Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 a instituit o protecție a instituțiilor și autorităților publice privind achitarea creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina lor.
Ordonanța instituie un termen de grație de 6 luni în interiorul căruia instituția debitoare trebuie să-și bugeteze sumele necesare achitării debitului. Termenul de 6 luni curge din momentul comunicării de către creditor a somației de plată.
În cazul în care în cadrul termenului de 6 luni debitul nu este achitat, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă.
Reglementând executarea silită, Noul Cod de procedură civilă prevede procedura de încuviințare a executării silite de către instanța de executare – judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, după încuviințare executorul judecătoresc având obligația de amânare a executării doar în anumite cazuri prevăzute de lege, amânare ce se dispune de executor prin încheiere.
Când prin titlul executoriu s-a stabilit un termen de plată, executarea nu se poate face mai înainte de îndeplinirea acelui termen.
Sunt excluse executării silite prin poprire:
– sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție;
– sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanțări primite de la instituții sau organizații naționale și internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte;
– sumele aferente plății drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni de la data înființării popririi; atunci când asupra aceluiași cont sunt înființate mai multe popriri, termenul de 3 luni în care se pot efectua plăți aferente drepturilor salariale viitoare se calculează o singură dată, de la momentul înființării primei popriri.
Codul de procedură civilă a fost aprobat prin Legea nr. 134/2010.
Punerea în aplicare a Codului de procedură civilă s-a efectuat prin Legea nr. 76/2012, modificată prin OUG nr. 4/2013 – aprobată prin Legea nr. 214/2013.
Art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012 prevede că la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă se abrogă orice alte dispoziții contrare, chiar dacă sunt cuprinse în legi speciale.
Din coroborarea prevederilor art. 780 alin. 5 (sumele nesupuse executării silite prin poprire), art. 622 (îndeplinirea obligațiilor prevăzute în titlul executoriu) și art. 662 alin. 4 (executarea creanțelor certe, lichide și exigibile) din Legea nr. 134/2010 cu acelea ale art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012, prevederile OG nr. 22/2002 devin inaplicabile, operând o abrogare implicită.
Obligațiile stabilite prin titlurile executorii nu devin cunoscute instituțiilor și autorităților publice la momentul solicitării executării prin intermediul executorului judecătoresc, după încuviințarea de către instanța de executare, ci le sunt cunoscute din momentul pronunțării hotărârilor de către instanțele judecătorești în dosarele în care instituțiile și autoritățile publice au fost părți.
Or, termenul de 6 luni prevăzut de OG nr. 22/2002, în interiorul căruia debitorul ar avea posibilitatea să-și bugeteze fondurile necesare achitării debitului și pentru a nu-i fi afectată activitatea curentă, ar trebui să curgă din momentul pronunțării hotărârii executorie.
Excluzând de la executare imediată sume ce nu se încadrează în categoria celor exceptate de la poprire (prevăzute la art. 780 alin. 5 din Codul de procedură civilă) și lăsând în mod arbitrar la dispoziția instituțiilor și autorităților publice punerea în executare a titlurilor executorii, OG nr. 22/2002 contravine principiului îndeplinirii de bunăvoie a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu prevăzut la art. 622 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
În plus, amânarea executării pe care o dispune prin încheiere executorul judecătoresc în anumite cazuri prevăzute de lege poate avea loc doar în situații ce pot apărea după ce executarea silită a fost încuviințată de instanța de executare.
OG nr. 22/2002 vizează situații existente înaintea începerii executării silite, contravenind astfel și prevederilor art. 699 din Codul de procedură civilă, astfel că nu poate bloca executarea silită și nu se poate refuza plata debitului în baza acestui act normativ.
Executarea silită nu se poate face decât dacă, conform art. 662 Cod procedură civilă, creanța este certă, lichidă și exigibilă.
Creanțele deținute împotriva instituțiilor ori autorităților publice, stabilite prin hotărâri judecătorești ce constituie titluri executorii, întrunesc toate cele 3 condiții pentru a fi executate silit.
Potrivit art. 662 alin. 4 creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată, dar la momentul pronunțării hotărârii judecătorești executorii creanța în mod prezumat a devenit exigibilă.
Stabilind un termen de 6 luni de la care se poate solicita executarea silită a creanței, de natură a afecta exigibilitatea acesteia, OG nr. 22/2002 contravine dispozițiilor Codului de procedură civilă.
Ceea ce formează obiectul executării silite nu este hotărârea judecătorească ci creanța stabilită prin acest titlu executoriu, creanță certă, lichidă și exigibilă ce a trecut testul dublei exigibilități, prima dată când a devenit scadentă în conformitate cu prevederile contractului și ale legislației în vigoare și a doua oară la pronunțarea hotărârii judecătorești executorii.