Avocat-energie. Comisia Europeana (CE) a reclamat Romania la Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) pentru transpunerea incompleta in legislatia nationala a doua directive in domeniul energiei, privind protectia consumatorilor si indatoririle autoritatilor de reglementare, cu propunerea unor penalizari de circa 30.000 de euro pe zi.
Astfel, CE propune sanctionarea Romaniei cu o penalizare zilnica de 30.228,48 de euro de la data unei eventuale decizii a Curtii in acest sens pana la transpunerea directivelor in legislatia nationala, se spune intr-un comunicat al Executivului european.
,,Nivelul acestei penalitati este stabilit tinand cont de durata si de gravitatea incalcarii (…) Curtea va decide valoarea finala a penalitatilor zilnice„, se arata in comunicat. Directivele in cauza ar fi trebuit implementate integral pana la 3 martie 2011, fiind preluate numai partial de Romania in legislatia nationala.
Dintre elementele care nu au fost transpuse, CE mentioneaza drept prioritati prevederi privind protectia consumatorilor si definirea clara a sarcinilor autoritatilor de reglementare in domeniul energiei.
,,Romaniaa adoptat deja o parte substantiala din actele legislative necesare pentru implementarea directivelor privind energia electrica si gazele naturale, insa au ramas dispozitii care nu au fost inca transpuse in legislatia nationala. Mai concret, este vorba despre unele dispozitii care se refera la protectia consumatorilor si la anumite indatoriri ale autoritatilor de reglementare in domeniul energiei„, noteaza CE.