permanent

Prin sentinţa civilă nr.618 pronunţată la data de 13 iunie 2002 în dosarul nr.804/2002, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ a admis acţiunea formulată de reclamantul T.R. în contradictoriu cu Uniunea Avocaţilor din România şi:

– a anulat decizia nr.8763/23 martie 2002 emisă de Consiliul Uniunii, precum şi decizia nr.1287/14 decembrie 2001 emisă de Comisia permanentă;

– a obligat Uniunea Avocaţilor din România să emită o decizie pentru primirea reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen;

– a obligat pârâta la plata sumei de 100 milioane daune morale.

Curtea de apel a reţinut că actele administrative emise de Comisia permanentă şi Consiliul Uniunii Avocaţilor din România sunt nelegale şi netemeinicie, reclamantul îndeplinind condiţiile cerute de art.16 alin.(2) din Legea 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, republicată şi având avizul favorabil al Baroului Bucureşti, pentru a putea fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen.

Cu referire la acordarea daunelor morale, instanţa de fond a reţinut că obligarea uniunii pârâte se justifică deoarece soluţionarea cererii reclamantului s-a făcut cu o mare întârziere.

Impotriva acestei soluţii a formulat recurs Uniunea Avocaţilor din România, susţinând că actele administrative atacate sunt legale şi temeinice, intimatul reclamant neîndeplinind condiţiile cerute de art.16 alin.(2) lit.6) din Legea nr.51/1995, republicată.

Recursul este întemeiat pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.

La data de 28 mai 2000, intimatul reclamant s-a adresat Baroului Bucureşti, care, la data de 11 octombrie 2001, a avizat favorabil primirea acestuia în profesia de avocat cu scutire de examen, constatând îndeplinirea condiţiilor legale şi statutare.

Prin decizia nr.1287/14 decembrie 2001, Comisia permanentă a Uniunii Avovocaţilor din România a respins cererea de acordare a scutirii de examen pentru primirea în profesia de avocat a intimatului – reclamant, cu motivarea că nu îndeplineşte condiţia cerută de art.16 alin.(2) lit.b) din Legea nr.51/1995, republicată, neîndeplinind funcţiile de jurisconsult şi /sau consilier juridic cel puţin 10 ani.

Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, prin decizia nr.8763/23 martie 2002, a respins contestaţia formulată împotriva deciziei nr.1287/14 decembrie 2001, cu aceeaşi motivare.

Din probele administrate în cauză, rezultă că intimatul reclamant, absolvent al Facultăţii de Drept Bucureşti în anul 1975, după ce a îndeplinit alte funcţii, începând cu 01 aprilie 1991 a îndeplinit funcţiile de jurisconsult şi consilier juridic, astfel că, la data formulării cererii, îndeplinea cerinţa de a fi activat cel puţin 10 ani în aceste funcţii.

Astfel fiind, în mod greşit s-a reţinut de către cele două instanţe ale Uniunii Avocaţilor din România că intimatul reclamant nu ar fi îndeplinit condiţia de vechime în cele două funcţii, potrivit prevederilor art.16 alin.(2) lit.b) din Legea nr.51/1995, republicată, actele administrative emise fiind netemeinice şi nelegale.

Dar, soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală în ceea ce priveşte obligarea Uniunii Avocaţilor din România la plata sumei de 100 milioane lei cu titlu de daune morale.

Potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ, în cazul admiterii cererii, instanţa va hotărî şi asupra daunelor materiale şi morale cerute. Dar, acestea vor putea fi acordate numai dacă şi în măsura în care au fost dovedite.

Or, instanţa de fond a dispus obligarea Uniunii Avocaţilor din România la plata unor daune morale fără ca în cauză să fi existat probe în privinţa existenţei acestora, a unor suferinţe morale care să fi fost produse ca urmare a soluţionării nefavorabile a cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

Dimpotrivă, din probele existente, cât şi din propriile susţineri, a rezultat că intimatul – reclamant, în perioada soluţionării cererii, cât şi ulterior, a continuat să-şi desfăşoare activitatea în condiţii şi cu rezultate similare cu acelea din perioada anterioară.

Deci, cum în cauză nu există dovezii cu privire la existenţa unor suferinţe morale şi a unor daune morale care să fi fost produse împotriva intimatului reclamant, instanţa de fond nu avea temei legal pentru obligarea uniunii recurente la plata vreunei sumei cu titlu de daune morale.

Din acest punct de vedere recursul fiind întemeiat a fost admis, sentinţa atacată a fost modificată în sensul înlăturării obligării la plata sumei 100 milioane lei cu titlu de daune morale, menţinându-se celelalte dispoziţii.

Veniturile unui sediu permanent

Art. 29. – (1) Persoanele juridice straine care desfasoara activitate prin intermediul unui sediu permanent in Romania au obligatia de a plati impozitul pe profit pentru profitul impozabil care este atribuibil sediului permanent.

(2) Profitul impozabil se determina in conformitate cu regulile stabilite in cap. II al prezentului titlu, in urmatoarele conditii:

a) numai veniturile ce sunt atribuibile sediului permanent se includ in veniturile impozabile;

b) numai cheltuielile efectuate in scopul obtinerii acestor venituri se includ in cheltuielile deductibile.

(3) Profitul impozabil al sediului permanent se determina prin tratarea acestuia ca persoana separata si prin utilizarea regulilor preturilor de transfer la stabilirea pretului de piata al unui transfer facut intre persoana juridica straina si sediul sau permanent. Atunci cand sediul permanent nu detine o factura pentru cheltuielile alocate lui de catre sediul sau principal, celelalte documente justificative trebuie sa includa dovezi privind suportarea efectiva a costurilor si alocarea rezonabila a acestor costuri catre sediul permanent utilizand regulile preturilor de transfer.

(4) Inainte de a desfasura activitate printr-un sediu permanent in Romania, reprezentantul legal al persoanei juridice straine prevazute la alin. (1) trebuie sa inregistreze sediul permanent la autoritatea fiscala competenta.

Venituri obtinute de persoanele juridice straine din proprietati imobiliare si din vanzarea-cesionarea titlurilor de participare

Art. 30. – (1) Persoanele juridice straine care obtin venituri din proprietati imobiliare situate in Romania sau din vanzarea-cesionarea titlurilor de participare detinute la o persoana juridica romana au obligatia de a plati impozit pe profit pentru profitul impozabil aferent acestor venituri.

(2) Veniturile din proprietatile imobiliare situate in Romania includ urmatoarele:

a) veniturile din inchirierea sau cedarea folosintei proprietatii imobiliare situate in Romania;

b) castigul din vanzarea-cesionarea drepturilor de proprietate sau al oricaror drepturi legate de proprietatea imobiliara situata in Romania;

c) castigul din vanzarea-cesionarea titlurilor de participare detinute la o persoana juridica, daca minimum 50% din valoarea mijloacelor fixe ale persoanei juridice sunt, fie direct, fie prin intermediul mai multor persoane juridice, proprietati imobiliare situate in Romania;

d) veniturile obtinute din exploatarea resurselor naturale situate in Romania, inclusiv castigul din vanzarea-cesionarea oricarui drept aferent acestor resurse naturale.

(3) Orice persoana juridica straina care obtine venituri dintr-o proprietate imobiliara situata in Romania sau din vanzarea-cesionarea titlurilor de participare detinute la o persoana juridica romana are obligatia de a plati impozit pe profit, potrivit art. 34, si de a depune declaratii de impozit pe profit, potrivit art. 35. Orice persoana juridica straina poate desemna un reprezentant fiscal pentru a indeplini aceste obligatii.

(4) Orice persoana juridica romana sau persoana juridica straina cu sediul permanent in Romania, care plateste veniturile prevazute la alin. (1), catre o persoana juridica straina, are obligatia de a retine impozitul calculat din veniturile platite si de a vira impozitul retinut la bugetul de stat.

(5) Abrogat.

(6) Prevederile art. 119 se aplica oricarei persoane care are obligatia sa retina impozit, in conformitate cu prezentul articol.

Credit fiscal

Art. 31. – (1) Daca o persoana juridica romana obtine venituri dintr-un stat strain prin intermediul unui sediu permanent sau venituri supuse impozitului cu retinere la sursa si veniturile sunt impozitate atat in Romania cat si in statul strain, atunci impozitul platit catre statul strain, fie direct, fie indirect prin retinerea si virarea de o alta persoana, se deduce din impozitul pe profit ce se determina potrivit prevederilor prezentului titlu.

(2) Deducerea pentru impozitele platite catre un stat strain intr-un an fiscal nu poate depasi impozitul pe profit, calculat prin aplicarea cotei de impozit pe profit prevazute la art. 17 alin. (1) la profitul impozabil obtinut in statul strain, determinat in conformitate cu regulile prevazute in prezentul titlu sau la venitul obtinut din statul strain.

(3) Impozitul platit unui stat strain este dedus, numai daca persoana juridica romana prezinta documentatia corespunzatoare, conform prevederilor legale, din care sa rezulte faptul ca impozitul a fost platit statului strain.

(4) Abrogat.

(5) Abrogat.

Pierderi fiscale externe

Art. 32. – (1) Orice pierdere realizata printr-un sediu permanent din strainatate este deductibila doar din veniturile obtinute din strainatate.

(2) Pierderile realizate printr-un sediu permanent din strainatate se deduc numai din aceste venituri, separat, pe fiecare sursa de venit. Pierderile neacoperite se reporteaza si se recupereaza in urmatorii 5 ani fiscali consecutivi.