plasament

Art. 223. – (1) Datoria vamală la import ia naştere prin:

a) punerea în liberă circulaţie a mărfurilor supuse drepturilor de import;
b) plasarea unor astfel de mărfuri sub regimul de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import.
(2) Datoria vamală se naşte în momentul acceptării declaraţiei vamale în cauză.
(3) Debitorul este declarantul. În situaţia unei reprezentări indirecte, persoana pe seama căreia se face declaraţia vamală este, de asemenea, debitor. Când se întocmeşte o declaraţie vamală pentru unul din regimurile menţionate la alin. (1), pe baza unor date care au ca efect faptul că toate sau o parte a drepturilor legal datorate nu au fost încasate, persoanele care au furnizat informaţiile necesare la întocmirea declaraţiei şi care ştiau sau care ar fi trebuit să ştie că aceste informaţii erau false sunt, de asemenea, debitori.
Art. 224. – (1) Datoria vamală la import ia naştere şi prin:
a) introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import;
b) introducerea ilegală a mărfurilor pe teritoriul vamal al României dintr-o zonă liberă sau antrepozit liber aflat pe teritoriul României. În sensul prezentului articol, introducerea ilegală reprezintă orice introducere care încalcă dispoziţiile art. 64-67 şi art. 195 lit. b).
(2) Datoria vamală se naşte în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal.
(3) Debitorii sunt:
a) persoana care introduce ilegal mărfurile în cauză;
b) orice persoană care a participat la introducerea ilegală a mărfurilor şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie că o astfel de introducere este ilegală;
c) orice persoană care a cumpărat sau a deţinut mărfurile în cauză şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie, în momentul achiziţionării sau primirii mărfurilor, că acestea au fost introduse ilegal.
Art. 225. – (1) Datoria vamală la import ia naştere şi prin sustragerea de sub supraveghere vamală a mărfurilor supuse drepturilor de import.
(2) Datoria vamală se naşte în momentul sustragerii mărfurilor de sub supraveghere vamală.
(3) Debitorii sunt:
a) persoana care a sustras mărfurile de sub supraveghere vamală;
b) orice persoană care a participat la această sustragere şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie că mărfurile au fost sustrase de sub supraveghere vamală;
c) orice persoană care a cumpărat sau a deţinut mărfurile în cauză şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie, în momentul achiziţionării sau primirii mărfurilor, că acestea au fost sustrase de sub supraveghere vamală;
d) după caz, persoana care trebuie să execute obligaţiile care rezultă din depozitarea temporară a mărfurilor sau din utilizarea regimului vamal sub care sunt plasate acele mărfuri.
Art. 226. – (1) Datoria vamală la import ia naştere şi prin:
a) neîndeplinirea uneia dintre obligaţiile care rezultă, în privinţa mărfurilor supuse drepturilor de import, din depozitarea lor temporară sau din utilizarea regimului vamal sub care sunt plasate;
b) nerespectarea unei condiţii care reglementează plasarea mărfurilor sub regimul respectiv sau acordarea unor drepturi de import reduse sau zero, în funcţie de destinaţia lor finală.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică numai când se stabileşte că iregularităţile prevăzute la lit. a) şi b) nu au efecte semnificative asupra utilizării corecte a depozitării temporare sau a regimului vamal avut în vedere.
(3) Datoria vamală se naşte fie în momentul în care obligaţia a cărei neexecutare generează datoria vamală încetează a mai fi îndeplinită, fie în momentul în care mărfurile au fost plasate sub regimul vamal în cauză, când se stabileşte ulterior că o condiţie stabilită pentru plasarea mărfurilor sub regimul respectiv sau pentru acordarea drepturilor de import reduse sau zero, în funcţie de destinaţia finală a mărfurilor, nu a fost îndeplinită.
(4) Debitorul este fie persoana căreia i se cere îndeplinirea obligaţiilor apărute, în privinţa mărfurilor supuse drepturilor de import, în urma depozitării lor temporare sau a utilizării regimului vamal sub care au fost plasate, fie persoana căreia i s-a cerut respectarea condiţiilor care reglementează plasarea mărfurilor sub acel regim.
Art. 227. – (1) Datoria vamală la import ia naştere prin consumul sau utilizarea într-o zonă liberă sau antrepozit liber a mărfurilor supuse drepturilor de import, în alte condiţii decât cele prevăzute în legislaţia în vigoare. Când mărfurile dispar şi dispariţia lor nu poate fi justificată în mod temeinic autorităţii vamale, aceasta poate considera că mărfurile au fost consumate sau utilizate în zona liberă sau antrepozitul liber.
(2) Datoria vamală se naşte în momentul în care mărfurile sunt consumate sau sunt utilizate pentru prima oară în alte condiţii decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare.
(3) Debitorul este persoana care a consumat sau a utilizat mărfurile, precum şi orice persoană care a participat la această consumare sau utilizare şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie că mărfurile au fost consumate sau utilizate în alte condiţii decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare.
(4) Când autoritatea vamală consideră că mărfurile care au dispărut au fost consumate sau utilizate într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber şi nu este posibilă aplicarea alin. (3), persoana obligată la plata datoriei vamale este ultima persoană cunoscută de autoritatea vamală ca fiind în posesia mărfurilor.
Art. 228. – (1) Prin excepţie de la prevederile art. 224 şi ale art. 226 alin. (1) lit. a), se consideră că nu a luat naştere nici o datorie vamală la import pentru o marfă când persoana interesată face dovada că neîndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din dispoziţiile art. 64-67 şi art. 195 lit. b) sau păstrarea mărfurilor în depozit temporar ori utilizarea regimului vamal sub care au fost plasate mărfurile este urmare a distrugerii totale ori a pierderii iremediabile a mărfurilor respective ca rezultat al naturii mărfurilor, cazului fortuit ori al forţei majore sau ca o consecinţă a aprobării de către autoritatea vamală. În sensul prezentului alineat, mărfurile sunt pierdute iremediabil când devin de neutilizat de către orice persoană.
(2) În acelaşi mod se consideră că nu a luat naştere nici o datorie vamală la import pentru mărfurile puse în liberă circulaţie cu drepturi de import reduse sau zero, în funcţie de destinaţia lor finală, când astfel de mărfuri sunt exportate sau reexportate cu aprobarea autorităţii vamale.
Art. 229. – Când, în conformitate cu prevederile art. 228 alin. (1), se consideră că nu a luat naştere nici o datorie vamală pentru mărfurile puse în liberă circulaţie cu drepturi de import reduse sau zero, în funcţie de destinaţia lor finală, orice resturi sau deşeuri care rezultă dintr-o astfel de distrugere se consideră a fi mărfuri străine.
Art. 230. – Când, în conformitate cu prevederile art. 225 sau ale art. 226, se naşte o datorie vamală pentru mărfurile care beneficiază la import de drepturi de import reduse în funcţie de destinaţia lor finală, cuantumul achitat când mărfurile au fost puse în liberă circulaţie se deduce din cuantumul datoriei vamale. Această dispoziţie se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care ia naştere o datorie vamală pentru deşeurile sau resturile ce au rezultat din distrugerea unor astfel de mărfuri.
Art. 231. – (1) Datoria vamală la export ia naştere prin exportul mărfurilor supuse drepturilor de export, în afara teritoriului vamal al României, şi pentru care s-a întocmit o declaraţie vamală.
(2) Datoria vamală la export se naşte în momentul în care este acceptată declaraţia vamală.
(3) Debitorul este declarantul. În cazul reprezentării indirecte, persoana pe seama căreia se face declaraţia este, de asemenea, debitor.
Art. 232. – (1) Datoria vamală la export ia naştere şi prin scoaterea mărfurilor supuse drepturilor de export de pe teritoriul vamal al României fără declaraţie vamală.
(2) Datoria vamală se naşte în momentul în care mărfurile părăsesc efectiv teritoriul vamal.
(3) Debitorul este persoana care a scos mărfurile, precum şi orice persoană care a participat la această operaţiune şi care cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască faptul că nu s-a depus o declaraţie vamală, deşi aceasta ar fi trebuit să fie depusă.
Art. 233. – (1) Datoria vamală la export ia naştere şi prin nerespectarea condiţiilor în care era permisă ieşirea mărfurilor de pe teritoriul vamal al României cu exonerare totală sau parţială de drepturi de export.
(2) Datoria vamală se naşte în momentul în care mărfurile primesc o destinaţie diferită de cea pentru care li s-a permis să părăsească teritoriul vamal al României cu exonerare totală sau parţială de drepturi de export sau, dacă autoritatea vamală nu poate determina această dată, la expirarea termenului stabilit pentru a se face dovada îndeplinirii condiţiilor care au dat dreptul la exonerare.
(3) Debitorul este declarantul. În cazul reprezentării indirecte, persoana pe seama căreia se face declaraţia este, de asemenea, debitor.
Art. 234. – (1) Datoria vamală prevăzută la art. 223-227 şi art. 231-233 ia naştere chiar dacă se referă la mărfuri care fac obiectul măsurilor de prohibiţie sau restricţie la import sau la export, indiferent de natura acestora.
(2) Datoria vamală nu ia naştere la introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a banilor falşi sau la introducerea drogurilor şi substanţelor psihotrope care nu intră în circuitul economic strict supravegheat de autorităţile competente, pentru a fi folosite în scopuri medicale şi ştiinţifice.
(3) În cazul infracţiunilor vamale, datoria vamală serveşte la determinarea temeiului de pornire a urmăririi penale şi a pedepselor penale.
(4) Dispoziţiile prevăzute la alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi contravenţiilor vamale.
Art. 235. – Când legislaţia vamală prevede un tratament tarifar favorabil în funcţie de natura sau destinaţia finală a mărfurilor, o scutire sau o exonerare totală sau parţială de drepturi de import sau export în temeiul art. 49, 104, 165 sau 206-209, tratamentul tarifar favorabil, scutirea sau exonerarea se aplică şi în cazurile în care a luat naştere o datorie vamală potrivit prevederilor art. 224-227, ale art. 232 sau 233, cu condiţia ca persoana respectivă să nu fie acuzată de fraudă sau de neglijenţă şi să prezinte dovada că au fost îndeplinite celelalte condiţii pentru aplicarea tratamentului favorabil, scutirii sau exonerării.
Art. 236. – Când există mai mulţi debitori pentru aceeaşi datorie vamală, aceştia sunt obligaţi să plătească în solidar.
Art. 237. – (1) Cu excepţia dispoziţiilor contrare prevăzute în prezentul cod, cuantumul drepturilor de import sau export se determină pe baza elementelor de taxare din momentul naşterii datoriei vamale.
(2) Când nu este posibilă stabilirea precisă a momentului la care a luat naştere datoria vamală, data avută în vedere pentru stabilirea elementelor de taxare pentru respectivele mărfuri este aceea la care autoritatea vamală constată că mărfurile se găsesc într-o situaţie care determină naşterea datoriei vamale. Când autoritatea vamală deţine informaţii pe baza cărora poate stabili că datoria vamală a luat naştere înainte de data constatării, cuantumul drepturilor de import sau de export se determină pe baza elementelor de taxare existente la momentul cel mai îndepărtat ce poate fi stabilit pe baza acelor informaţii.
(3) Prin regulamentul vamal se stabilesc cazurile şi condiţiile în care se aplică dobânzi compensatorii, pentru a evita obţinerea unor avantaje financiare prin amânarea datei de naştere a datoriei vamale sau înscrierii în evidenţele contabile.
Art. 238. – (1) Datoria vamală ia naştere în locul în care s-au produs faptele care au generat-o.
(2) Dacă nu se poate stabili locul menţionat la alin. (1), datoria vamală ia naştere la locul unde autoritatea vamală constată că mărfurile se află într-o situaţie care generează datoria vamală.
(3) Dacă mărfurile au fost plasate sub un regim vamal care nu a fost încheiat şi dacă locul nu poate fi determinat conform alin. (1) şi (2), într-un termen stabilit prin regulamentul vamal, datoria vamală ia naştere la locul unde mărfurile au fost plasate sub acel regim vamal sau au fost introduse pe teritoriul vamal al României sub regimul respectiv.
(4) În cazul în care informaţiile aflate la dispoziţia autorităţii vamale permit să stabilească faptul că datoria vamală luase deja naştere când mărfurile se aflau în alt loc la o dată anterioară, se consideră că datoria vamală a luat naştere în locul unde se poate stabili că mărfurile se aflau în momentul cel mai îndepărtat în timp, în care se poate stabili existenţa unei datorii vamale.
Art. 239. – (1) În măsura în care acordurile încheiate de România prevăd acordarea unui tratament tarifar preferenţial la importul în alte ţări al mărfurilor originare din România, când mărfurile au fost obţinute în regim de perfecţionare activă şi sub rezerva că mărfurile străine încorporate în mărfurile originare sunt supuse plăţii drepturilor de import aferente, validarea documentelor necesare obţinerii în alte ţări a acestui tratament tarifar preferenţial duce la naşterea datoriei vamale la import.
(2) Momentul în care ia naştere această datorie vamală este considerat a fi momentul acceptării de către autoritatea vamală a declaraţiei vamale de export al mărfurilor în cauză.
(3) Debitorul este declarantul. În cazul reprezentării indirecte, persoana pe seama căreia se întocmeşte declaraţia vamală este, de asemenea, debitor.
(4) Cuantumul drepturilor de import corespunzător acestei datorii vamale este determinat în aceleaşi condiţii ca şi când ar rezulta o datorie vamală ca urmare a acceptării, la aceeaşi dată, a declaraţiei de punere în liberă circulaţie a mărfurilor prin care se încheie regimul de perfecţionare activă.