile legale pentru acordarea pensiei de serviciu şi deci calcularea pensiei sale în baza Legii nr. 3/1997 nu reprezintă o discriminare faţă de magistraţii pensionaţi. Conform jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, astfel încât la situaţii diferite se justifică instituirea unui tratament juridic diferenţiat.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a respins recursul ca nefondat.