Pluralitate de infractori (de făptuitori)

pluralitate de infractori (de făptuitori) – situaţie în care o faptă prevăzută de legea penală a fost comisă prin eforturile conjugate ale mai multor persoane. ~ naturală – pluralitate de infractori impusă de natura faptei a cărei săvârşire este de neconceput fară concursul activităţilor a două sau mai multe persoane (de ex., adulterul, bigamia, impun obligatoriu existenţa a două persoane, iar încăierarea presupune două tabere de câte cel puţin două persoane). ~ constituită – pluralitate de infractori care există în acele cazuri în care legea incriminează simplul fapt de a alcătui o grupare de persoane în vederea săvârşirii unor infracţiuni (de ex., complotul).

Săvârşirea faptei penale se realizează prin însuşi acordul intervenit între persoanele care alcătuiesc gruparea, chiar înainte ca acestea să fi comis vreuna din infracţiunile pe care şi le-au propus să le săvârşească. ~ ocazională (participaţie) – pluralitate de infractori care, fără a ţine de natura infracţiunii şi fară a fi în abstract indispensabilă săvârşirii acesteia, se constituie întâmplător după voinţa făptuitorilor şi în raport cu modul în care aceştia concep pregătirea şi săvârşirea faptei, v. şi participaţie. Pluralitatea ocazională poate coexista cu celelalte forme de pluralitate (de ex. adulterul ori complotul pot fi comise şi în condiţiile unei pluralităţi ocazionale). ~pre-ordinată – pluralitate de infractori caracterizată prin aceea că înţelegerea participanţilor a avut loc înainte de comiterea faptei şi în vederea pregătirii condiţiilor săvârşirii acesteia. ~ spontană -pluralitate de infractori caracterizată prin aceea că înţelegerea dintre participanţi a avut loc concomitent cu săvârşirea faptei.